Poeme de Pedro Serrano

Pedro Serrano s-a născut la Montreal, în Canada, iar actualmente este profesor la Facultatea de Filosofie şi Litere din cadrul Universităţii Naţionale Autonome Mexicane (UNAM) din Ciudad de México, unde predă literatură contemporană. În anul 2007 a beneficiat de o bursă Guggenheim pentru poezie. A publicat mai multe volume de poezie, printre care: El miedo (Frica: Mexic, 1986), Ignorancia (Neştiinţă, Mexic, 1994); Tres poemas (Trei poeme: Caracas, 2000; Turba (Turba: Mexic, 2005), Desplazamientos (Deplasări, 2007), Nueces (Nuci, 2009). Preocupat deopotrivă de aspectele teoretice ale liricii moderne, Serrano a scris un substanţial studiu dedicat poeziei şi poeticii lui T.S. Eliot şi Octavio Paz, apărut în 2011 (La construcción del poeta moderno. T.S. Eliot y Octavio Paz), bazat pe teza sa de doctorat în literatură comparată, susţinută la UNAM, după un stagiu de cercetare la prestigioasa University of London. În anul 2000, împreună cu Carlos López Beltrán, a editat şi a tradus antologia intitulată La generación del cordero: Antología de la poesía actual en las Islas Británicas (The Lamb Generation) care a făcut cunoscuţi în spaţiul latino-american treizeci de poeţi de limbă engleză. A elaborat libretul pentru opera Marimbas de l’Exile / El Norte en Veracruz (muzica aparţinându-i lui Luc LeMasne), pusă în scenă mai întâi în Franţa, la Besançon, în 2000, iar ulterior la Paris şi Ciudad de México. De asemenea, a transpus în spaniolă piesa lui William Shakespeare, King John. Numeroase poeme i-au fost traduse în limba engleză, fiind publicate în reviste precum Modern Poetry in Translation, Verse, Sirena, The Rialto, The  Red Wheelbarrow şi Nimrod Internacional Journal. A fost inclus în antologiile lirice Reversible Monuments (Copper Canyon, 2002) şi Connecting Lines (Sarabande Books, 2006). Este fondatorul revistei de literatură Cartapacios ‘Notebooks’, redactor şef al revistei México en el Arte şi membru fondator al revistei Fractal. Actualmente, este editorul influentei publicaţii care apare în cadrul UNAM, Periódico de Poesía. De-a lungul anilor, a ţinut cursuri de literatură la importante universităţi din Spania şi din Mexic.

Trei cântece lunatice

1

Se face frig în vasta şi părăsita măcelărie a cerului,

o suferinţă absentă şi pustie,

greutatea enormă a norilor şi a rafalelor,

s-a facut petice peisajul devastat,

petice, drept peste câmp.

Prin câmpurile părăsite,

întregul dans al sargaselor şi-al vocilor excluse,

nelinişti şi murmure ale neliniştii înăbuşite.

În mlaştina neagră şi ostenită care nu reflectă nimic,

pustie şi îngheţată asemenea unui pisc palid pe care nu-l vede nimeni,

pe care nimeni nu-l va mai urca pas cu pas,

lunecând pe deasupra acestei marmure negre,

fără de voce, fără condoleanţe,

trece luna,

neliniştită.

Ca o văpaie luna priveşte,

ca o vrajă luna domneşte,

ca o cenuşăreasă inutilă luna fuge.

Dă târcoale vântul, dă târcoale soarta.

Noaptea îşi fixează ochii nemişcaţi şi albăstriţi în atâta cer nesfârşit.

Acolo, atât de departe, luna zăboveşte în goană, în derivă.

La mila ei sunt apele şi viaţa.

2

Lunaticii

trebuie înmormântaţi neapărat în aceste zile,

lacătele să nu cântărească nici cât o podoabă pentru lumina de lună halucinantă,

lunaticilor,

cărora inima le mânâncă sufletul în astfel de nopţi,

deşi sunt nori,

deşi cerul e jos şi îngropat, acoperit cu el însuşi, lunaticilor

trebuie să li se golească ochii şi limba ca să nu se înece şi să se

prăbuşească,

ca să nu

se ducă departe asemenea unei căi lactee ce era doar lumină şi semn,

ca şi cum saliva li s-ar risipi,

ca şi cum ei ar fi în ea şi în această imagine îngrozită,

lunaticii, ah,

ar trebui duşi de mână

ca să nu se piardă şi să nu se supere,

ah, lunaticii.

3

Luna e atât de sigură

de ea însăşi

că nu-şi mai aminteşte.

Luna se rotunjeşte,

ar fi un noroc

să nu se prăbuşească.

Luna s-a desprins,

dansează luna

singură pe pajişte.

Ploaia uscată

Uneori poemul e o prăbuşire,

o lentă şi dureroasă desprindere,

o întunecată şi asurzitoare cădere de pietre.

Asemenea unei ploi uscate

tumultul de stânci se desface în bucăţi

nu în aer, ci în el însuşi

iar poemul este acea pulbere de pietre înfuriate,

acel schelet dur al ploii

unde de-abia poţi respira.

Poemul se scrie ca pe o coajă:

nu e acea blândă mişcare de val,

pulbere de spumă deasupra căderii,

lentă risipire a lucrurilor.

Este fiecare cută a pământului,

este în toate pietrele de hotar şi-n plantele rebele,

uscăciunea sfâşiată în tăcerea de apoi,

golul pustiu al peretelui descoperit.

Poemul este coaja şi învelişul,

imaginea făcută bucăţi la sfârşit,

ruina acelei imagini.

Fiul profetului

Sunt suma cea de pe urmă,

ultimul moştenitor al unei sarcini dezonorante.

Am riscat infidelitatea

faţă de nesfârşita amărăciune a tăcerii,

faţă de marea sa inefabilă.

În cotloanele încordate care sunt trupurile

sau în intima ameninţare a mângâierii

am vrut să mă fac văzut şi nevăzut.

În apele potolite

inconstanta linie a dragostei

şi-a ridicat dunele şi şi-a crescut plantele.

Am căutat exactitatea

şi chipul nesmintit al certitudinii.

Reconstrucţie eternă a unei umbre,

am golit imaginea

până când i-am atins marginea de pe urmă, aproape nesimţită, a mediocrităţii.

Rămas captiv între cuvinte

am văzut ele năruirea raţiunii.

Am fost dărâmat.

La mila trecerii eterne

privesc doar o rază, lipsită de intimitate,

care e deopotrivă povară

şi resemnare.

Cruciatul

Zadarnic aş vrea să caut disonanţe,

în van şi rândurile anevoioase ale credinţei

sau banalitatea neînţelegerii.

Recunosc această soartă sau încercare

şi rătăcirea dinainte hotărâtă

şi nefericirea acestor oameni.

Mă întorc sau rămân singur în unica certitudine

a simplului fapt de a mânca şi de a trăi.

Mâinile mele încă nu-i ating trecutul

şi nici nu-i înţeleg motivele.

Totuşi surâd,

încă nu a venit iarna.

În liniştea nopţii mă gândesc la ziua de mâine

şi ştiu că o voi trăi.

Am gura uscată,

mi-e sete.

Naturi moarte (Glasuri)

1. Totul e în tonuri.

Totul e în străluciri.

Totul e în voinţa reţinută a celui ce trece.

Priveşti curgerea lumii ca şi cum toate ar rămâne pe loc,

ca şi cum repetiţia ar strânge seminţe,

ca şi cum străzile ar fi pline de amănunte moi la pipăit.

Priveşti ca şi cum ai rămâne acolo,

priveşti astfel fără să fie nevoie de pretexte, singur şi liber,

la voia întâmplării, priveşti astfel,

te priveşti şi te păzeşti.

2. Să atingi, să atingi, să atingi.

Mişcarea circulară a sărutului sau a scenei.

Să atingi,

să alergi în canicula de sine, să alergi

prin deşertul durerii,

târâş

cu convingere neclintită în oarba pătrundere de sine, să alergi

cu acea inteligenţă enormă şi criminală pe care orice o atinge,

în carne vie să fugi în ritm alert,

în carne vie să simţi,

ca şi cum durerea s-ar arunca în ea însăşi,

ca şi cum asta ar însemna să înfloreşti,

să dansezi, să dansezi, aici,

să dansezi şi să înfloreşti.

3. Să mă concentrez din nou.

Asemenea unei păsări ce merge să-şi frece trupul de pereţi,

ca într-o ungere, încet,

să mă frec, să fac un cuib şi să mă adăpostesc în el, să te frec, să te freci

asemenea unei răni deschise care s-ar transforma în spaţiu gol, viaţa.

Să-ţi iei zborul prin ea însăşi până când ţi-ai pierde sufletul în uşurinţa lui,

Să fii toată aici, temătoare şi grăbită,

să zbori ca şi cum tot ceea ce-i alb şi neatins ar fi lumină pură,

să te incendiezi de lumină în mine şi în acest eu,

să fii chiar tu lumină şi să mă adăposteşti. Astfel,

să zămisleşi fiul, cuibul, să săvârşeşti ciclul, sufletul

în sfârşit în tihnă.

4. Să mă desfac în bucăţi în raţiune.

Să ramific socotelile grăbite.

Să strâng pumnii înecat în propria furie. Să mă concentrez din nou.

Să mă dublez în singurătate, să mă împart în felii

cu mine însumi în mine însumi, izotop,

asemenea mucului de ţigară care se strânge în sine, asemenea unui muc de ţigară stins.

Să mă dublez, să mă golesc pe dinăuntru, aşa, fără de centru,

să mă dublez cu totul în acest fotoliu vechi,

să crap ca o piele veche la această răscruce,

să mă dublez fără a ieşi.

În mine însumi în cele din urmă să atac centrul.

5. Să pluteşti, să asişti la fapte fără a o şti, fără

să le îndeplineşti.

Să pluteşti în afară, de jur împrejur, în cercuri,

extatică cerească,

să vezi praful lăsat în urmă de acele urme, cele care sângerează, care

nu dispar,

să vezi drumurile din vale, fărâmele ce se adună.

Să faci cercuri nesfârşite înaintea atâtor stârvuri îndrăgostite.

Ca posedat să faci cercuri-cercuri

fără să atingi nimic, niciodată.

6. Să fii aici. Să simt cum mi se deschide trupul până în vârful degetelor.

Să fii a mea. Să fiu în ochii tăi.

Să fii aici. Să nu fii. Să mă repet nerepetabil.

Să mă miroşi, să mă laşi să văd cu simţul mirosului,

goală, aşa,

sufletul îşi ţese această nălucire pe care eu o chem,

această prietenie care a fost, pe care o prelungesc până în

trupul meu. Să fii

pentru că degetele tale sunt termitele mele.

Pentru că mă opresc în el şi în el mă prăvălesc.

Să mă abandonez la infinit mie cu mine însămi în acest râs,

Să fiu eu şi să fiu ea şi eu şi să fiu ea şi ea şi eu

În faţa ochilor voştri larg deschişi.

7. Mă văd în oglindă, apoi mă şterg.

Unu, doi, trei, aceeaşi mişcare, dar întotdeauna altul,

mereu acelaşi, puternic, dur, sec.

Aceeaşi suprafaţă care se acoperă de negru, se

pudrează, se apretează.

Ah, răbdarea repetată mereu în sângele negru,

ah plânsul, ah cele patru pete neclintite de funingine de pe chipul meu.

S-ar părea că mă multiplic doar pentru a mă repeta apoi din nou,

a mă irosi, a mă şterge.

Sunt această lovitură de cuţit, acest lemn pizmaş, încolăcit,

această pritocire neostenită a hârtiei în hârtie,

acest resentiment îndelung mestecat care

mă usucă, mă zugrăveşte, mă usucă.

Unu, doi, trei, cealaltă mişcare, întotdeauna, întotdeauna

celălalt, acelaşi,

într-o înăbuşire ce se răzuieşe, se răzuieşe, se

răzuieşte,

niciodată nu se istoveşte şi nu se dezbracă.

8. Pe unde se află această neorânduială de limbi,

această siucigaşă fugă de cuvinte,

acest crab sihastru al istoriei mele?

Ah, ca şi cum muzica vreunui idiom m-ar putea salva,

ca şi cum eu aş putea să mă conjug, să curg furios.

Ca şi cum aş putea să slobozesc totul, să desprind totul,

să dispar într-un oraş fără de nume şi fără istorie,

să fug asemenea unui somon înspre propria origine,

să mă dezmoştenesc,

să întrerup în sfârşit pritocirea asta.

Să învăţ aici să bâigui,

în inocenţa, în ignoranţa, în neştiinţa ecourilor.

9. Taci. Te uiţi cum se face noapte fără de voinţă,

fără nelinişti. Priveşti, mergi pe bâjbâite, mergi.

Laşi să se depene firul, ziua,

să se evapore, să se risipească, să fermenteze.

Suntem aerul, suntem fiica ta şi tu.

Te opreşti. Se lasă noaptea pe nesimţite,

cearşaful acoperă greutatea densă, începutul,

trupul rece şi străin.

Totul amorţeşte aici, doar morişca de vânt se învârte fără aer, fără vreo suflare de vânt,

fără temei, fără nicio rafală care s-o mişte.

Cântăresc greu miasma şi închiderea.

Nu există murmure în întunericul acesta, nici frunze de iederă.

Fierăstrăul nu mai ajunge la aceste poale, ploaia,

caldarâmul rămâne în urmă, lemnul, intrarea în această peşteră.

Şi deja ştii cine sunt, cine e acela sau aceea, picătură cu picătură,

Ca o stalactită, picătură cu picătură,

interminabil.

10. Asemenea pielii din care izvorăşte laptele prin pori,

asemenea unui piept fără sâni, piele lustruită şi strălucitoare,

înumiată într-o sudoare care e albă şi care se linge,

picură necontenit, umedă.

Un trunchi alb fără de urme sau semne,

o carne gingaşă până la absenţă, sterilă,

o marmură dură.

Nu sunt protuberanţe în acest spaţiu de fildeş,

un orizont alb făcut din îngrijorare, un strigăt

e ceea ce se aude plângând,

gol de sine însuşi ca o sufocare, ca o frământare, ca o zbatere,

ca o trecere moale a neputinţei în somn.

Să te îneci aici fără grabă, fără sens.

Ca o bucată de gheaţă în apă

topindu-se, risipindu-se.

11. Să păgubeşti. Să zgârii stomacul acesta,

să fierbi fiecare minut şi fiecare unghie,

fiece papilă a limbii înarmate.

Când iese scuipatul să fii una cu el, să te veseleşti,

Mârâie furia, îşi rumegă ciuda hohotind.

Să rămâi astfel cu gura fără de salivă,

cu gura uscată, murdară,

ca şi cum ar fi muguri dinţii aceştia, aceste boabe,

ca şi cum ar putrezi acolo şi-ar fi scuipate apoi.

Să traversezi aceeaşi străduţă a diavolului cu paşi repezi,

Fundătura Diavolului adolescent,

Acelaşi frig, acelaşi pântec nenorocit.

Între timp să loveşti aerul în chiar minciuna sa.

12. Să simţi denivelarea, suprafaţa alunecării sale, să te statorniceşti.

Condensarea extrem de densă de impurităţi şi de amestecuri care se află acolo.

Să simţi pe limbă împungerea albastră a adrenalinei,

fluxul întunecat al respiraţiei şi al reverberaţiei, fiorul,

mirosul dens şi consistenţa păstoasă a spaimei zăgăzuite.

În atmosfera grea a acestei sufocări să găseşti pacea,

în umezeala şi-n întunericul acestei peşteri să întinzi mâna, să pipăi,

să atingi denivelările şi asperităţile înclinate de unde vine şi izvorăşte,

să-i simţi frigul şi căldura rarefiate, saliva amară,

suprafaţa-i şi tremurul.

Să intri astfel în purificare, pe scenă,

În comuniune şi abandonat în faţa mineralelor şi a soartei tale,

a intimităţii lemnului şi migdalei.

Să înţelegi atunci durerea.

Atunci s-o încrustezi.

COR. Suntem acelaşi surghiun, cele o mie şi-o sută de pahare.

Lovitura ritmică, ilogică a soartei,

ochiul, şarpele, stirpea,

clopoţelul purtător de noroc şi de credinţă,

serpentina fulgerătoare,

descolăcirea sa atât de înceată în vieţile acestea,

încăpăţânarea sa atentă şi neîndemânarea.

Sfânt, sfânt, sfânt,

osana pentru elementul roditor al simţurilor şi al destinului,

adăpostul sau suavitatea îndurerată,

peşte în mare şi peşte în cârlig,

încleştându-se, contorsionându-se, suferind

viaţă şi moarte,

curgând, înflăcărându-se, înduioşându-se.

Atâţia au plecat pentru a muri şi atât de aproape.

Să fie atât de vii în aceeaşi pată pe bancul de nisip.

Amin.

Atâta spaimă, atâta spaimă, atâta spaimă.

Viaţa e această toartă pe care o zgâriem.

Aici şi doar aici să încredinţezi trupurile, să aduci ostia,

să bei vinul sfânt al pielii,

să fii

în comuniune cu mintea.

Osana în înălţimi.

Traduceri şi prezentare: Rodica Grigore

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *