Rodica Braga sau omul și opera ca întreg

E foarte posibil să aibă dreptate apologeții cosmoderniști ai „autonomiei esteticului” când se referă la domeniul artelor literaturii. Dacă aplicăm opinia criticilor care aclamă autonomia în discuție la spațiul artelor plastice ori dramatice, unde personalitățile par mai turbulente decât acelea manifestate în literaturi, ne lovim de contondența artiștilor în viața de zi cu zi. O mare dilemă: zeflemitorul critic dur al capilor catolici, de la cardinali la papi, Michelangelo Buonarroti care, pe lângă arhitectura, sculptura și pictura de geniu s-a dovedit și un fin sonetist. Una mai mică dar la fel de semnificativă: bețiile violente ale premiantului Pulitzer 1953 și Nobel 1954, prozatorul aventurier antifascist/procomunist Ernest Hemingway, tatăl celebrei Iceberg Theory. Vedetele în literatură pot fi astăzi tributare așa-zisului „biografism” de bună seamă asumat, făcând esteticul mai puțin autonom decât s-ar cuveni la o dreaptă judecată, cât de cât morală. Cu VIPurile artelor sportului – și e de ajuns să ne referim la „sportul rege” – avem deja o problemă: esteticul vizibil cu ochiul liber al evoluției lor artistice atinge cote inter«galactice» egalate exclusiv de publicitatea ce li se face pe canale universale de comunicare în massă, pe măsura încasărilor mitologice de la casele de bilete. Numai că autonomia artistică a fentei și golaverajului metaomenesc nu i-a împiedicat pe judecători să aresteze și să condamne în 1991 la 14 luni de suspendare, pentru deținerea unei jumătăți de kilogram de cocaină, chiar „Mâna lui Dumnezeu” în persoană, alias Diego Armando Maradona – argentinianul considerat de esteții sportului ca cel mai mare artist al balonului rotund după celebrul veteran brazilian al artei driblingului, Edson Arantes do Nascimento, cunoscut drept Pelé. Să mai amintim că Voltaire însuși se crede că îl socotea pe dramaturgul absolut Shakespeare cel de dincolo de Canalul Mânecii un biet barbar, de bună seamă, inestetic. Cazul poetului Ioan Es. Pop, autodenunțat sicofant al Securității ce primește în 2011 premiul Cartea de Poezie pe anul 2011 este suficient de cunoscut și de comentat, iar afirmația comentatorului George Ion: „Autonomia esteticului nu a murit pentru că esteticul nu a fost niciodată autonom”, așa cum apare ea pe pagina revistei Scena.ro, la 27 februarie 2019 (https://revistascena.ro/editorial/oscarurile-si-autonomia-esteticului/), l-ar putea tulbura puțin până și pe Eugen Lovinescu. Iată de ce autonomia esteticului nu poate fi validată, cum nu poate fi socotită operă de artă incendierea Romei de un împărat dement, motiv pentru care putem considera opera nemuritoare inseparabilă de ființa morală (sic!), de asemenea neperisabilă și definitorie a autorului acestei opere.

٭   ٭   ٭

Cu poesia se întâmplă ceva cu totul special, atunci când viața însăși a autorului e trăită hölderlinian, adică poetic, iar în concretul speței unei scriitoare cum Rodica Braga și recenta sa carte de versuri intitulată Zgomotul liniștii (Sibiu: Imago, 2019), lucrurile sunt limpezi ca liniștea auzită, respirată aproape isihast de concret și mărturisită deopotrivă, ca o secvențială rugă de seară. La 1995, aceeași editură îi publica volumul de versuri cu titlu prevestitor pentru cel de acum: Neliniștea cuvintelor, iar cele două volume de „parabole” cu titlul Commentarius perpetuus, în colaborare cu Mircea Ivănescu din 1986, respectiv 2003, consolidează – laolaltă cu numeroasele cărți de proză, aserțiunea că viața și opera doamnei Rodica Braga se confundă până la similitudine, urmând o scriere poetică în perfectă armonie cu însăși existența poetului. O persoană de rară delicatețe cu o carte de poeme frumoase și prin veridicitatea inculcată unei dicții ferme, limpezi, în deplină maturitate a rostirii. Or, exemplaritatea unei discreții rafinate a persoanei în combinație cu tenacitatea spiritualizată a scriitoarei nu fac decât să confirme realitatea enunțului din titlul acestui text de întâmpinare: Rodica Braga se lasă trăită de poesia căreia îi dă viață printr-un țipăt organic, eliberator, vestitor al ivirii poemei în lume: „zgomotul liniștii,/ floare cu petale de elitre/ înflorită/ în tot coșul pieptului” (p. 193). Mărturisirea acestei trăiri a poesiei ca ființare înmugurește și respiră peste tot în foșnetul filelor recentului volum, ca în această imaginare a forței numinoase a Logosului marcat de erotismul hindus al viziunii chakrelor, figurate ca mantră a Pomului vieții: „simt fiecare cuvânt/ ca pe una din terminațiile/ mele nervoase […]/ câte unul vine/ ca o tornadă care mătură/ totul în cale,/ mă pune la pământ […]/ abia respir în poziția orizontală,/ când simt/ cum suflul lui, de grele/ înțelesuri încărcat,/ e ca un glonț/ spre mine îndreptat/ ce va desfereca un nod/ al energiilor ascunse” (p. 34). Lupta poetului cu verbul, asemeni aceleia între biblicul Iacob și Înger, este una fără sfârșit și fără scor altul decât regăsirea forței expresive a tăcerii feciorelnice aprobatoare, miraculos-matriceale, genezice: „un buchet viu colorat/ rămăsese intact, culcat/ pe tăblia netedă./ era poemul pe care/ tocmai îl scrisesem,/ rânduind florile/ în apa senină din vaze,/ fiecare cuvânt adăpostind/ simbolurile ascunse/ ale indicibilului” (p. 192). Sunt versuri ale unei credințe firești, fără a fi cu nimic declamative în registru religios. Remarcabilă prezența unui puternic sentiment al maternității, cu splendida răsturnare a clepsidrei în textul dedicat fiu„lui Marian” (ca bobul de muștar iute, p. 91), sau în cel adresat mezinu„lui Corin” (fiule drag, p. 163), ca în ilustrația deosebit de inspirată a copertei cărții. Iar Rodica braga este femeia puternică din spatele unui istoricului și critic literar redutabil și mamă a doi fii dedicați cărții, un editor și un cercetător, ambii de succes.

Erosul cultivat de poetă este eroic alimentat doar din el însuși, în gura unui thanatos feroce dar alungat textual, înfruntat anamnezic: „iubite, […]/ aduceri aminte de demult/ își ițesc colții de lapte” – unde raiul perpetuu, amintirea se regenerează cum uroboros pe sine din sine hrănindu-se, în tablouri expresioniste, de dramatism dionisiac consumat în combustii și reîntors la prezentul potolit, liniștit ca o apă adâncă în implacabilă curgere: „așa o veselie deșucheată/ ne-a cuprins ca o apă/ turbată./ unul altuia ne trecem/ paharul cu drojdii/ amețitoare,/ mai puternice decât vinul/ limpede de odinioară […]/ într-un târziu, obosiți, ne privim/ ca doi prunci răsfățați/ și adormim îmbrățișați,/ îndestulați de laptele/ subțiat al existenței” (p. 120). Altcum decât la Nora Iuga, «fetița cu o mie de riduri» simbolice se lasă pradă, în jocul poetic al Rodicăi Braga, doar «dezmățului»  punerii ideilor despre existență în ecuația unor concluzive ce denunță frust propria condiție/profesiune de credință: „poezia e o boală/ ascunsă care recidivează/ periodic./ forează la temelia ființei/ cu o tenacitate atroce” (p. 122). Același eros imanent, sublimat întru geneza periodicei regenerări naturale, în ciclul etern selenar al ființei poeta-poemului, cu adieri de cutremur sacrificial – descris odinioară, la noi, de autorul poemului Pasărea cu clonț de rubin, preatânărul Nicolae Labiș –, vechi simbol punitiv, în fond, extras din mitul infinitului efort al lui Sisif: „când pasărea cu cioc de fier/ și penele zdrelite/ va da semnal, cu țipăt scurt,/ că jocul se-ntrerupe […] voi țâșni în noul joc/ ce va începe mâine” (p. 35). Parcă ar vorbi iubita Psalmistului, a lui Hāfiz ori Khayyam, cu o voce însă până acum necunoscută: „iubirea ta m-a înghițit/ pe nemestecate […]/ ispitiți când de una, de alta/ ca doi șerpi înnodați/ în delir” (p. 83). Dar și imnuri către puritatea divină ilustrată surprinzător de curăția Buneivestiri: „mai puternic decât lumina/ iradiază albul florii de crin” (p. 48), ori apropiată de gândul deplinătății: în tine, Doamne, găsesc o/ liniște desăvârșită (p. 50).

Nu lipsesc observațiile unor aspecte ale contingenței ca: încălzirea globală (p. 139), ori reflecțiile socio-politice: trupul lumii s-a umplut (p. 130); o vrajbă nesfârșită ne-a cuprins (p. 131).

Zgomotul liniștii este jurnalul poetizat în 200 de pagini al unui scriitor  la care magma epică pulsează cu forță și talent în ritmul fără vârstă al inimii, Rodica Braga fiind autoarea a peste treizeci de titluri, în care majoritatea romane, proză pentru copii, schițe, și circa o treime, versuri. Degradarea lentă resimțită acut revine obsesiv în economia conținutului acestei cărți scrise cu «detașarea» permisă lucidității în chingile declinului fiziologic firesc, denudat postmodern, aproape necruțător: „timp al iubirii decolorat/ de arșița mare,/ tot mai dogorești/ ca o sahara sub soare?”  (cicatricea iubirii, p. 18) sau: „trupul meu, iată, se-ndoaie/ ca o tijă de crin ofilit,/ firul vieții flasc atârnă/ ca un fitil folosit” (p. 19). Declin transfigurat în pedeapsă asumată de retorica psalmului ca un icnet neputincios, nerevoltat, de copil supărat: „cineva mărunt cât/ bobul de linte,/ s-a furișat hoțește/ în alcătuirea mea […]/ se înstăpânește până/ și în visul de dimineață […]/ a ajuns/ să-mi semene, să-mi pună în gură/ vorbe,/ să-mi înțepe încheieturile,/ să-mi înlocuiască obiceiurile,/ să râdă și să plângă/ cu umorile mele,/ să-mi umple toată ființa/ c-un rău ce mă face nătângă” (pp. 107-108). Același descriptivism înclină spre filosofare indeterminante gerunzii: „dialectica ascunsă a timpului,/ clipele oscilând prin densitatea/ trăirii, conținându-și/ începutul și sfârșitul./ efemera și complicata lor zidire,/ din continuitatea discontinuului,/ urmând ritmul facerii/ și al odihnei, dăruindu-ne/ o durată iluzorie” (p. 177).

Femeie eternă soție-mamă-iubită, scriitoarea Rodica Braga se definește cel mai bine în versul tandru, șăgalnic și ocrotitor cu care așteaptă în cadra ușii deschise care e cartea de poezie Zgomotul liniștii: „zâmbete, cuvinte, tăceri,/ gesturi mărunte, gânduri,/ îmbrățișări, contraziceri/ se întretaie, își dau rând,/ uneori zgomotos, alteori silențios,/ ne țes propria poveste vie/ și caldă ca un joc copilăros” (casa noastră are pereți, pp. 97-98).

Articol apărut în Euphorion nr.3/2020

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *