Poeme de Alexandra Negru

IR1650

 

Aş putea sta ore în şir

în trenul 1650, cu soarele acesta domestic în păr,

privind în golurile de pe fereastră, amorţită,

pierdută în browser-ul meu afectiv,

unde

e adevărata intimitate şi adevărata frumuseţe,

legănată pe căile ferate

din ţară, fotografiind uneori străini

în obscuritatea compartimentelor, regizând

pentru fiecare din ei

câte o dramă,

alteori, doar ţinând ochii închişi

şi rătăcindu-mă

într-un cinematograf uriaş şi teribil,

 

aş putea suporta până la capăt delirul şi foamea,

şi muzica asta

care mi se dezintegrează în cap,

cât timp mă întorc

în oraşul în care mi-am dorit atât de mult să vii,

în oraşul acesta pentru care ai abandonat totul,

unde, acoperiţi de zgomote industriale ne luptăm

sub cearşafuri,

 

cât timpmă întorc şi ştiu c-aştepţi

să ne culcăm în patul nostru ireal, sub becul stins, sub acoperişul

cu bufniţe şi lilieci, în care miroase

a mucegai şi-a dragoste.

 

 

 

#21.22

 

21 de ani şi viaţa-i frumoasă, un haos radiant

şi holograme răvăşite

dansând

cu picioarele goale

prin mintea mea, un apartament în plin soare doar pentru noi, şi tu,

cu barba ta fantastică, cu

zâmbetul tău ştrengăresc, atingând

trupul tânăr, aproape lichid,

limpede ca o suprafaţă de gheaţă

sub care înoată peştişori coloraţi, bestii

de tot felul,

 

21 de ani şi

am tot ce îmi doresc chiar aici, în plin soare,

real şi tangibil,

brutal de frumos în naivitatea asta la

care ne-am întors, sătui de

toate tragediile care ne-au făcut ferfeniţă

inimile origami,

 

21 de ani şi o ţigară imaginară aprinsă în colţul gurii,

căci m-am lăsat de fumat,

aşa cum m-am lăsat

de toate lucrurile

care m-ar fi ucis într-un final.

 

 

 

 

 

 

 

#cântec naiv 0.1

Să mă trezesc într-o zi

şi să-ţi spun că sunt cu adevărat bine,

că n-au fost implozii pe timp de noapte,

nici fantome-n patul meu,

că febra a trecut

şi toată drama

s-a spart în cioburi mici şi ascuţite,

 

să mă trezesc

şi să nu existe niciun fişier corupt

în reţeaua mea neuronală, nicio poză mentală

care să deschidă vechile cusături,

 

s-a terminat,

 

de-acum

spune-mi că există

o lume în care să fim doar noi,

cu zen şi puf plutind

în aerul roşu

de chinatown,

şi patul nostru, o telegondolă

care ne poartă în lumi 4D, înfricoşătoare.

 

#Baby, I`m rising

Uită-te la mine,

obosită, frumuseţea mă prinde mai bine,

cum cancerul pe o femeie dezvelindu-i craniul strălucitor,

inertă, aşteptând

sfârşitul programului, lumina neoanelor slăbeşte nervul optic şi văd

o mulţime blurată mergând în direcţii diferite,

atrasă de zgomote şi reclame ca musculiţele de sânge,

 

în dezordinea asta mintală

tot ce mă linişteşte

e cântecul tău rusesc

de dimineaţă, felul în care

ne-am atins cu o noapte înainte,

urme roşii pe gât, urme de dinţi pe cartilajul urechii,

iubirea asta

ca un experiment japonez

din care ar fi trebuit să ieşim mai dărâmaţi ca niciodată

cu elefanţi legănându-se pe pânza de păianjen

din minţile noastre fragile,

în care am rămas

prinşi

ca nişte căpuşe în carnea roşie a vreunei sălbăticiuni,

 

 

uită-te la mine, abia cresc,

sunt tânără, puternică,

am o armură grozavă, orbitoare,

o minte care înfioară

carnea de pe tine,

 

uită-te la mine

şi spune-mi, mai spune-mi încă o dată

tot ce doare.

 

 

#Man o to

 

Iată, încet încet

încep să-mi recapăt ordinea, să găsesc

strălucirea

în mormanul ăsta de gunoi,

să-mi lipesc cu grijă

dimineţile cu tine

în memorie

ca nişte magneţi pe uşa frigiderului,

 

noi,

tineri şi alunecoşi

înotând prin smoală, gloanţe

şi dezastre, printre psihozele

care ne găuresc creierele ajunse

ca nişte termitiere,

 

am văzut pericolul

agăţat la intrare

ca un craniu într-un sat african

şi nu ne-am speriat,

am pătruns

bariera de biţi şi pixeli şi

ne-am sufocat în anatomiile noastre

imperfecte,

 

priviţi-ne cum ne răsucim

şi creştem

spărgând aerul contaminat şi rece

al dimineţii,

cât de frumoşi

suntem în perversitatea noastră

infantilă,

 

cum, încet încet,

ca nişte pisicuţe grase,

trecem dintr-o dimensiune în alta,

de pe canapea

în mijlocul universului,

cu tot cu cearşaf şi cu perne.

 

Premiul revistei Euphorion la Festivalul de Poezie “Porni Luceafărul…”, Botoşani, ediţia 2016

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *