Cel mai mare Gulliver

REGIA: Alexandru Dabija; MUZICA: Ada Milea; SCENOGRAFIA: Adrian Damian; DRAMATIZAREA: Leta Popescu; PĂPUȘI: Oana Micu și Tiberiu Toitan; ASISTENT REGIE: Leta Popescu; ASISTENT SCENOGRAFIE: Alexandra Constantin; în DISTRIBUŢIE: Lucia Barbu, Barbara Crișan/Raluca Pavel, Daniela Dragomir, Gabriela Mitrea, Páskuy Angela, Claudia Stühler, Hansel Andrei, Paul Bondane, Charlie Fălămaş, Prohaska Adrian;

Cel mai mare Gulliver este producția cu care Teatrul pentru Copii și Tineret Gong se prezintă în acest an la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu. Spectacolul lui Alexandru Dabija are la bază romanul omonim al lui Gellu Naum, dramatizat de Leta Popescu. Este vorba despre o fantezie muzicală, după compozițiile Adei Milea, plină de farmec și umor, ce urmărește peripețiile lui Matei, un baiețel tare necăjit fiindcă este prea mic și crește prea încet.

În ciuda faptului că părinții îl înconjoară cu grija și dragostea lor, îi cumpără tot ce-și dorește („mii de jucării și jocuri pentru copii, mașinuțe și elicoptere, lego și mitraliere / Și smartphone, lego și tabletă/ Și schiuri și role și placă/ Și un ursuleț în eprubetă“), copilul este veșnic nemulțumit. Fugind de acasă, el întâlnește un cangur pitic (și scamator pe deasupra), care îi îndeplinește dorința de a fi la fel de mare precum Gulliver. O simplă formulă magică este suficientă pentru a-l transforma pe Matei într-un uriaș, care „poate călca pe oricine în picioare“, atât la propriu, cât și la figurat, fiindcă băiatul cel răsfățat uită complet de respectul pentru ceilalți, abuzând de statura sa.

Călătoria lui spre mare este un prilej de a cunoaște lumea și pe sine, de a înțelege faptul că, din fericire, nimeni nu trăiește singur pe pământ, că suntem mereu interconectați și că mai devreme sau mai târziu va trebui să suportăm consecințele faptelor noastre. Matei ratează toate ocaziile de a-i ajuta pe cei aflați în nevoie, tratându-i cu indiferență și dispreț. Refuză să pună umărul la construcția unui pod, cărând bolovanii cei grei, care pentru el sunt simple pietricele, îi lasă pe țărani să sufere de arșiță, storcând norii doar în folos pesonal, iar odată ajuns la mare, rămâne surd la strigătele de ajutor ale membrilor unui echipaj naufragiat.

 Păpușile în miniatură, cu arc și tije, manevrate de actori-păpușari sunt adevărate bijuterii. Prezența fizică a acestora este dublată de proiecția lor mărită, pe un ecran suspendat. Rolul lui Matei, devenit uriaș, este preluat de Hansel Andrei, iar odiseea sa este povestită în rime și versuri, în ritmul muzicii interpretate live de o orchestră formată din actori. La picioarele băiețașului se întinde o lume liliputană, cu căsuțe luminate, poduri, copăcei din sârmă și norișori din vată atârnați cu ață. Marea nu-i decât un o foiță de nylon subțire, pe care copilul o agită „ca ciclonul tropical“, legănând bărcuțele din hârtie, din care marinarii țipă disperați „apă la pupa, apă la șosete, apă la genunchi“.

Odată cu lăsarea serii, lui Matei i se face foame, frig și frică. El realizează că noua statură îi aduce și dezavantaje, nevoile lui fiind acum exacerbate. În consecință, bea toată apa dintr-un lac, mănâncă zeci de saci de cartofi, de ardei și de varză, mai multe vite și oi, dar și „restaurante, clădiri importante […], un muzeu și o fabrică de pateu“, fără însă a se putea sătura. Este momentul unei revelații („Dacă aș fi știut ce-o să pățesc, n-aș fi vrut niciodată să cresc.“) și al deciziei de  a se întoarce acasă. În drumul său, se întâlnește cu bătrâna care ieșise cu vaca la păscut și care în zadar îl rugase să stoarcă un norișor pentru agricultură, cu muncitorii de la pod, care-i reamintesc că a dovedit „lipsă de tact, de morală, de solidaritate“, și apoi cu vecinii, sătuli de văicărelile lui de copil răsfățat. Realizează acum că respingerea de care are parte nu este decât rodul comportamentului său, lipsit de empatie față de ceilalți. Doar mama, îl primește, bineînțeles, cu brațele deschise. Alături de ea, văcuța bătrânei, personificată, oferă o adevărată lecție de „omenie“, îndemnând lumea să nu țină minte răul: „Iertați și voi o dată, zic eu, care sunt vacă.“

Pentru băiat, trezirea conștiinței coincide cu trezirea dintr-un somn lung („Și umbra din poiană l-a mângâiat pe-o geană/ și s-a trezit Matei.“) dar și cu ruperea convenției teatrale. „Stop-joc !“ este formula prin care Matei cel uriaș redevine simplu copilaș, dându-și sema că totul n-a fost decât un vis:  „Încapi în casă, încapi la masă,/ Ce bine c-am visat/ Nimic nu s-antâmplat.“ Visul devine astfel o formă de terapie pentru reverie.

La o privire mai atentă, punerea în scenă nu se adresează doar copiilor, ci și adulților, taxând tendința oamenilor de a uita lucrurile bune din viața lor și a se adânci într-o veșnică nemulțumire și lamentare, cătând mereu altceva: Matei este mic dar vrea să fie mare, norișorul-copil se află pe cer, dar vrea pe pământ, părinții nori se ciondănesc continuu iar lucrătorii de la pod se plâng că lucrează prea mult. Caracterul educativ merge mână în mână cu cel recreativ, spectacolul jucându-se adesea nu doar cu cuvintele, ci și cu formulele culturale. Spre exemplu, în schimbul unei ploi bune, bătâna se oferă să-l învețe pe băiat să conducă tractorul, să-i deseneze o oaie (trimitere la „Micul Prinț“ de Antoine de Saint-Exupery), să-i dea vaca sau să-i dea „de gândit“. În plus, accentul ei ardelenesc este o adevărată sursă de umor. La acestea se adaugă talentul muzicienilor și compozițiile sugubețe ale Adei Milea. Candoarea și ingeniozitatea sunt din când în când dublate de momente mai profunde, de reflecție : „Oare omul nu-i de fapt o păpușă, pe care o îmbraci într-un corp cum îmbraci o mănușă?“

În final, Matei învață lecția prieteniei, a altruismului, a cumpătării și a răbdării, morala spectacolului putând fi foarte bine rezumată de „Arta pașilor mici“ a lui Antoine de Saint-Exupery, în care acesta se adresează divinității, spunând: „Doamne, învață-mă arta pașilor mici/ Nu-ți cer minuni si miraje,/ Ci putere in fiecare zi /[…] Fă-mă capabil să mă aplec asupra celor de jos/ Dă-mi nu ceea ce îmi doresc,/ Ci ceea ce îmi este de folos.“

FOTO: Adi Bulboacă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *