Ștefan Aug. Doinaș: Inițială

Ne-am hotărât să-i dăm titlul Euphorion (în al doilea Faust, e fiul lui Faust și al Elenei, și personifică sufletul poetului), deși el a mai fost întrebuințat în Germania (…) El simbolizează tot ce e nou pe plan spiritual grecesc, apolinic (limitele, ordinea elină) și fausticul modern al europeanului, adică dinamismul, avântul nesăbuit. Preponderând acesta din urmă, Euphorion e mânat spre dezastru.

Ion Negoițescu, (1946) din Ion Negoițescu – Radu Stanca, Un roman epistolar

Din experiența lui Goethe știm că fiecare artist ar avea nevoie de o „italienische Reise”, așa cum fiecare scriitor ar trebui să realizeze un Faust al său. S-ar putea adăuga că fiecare poet ar trebui să devină, pentru câteva momente din viața sa, Euphorion.

Transparență a comuniunii spirituale, laborator de creație și echipă de teatru modern (un „teatru re-teatralizat”, după expresia lui Radu Stanca), grupul Euphorion al cerchiștilor din Sibiu, gândit ca o continuare a aventurii „Revistei Cercului Literar”, nu putea să fie decât un vis: el a fost și a rămas irealizabil; dacă nu cumva unii dintre noi l-am schițat parțial, fiecare în felul său.

Euphorion, personajul goethian, este în Faust simbolul poeziei. Dar pentru noi el nu patrona numai această artă. Fiu al frumoasei Elena și al lui Achille, conform mitologiei eline, el devine la Goethe odraslă a Elenei și a lui Faust, și reprezintă ipostaza ideal-tragică a geniului ce îmbină Clasicismul antic cu Romantismul modern. Având în vedere că, la Goethe chiar, în actul V din Faust, episodul ce-i poartă numele are un pronunțat caracter de libret de operă, Euphorion nu înseamnă numai geniul tumultuos și întraripat, jucăuș și tragic al lordului Byron (care i-a servit ca „model” autorului), ci în general amestecul acela tulbure de har al muzelor, de pasiune frenetic-faunescă, de fantezie debordantă, de „joc serios” și de hibrid ceresc-uman, care se revarsă, la lirism și tensiune sui generis îndeosebi în spectacolul teatral ca atare. Iată de ce aș putea să spun că pentru Radu Stanca, de pildă, copilul Euphorion îl reprezenta pe Schiller, pentru mine pe Hölderlin, în timp ce pentru I. Negoițescu el era mai curând Rimbaud. Oricum, personajul se constituia pentru noi ca emblemă a unei anumite vârste a corpului și spiritului: aceea în care tinerețea exaltată de o sfântă nebunie tinde spre hybris-ul ei, râvnește depășirea limitei, presimte adierea vântului tragic. Noi l-am visat pe Euphorion în anii 1946-1949: atunci când amestecul tulbure a două lumi istorice ne propunea singura logodnă de timpuri pe care un intelectual o putea cultiva întru spirit: – aceea a Antichității și a Modernității. Istoria începuse să se proiecteze asupra noastră umbra demoniei sale, și această întunecare a cerului ideilor ne prevestea zile de mare cumpănă. Noi, cei retrași în fief-ul nostru spiritual, precum Faust și Elena într-o Spartă atemporală, într-un timp pur interior, am simțit atunci somația înfiorată a vremilor care ne țin sub cârja lor, – și de aceea l-am visat pe copilul gol și întraripat al poeziei, pus pe joacă și cântec, ca pe omul care tinde spre absolut și care cade, fulgerat, din înălțimea idealului său, care se mistuie în ardența propriei sale lipsă de măsură.

El este, însă, și vestirea plină de exultanță și jale a eroicului: eroism al luptei încumetate de aura morții la Byron, eroism al pledoariei estetice pentru valorile morale a lui Schiller, eroism al unui timp fără zei rostit oracular de Hölderlin, eroism al renunțării la logosul dinamitat și totuși deficient ca la Rimbaud. Eroismul acesta complex a fost pentru câțiva dintre noi îndurerarea anonimă a detențiunii.

Orice simbol, hrănit de apele freatice ale mitului, înflorește cu fiecare nouă generație. Sibiul de astăzi, iată, se simte în stare să-l viseze din nou pe Euphorion: câțiva tineri cu talent își asumă, odată cu tipărirea acestor pagini, pariul pe care fiecare artist îl face cu arta sa. Fie ca exuviile noastre, asemenea armurii unui erou căzut în luptă, asemenea hainelor inspirate ale lui Euphorion, să le modeleze statura și să le apere puritatea sufletului!

Revista Euphorion, nr. 1, aprilie 1990

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *