Poeme de Hristina Doroftei

joi

se împletesc degetele
pe cearşaful
proaspăt călcat

îţi masezi mâna stângă
nu a dat niciun semn
de viaţă

vata de păpădie se înalţă
până la fereastra pe care
vedem
gălbenuşul de pe cer
(doar ouă cu gălbenuş moale poţi înghiţi)
linii drepte se întind
în urma unui avion

unde va ajunge? mă întrebi
vreau să mă ridic şi să umblu
măcar până la baie!

îţi priveşti cu tristeţe
piciorul inert
parc-ar fi o bucată din care
s-a născut Buratino
degetul mare i-ar putea deveni nas
cele mijlocii – urechi
degetele mici – ochi
gură nu-i mai trebuie că-l duce la pierire.

noiembrie

miros de ruginiu
foşnete sub tălpi
gust de castane coapte
crizanteme în ghiveci
lumânări înşirate pe marmura rece
pomelnicul morţilor
soare cărămiziu la asfinţit
pomană cu eugenii
şi cozonac întărit

jertfă Domnului din roadele pământului
Domnul privea cu plăcere
fumul se înălţa drept spre cer
frunzele mocneau şi se tânguiau
de după cruci se auzeau bocete

din vale urcă o reverendă prăfuită
trupuri şi umbre se mişcă tulburate
un cântec de moarte se naşte treptat
în rest
NIMIC.

sâmbătă

când eşti imobilizată la pat ai două bucurii:
hrănirea şi atenţia celorlalţi.
la început ora mesei era un chin:
nu puteai înghiţi
oboseai mestecând.
apoi muşchii şi-au reluat puterea
gustul s-a schimbat din amar
în cel al mâncării.
soarele este o lămâie oglindită în ceai
zahărul se divolvă sub greutatea linguriţei
lichidul auriu înlocuieşte vechiul ness.

nu ştii cât eşti de fragil până când nu afli
că lingura cu supă are un kilogram.

nimeni nu te pregăteşte pentru greutăţi
nimeni nu-ţi spune că pieptenele nu-l mai poţi utiliza
nimeni nu te crede cât ţi-e de grea plapuma
pe care nu reuşeşti s-o înlături de pe trupul transpirat
nimeni nu te avertizează în legătură cu imposibilitatea
întoarcerii de pe stânga spre dreapta (sau invers)
nimeni nu ţi-e alături când te trezeşti în miez de noapte speriat de întuneric
nimeni nu stă în viscerele tale ca să-ţi preia din durere
nimeni nu te atenţionează că lipsa asimilării de lichide îţi provoacă blocaj renal
nimeni nu suportă în locul tău usturimea înlocuirii sondei
nimeni nu te scuteşte de jena schimbării scutecului
nimeni nu-ţi oferă o parte din vitalitatea lui
nimeni nu-ţi împrumută propriile picioare pentru a te duce încă o dată
(pentru utima dată) la toaletă sau în faţa porţii
nimeni nu-ţi lasă o parte dintr-o mână puternică pentru a te ajuta de ea
nimeni nu-ţi acoperă organul ciuntit
nimeni nu ştie cum e să te rogi
pentru o cană cu apă
pentru o farfurie cu mâncare
pentru un fruct feliat
pentru un desert aromat
pentru un grad în plus
pentru o schimbare a poziţiei trupului
pentru răcorirea feţei
pentru o fărâmă de atenţie!

Toţi te vizitează sâmbăta (după ce-şi finalizează treburile casnice)
te întreabă una-alta
se miră că trăieşti
îşi fac cruce cu limba ca să nu se ia ghinionul
îţi spun că-ţi vei reveni
(chiar dacă medicii se miră că mai trăieşti)
şi pleacă.
Pleacă! Pleacă! Pleacă!

Iar tu rămâi şi implori
implori
implori
ÎNSĂNĂTOŞIRE.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *