Artă cu mesaj moralizator

1.În anii cei mai recenți au fost înființate câteva platforme culturalo-politice în spațiul românesc: Harta Egalității, ielele, dor.ro, Gazeta de Artă Politică, Cutra, H.arta, dintr-o necesitate instituite, dar realmente într-un cadru cât se poate de ostil, aceste platforme trec adesea ca invizibile. Câtă vreme politicul joacă un rol important în stat și influențează direct viața cetățenilor, influențează literatura și arta. Conceptualizarea frumosului artificial și a frumosului natural poate fi extrapolată, revine întrebarea dacă esteticul are o singură definiție. Non-estetismul, nu ar putea însemna o nouă rigoare? În cadrul Colocviului Tineri Scriitori[1] de la Alba Iulia, poetul Aurel Pantea a ridicat problema poeziei contemporane ca poezie lipsită de estetism, de metaforizare, o poezie care își pierde din conținut prin utilizarea termenilor în sensul de bază, ca vorbirea. E posibil ca poezia contemporană să traverseze o perioadă a mesajelor cu angajament politic, așa cum a rostit Sonia Elvireanu tot la Colocviu. Și poate nu estetismul ar trebui să-l căutăm, nu forma, ci mai ales fondul. Mesajul e cel care primează și pentru ca poezia tânără să ajungă cu mesajul imediat la cititori și la cât mai mulți, trebuie să cadă metaforizarea, trebuie lăsat un conținut curat cât mai puțin abstractizat, cât mai ușor de abordat și de înțeles, asta pentru că  se vrea mai mult de la poezie, anume, schimbarea socială, pe principiul scriu și se face ceea ce scriu, sau scriu ca să se facă ceea ce scriu, poezia devine o lucrare ceva mai amplă și uneori cu pretenții de legiferare.

2.Literatura poate deveni o formă de prevenție a corupției? Ar fi prea mult să credem asta și ar fi prea puțin să nu credem asta. Moralizarea începe din literatură. Arta politică nu este o surpriză decât în România. Când Virginia Woolf vorbea în eseul extins „A Room of One’s Own” despre situația economică a scriitoarelor, o lucrare pe cât de literară pe atât de politică – în septembrie 1929, în România scriitoarele abia prindeau a publica și dacă cel mai recent val de feminism nu se activa și în România, probabil nu multe dintre autoarele care au publicat reușeau să publice. „Aşa zisa literatură feminină (în sensul de a fi scrisă de femei), a fost şi este considerată deseori o problemă falsă, căci „nici stilul, nici viziunea artistică şi nici planul moralei actului creator nu furnizează destule argumente viabile pentru a ataşa un sex anume literaturii”, consideră Eugen Negrici în Iluziile literaturii române”. Câtă vreme avem artă politică trebuie să o judecăm în funcție de niște criterii literare, dar aplicând alte norme decât pentru poezia estetizată. Ce norme? Rămâne să facem studii, rămâne să facem muncă de cercetare, rămâne să găsim instrumente pentru a aborda specific fiecare tip de literatură în parte. Secolul XXI face surpriza prin diversitate. Diversitate rasială, lingvistică și de ce nu și literară?

3.Etniile marginale și temele marginale au tendința de a se repoziționa, sau centraliza . În 1789 Marea Britanie era capitala comerțului de sclavi, e ca și cum am încerca abolirea sclaviei, a fost abolită, acum vorbim însă despre o post-sclavie, poate chiar resimțită patologic și colectiv, o continuare a persecuției la nivel mental, un neajuns al originii (dacă nu eram sclavi atunci, eram mai liberi acum). Depinde și despre ce ideologii vorbim, despre democrație sau despre feminism, despre extremisme, aici încadrăm câteva state în care vedem deja război armat (Siria, Liban, Sudanul de Sud, Siri etc). Câtă vreme vom fi capabili, ca discurs critic să construim un discurs al dezbaterii lipsit de violență sau blame, cred că vom începe o nouă etapă în critica literară. Dezbaterea în România nu are un istoric, dar ar putea avea. Polemica însă a fost agreată ca formă de divertisment cultural în secolele 19-20 și continuă să fie și în secolul 21.

4.Cultura noastră e reticentă la a primi teme de marginalizare, ca teme centrale, însă tot mai multe piese de teatru vorbesc despre realitate și tot mai multe poezii și tot mai multe romane. Suntem parte din această schimbare pentru libertatea noastră și a celorlalți în artă. Este un moment bun, scriitorii în mod conștient inserează probleme politice în discursul literar, am văzut asta și în jurnalele cele mai intime, chiar la rădăcina intimității unui scriitor stă o chestiune politică nespusă, dar curajul de a vorbi neascuns este o mare dovadă de caracter. Avem nevoie de timp pentru a accepta a înțelege și a tolera, penru a ierta, pentru a trece peste traumele naționale trecute și a le face față celor prezente. Traumele naționale sunt și traumele din literatură, cum traumele personale sunt totodată și traume naționale.

5.Norma spune că libertatea cuvântului este garantată oricărui cetățean. Critica politică poate amenda anumiți termeni, îi poate chestiona, dar nu-i poate face să nu existe. Altă problemă se va ivi, problema găștilor. S-a întâmplat deja. Politicul nu se alătură culturalului estetizant. Politicul în literatură mizează pe propaganda ideologică în scopul înalt de a schimba ceea ce pare a fi învechit, nepotrivit zilelor noastre.

  1. Cât mai puțină toxicitate, asta înseamnă conținut de calitate. Dacă Lolita a fost reală, autorul n-a făcut decât să se autodenunțe și să recunoască literar un adevăr ilegal, dar dacă e literatură, care e granița dintre ficțiune și realitate și dacă există o graniță, putem judeca literatura conform legislației în vigoare? Putem să uzăm de Codul Penal ca să criticăm o carte?

7.Sunt împotriva impunerii studiului unui grup de scriitori endless. Nu este normal să ne ancorăm în actualitate așa cum ei înșiși se ancoraseră în actualitate? Ademenitor este să ne preocupe epoca acestora, pentru că a fost o epocă de scriitori intelectualizați, dar dincolo de asta, și-au făcut un cult de gașcă, așa cum mai toate curentele literare și-au avut găștile aferente, cu jurnalele cu operele literare, cu cenaclurile și gazetele lor, cu barurile și cu cancan-ul  aferent, și mai ales cancan-ul. Am cunoscut un student la Universitate la București, își făcea licența pe o temă derivată operei literare a lui Bacovia, dar el era fascinat de biografia acestuia. Devenise aproape un prieten de-al lui în concepția sa, dar era panicat că nu știa cum să-i abordeze opera, atât de mult comentată până la el. Unde scriitorii nu mai pot fi comentați, opera lor suferă de neajunsul de a nu mai putea fi interpretată, când s-au supravalorizat, canonizat decenii, simțim saturația, dar și impresia că trăim în  aceeași epocă interminabilă, deși anii trec și contemporaneitatea ne împânzește, totuși creatorii manualelor școlare se vor fi încăpățânat să oprească accesului elevilor la literatura contemporană și dacă tot vorbim de corectitudine politică, ăsta e deja un drept încălcat. Restricționarea liberului acces la informații, impunerea unui anumit set de scriitori, lipsa de flexibilitate a programei școlare blocheză imaginarul a mii de elevi.

8.Delict de opinie, habar n-am ce înseamnă asta, România nu e Yemen. Delictul de opinie nu există, asta ar însemna că dacă există e și amendat, dar dincolo de amenda verbală sau scrisă nu avem în legislație vreun amendament referitor la delictul de opinie, suntem și o să repet asta una dintre cele mai fericite țări în momentul actual, pentru că avem libertatea cuvântului. Critica literară nu este o instanță de judecată în stat și nu poate deveni, nu are putere de legiferare, nici măcar la nivel literar. Este un aparat de întâmpinare a noilor cărți, are rolul de a comenta cărțile, nu are implicare politică adesea, dar adesea da. Vezi juriile premiilor. În spatele aleșilor în stat, stau anumite jocuri politice, așa și în spatele aleșilor pentru jurii, acolo unde există interes financiar și de imagine, cu siguranță există și implicare politică. Asumarea unei responsabilități de selecție a operelor literare implică asumarea unui risc că vei greși, pentru că evaluarea în acest caz se poate face, dar cum niciodată ca femeie care scrie, nu am știut, ca om care citește, nu am putut departaja cărțile foarte bune între ele, nici acum nu pot puncta criteriile de evaluare ale operelor literare.

9.Atitudini extremiste și negatoare. Aici aș lipi cuvintele Iuliei Militaru[2] „Cu o frecvenţă destul de mare în ultimul timp, lumea culturală este străbătută de o spaimă, adesea transformată în scandal public, şi cauzată de ceea ce se crede a fi ameninţarea aşa-numitei corectitudini politice. Ori de câte ori stânga (şi nu numai) denunţă lipsa de respect, rasismul, sexismul etc. din anumite contexte de ultilizare a limbajului, dreapta reacţionează prompt acuzând-o de încurajarea cenzurii, îngrădirea libertăţii de expresie, discriminare pozitivă. Această situaţie devine şi mai complicată atunci când consecinţele corectitudinii politice, sau ale nerespectării ei, sunt legate de artă şi în special de literatură”

10.Repet, câtă vreme nu folosim literatura să propagăm ura și mesaje de instigare la violență și chiar crimă, e în regulă.

11.Artă pentru artă cu teză dar fără fanatism.

Articol apărut în numărul 4 al revistei (Literatura și corectitudinea politică)

[1] Colocviul Tinerilor Scriitori, 06.10.2019, Alba Iulia, sediul revistei Discobolul. Invitații speciali ai acestui an Mihók Tamás, Toni Chira, Savu Popa, Roxana Prisecariu, Andreea Cărăușu și subsemnata.

[2] http://revistaarta.ro/ro/column/manifestare-intre-literatura-ca-cenzura-si-cenzura-literaturii/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *