Louse

Bătrîn și uitat ești tu acuma

Șobolane singur

La umbra unui smoc

Mai înalt

De iarbă roșie

Și blana pe spate ţi-e cam roasă

Și dinţii măcinaţi

Prin gunoaie

Nu mai răspîndești ciuma

Nu mai apari în vise de vedete

La bordul unor nave mari

Nu mai ești găzduit

Să dai semne disperate

Ai trecut prin toate canalele

Ai rezistat la toate otrăvurile

Ai părăsit la timp toate corăbiile

Te-ai folosit de toate cutremurele

Și totuși n-ai ajuns nici jucărie

De pluș

Nici animal de companie

Nici om de încredere

Într-o gospodărie

Eu sînt acela

Care cunoaște

Toate hăţișurile

Toate luminișurile

Toate limbile pămîntului

Eu caut restul

Caut ceea ce rămîne

Care este mai mult decît ceea ce

A fost

Mă furișez

Printre responsabilii de recuzită

În magaziile noi

Cu lucruri vechi

Să rod și eu un nasture de aur

Să adorm legănat între volane catifelate

Să mă scald în praful ăsta

De timp pierdut

Mă furișez

Printre însîngeraţii uitaţi în confesionalul

Aglomerat cu tinere palide

Și doamne încrezătoare

Cu milă mă furișez

Milă mi-e de sufletele lor

De sufletele lor însîngerate

De sîngele căruia nu-i mai găsește

Nici mîntuitorul

Rost să curgă

Mă furișez printre hingheri

Toţi oamenii

Toţi cîinii și pisoii

Vagabonzi

Sînt hingheri

Armate și servicii taxe și oficii

Golesc vistieriile

În căutarea banditului

De șobolan

Eu aduc mereu beneficii

Și toţi oamenii deștepţi trăiesc bine

Pe socoteala mea

Și eu trăiesc foarte bine

Pe seama mistificantului

Pe seama fariseului

Pe seama milosului

Și a mincinosului

Încă mai liber

Mă simt

Printre ruine

Ruinele vin cel mai repede

Să acopere

Toate urmele

Și-mi place să privesc

Cum cad grinzile

Cum se prăbușesc antenele

Cum se alege praful

Și se înalţă pe la ferestrele din jur

Cearșafurile unduitoare

Ca scrisorile pe șerveţele înlăcrimate

Care se lipesc

De geamurile vopsite ale închisorii

Laudă ţie

Că nu mă ocolești

Că ai timp să aștepţi

Că mă primești

Că mă asculţi

Și ţi-oi aduce-n dar

Un alt fel de poveste

Să rămînă și de la tine

Ceva scris pe hîrtia ceruită

Pe care o las

Numai un pic roasă

În spatele ramei

De la fotografia aceea

Arsă

Scriitorule să bem și

Să cîntăm ţinîndu-ne de umeri

Ca doi recruţi

Un singur corp înecat de guri

Din care ies voci

Ca un cor flămînd

Ca o furie

Ca o cutremurare satyrică

Să rîdem

Cu toate vocile

Cu toţi ochii luminaţiei

Cu toate oboselile scuturate

De frunzișurile primăvăratice

Să ascultăm

Armonia galopantă a ploii

Pe aripile fluturelui alb

Să bem cît încape într-o carte alcool

Și apoi

Ascultă-mi povestea

Povestea în dar pentru tine

Că e liniște

Și nu s-a îndurat nimeni

Să te despartă de scîrbosul guzgan

Așa a căzut fratele meu în transă

Și-a început să povestească

M-am ascuns odată într-o păpușă rusească

Din porţelan lucios

Pictată în culori vii

O păpușă rusească mergînd cu trenul

În geanta din piele roșie

A unei femei tinere

Cu ochii verzi păr negru

Ștrampi vineţii picior peste picior

Eu ca o amigdală umflată

Coaptă împingînd cu fineţe chipul

Frumos colorat al păpușii

Să-mi caut alt ascunziș

Înainte ca femeia tînără

Să cotrobăie după batista lacrimilor

De fericire

Să nu dau piept cu iubitul ei

Străinul din gară

Prea ceremonios prea fumuriu

În această seară

Și atunci repede am ţîșnit

Și m-am ascuns

Într-o păpușă rusească mai mică

Pentru că era plin trenul de păpuși rusești

Aveau toţi călătorii în loc de bilet

Păpuși rusești și le schimbau capetele

În amintirea călătoriei lor

Spre aceeași destinaţie

M-am făcut mai mic

M-am făcut cît un șoricel

Numai sufletul meu știe

Cum

Și prin ce spaime au trecut

Oasele mele

Care îmi stăteau în cerul gurii

Și inima îmi bătea în ceafă

Ca o silabă repetată

Și am avut o viziune atunci

Se făcea că moartea era luna plină

Și era ca șofranul

Și se deschidea ca un trandafir

Mare galben

Și ieșeau omuleţi dintre petalele ei

Dintre solzii ei de sirenă cerească

Și pluteau spre pămînt ca puful de păpădie

Și cînd ajungeau jos pe pămînt

Parcă se trînteau uși de fier

Și spre cer se înălţa un ţipăt luminos

Pe care o fiinţă omenească

Nu-l mai putea privi

Și se auzea scîncet de ape

Mișcate de la locul lor

Și se simţeau mirosuri înţepenite

De pergament

Și din turnul bisericii

Se aruncau miresele

Și reptile iuţi printre ierburi

Căutau ascunziș

Din calea acelor omuleţi de fier

Care ocupau străzile și canalele și casele

Pe unii-i topea înserarea

Cei rămași erau

Fier înroșit

Demoni greoi ce nicicînd

Nu se vor mai înălţa

Demoni mititei ce n-au mai avut loc

În luna nouă

Asta-mi aduc aminte

Deși mai multe am văzut

Dar mintea mea le ţine-n văgăuna ei

De nepătruns

Și de atunci îmi spun că luna nu-i un vis

În care să te scufunzi

Romantic

Ci-i un ochi de moarte

Peste umbra ta alungită

Acesta mi-a fost visul închis

În păpușa rusească pe drumul spre Moldova

Cam pe la Cîmpulung

Cînd m-am trezit

Cu un picior rupt și o ureche flască

Mai mult mort decît viu

Împuţinat și contorsionat cît să-ncap

Într-un degetar

Și tremurînd mai trudit decît răciturile

Din copite de porc

Mi-a venit să plîng

Și am plîns

Și-mi curgeau lacrimile

Ca lampioanele lăptoase pe culoar

Și mă-ntrebam cu mare tristeţe

Ce destin hain m-a băgat pe mînecă

De am ajuns eu cît un păianjen

Și de rușine ca un purece

Atunci am auzit un glas

Ca o rază de lumină

Prin geamul negru zgîriat

Păpușa rusească în care eram

Încarcerat și micșorat e aruncată

Afară cu putere

Se desface și e frig și tremur de frică

Sub un bocanc de vînător de munte

Și de atunci tare-mi doresc

Să privesc dintr-un loc călduţ

Acest tren al soartei

Să caut un om bun

Să stăm amîndoi în pielea lui

Și să petrecem cu privirea

Mulţimea cum trece

Mirosind a lehamite

Acuma scriitorule

Asta vreau de la tine

Acuma scriitorule

Dacă am rămas

Singuri

Printre complimente

Ajută-mă să trec

În altă limbă

De laudă

Să-mi fie numele

Și tu să fii mîndru

De opera mea

Precum sînt și eu mîndru

De opera ta

Să fiu parazitul cuvintelor

Care vin mai tîrziu pe lume

Să le fac să pleznească

Pușche pe limba

Acelei femei frumoase

Margareta

Care se trezește tîrziu

Singură în pat

Pe bolboroseala de dinainte

De trezire

Pe sufletul ei care se străduiește

Să se ascundă într-un

Bulgăre de zmeură

O să-ţi împlinesc această rugă

De-mi ceri doar un nume

Nu viaţă fără de moarte

Sau  altă viață

În care nu pot nici eu

Tresări

Pe care n-o pot nici vizita

Trecînd din vis

Ori sărind cu mare avînt pînă

Pe malul celălalt

Ba îndrăznesc să-ți cer

Mai mult

Cadă  asupra ta puterea divină

Și dă nou corp arderii mele

Lipsește-mă de pielea asta cu părul de porc

Sălbatic

Dar lasă-mi o pojghiță subțire

Prin care să simt

Căldura și dorințele altui corp

Ia toată carnea asta

Cu fricile ei

De pe oasele mele

Rupe-mi oasele cît

Niște fire pe obrazul tînăr

Să rămînă

Smulge-mi dinții otrăvitori

Limba ce delirează

Strivește-mi capul zumzăind

A alarme

Ochii mi-i zdrobește de o piatră seacă

Dar lasă-mi vederea

Toate simțurile lasă-mi-le

Libere de corpul istovit

Al guzganului ascuns

Prin hățișurile tuturor beznelor

Lasă-mi lenea caldă

Sîngele gata

Împrospătat de toate organele

Omului pămîntului și cerului

Lasă-mi desfătarea nemișcării

Sihăstria culcușului unde-i

Umbra mai moale

Nu-mi trebuie amintiri

Nu-mi trebuie visuri

Nu-mi trebuie suflet

Fă-mă un fel de nimic

Cît mai mic

Fă-mă păduche

Și dă-mi numele Louse

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *