Ținem și noi pasul cu poezia intervalului 2010-2017?

Chiar aproape de finele anului, prindem curaj și vorbim despre niște lucruri incomode. Criticii (nu chiar toți) au dat câțiva pași înapoi trecând în etapa de fini observatori. Atrag atenția că sunt necesare discuții imediate vizavi de cărțile care apar în timpul vieții noastre, pe cât posibil fără decalaje. Focusul pe Arghezi, Preda, Slavici, Goga, Maiorescu, Călinescu, Lovinescu și/sau Blaga nu face decât să ne împotmolească optica asupra prezentului. Mă voi rezuma la poezia celor debutați după 2010 lăsând specialiștii să (re)lămurească problemele legate de generațiile literare ʹ90 & 2000.

Poezia autohtonă se află într-o etapă de tranziție, cumva și pe fondul dezechilibrelor politice statale interne. Protestul a devenit noul mod de viață al tinerilor poeți, ziua se scrie/ noaptea se protestează. București, Brașov, Sibiu, Cluj, Iași, Timișoara, au fost și sunt mari laboratoare de prelucrare a poeziei, aș adăuga în linia asta și Târgu Mureșul.

Nu putem grupa debutații în poezie ai ultimilor 7 ani decât din punct de vedere geografic, dacă ținem neapărat. Fiecare în parte se declară independent și lider pe segmentul lui de poezie, și așa și este: „tinerilor «li se rupe» dacă sunt băgați în seamă de profesioniști, de «consacrații» din Uniunea Scriitorilor” (Liviu Ioan Stoiciu, Dacă debutanții trădează „idealurile” valorii estetice, revista Expres cultural, nr. 10, octombrie, 2017).

Validarea din partea criticilor pare că nu mai reprezintă un aspect important, unii dintre debutanți refuză recomandările, care în mod tradițional ar trebui să apară pe coperta a 4-a a cărții. Ei mizează pe validarea directă a cititorilor și pe undeva din acest aspect au de pierdut revistele literare. Revistele literare, care apar pe hârtie și care se mișcă mult prea încet pentru viteza cu care gadget-urile ne-au obișnuit. Pentru a publica texte în revistele literare românești ai nevoie de răbdare, aștepți în medie undeva între 3 și 6 luni. Alte probleme ar fi că nu își plătesc colaboratorii și multe dintre ele au devenit mici sau mari afaceri de familie, după caz, după buget. Festivalurile și concursurile sunt jmenozite. Într-un final, după ce ți-ai ros toate unghiile și cuticulele, iei înțeleapta decizie de a-ți posta pe pagina de facebook textele sau pe blogul personal și organizezi tu însuți festivaluri de poezie la tine în sufragerie.

Un lucru miraculos mi se pare acesta, că avem poeți care reprezintă literatura din România în Turcia la Târgul de Carte, la Granada (etc.). Luxul și mizeria sunt deopotrivă capsate în această haină a poeziei. Adesea criteriile de selecție pentru asemenea oportunități nu sunt clare. An de an, în mod spectaculos, lozul cel mare este câștigat de aceiași oameni. Să nu mai vorbim de premii. Dacă toate astea s-ar traduce în conflicte de interese, dacă s-ar pune problema un pic mai serios, pentru unii nu ar fi de bine. Ceea ce am văzut că este greșit, am vrut și vreau să combat, așa că în luna mai a anului curent, împreună cu Medeea Iancu am construit site-ul (+pagină de facebook) hartaegalității.com care se bazează pe niște principii justițiare foarte clare, este de fapt mai mult decât un site, un filtru al nedreptăților care se petrec în lumea literară contemporană, la dezvoltarea căruia ar fi bine să contribum cu toții.

În intervalul 2010-2017 au apărut cărți de poezie foarte bune, o să-ntocmesc o listă scurtă, sperând că, și dacă mi-au scăpat câțiva dintre poeții noului val, cu adevărat relevanți, istoricii literari oricum își vor face jobul și îi vor consemna: Matei Hutopila, Andrei Zbîrnea, Livia Ștefan, Anatol Grosu, Florentin Popa, Ștefan Ivaș, Ștefan Baghiu, Mihók Tamás, Victor Țvetov, Octavian Perpelea, Marina Popescu, Ciprian Popescu și Eugen C. Andrei. Dinainte de această anchetă m-am gândit că dacă aș scrie cronici pentru cărțile fiecăruia în parte (ceea ce am și început să fac), aș putea deduce particularitățile poeziei lor, avem nevoie de astfel de analize amănunțite și personalizate ca să ne dăm seama încotro literatura. Lipsa acută de cronicari, sau, mai bine zis, de cronicari interesați ne-a adus în impas. Nu mai vorbesc că (majoritatea) sunt plătiți pentru a scrie și scriu cu chiu, cu vai o cronică pe lună.

Un răspuns la „Ținem și noi pasul cu poezia intervalului 2010-2017?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *