Alina Purcaru – poeme

Tatoo tabu

În timp ce scriau
ne creșteau organe străine, de sinteză,
vocile ni se împotmoleau
se întorceau între organele străine
deveneau una cu ele
otravă
și noi
corpuri gazdă
țintuite fără anestezie
cu puterea artei –
din noi crește, în noi își extinde rizomii vineții –

am fost prost scriși,
dar în altă parte
iată, iubirea continuă
face loc pentru noi încăperi izolate cu plută
duhnind a trecut.

Suntem otrava și furia,
produsul de sinteză
fantomele din depozitele bibliofililor
suntem iubirea care trece,
și somnul furat
în care totul se dezgolește
până și cruzimea care niciodată
nu și-a mărturisit numele,
până și neputinețele
din camerele izolate fonic.

în noaptea gloriei veți aștepta iubire nouă
și noi vă vom ieși înainte
cu trupurile noastre strălucitoare –
pe ele, urmele cernelurilor
licăresc în lumina torțelor
– luciu de seu întunecat
cearcăne care nu vor dispărea
vânătăi indigo
impudoarea întîmpinînd carele de luptă.

Cunoaştere

În camera cealaltă se mişcă cineva care ştie
amorţeala şi actele din trecut
sunt bunurile noastre de preţ
ni le încredinţăm,
inventive şi de nădejde
acționăm pe tăcute, ca două surori medicale
nevoite să improvizeze tratamente de urgență
într-un dispensar sătesc.

de la o vreme trăim într-o linişte dură
ca într-un roman japonez
de dată foarte recentă

dar o să te schimb
ca să te pot înţelege mai bine

Nocturnă

Vorbim despre familii pînă cînd ni se face jenă
și după ce pleci mie mi se face foame
simt că aș putea tăia totul în bucățele mici
până spre dimineață
tai, pui sare, tai, pui sare,
tai
noaptea încă la locul ei
ordinea, unde a fost intenționată
gângănii deraiate se lovesc de cei mai subțiri pereți
și toate elementele ilegitime
cînd se ciocnesc, cer viață

Nocturnă, repetitivă
e foamea asta
pe lîngă ea
somnul e un copil nemîngîiat
și rușinea, hiena rămasă fără haită
privește acolo unde tu
ți-ai fi putut găsi culcuș

e intens tot ce vine din urmă, îmi spui
aprins ca tăciunele și atunci totul se face
vechi și incandescent
și nu poate să existe nimic în altă parte
jar ars suflat peste jar ars
viață pentru cei mai slabi
viață pînă la noi.

de acum așteptăm hienă amețită de oboseală
momentul în care va capitula;
somn va sufla peste foame
hiena și copilul nemîngîiat
ca un avertisment pentru dragoste

Compoziție cu coloane

Cariatide într-un oraș de provincie,
ce susțin ele :
imaginea unui străin care le fotografiază
alături, o femeie înfrigurată,
toate bagajele care au fost făcute,
toate biletele care nu mai pot fi schimbate.
Apoi, un compartiment îmbîcsit
poleit într-un fel de lumină,
un vagon din care femeia s-a hotărît să coboare
privirea
se întoarce ritualic la fecioarele de piatră
la ceea ce ele susțin
departe de insulele mediteraneene
departe de fărîmele de temple:
imagini furate de străini în tăcere –
un scurt-metraj cu femeie părăsind gara
și fotograf înaintînd prin spațiul gol,
intim și anonim.

Amîndoi își autodevorează reperele
cu vigilența unei vechi afecțiuni
autoimune

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *