Poezii de Adrian Alui Gheorghe

Fericirile

 

Fericiţi cei care au aflat pînă cînd

Fericiţi cei care au aflat pînă unde

Fericiţi cei care ştiu din propria experienţă

Fericiţi cei care ştiu din experienţa celorlalţi

Fericiţi cei care au aflat de ce

Fericiţi cei care au uitat de ce

Fericiţi cei care n-au întrebat şi au aflat

Fericiţi cei care au întrebat şi n-au aflat nimic

 

Fericiţi cei care se apropie

Fericiţi cei care se îndepărtează

Fericiţi cei care suferă pentru că drumul nu are capăt

Fericiţi cei care suferă pentru că drumul se înfundă brusc

 

Carnea e sfîrtecată de o contradicţie de termeni

pe patul de moarte trupul se tîrîie pînă la margine şi

se aruncă în hău:

mai suna-veţi pentru mine stele din sînge?

mai afla-veţi unde se varsă sîngele tuturor?

 

Fericiţi cei care au încheiat o înţelegere

Fericiţi cei care au încălcat toate înţelegerile

şi acum îi aşteaptă viaţa la cotitură

Fericiţi cei care au uitat de ce – oricum răspunsul

era aproximativ,

oricum mai urma ceva care ar fi schimbat ordinea lucrurilor

Fericiţi cei nefericiţi pentru ei ziua se naşte cu vinovăţie

 

Fericiţi cei mutilaţi din iubire

Fericiţi cei care au abandonat cînd mai aveau atît de puţin,

atît de puţin  –

Fericiţi cei care au plătit totul în viaţă

şi le-a mai rămas o mulţime de mărunţiş

cu care pot să joace pe mize obscure la zaruri

 

Fericiţi cei care ar fi vrut altceva de la soartă

Fericiţi cei care au urcat pînă în vîrf

şi de acolo n-au mai ştiut dacă să se întoarcă acasă

să aducă pîinea ca un trofeu

sau să rămînă ca martori ai propriilor ascensiuni

 

Fericiţi cei care nu vor să ştie nimic

Fericiţi cei care vor să ştie totul

şi cu unii şi cu alţii am fost în cîrdăşie

pe cînd fluturele spărgea crisalida

pe cînd floarea depunea mărturie cu propria mireasmă

 

Fericiţi cei care sînt pe punctul de a cîştiga războiul

dar le mai lipseşte un moment de ură

Fericiţi cei care spun nu

cînd eu sînt pe cale să adun la un loc

stelele din două nopţi diferite

 

Trăiesc laolaltă cu cîţiva morţi

şi cu cîţiva vii

de prea multe ori morţii îi încurajează pe cei vii:

rezistă, rezistă,

l-am auzit pe Dumnezeu cu urechile mele spunînd

că viitorul nu-i atît de negru!

 

O mulţime de lucruri nu le-am trăit dar mi le amintesc

pe altele le-am trăit, dar le-am uitat

 

Fericiţi cei care pînă la urmă au conchis

că viaţa nu e mai importantă

decît o călătorie în care sufletul trage hoitul după el

ca să-i arate ce lucruri minunate

ar fi avut de pierdut

dacă ar fi ezitat să se nască

 

Fericiţi cei care au urcat

Fericiţi cei care au coborît

îi urmăresc şi pe unii şi pe alţii

se tîrăsc pînă în centrul oraşului,

chiar de mai multe ori pe zi,

de fiecare dată o fac cu determinarea cu care ar săvîrşi

un ritual.

 

Trag cîte o linie pe perete

la fiecare plecare, la fiecare sosire.

 

Poate că într-o zi ar trebui să le spun

dar poate că e mai bine să nu ştie

 

Lecţia de slăbit

 

 

Trebuie să slăbim.

Trebuie să slăbim.

Doamna de Récamier a slăbit şapte sute de kilograme

în două secole,

Madame de Pompadour a slăbit două tone

ascultînd filosofemele lui Voltaire

întinsă pe un pat de fier

 

deşi pentru slăbit

sigură e doar metoda înfulecării de licurici aprinşi

de pe frunzele de podbal

în nopţile de august:

aşa a slăbit Contesa de Noailles

cîte unsprezece kilograme şi jumătate pe noapte.

 

Trebuie să slăbim.

Trebuie să slăbim?

Trebuie să slăbim!

Trăim într-o lume care înoată în grăsime

americanii sînt foarte graşi

şi japonezii sînt foarte graşi

un chinez era atît de gras că pămîntul în dreptul

casei lui s-a înclinat spre Coreea de Sud

ruşii sînt graşi de la vodka şi de la gogonelele

murate în sare

francezii sînt umflaţi de la maioneză

englezii sînt graşi de la stressul istoric

că insula lor se scufundă

secundă

cu

secundă.

 

Doamna de fier a ieşit din istorie

şi a slăbit trei sute cincizeci de kilograme de pilitură

dinţii ei de fier au mestecat piuliţe şuruburi minereu pur;

 

o actriţă din Kazasthan a ţinut dieta de şapte zile

în cinci zile

şi a slăbit patruzeci şi şapte de kile:

acum este supranumită femeia şnur.

 

Trebuie să slăbim.

Trebuie să slăbim.

Trebuie să slăbim.

Stressul îngraşă

apa îngraşă

frumuseţea îngraşă

munca îngraşă

visatul îngraşă

moartea îngraşă

luna e învelită în grăsime

abia se mai tîrăşte pe cer

ca o căţea cu puiii sufocaţi în burtă

de asta

vrem poezie

fără nici o calorie

urlă poeţii

poema lor vană.

 

Doamnelor şi domnilor,

trebuie să slăbim

cadavrele digestive umblă înfăşurate în grăsime

ca mumiile prin legendele orientului,

cîte unul se opreşte

ca să nege existenţa lumii spirituale

şi să recunoască faptul că toţi decedaţii lumii

se închid în morminte

ca să digere subînţelesurile vieţii trăită

după cele mai corecte reţete.

 

Dar şi voi care citiţi aceste lucruri

care ascultaţi aceste extravaganţe poetice

trebuie să slăbiţi

aveţi şunci pe burtă

pe fese

pe creier

visele voastre înoată în nori de grăsime

ca îngerii îndopaţi cu diligenţele necîştigătoare

de la casele de pariuri

cu mize aiuritoare.

 

De asta

mă văd nevoit să vă abandonez

aici,

la colţ,

unde istoria oficială

gîfîie

ca o femeie supraponderală

ca să ajungă din urmă

evenimentele

de la buletinul de ştiri.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *