Andrei C. Șerban – poeme

cine vs. cui. creier degenerat în care limbajul se rescrie.
inima ta e un cronotop al inimii mele.

*
marea operă a început cu o cădere. de pe atunci i s-a spus monstrul. a spune, a vorbi, a grăi, a îngăima, a bâgui. respingerea în căldură îți silabisește. e numele tău inexistent peste litera acestui obiect.

de ce îngheți, iepure de câmp? în inima ta mecanismul repetă frica.

*

și vor vorbi despre somnul în corpul rece, despre frumusețea zeului sinucigaș, despre lăcașul purității ca un alt război. îți ofer toate armele în schimbul unui atentat curat, anomalie a sângelui nostru.

*

te-ai înfiorat. reacția organică ți-a luat muțenia prin surprindere. sau poate sunt urmele degetelor ce încă vibrează pe o piele imaginară. undeva pe interior,

căptușeala rece a unei inimi
în care o barcă naufragiază.

*

mirosuri de trup devorându-se între ele și perfecțiunea unei vocale în miezul memoriei. ești arhiva propriei plăceri, copilul-lup care visa piramide.

în respirația asta am numărat oameni-totem și chipuri zâmbind la obiective ca o aglomerație de instrumente obscene.

*

ești obscen. ești pur. ești rânjet întors de soare la orizont
sunet

sunet
și expirație de corp în zodia muțeniei. acum în ce să îmi găsesc extazul.

*

în beznă să-ți deplângi dorința. și epifania lexicală. contactul ăsta spart. lumina asta mică. imaginație degenerată în toată intenția palmei, apucă un fruct,

anticipează mușcătura, conceptul de scrum împrăștiat, durerea unei mame. stop-cadru în frumusețea acestei priviri. păsările domnului ți-au devorat propria ruină.

*

acum știi trecutul, obiectele încă nerăzbunate
și iubirea animalelor care nu dezamăgește niciodată.

*

ne-am ales cu docilitatea suprafețelor, strivește-mă. dezarticulat. digresionist. parafrazat. cu monstruozitate. cu tăcere. cu toane. cu milă. cu inocența unui dezacord. punct. acum râsul ăsta inert ca un ochi de pește.
bravo. universul ți-a reușit. piesele și-au găsit locul. noi ni l-am inventat.

*

iar dacă liniștea asta ești tu, bobițe metalice pierdute prin corp. și unghi de patruzeci și cinci în sunet prin el însuși. ai înghițit, ai bătut în retragere, castel de gheață în ruină solară.

și radicalii simpli tu tu tu,
plantă înfruntând deșertul.

înaripat mic, du-ne surzenia pe deasupra spaimei,
prin coaja lemnoasă a acestui cer, prin vise de soră înecată.

*

de ce ai îngheța, iepure de câmp? umanitatea te îngrozește.
ți-ai regăsit imaginea în inimi fractale. reflexie copleșind obiectul. în ochii tăi peisaj selenar dinamitează retina. și a fost bine.

și a fost somn.
iar dimineața se apropia cu lentoarea unei boli. expiră.

Un răspuns la „Andrei C. Șerban – poeme”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *