Misticism și violență

Tatiana Niculescu reprezintă o prezență constantă în domeniul non-ficțiunii românești din ultimii ani. Venind dinspre mediul jurnalistic și politic, autoarea se remarcă îndeosebi prin maniera de selecție a subiectelor despre care scrie, reușind să se plieze de cele mai multe ori asupra unor probleme contemporane acute. Începând cu primul roman, Spovedanie la Tanacu, impactul cărților sale asupra imaginarului colectiv a fost de netăgăduit. Ecranizarea acestui roman a reprezentat un moment decisiv pentru cinematografia românească contemporană. Ultimii doi ani au adus trei biografii ale Tatianei Niculescu, toate axate asupra unor figuri interbelice: regina Maria, Mihai I și ultima din serie, despre Corneliu Zelea Codreanu.

            Mistica rugăciunii și a revolverului e o biografie a liderului Gărzii de Fier, o figură întunecată a istoriei românești, dar care în același timp exercită o doză de fascinație. Autoarea își plasează demersul în rândul acelor cărți care încearcă „să explice fascinația colectivă pe care au exercitat-o personajele întunecate ale istoriei”. Ea caută „rădăcinile biografice ale cruzimii și delirului”. Evident, este un subiect sensibil, dar Tatiana Niculescu își asumă demersul pornind de la surse istorice primare, încercând, în cea mai mare măsură, să nu judece și să lase documentele să vorbească de la sine. Ea consideră că povestea lui Corneliu Zelea Codreanu este „povestea României interbelice” ce nu se lasă înțeleasă în afara contextului istoric, a experiențelor parcurse, a școlilor în care a învățat și a lecturilor care l-au format. În același timp, contextul unei Europe răvășite, aflată între două războaie mondiale e definitoriu, atât pentru România interbelică, cât și pentru existența lui Corneliu Zelea Codreanu.

            Pe măsură ce înaintează în biografia liderului Gărzii de Fier, Tatiana Niculescu face apel la sursele istorice, reușind pe alocuri să prezinte informații puțin discutate până acum. De aceea, capitolele de început, care prezintă originile lui Corneliu Zelea Codreanu și insistă asupra anilor săi de formare conturează o imagine accentuat umanizată, cu resorturi psihologice evidente și cu trăsături caracterologice explicabile, de multe ori, ereditar. Astfel, descendența familială e analizată cu două generații înainte de el, dezvăluindu-se originea poloneză, dar, în același timp, și o anumită aplecare înspre violență (bunicul lui Zelea-Codreanu o ucide pe bunica sa într-o criză de gelozie și scapă nepedepsit). Schimbarea numelui și asumarea unei identități românești se vor face în generația tatălui, un personaj extrem de apropiat de Corneliu Zelea Codreanu și care îl influențează în mod decisiv. Violent și antisemit, Zelea Codreanu își va îndemna fiul încă din tinerețe să urmeze o educație bazată pe rigorile militare, viziune ce se va dovedi a fi ideală pentru structura psihică a acestuia. În definitiv, Corneliu Zelea Codreanu își va trăi întreaga existență în această manieră și va organiza și formațiunea politică condusă în același fel. De o importanță foarte mare este și școala pe care o urmează liderul Gărzii de Fier în cadrul liceului militar cu internat Mânăstirea Dealu. Școala nu este una tipic militară, întrucât aplică atât educația progresivă, cât și instrucția militară, aducând laolaltă „religia și milităria, naționalismul, educația fizică și cultul monarhiei, principii riguroase, pregătire intelectuală, morală și fizică temeinică, instrucție religioasă deschisă și diversă, patriotism militant, altruism colegial, spirit de sacrificiu pentru țară”. Urmând modelele occidentale, școala de la Mănăstirea Dealu era religioasă, fără a fi confesională, întrucât profesorii proveneau din diferite confesiuni, având o viziune „ecumenică” asupra creștinismului. Îmbinarea viziunii civile și militare nu rezistă însă foarte mult, astfel încât în 1914 profesorii civili demisionează în număr mare, liceul devenind unul exclusiv militar.

            Înaintând în biografia personajului, autoarea ajunge la perioada studenției, când caracterul lui Zelea-Codreanu era deja format, dar ideile xenofobe și antisemite nu erau în totalitate interiorizate. Descrierea făcută trasează liniile portretului unui viitor lider, o personalitate puternică, încă nealterată de o ideologie violentă: „Corneliu Zelea Codreanu nu era un student oarecare. Venise la Iași după ce urmase cursurile unei școli unice în România interbelică și care azi s-ar numi școală de leadership. Organizase un grup de apărare civilă antibolșevică la Huși. Avea drept mentori trei deputați naționaliști cunoscuți: A. C. Cuza, Nicolae Iorga și Ion Zelea Codreanu. Socotea de datoria lui să ia atitudine, să se implice, să facă dreptate, să apere drapelul, monarhia și istoria țării”.

            Tatiana Niculescu dedică o mare parte a biografiei lui Corneliu Zelea Codreanu identificării surselor de inspirație a ideologiei pe care acesta o va construi. Ea selectează din epocă acel gen de cărți pe care tânărul le citea cu predilecție, conturând pas cu pas maniera în care acestea au pătruns în conștiința publică și în același timp i-au conturat gândirea studentului. E vorba în mare măsură de literatură creștină, cea mai importantă influență în acest sens fiind reprezentată de Călătoria creștinului a lui John Bunyan. Alături de aceasta, în manualul lui Zelea-Codreanu, intitulat Cărticica șefului de cuib se regăsesc o serie de idei de înnoire religioasă derivate din cultul baptist și din mișcarea de inspirație neoprotestantă Oastea Domnului. De asemenea, autoarea identifică o apropiere între Asociația de Tineret condusă de Zelea-Codreanu după 1919 și maniera de organizare a Young Men Christian Association (YMCA).

            În ceea ce privește influența lecturilor asupra liderului Gărzii de Fier, Corneliu Zelea Codreanu va îmbina influența scrierilor religioase cu o gândire riguroasă militară, învățată încă din vremea școlii și identificabilă în una dintre cărțile care au circulat mult în perioada tinereții sale, atât în spațiul european, cât și în cel autohton. Este vorba de cartea Scouting for Boys, în traducere Cercetașii, un manual de sfaturi și instrucțiuni dedicate adolescenților, scris de un general britanic, Robert Baden-Powell. În acest manual identifică Tatiana Niculescu sursa primară a organizării în regim militar a mișcării conduse de Zelea Codreanu. Este deci o consecință naturală faptul că atunci când e pus față în față cu manifestările extremiste europene, respectiv nazismul, el va împrumuta și de-acolo o serie de simboluri, ca de exemplu zvastica. Până la urmă, influențele majore pe care toate aceste direcții le-au reprezentat pentru gândirea lui Corneliu Zelea Codreanu sunt identificabile în două dintre scrierile sale cu caracter propagandistic: Pentru legionari și Cărticica șefului de cuib.

            Dacă anii copilăriei și ai tinereții timpurii sunt conturați de către Tatiana Niculescu într-o manieră în care liderul Gărzii de Fier e umanizat, dezvăluindu-se perioada de formare, convingerile și influențele majore, pe măsură ce pătrunde în viața politică, Corneliu Zelea Codreanu va fi dezumanizat de acte de o cruzime greu imaginabilă și de o violență de nestăpânit. Astfel, momentul în care el își asumă propriu-zis statutul de lider de opinie este cel în care comite prima crimă, de altfel singura documentată cu dovezi. Până și aici, Tatiana Niculescu reușește să identifice câteva pârghii de natură psihologică ce explică gestul deosebit de violent, însă acestea nu pot să justifice sau să blocheze impresia de cruzime. În data de 25 octombrie 1924, Corneliu Zelea Codreanu l-a împușcat pe prefectul Iașului, Manciu, în public, în fața tribunalului, după încheierea unui proces în care Zelea-Codreanu fusese avocat al victimelor prefectului. Motivația crimei era tratamentul extrem de dur și de violent aplicat de prefect membrilor organizației conduse de Zelea-Codreanu și, după cum afirmă autoarea, umilința căreia îi fusese supus ucigașul. Orgoliul și antisemitismul se îmbină în această crimă făcută în văzul lumii tocmai pentru a transmite un mesaj. Gestul de o violență extremă are un rezultat neașteptat, întrucât, deși Zelea-Codreanu este întemnițat și judecat, el va fi achitat într-o atmosferă de sărbătoare în care devenise erou al mulțimii. Achitarea aceasta exploatată în planul imaginii va duce la nașterea cultului pentru Zelea-Codreanu care, în anii următori se va transforma în conștiința populară într-o figură cvasi-mesianică. Tatiana Niculescu insistă mult asupra diverselor modalități de exploatare a imaginii practicate de Zelea-Codreanu și de ceea ce ulterior va deveni Garda de Fier prin câteva evenimente exploatate astfel încât să formeze conștiința populară. Primul este această achitare spectaculoasă în care rolurile de vinovat și de erou se inversează și în care Zelea-Codreanu devine din ucigaș, erou popular. Un alt moment semnificativ în construirea imaginii este căsătoria lui Corneliu Zelea Codreanu cu Elena Ilinoiu, o ceremonie de proporții greu de egalat. Nunta are 100 de mii de participanți, 2300 de care și automobile cu flori și nuntași și pirostriile făcute la comandă, combinând „modelul bisericesc tradițional cu cruce în vârf și zvastica”. Un alt moment semnificativ în construirea imaginii specifice cultului e identificat de autoare în demonstrația de solidaritate a Gărzii de Fier la înmormântarea lui Moța și Marin. Morți într-un conflict extern în Spania, aceștia sunt aduși în țară și înmormântați ca eroi de război într-o slujbă oficiată de trei mitropoliți și 200 de preoți. Consecința acestei ceremonii grandioase a fost o sporire a numărului membrilor Gărzii de Fier, întrucât foarte mulți oameni fuseseră marcați de spectacolul funeraliilor celor doi.

            Poate că aspectul cel mai semnificativ al cultului creat în jurul lui Corneliu Zelea Codreanu ține din de practicile electorale ale Gărzii de Fier și în special ale conducătorului acesteia, care, pentru a evita conflictele din perioadele alegerilor sau pentru a nu putea fi pus sub acuzare de autorități își făcuse un obicei din a călători prin sate îmbrăcat în portul național, călare pe un cal alb. Faptul că nu li se adresa oamenilor din sate, ci apărea neanunțat pentru a se închina în diverse locații religioase sporea misterul țesut în jurul său. Astfel, în perioada în care adeziunea la Garda de Fier devenise un fapt obișnuit, Tatiana Niculescu sesizează efectul pe care-l avea imaginea Căpitanului „captase imaginația populară într-atât, încât unora li se părea că-l văzuseră călare pe un cal alb și înconjurat de flăcări, alții și-l închipuiau cu un bici în mână fugărind pe evrei, alții se temeau să nu cumva să fie împușcat”.

            Tatiana Niculescu scrie în Mistica rugăciunii și a revolverului o biografie non ficțională în care pornește de la faptul istoric consemnat în surse primare, nu de la interpretări. Ea declară în mod explicit intenția de a nu da curs vreunei interpretări subiective a faptelor prezentate. Stilul jurnalistic practicat în scriitură îi permite o distanțare cât mai obiectivă față de faptele prezentate. Acest stil jurnalistic e definit de o capacitate de înșiruire narativă demnă de un prozator, un epic în care evenimentele se succed cu viteză, cantitatea de informație evenimențială fiind pe alocuri copleșitoare. De asemenea, în unele cazuri privirea narativă acționează aproape cinematografic, uneori insistând asupra unor detalii cu semnificație aparte, alteori aglomerând serii întregi de evenimente și reușind astfel să creeze impresia unor vremuri cu adevărat tulburi. Un exemplu în sensul prezenței simbolurilor în descriere este pasajul în care este relatată nunta „diadema miresei părea inspirată din coroana bizantină purtată cu trei ani în urmă de regina Maria la încoronarea de la Alba Iulia. La nuntă au participat în jur de 100 de mii de oameni după estimările lui Codreanu. Mirelui i s-a dus un cal, iar carul miresei a fost tras de șase boi, urmat de 2300 de care și automobile încărcate cu flori și nuntași.” Este evident faptul că detaliile descriptive legate de diadema miresei și de calul mirelui derivă din intenționalitatea organizării nunții. Modul în care autoarea le prezintă dublează intenționalitatea, subliniind demostrația de putere simbolică. De asemenea, alternanța între aceste detalii descriptive și datele precise legate de numărul de participanți la nuntă oferă o validare a intenționalității simbolice, ca și cum cifrele cu adevărat covârșitoare probează o îndeplinire a scopului simbolurilor. Din punctul de vedere al aglomerării epice, reprezentativ este pasajul care prezintă întoarcerea lui Carol al II-lea în țară și impactul pe care aceste gest politic îl are asupra destinului lui Codreanu. „Nici el, nici alții din afara unor cercuri restrânse ale armatei nu s-au așteptat ca, într-o seară de la începutul lunii iunie 1930, călătorind incognito de la Strassbourg la București, acesta să-și facă apariția la bordul unui avion pilotat de un ofițer ardelean, Victor Precup, și apoi la Palatul Cotroceni. Detronându-și fiul, pe Mihai, în vârstă de nouă ani, și dizolvând Consiliul de Regență, Carol a depus jurământul în fața Parlamentului pe opt iunie și a devenit regele României. În culise, îi promisese prim-ministrului țărănist Iuliu Maniu că renunță la amanta sa, Elena Lupescu”. Aglomerarea de verbe, multe la modul gerunziu și alternarea lor cu verbe la perfectul compus imprimă fragmentului un ritm narativ de factură cinematografică, ce reușește să surprindă atmosfera de efervescență și anxietate politică și socială a vremii.

            În stilul specific jurnalistic în care scrie Mistica rugăciunii și a revolverului,  Tatiana Niculescu împrumută tehnici din mass-media occidentală, fapt ce aduce o nouă contribuție la ritmul narativ al volumului. Unele dintre capitole sunt începute prin descrieri extrem de detaliate ale unor spații, pentru ca ulterior să se facă o întoarcere de 180 de grade a interesului auctorial, introducându-se un element surpriză. Acesta este și cazul capitolului ce prezintă execuția lui Mihail Stelescu, un important membru al Gărzii de Fier, ucis pentru că l-a criticat pe Căpitan. Capitolul debutează cu descrierea detaliată a stațiunii Budachi-Cordon de pe teritoriul actual al Ucrainei, locul în care a avut loc întâlnirea Gărzii în care Stelescu a vorbit împotriva lui Zelea Codreanu. O altă modalitate stilistică împrumutată din spațiul jurnalismului și al literaturii occidentale este așa numitul cliffhanger, o tehnică prin care capitolele sunt încheiate lăsând o deschidere pentru evenimentele ulterioare, „o astfel de consfătuire avea să ducă însă la o primă scindare a mișcării gardiste”. Scindarea prefigurată în capitolul anterior este tocmai opoziția lui Stelescu față de acțiunile Căpitanului și pedeapsa acestuia.

            Dincolo de toate aceste calități ale stilului scriitoricesc practicat de Tatiana Niculescu, intenția lăudabilă de a se menține la o distanță obiectivă față de fapte e uneori transgresată de tocmai natura faptelor prezentate. Stilul devine pe alocuri aluziv, autoarea evitând să numească direct concluziile la care ajunge, lăsând însă să se înțeleagă unele opinii personale. Astfel, influența YMCA asupra societății europene și interferența organizațiilor religioase în politică este surprinsă într-o frază cu puternice tendințe aluzive „întâmplător sau nu, Thomas Masaryk devenise în 1918, primul președinte al Cehoslovaciei, cu sprijinul Aliaților și al unităților paramilitare de sokoliști. Pe strada ce poartă numele acestui președinte și-a stabilit sediul Asociația Creștină a Tinerilor din România, o variantă a YMCA adaptată autohton”.

            În același context al obiectivității intenționate, detalierea motivațiilor psihologice ale Căpitanului devine pe alocuri o adevărată motivare a faptelor acestuia, în ciuda gradului de cruzime implicat. Astfel, uciderea prefectului de Iași, o crimă în fond, e consecința unui orgoliu profund rănit, căruia i se dedică explicații complexe. De asemenea, în analiza însemnărilor de la Jilava, ultimele scrieri ale Căpitanului, Tatiana Niculescu identifică indici ai „tehnicilor de meditație pe care le practica Zelea Codreanu. În zilele noastre s-ar numi probabil ședință de mindfulness, de liniștire a minții asaltate de gânduri. Rugăciunea, tăcerea și disciplina minții îl ajutaseră totdeauna să-și stăpânească propriile porniri și să facă față acceselor de mânie înveșmântate profetic ale bătrânului Codreanu”.

            Mistica rugăciunii și a revolverului este o carte ce-și dovedește necesitatea în peisajul socio-politic contemporan. Autoarea reușește să evite diplomat orice problemă ar fi putut să apară din însăși natura sensibilă a subiectului abordat, implicând tehnici de redactare pe care le stăpânește foarte bine și nepermițând ideilor să scape de sub controlul limbajului. Până la urmă, conturând personalitatea unui individ ce a afectat mult devenirea României interbelice, cartea rezonează sub aspect psihologic, politic și social cu însăși lumea contemporană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *