A XI-a elegie

O admirabilă unitate de metodă și procedură străbate toate cele unsprezece volume de poeme ale lui Ion Pop, de la Propuneri-le pentru o fîntînă  din 1966 pînă la recenta Listă de așteptare (Editura Limes, Florești-Cluj, 2019). În toate, nu fără modulații pregnante și nu fără schimbări de atmosferă tematică și atitudinală, Ion Pop suprapune un scenariu simbolic peste reale (inclusiv peste biografice, ale căror incidente sînt tot mai frecvente ca pretext de procesare), fie ridicînd secvențele de imediate la un cifru simbolic, fie coborînd un cod simbolic în imanențele aparent informe. Sînt nivele care comunică la el spontan și substanțial, fiecare notație stîrnind pe loc ecoul unei conotații.  Simplele notații, de la care pornește ca de la ”un prag necesar al realului”, reverberează în semnificații simbolice și invocă instantaneu simbolul sau, dimpotrivă, simbolul ca punct originar al poemului se poartă deasupra textului precum duhul sfînt deasupra apelor. E o manieră de concretizare a simbolicelor care seamănă întru totul cu ceea ce înțelege Giorgio Agamben prin ”profanare” – recuperare a sacrelor prin infuzia lor în laice, secularizarea celor de care am fost rupți. Nu neapărat de ”sacre” e vorba în poemele lui Ion Pop (deși nici acestea nu lipsesc, ba chiar au prins consistență și frecvență), cît de demnitatea de a semnifica și de a invela un simbol. Indiferent cît de (premeditat) banale, umile ori chiar ”compromițătoare”, secvențele de cotidian trimit la o ordine de ideale, ca și cum realele ar avea drept vocație fundamentală tocmai semnificarea. În acest mod, lumea lui Ion Pop, oricît de sceptic tratată, e una plină de sens. Adevărat, Ion Pop e și un militant pentru sens (poate chiar Sens) și pentru poezia ca responsabilitate, pentru poezia existențialelor, dar și unde scepticismul său capătă nuanțe de deprimare realele imediate nu-și pierd din potențialul de reverberație. Maxima acestor suprapuneri de scenarii, a acestor ”profanări”, e atinsă aici în psalmul narativizat (cadrul de narație garantează un spor de autenticitate și Ion Pop construiește tot mereu narațiuni-parabole) intitulat Înlocuirea, unde propria biografie, pornită din punctul unei căderi, se cristifică fără nici o emfază. Un vertij al morții (pe lista de așteptare a acesteia s-a înscris Ion Pop, cu senitătate și cu un fior de detașare de sine) declanșează rememorarea întregului său scenariu biografic iar acesta se cristoformizează de la sine: ”Bănuieli aveam mai de mult,/ de la un timp, parcă nu-mi mai simțeam tălpile,/ ceva era ca de ciment rece, altceva se tot sfărîma,/ călcam pe nisipuri mișcătoare/…// Te vedeam, Marie, smerită în fața Arhanghelului,/ cu un spic în mînă în loc de crin, -/ Cineva din văzduh o va fi vestit și pe mama,/ pe cînd strîngea, ostenită, fînul în miez de vară,/ că va naște Prunc, și a născut, -/ nu l-a pus în ieslea din grajd,/ dar tot pe-o saltea de paie a scos acela întîiul țipăt,/ salutînd Soarele./ Poiata nu era departe totuși,/ dobitoacele blînde rumegau tot fînul de odinioară/…// Aș putea continua încă mult și bine,/ de pildă, cum am intrat eu în Cetate,/ nu pe asin, ci cu trenul de clasa a doua” etc. etc. Referințele biblice presărate în punctele nodale, citatele asumate și inserate în partitura narativă a acestei biografii care parcurge simultan cristificarea și descompunerea în materii nu fac însă paradă, ci abia semnalizează speranța în salvare: ”Poate voi și Auzi”. E o pietate laică și timidă, aș zice, în așteptările lui Ion Pop, nu una ofensivă și insistentă, cicălitoare.

Această artă a reverberațiilor simbolice și a contactelor instantanee între reale și simboluri e chiar poetica lui Ion Pop. Orice element devine un punct de explozie simbolică iar acestei desfășurări în lanț poetul îi asigură un cadru de lejeritate narativă și contemplativă care se dovedește, de fapt, un cadru pur hermeneutic, speculativ. Simpla cădere a nucilor din Între două căderi de nuci se transformă într-o expediție exegetică, pe de o parte, și într-un pelerinaj spre clipa finală, pe de altă parte. Împletirea celor două fire – unul anamnetic și ”hermeneutic” iar celălalt melancolic și iluminat – e soluția cea mai frecventă în această listă de pelerin care așteaptă cu îndoială și cutremur rezoluția definitivă. Dies irae străbate tot mereu prin melancolia existențială, aducînd odată cu fiorul ei vîrtejuri expresioniste: ”De-a dreapta, de-a stînga Cui/ vei fi chemat în acea Zi, în Noaptea aceea,/ ce palmă grea o să-ți sfarme,/ sub bătăi de ultime tobe,/ dinții din gură, ce degete transparente/ îți vor netezi obrazul zbîrcit – aruncîndu-te/ în frescă ori în gunoaiele veșnice?” etc. Între această spaimă și o timidă speranță se consumă așteptarea lui Ion Pop, cu anticipații senine ale contopirii în elemente: ”Doamne, încep să aud cu pămînt/ și de-atîta ploaie căzută în orbite/ îmi pare că văd cu apă./ Cineva din vînt/ ar vrea, parcă, să mă respire./ Iar dacă mai arde mult soarele,/ s-ar putea să mă aprind/ și să ard ca o flacără” (Lista de așteptare). Așteptarea e un ritual de înseninare și asta se vede și din felul în care simbolurile, chiar dacă sună fatidic ori au conotații entropice, sînt neutralizate sau chiar reabilitate, întoarse spre o față pozitivă: ”O stranie slăbiciune face/ ca acum, cînd curăț un măr,/ să mă înduioșeze pe loc/ soarta viermelui ce l-a ros.//…// Mi-am adus aminte după aceea/ că există totuși/ și o luminiță la capătul tunelului/ și că tot jegul ăsta n-a fost, pînă la urmă,/ decît o rampă de lansare/ pentru zborul curat în lumina lină.//…// Lin, lin, lin,/ în acea curată/ lumină lină” (Curățind un măr). Un sens de hieratizare și spiritualizare capătă moartea în viziunea lui Ion Pop; un sens de integrare în Ordinea pe care o apără chiar și împotriva poeților care o neagă, nu doar a lumii tot mai detracate. Cu îngrijorare senină privește Ion Pop lumea și pe sine (afară de momentele în care cea dintîi îl irită și-i aduce versul spre flama sarcastică). Lista de așteptare e cea mai senină contemplație a morții care se apropie. O asemenea seninătate se mai găsește doar în convorbirile de pe patul morții ale lui Marin Sorescu.

Articol publicat în nr. 4/2019 al revistei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *