Ovidiu Komlod – poeme

viața ca o paradă

curând
organe de perceput like-uri
în omuleții sărind electrocutați de plăcere
când le vor încasa
precum o bătaie pe umăr
o strângere de mână
o tiflă pișcătură

facem politică percutăm
la facebook și circ
postări ce țin loc de pâine
ba un mesaj de interes public
ba un selfie cu Nimeni însuși
perfect încadrat în rama #rezist
ba un primar explicând cu năduf
de ce nu crește numărul de parcări
neschimbat numărul de urmăritori
numărul de prieteni îndepărtați
numărul capetelor întoarse

încet cu răbdare
toată săptămâna aștepți
un mesaj un like o distribuire
timpul se lungește ca o tenie metafizică
desfășurată în creierul 2D

cu spatele drept înapoi

când simt că nu mai pot
nodul din gât ba din jur înfășurat strâns
cireșele putrede pe tort ca niște bile pentru mărirea sexului

încep să merg înapoi –
acolo e ținta nepângărită
bag în viteză ca nesimțitul

dacă îți bați joc de nefericirea altuia ți se spune că ești răutate mică
îmi vine să scriu toate astea pe facebook s-aștept like-urile să curgă

prietene ipocrit
mon blable mon frère jacques
te ratezi chiar și atunci când nu te ratezi

încearcă să mergi înapoi.
la dățile vechi însemnate
când puteai să mai simți că

larg deschis

foarte alb totul aici
la sân pe fes în cap
înspre fundul cutiei de lapte
pagina libre office.
tavanul pereții mobila din bucătărie
dispensarul în care voi fi dus de urgență
superafișul facebook pe fereastra bibliotecii
mult prea alb totul aici.
însă cine sunt eu să constat
nuanța acestui like
dat cu toată indiferența
de fapt inerția
din care nu te poți smulge
decât pentru câteva clipe
iremediabil pierdute. îți
zic.

nu lăsa viața (despre ratare ca împlinire)

de parcă totul s-ar rezuma
la familie copii loc de muncă mașină
futut viața
pentru că așa se face nu pentru că ți-ai dori
cu adevărat
ceva din toate astea
îți spune că de-ar fi după tine tu ai trăi
nu le-ai face pe plac tuturor
nu ai lăsa viața s-o ia înainte

putem adăuga facebook minciuna prost umană
familie copii loc de muncă mașină facebook.
fericire
nici nu mai trebuie să ți-o dorești
vine automat vin la pachet toate nu ai scăpare
îmi spun. ca și cum te-ai născut doar ca să ai
o familie copii loc de muncă mașină facebook.
tu unde ești în asta
cu câți pași înapoi

când îmi văd pe facebook amicii realizați
ba o nuntă ba un botez încă un pas nu particip
voi lipsi la următoarele întâlniri cu colegii de liceu
pentru a nu fi nevoit să răspund la întrebările dirigintei
familie copii mascarada luată mereu de la capăt
nu tu familie nu tu copii
nu-mi doresc nimic mai puțin
o privire piezișă pe lucruri
în care nu cred.

Nu vreau să fiu pe fugă în cursa asta
în care voi sosi oricum al doilea
după ultima strigare de catalog.

inerție

Câtă singurătate poate un om îndura
se bate la miezul nopții recordul
ajunge să nu miști un deget
un ac
unde limita după care
poți răbda liniștit în continuare

să fie pasul încet
amiaza de mâine
proiectele pentru anul ce vine
ziua când o să pierzi pe cineva drag
vei trece ca tăvălugul peste un alt tăvălug
sac fără fund ești
înghiți toate cireșele de pe tort
nu te pune nimic la pământ
mergi mai departe întreg
indicator pe o riglă de arpentor
deplasat cu arătătorul atoateputernic
măsurând distanța dintre
două puncte în
timp.

afară

inconștientă
ea bate
când stau într-o anumită poziție
simt cum parcă vrea să iasă din piept
încotro unde la cine ce bun
știu că merge în gol
macină timpul
moară stricată
secunda și anul
acest praf

inconștientă
se zbate
când stau într-o anumită poziție
simt cum parcă vrea să iasă în lume
acolo pe caldarâm
să se ducă în lume
de mine
ba chiar
pe pustii

Un răspuns la „Ovidiu Komlod – poeme”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *