Postdăumiismul poetic – Colocviul Național Zilele Poeziei „Iustin Panța”, 10-11 noiembrie

Colocviul Național Zilele Poeziei „Iustin Panța”, ajuns anul acesta la XVI-a ediție, a avut loc în 10 și 11 noiembrie și s-a desfășurat, ca de obicei, la Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong”, evenimentul fiind organizat de revista Euphorion și finanțat de Consiliul Local Sibiu prin Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu și Uniunea Scriitorilor din România – filiala Sibiu.

Ca în fiecare toamnă, comunitatea scriitorilor sibieni și a îndrăgostiților de literatură a readus în discuție memoria poetului Iustin Panța, recontextualizându-i relevanța și revizitând, cu proaspăt interes, paginile lăsate. A fost, pentru noi și pentru publicul sibian, un prilej de a invita personalități marcante sau emergente ale culturii, într-o întâlnire efervescentă cu scriitori aparținând unor generații diferite, de a facilita accesul la fenomenul viu al literaturii și de a evidenția cele mai promițătoare voci ale poeziei contemporane.

Tema întâlnirii din acest an a colocviului a fost „Postdouămiismul poetic” și a propus trasarea principalelor coordonate estetice ale literaturii celei mai noi, prin intermediul unor discuții cu critici literari și poeți aflați în etape diferite ale creației. La masa rotundă, moderată de criticul literar Al. Cistelecan, au intervenit Alex Ciorogar, Ovio Olaru, Alex Văsieș, Ștefan Baghiu, Vlad A. Gheorghiu, Andrei Dósa, Mihok Tamas, Emanuel Modoc, Andrei C. Șerban, Daniel Coman, Radu Vancu și, grație lor, s-au lansat atât concepte utile pentru taxonomia critică a noii generații, cât și puncte de reper în descrierea și evaluarea literaturii promovate de aceasta.

Unul dintre cele mai așteptate evenimente ale colocviul a fost decernarea celor două premii de tradiție, Premiul „Iustin Panța” pentru debut în poezie, acordat unui autor tânăr, publicat între noiembrie 2016 și octombrie 2017, și premiul „Euphorion”, atribuit, pentru întreaga activitate, unei personalități culturale. Nominalizările din acest an pentru Premiul „Iustin Panța” au fost Gabriela Elena Feceoru, pentru „Blister” (Cartea Românească, 2017), Savu Popa, pentru „Ipostaze” (Paralela 45, 2017) și Cristina Stancu, pentru volumul „Teritorii” (Tracus Arte, 2017), acesta din urmă fiind desemnat câștigător. Juriul din acest an a fost alcătuit din Al. Cistelecan (președinte), Dumitru Chioaru, Angelo Mitchievici, Gellu Dorian și Rita Chirian. Premiul „Euphorion” a fost atribuit lui Gellu Dorian.

Colocviul a găzduit, de asemenea, lansarea mult așteptatului roman de evocare a lui Iustin Panța, scris de Al. Uiuiu, „Iustin. O proză despre o poezie” (Charmides, 2017).  Un film-document despre și cu Iustin Panța – una dintre puținele înregistrări video care îl are protagonist pe poetul sibian –, realizat și pus la dispoziția noastră de Al. Uiuiu, a fost prilejul de a asculta, în lectura lui Iustin, poeme vii, de o noutate deconcertantă.

Lecturi de poezie (poeții tineri și consacrații Ion Mureșan, Aurel Pantea, Adrian Alui Gheorghe), un recital al actorilor Lerida Buchholzer și Cătălin Neghină, evocări și incursiuni vindecătoare în lumea aurorală a lui Iustin Panța au marcat cele două zile ale colocviului.

Tot cu această ocazie, au fost lansate nr. 2 și 3/ 2017 ale revistei Euphorion, numere dedicate actualității lui Titu Maiorescu și mentorilor și apropiaților Cercului Literar de la Sibiu.

Invitații acestei ediții au fost: Ștefan Baghiu, Alex Ciorogar, Al. Cistelecan, Daniel Coman, Gellu Dorian, Andrei Dósa, Adrian Alui Gheorghe, Vlad A. Gheorghiu, Aurel Pantea, Emanuel Modoc, Ion Mureșan, Radu Nițescu, Ovio Olaru, Andrei C. Șerban, Mihok Tamas, Alexandru Uiuiu, Radu Vancu și Alex Văsieș.

Un răspuns la „Postdăumiismul poetic – Colocviul Național Zilele Poeziei „Iustin Panța”, 10-11 noiembrie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *