Teona Galgoțiu – poeme

ceva nou

o zi care începe cu mama spunând ceva nou
știi că taică-tu a fost bătut odată?
când era la liceu, pe o stradă îngustă
erau unii mai mari, li se pusese pata pe el
că avea o iubită cu picioare lungi
și haină de blană
l-au umplut de sânge și au fugit
de atunci taică-tu s-a apucat de box
și acum e cum îl știi

o zi care începe cu un răspuns la o întrebare veche
ce răspuns stupid
o zi care se termină cu o milă de care ți-e scârbă
și cu o emoție dublată de nostalgia pe care o simți
față de un moment în care n-ai fost de față

salt

de fiecare dată când trec pe lângă un geam sau
un perete de sticlă
sar ca să-mi văd vârful capului reflectat
pentru câteva secunde inima îmi bate mai repede de la efort
și mai încet de la confortul creat de contactul cu imaginea cea mai familiară
în așa fel încât vitezele se anulează una pe alta și îmi continui drumul ca înainte

în timp ce merg sunetul adidașilor pe asfalt începe să fie ciudat
ca într-un horror japonez în care fiecare mișcare se aude prea precis
mă întorc la geam sau la peretele de sticlă și sar din nou
de multe ori
până când mă obișnuiesc cu sunetul aterizării
până când scalpul reflectat intermitent își pierde din formă și din aura familiară
și inima bate repede cu entuziasm
că poate pentru o secundă o să fie
anulată de ritmul reflexiei
și o să fie liniște

dawnting

e greu să te abții
când vezi jumate de sfârc și te faci că nu-l vezi
te uiți la cer și după în pământ
vezi avionul care se mișcă încet, speri ca oamenii ăia să nu moară
vezi un limax care moare și îți pare rău că n-ai cum să-l salvezi

dâra cleioasă ar putea să fie unguent, cel puțin pentru cap
și capul poate să fie, ca întodeauna, motiv de întristare
că arată așa compact și bine îmbuteliat
și n-ai cum să pui mâna înăuntru

ca la subtitrările care explică sunetele și e inevitabil comic
vorbesc de juma de oră despre cât de rău m-am simțit săptămânile astea
mă uit în ochii persoanei din față cum clipesc la mine și mă-ntreb ce văd
mi se face frică și neonul roșu de la shaorma clipește sonor

îmi place de mor când se face lumină afară fără să-mi dau seama
mă uit, e noapte, mă uit din nou, e zi

marea roșie

spre dimineață am visat că înot într-o mare roșie
și că tata vâslește într-o barcă transparentă
nu se aude vânt, chiorăit de pescăruși
doar vâslele care plescăie în apa roșie

încerc să fac pluta dar îmi intră roșu în nas
apoi nu știu dacă îmi curge sânge sau e doar apă
tata râde și vorbește cu cineva necunoscut
care gesticulează și simt vag că miroase a ceva ars

treptat aerul devine din ce în ce mai cald
până când apa începe să fiarbă
înot ca broasca până la barcă și îl trag pe tata de mânecă
îi arăt un soare negru pe cer

tata râde și vâslește cu grație
bicepșii lui se conturează ca niște striații de copac
persoana din fața lui se întoarce și seamănă cu mine
are ceva roșu la nas dar nu știu dacă e sânge sau doar apă
la fel cum nu știu dacă ăla e chiar un soare negru
sau reflexia pupilei mele care radiază răbdător

Un răspuns la „Teona Galgoțiu – poeme”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *