Raluca Ialomițeanu – poeme

:vivisecție

sunt prea multe zile de când
tăcerea
se întinde fără margini
pe burțile gândacilor de bucătărie

mi-e greu să mă exprim să mă explic
să ies de sub pătură ca dintr-un cocon
când nici un vierme de mătase
nu mai zace în mintea mea

în încăperea asta
nu supură nimic
nu se mai scurge seva serilor de
aprilie
cu gânduri extrauterine

toate mâinile stângi s-au adunat           în încăperea asta
toate mințile drepte         tot în încăperea asta
/pute/

iar mie îmi e greu să mă exprim
să trag de mintea mea ca de arcurile pixurilor
/gura mea e un clește/
sunt prea multe  zile de când
tot ce am în gând
e lovitura puternică de ciocan
ce nu răzbește să miște ceva                    în încăperea asta

*

am îndesat /aici/în mintea mea
porumbelul păcii
am îndesat aici tăcerea mea plăcerea mea
puterea mea de a-mi modela în ochi          imponderabilitatea
de a-mi cântări         fiecare suflare          când nu știu cum să trăiesc
pe strada asta interminabilă
am aranjat ca un bolnav de ocd
toata gândurile mele
am îndesat totul cu
delicatețe
m-am comportat ca un copil cuminte
chiar dacă
mi-am julit genunchii
chiar dacă tăcerea mea plăcerea mea
puterea mea
au fost zdrobite

tot ce am îndesat aici a știut doar să muște din mine
precum cariul

*

ce pot să sfărâm în mine
nu e de sfărâmat

  1. imaginea metroului în mișcare/dorința mea irezistibilă de a mă arunca în fața lui
  2. imaginea trupului meu gol în oglindă/neputința de a cresta în el după bunul plac

sunt o bolnavă
-aici-
în mijlocul minții mele
sunt
cea mai frumoasă creație a lui dumnezeu
mintea și mâna mea sunt lovitura de ciocan care     îți bubuie      în timpane

*

îmi scot capul din bluză
caut structurile
/tai grăsimea de pe pulpele tuturor femeilor/
îmi scot capul
mi-l deșurubez
dintr-o smucitură

/știu că toate femeile frumoase din încăperea asta când se vor ridica de pe scaune își vor atinge posteriorul/

orice gând e o genuflexiune mentala într-un picior
orice pas e un iubit cu hernie de disc

știu că dacă mă tăvălesc prin praful minții voastre
o să fiu şi eu frumoasă
o să fiu şi eu deșteaptă
o să fiu şi eu înșurubată
în ceva putred

*

vreau să mă iubească
viața
când eu dorm
cu biblia apăsându-mi pe piept

în fața ochilor am cel mai vulgar decor
când alerg după bani     când vreau să mușc din bani    din tot ce îmi lipsește
şi caut cu prisosința

din iubire     doar oase şi carne şi mintea mea
macerată     la vederea ta

iar dacă viața râde de mine
joc șotron în fundul gol     să-i fac în ciuda
că pot să mușc din abdomenul meu
ca din pâine

:post-panica
dau delete la tot şi o iau de la capăt pentru că fundul meu e deja obișnuit cu cimentul
când m-am trântit ca o descreierată pe marginea drumului şi creierul meu şi mușchii mei erau făcuți țăndări
şi parcă voiam să uit tot ce am auzit în ultimele 12 ore
poezie peste poezie să conecteze oameni între o țigară şi un mesaj trimis pe facebook
când am ajuns în camere greşite chiar dacă perdelele filtrau la fel lumina

şi iar dau delete după delete la fiecare beat
şi ma distrez aproape peste poate /eşti bine da răspund empatic dar pentru cine cu siguranță
nu ascultă nimeni//
& mai repet o dată
este bine
strâng mâini mai noi mai calde lipsite de ruşine
şi muzica pulsează şi egourile noastre boostate de băutură scot nărăvaș capetele din ciment &
/nu e nici un accident tu şi când eşti supărată eşti frumoasă ca orice păpușă din casă dar nu e nici un accident/
/nu mai urla aici e numai vina ta
a mea e totuşi
nepăsarea/

continuarea vine după ce ne-am masat tâmplele după ce cuplurile au mers la biserică iar fetele singure au mâncat la prânz tot singure
iar eu am așteptat pe același caldarâm rece
doi tipi să mă ajute
o privire cade pe sfârcul stâng cealaltă pe cel drept
iar eu încep să strâng la piept un
/hei mi s-a furat portofelul avea doar actele în el
şi poate nu sunt chiar atât de ghinionistă
până la urmă nu toate femeile frumoase îşi ating posteriorul din 5 în 5 minute
iar dacă suntem puțin mai atenți vom găsi ce ne trebuie între ziduri
iar eu voi putea scrie în continuare versuri proaste asamblaje din hârtie creponată bună şi ea să te stergi la fund când te aşteaptă oamenii să-ți spună
vai vai vai ni se taie respirația
totuși ne revenim de fiecare dată
iar seriozitatea noastră începe să semene cu surprizele de la pufuleți/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *