Scrisori către I. Negoiţescu din trei perioade sau despre prezenţa feminină în Cercul literar

Printre caracteristicile Cercului literar câteva ar merita să fie evidenţiate într-o mai mare măsură decât s-a făcut până în prezent: căutarea dialogului între generaţii – e semnificativ că Blaga şi alţi profesori participau la cenaclul acestor tineri –, cultivarea componenţei cosmopolite (Henri Jacquier, Wolf von Aichelburg, Umberto Cianciolo, pentru a nu menţiona decât numele mai cunoscute) şi atitudinea avansată faţă de homosexualitatea unora dintre membri. Nu mai puţin importantă a fost şi stimularea activităţii femeilor pe tărâm literar. În tabloul cerchist pe bază de cărţi de joc, „reginele” se numeau Lia Jacquier (treflă), Fana Kernbach (cupă), Eta Cianciolo – viitoarea Eta Boeriu – (pică) şi Viorica Gui (caro). După ani şi ani, Virgil Nemoianu, bun cunoscător a tuturor acestor relaţii, adaugă la numele cerchistelor Eta Cianciolo şi Fana Kernbach, şi pe cele ale Olgăi Caba şi Ioanei Postelnicu. Pentru a face mai tangibile raporturile dintre I. Negoiţescu – căci el era marele mobilizator – şi scriitoare cerchiste sau apropiate de cerchişti, am ales, din arhiva acestuia păstrată de Cornel Regman, câteva scrisori inedite. Date fiind momentele diferite în care au fost redactate, epistolele către Negoiţescu ale celor trei doamne, Ioana Postelnicu, Viorica Guy Marica şi Eta Boeriu, permit, de asemenea, o evocare a unor aspecte din istoria Cercului.

*

    Dintre misivele trimise de Ioana Postelnicu lui I. Negoiţescu reproducem două: prima scrisoare care s-a păstrat şi o carte poştală redactată la destul de scurtă distanţă. Datând din lunile care au urmat dispariţiei lui Lovinescu, ele documentează importanţa acordată de cel puţin unii dintre obişnuiţii „Sburătorului” faptului că printre ultimele pagini scrise de „Maestru” s-au numărat, ca o veritabilă predare de ştafetă, cele dedicate lui Negoiţescu, cu prilejul „revelaţiei” că el este autorul „Manifestului” Cercului literar. Că tânărul critic îşi trimite cronica cu care întâmpină proaspătul roman (Beznă) al Ioanei Postelnicu la o revistă din Capitală constituie poate chiar un gest menit a le întări celor de acolo speranţele puse în talentul lui. Intitulat „Un romancier nou: Ioana Postelnicu”, articolul e publicat în numărul din 14 octombrie al revistei Viaţa şi marchează începutul operei semnate invariabil „I. Negoiţescu”.

    Rândurile scrise de Ioana Postelnicu privitor la proiectul cerchiştilor de a invita la Sibiu, pentru a-l comemora pe E. Lovinescu, un număr de personalităţi ale literelor bucureştene din grupul marelui critic au meritul de a completa informaţiile oferite de epistolele lui Negoiţescu către Monica Lovinescu şi Dinu Nicodin publicate în volumul lui, Ora oglinzilor. În ce priveşte noua manifestare a adeziunii cerchiştilor la poziţiile estetice lovinesciene, credem că nu ne înşelăm dacă vedem în această iniţativă tipic negoiţesciană şi scopul ca semnatarii „Manifestului” să-şi consolideze poziţiile atât în faţa diverşilor detractori păşunisto-naţionalişti, cât şi a unor profesori care s-au arătat mai mult sau mai puţin rezervați în urma publicării lui. În fine, ar putea constitui un motiv de mirare faptul că epistoliera îl complimentează, la sfârşitul scrisorii ei, şi pe Radu Stanca. Elucidează chestiunea un interviu dat de către scriitoarea nonagenară Otiliei Ţeposu, în ultimul an (2004) al vieţii: aici, evocând adolescenţa sibiană şi mirificile sejururi petrecute în casa de vacanţă cumpărată de tatăl ei la Ocna Sibiului, Ioana Postelnicu ţine să precizeze: „în grupul acela de copii erau şi copiii preotului Stanca, între care Radu, care avea atunci 8-9 ani, cel care a fost mai târziu unul din baladiştii Cercului Literar de la Sibiu şi director [în realitate prim-regizor, n.n.] al teatrului din aceeaşi localitate.”

[1]

 [Plic purtând inscripţiile: „Dlui I. Negoiţescu / str Mitropoliei Nr 12 / Sibiu” şi, pe verso, „Ioana Postelnicu” / Brătianu 9 / Bucureşti”; ştampile: „BUCUREŞTI 14 OCT 43”, „CENZURAT BUCUREŞTI 542 B. 1.” şi „SIBIU 17 OCT. 943”]

11 oct[ombrie] [1]943

Stimate Domnule Negoiţescu,

    Răspunsul la scrisoarea D[umi]tale vine târziu. O recidivă a flegmonului avut în vară şi o lungă convalescenţă m-a[u] împiedecat [sic!] să-mi pot lua timpul de a mulţumi pentru foarte frumosul studiu asupra cărţii mele. Am fost mişcată de atenţia şi aplecarea D[umi]tale asupra „Beznei” şi cred că dacă Maestrul nostru ar fi trăit, acest studiu i-ar fi făcut multă bucurie fiind o confirmare a speranţelor lui puse în pana şi spiritul critic al D[umi]tale, întărite prin acea „planetă de tânăr scriitor”, cea din urmă slovă publicată, pentru cel din urmă scriitor care[-]i păşise pragul şi-l [şi pe care îl] luase sub ocrotirea lui spirituală.

    Desigur, dacă ar fi trăit el[,] studiul acesta ar fi constituit obiectul unei şedinţe, ar fi fost comentat şi demult ar fi apărut în vreo revistă. Din păcate el nu va putea apare la „Vremea” deoarece asupra cărţii mele nu s-a pronunţat criticul oficial al acestei reviste, D[om]nul P. [ompiliu] Const.[antinescu]. Tot aşa şi în alte reviste de acelaşi gen.

    L-am încredinţat D[omnu]lui Petraşincu care se va ocupa de apariţia lui unde va crede că e mai bine, cu atât mai mult cu cât ţine la D[umnea]ta şi studiul D[umi]tale l-a găsit foarte bun.

    Asupra comemorării Maestrului la Sibiu, în urma celor vorbite cu Jebeleanu, Petraşincu, Dinu Nicodin[,] va trebui să scri[i] fiecărui în parte o invitaţie precisă şi detailată, dat fiind că o deplasare până la Sibiu, din punct de vedere material este destul de dificilă (din această pricină chiar, Petraşincu ar dori să se aranjeze pentru mijlocul lui Nov.[noiembrie], lucru ce m-ar aranja şi pe mine, bineînţeles din alt punct de vedere).

    Dacă – acest lucru îl sugerez din dorinţa de a înlătura o parte din piedicile materiale şi fără ştiinţa nimănui – s-ar putea găzdui la cineva aceşti domni, bineînţeles nu e vorba de D.[inu] N.[icodin], ar fi nimerit să le comunicaţi.

    Mă simt încă o dată jenată de întârzierea răspunsului meu şi de uscăciunea scrisorii mele care nu răspunde cu nimic căldurii şi amabilităţii D[umi]tale, dar pe lângă faptul că scriu bolnavă, îmi lipseşte cu totul obicinuinţa [sic] epistolieră.

    Aştept răspunsul D[umi]tale mai prompt decât l-ai avut pe al meu şi noutăţi despre examenele pe care, desigur, eşti gata să le dai.

    Cu cele mai bune gânduri

Ioana Postelnicu

p.s. Aceleaşi gânduri, te rog să transmiţi lui R.[adu] S.[tanca].

    Lui Jebeleanu se poate scrie la Dir[ecţia] presei sau Timpul. Lui Petraşincu în str. Vitan 52.

p.p.s. Când să închid scrisoarea aflu că studiul D[umi]tale apare mâine în Viaţa.

[2]

[Carte poştală, expeditor: „Ioana Postelnicu / Bdul Brătianu 9 / Buc.”, destinatar: „D-lui / I. Negoiţescu / str. Mitropoliei 12 / Sibiu”; ştampile: „BUCUREŞTI 23 NOV 43”, „CENZURAT BUCUREŞTI 493 B. 2.” şi „SIBIU 26 NOV. 43”]

Stimate Domnule Negoiţescu[,]

    Spre marele meu regret, nu voi putea lua parte la comemorarea Maestrului împiediecată [sic] fiind de împrejurări din afara voinţei mele. Aş dori să-mi comunici cum s-a desfăşurat comemorarea şi ce ecou a avut între „intelectualii Sibiului”.

    Nuvela despre care mi-ai vorbit vara trecută n-am văzut-o încă în paginile Vremii: examenele fiind trecute, nu mai ai motiv să nu te ocupi de ea.

    În ceea ce mă priveşte mă zbat de asemenea cu o nuvelă al cărei material nu se lasă lucrat cu uşurinţă.

    Când se vor limpezi zările vom scrie şi noi mai liniştiţi.

    Cu cele mai bune gânduri

Ioana Postelnicu

Buc.[ureşti] 22. Nov.[noiembrie] [1]943

*

    Singura epistolă de la Viorica Guy Marica din arhiva lui I. Negoiţescu aflată în posesia noastră e poate chiar unica pe care această „nouă Louise Labé”, în viziunea, pe atunci, a unora dintre cerchişti, a simţit îndemnul să o adreseze tandemului Negoiţescu – Stanca. (De menţionat că, de la Arad, criticul primea, destul de des, scrisori de la Deliu Petroiu). Suntem la începutul „despărţirii de Sibiu” a grupării cerchiste, efectiv consumată în toamna lui ʼ45, când, în vechiul burg, nu mai rămân decât Stanca, Regman şi Aichelburg. Universitatea se întoarce la Cluj, unde îşi va deschide porţile studenţilor abia la mijlocul lunii ianuarie a anului următor, ceea ce explică senzaţia de „pierdere a vremii” a unora ca „Baba” Gui, nevoiţi să stea două lungi sezoane pe la casele părinţilor.

    Expresie a unei priviri deja nostalgice spre atâtea momente petrecute în compania celorlalţi cerchişti, pe Corso-ul sibian sau în aprigele discuţii din casa profesorului Jacquier, unde aveau loc, cu tot tipicul, şedinţele de cenaclu cerchist, scrisoarea completează paginile de „Remember cerchist”, publicate de Viorica Guy Marica în două numere (87 şi 89/2006) ale revistei clujene Tribuna (prima parte a acestor importante amintiri a fost republicată recent în revista Secolul 21, nr. 7-12/2015). Ea ar putea fi considerată chiar un certificat de cerchistă, căci pe lângă faptul că destinatarii sunt cei doi stâlpi ai grupului şi că, în rândurile ei, se face referinţă la cei din aripa lui „de Vest” – Deliu Petroiu, Ovidiu Cotruş, Ştefan Aug. Doinaş, Eugen Todoran, chiar, – autoarea scrisorii nu uită să-i evoce pe Cornel Regman, I. D. Sârbu şi Radu Enescu, creionând, de facto, componenţa principală a Cercului la acel moment.

    Curios e însă că atunci când se referă la problemele cu care s-ar confrunta Revista Cercului literar (ultimul număr tipărit fusese cel pe iunie-august 1945) e invocată „lipsa de material”. Or, e cunoscut faptul că vicisitudinile erau de altă natură. E ceea ce revelă Un roman epistolar al lui Negoiţescu şi Stanca, unde e inclusă o scrisoare datată pe 21 octombrie 1945 a – de pe acum – clujeanului Negoiţescu, care îi transmite prietenului: „Doamna J.[acquier] spune că Iuliu Haţieganu a trimes [sic] banii la tipografie. E vorba că ar fi putut să trimită şi fratele lui 300.000 de la Bucureşti, aşa că treci pe la tipografia lui Veştemean să vezi. Dacă sunt bani în plus reţine-i, căci atunci mai scoatem imediat un număr. De altfel voi vorbi cu tipografia lui Emil Haţieganu, poate tipărim gratuit la Cluj”. Din păcate, numărul triplu scos la sfârşitul acelui an universitar va fi şi ultimul, iar Revista Cercului literar nu se va „despărţi de Sibiu”, cum anunţa Stanca acolo, ci pur şi simplu nu va mai putea exista.

[3]

[din plic s-a păstrat numai un fragment conţinând adresa expeditorului: „V. Gui / Arad / Str. Vicenţiu Babeş 9”]

Arad, 20. IXI [?] 1945

        Dragă Nego şi Răducule,

    Credeam că aţi plecat demult la Cluj şi că ne vom revedea în curând în îmbucurătoarele ore de plimbare pe care le întreprindeam împreună pe asfaltul sibian. Dar am aflat din surse bine informate că tot pe la Sibiu lânceziţi şi deci nu văd nicio posibilitate de apropiată revedere; deci m-a cuprins subit dorul de voi şi m-am hotărât să vă scriu.

    Mi-a spus Deliu că nu prea o duceţi strălucit cu revista, fiind în lipsă de material.

    O să vă onorez şi eu în consecinţă cu ceva. Dar cum stau tot timpul pe-o ureche şi mă mai las şi intimidată de auspiciile criticei [sic] voastre funeste, treaba merge încet.

    Am auzit că Universitatea se deschide abia după Crăciun, ceiace [sic] nu mă încântă deloc.

    Mucezesc în Arad, mă plimb cu diverşi prieteni şi fanţi, mai citesc câte ceva, dar de predilecţie pierd vremea şi „filosofez” asupra măritişului.

    Vedeţi dar că am o activitate foarte fertilă.

    Am fost destul de des cu Deliu împreună. Îl aşteptăm pe Cotruş să vie acasă. Lui Doinaş nici nu i-am văzut mutra încă în vara asta.

    Veştile de la voi vin sporadic şi sunt întotdeauna insuficiente. Mi-a spus Deliu că intenţionaţi să veniţi la Arad luna viitoare pentru o şezătoare literară.

    Ar fi foarte bine cred şi ar mai aduce o notă de variaţie în oraşul ăsta troglodit.

    Dragă Nego, să nu uit, m-a rugat un prieten să-i fac rost de adresa lui Constantin Noica şi cum tu mi-ai amintit odată că eşti în corespondenţă cu el, fii te rog drăguţ şi trimite-mi-o.

    De altfel sper să am cât mai curând veşti de la voi.

    Ce face [sic!] Regman şi Sârbu, dar Radu Enescu şi ceilalţi?

    Todoran a fost mai multă vreme în Arad şi au fost o dată cu Deliu pe la mine.

    Acum închei, cu cele mai bune gânduri prieteneşti şi cu câte-un sărut pe vârful nasurilor voastre, atât de diferite.

                              Servus, Baba

*

    Cea de-a treia secţiune a prezentului grupaj conţine, pe lângă o scrisoare a Etei Boeriu către I. Negoiţescu, redactată în zilele premergătoare Anului Nou 1971, o poezie – şi aceasta inedită – găsită în formă dactilografiată printre dosarele criticului. Deşi în modalităţi foarte diferite, ambele depun mărturie de marea şi durabila prietenie care i-a legat pe cei doi cerchişti, precum şi de atitudinea înţelegătoare (din care nu lipsea însă ironia) cu care „Nego” era privit de cei care constituiau o a doua familie a lui. Mai mult: sintagma „tu duce sei, maestro e tu padre”, parafrază a unei replici din tragedia La congiura de’ Pazzi a lui Vittorio Alfieri da Asti, nu considerăm că e destinată numai flatării ego-ului celui care, la acea vreme, trăia adevărate momente de glorie literară, ci exprimă și marele preţ conferit de traducătoarea lui Dante judecăţilor prietenului.

    În privinţa rugăminţii conţinute în scrisoare, nu ştim dacă şi cum a apucat Negoiţescu să „vadă” cu ochi critic volumul de debut al Etei Boeriu înainte de publicarea acestuia. Cert e însă că invitaţia familiei Boeriu ca prietenul bucureştean să petreacă Revelionul în compania ei n-a fost onorată: din scrisorile lui Negoiţescu trimise părinţilor (aflate în posesia noastră) reiese că acesta a sărbătorit schimbarea anului „împreună cu Doinaşii, la Nina Cassian”. În 4 ianuarie le scrie părinţilor din Capitală. Cum dintr-o scrisoare din 19 ianuarie, familia Negoiţescu poate afla că fiul a „sosit cu bine la Bucureşti”, e uşor de dedus că deplasarea lui la Cluj a avut loc între aceste două momente.

[4]

[Plic purtând inscripţiile: „ I. Negoiţescu / Calea Victoriei Nr. 2 / Bucureşti 401 / Sectorul 4” şi, pe verso, „E. Boeriu / Calea Turzii 34 / Cluj”; ştampile: „CLUJ 26.12.70” şi „BUCUREŞTI 28.12.70”]

Cluj 26 dec[embrie] [19]70

Dragă Nego,

    Ca să fiu scurtă şi cuprinzătoare, ştiindu-te fără secretar, uite de ce îţi scriu: cu toate investigaţiile făcute în sânul familiei n-am reuşit să aflu – fiindcă nici ei nu ştiu şi se plâng că nu le scrii – dacă vii sau nu vii la Cluj de Anul Nou. Ori, cum de repetate ori mi-ai spus, cu toată seriozitatea ta, să nu dau volumul meu de versuri la Editură fără a ţi-l da înainte ţie să-l vezi, am depăşit termenul predării tot aşteptând să te văd odată cu răgaz ca să ţi-l pot da spre vedere fără a te pisa cu chestia asta când ai altele pe cap. Acum însă nu mai pot aştepta nici un pic, fiindcă trebuie să predau poeziile la 1 ian.[uarie] (de fapt primul termen fusese la 1 noi.[embrie]) şi eu cu mare greu am obţinut încă o prelungire până în 10 ian.[uarie], după care, dacă nu respect termenul, am fost gentil avertizată de Căprariu că s-ar putea să nu mai apar deloc. În situaţia asta trebuie neapărat să ştiu dacă vii sau nu aici de Revelion, pentru ca în cazul când nu vii, să ţi le trimet [sic] urgent într-un plic recomandat. Şi acum, Nego dragă, ascultă-mă: tu ştii cât de mult ţin la părerea ta şi poate nu ştii că n-am publicat până acum nici o poezie pe care să n-o fi citit tu înainte şi să n-o fi binecuvântat. Deci şi în afara insistenţelor tale de a-ţi da volumul să-l vezi înainte, eu tot aş fi recurs la tine, fiindcă „tu duce sei, maestro e tu padre” pentru mine. Fii deci drăguţ şi răspunde-mi două cuvinte pe c.[artea] p.[oştală] pe care o alătur, sau mai bine dă un telefon cu taxa inversă de la Doinaş, într-o seară, cât mai repede, ca să ştiu să-ţi trimet [sic] poeziile ori să te aştept cu ele aici, pentru cazul în care ai veni, soluţie dintre cele mai fericite pentru mine în legătură cu poeziile, dar şi pentru noi (adică şi Puiu) fiindcă de Revelion vom fi singuri cuc, n-am acceptat nicio invitaţie (de fapt nimeni nu s-a înghesuit încă să ne cheme) şi am fi fericiţi de-a dreptul să-l facem împreună, cu oricine ai mai vrea tu pe deasupra. Unde mai pui că mi-e dor de tine de parcă nu te-aş fi văzut de un an.

    Te rog foarte foarte foarte mult vino dacă te trage inima, iar dacă nu răspunde-mi urgent ca să-ţi trimit versurile.

    Te sărut pe favoriţi,

             Eta

    Sărutări de la Puiu şi Dadi

[5]

Sonet pe o temă dantescă

O, Nego-aş vrea cu Puiu şi cu tine,

acum că suntem bine copţi în spuză

şi vântul din ecluză în ecluză

pe faţa apei încă ne mai ţine,

aş vrea o noapte, nu, ci împreună

să aburim cu gura noastră zorii

a mii de nopţi. Să ni se umfle porii

de bucuria vremii ce se-adună,

de vinul stors din inimă cu palma

când palmele ni se-nchideau pe gură,

aş vrea de zile iuţi şi dulci, de-a valma

să ne-amintim, de câte sunt sau fură,

şi nici un nor pe marea noastră calma

să nu se-abată. Nici un nor de zgură.

    Prin publicarea acestor pagini a căror figură centrală este I. Negoiţescu, am dorit, de asemenea, să comemorăm împlinirea, în luna august, a 95 de ani de la naşterea criticului.

 Ştefăniţă Regman

FOTO principal: Invitati, în 1975, la Noul Român (Cornel Regman, Eta Boeriu, Horia Stanca, Wolf Aichelburg, I. Negoitescu, Zorina Regman s.a.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *