Alexandra-Adriana Pancu are 19 ani. A mai publicat poeme în revista Arca și în antologia reStart Literar.

 

 

aluat gol

 

câteodată mă întreb ce fac

totul pare modelat și îmi e frică

voi atinge cu lobul frontal prăpastia

pentru că nu știu ce fac

 

șoaptele auzite în gălăgia minții mele

îmi radiază creierul precum telefonul

care îmi captează problemele

 

simți vreodată că vrei să dispari?

îmi împachetez cristalele

sparg ușa de la apartament

și fug de toate străzile orașului

care au devenit pentru tălpi

ce a fost chipul tău pentru mâinile mele

 

simți vreodată că ți-e greu?

mă arunc pe parchetul șubred

spart în locuri de eșecurile mele

deschid plicuri nesigilate de speranță

conținutul curge precum vara

iar eu sunt ploaia de seară

 

aș vrea să înțeleg măcar un lucru

totul e abstract pentru creierul meu

fără denivelări

 

 

 

un AI piroman

 

multe spirite au bântuit holurile inimii mele

și niciodată nu le-am asigurat împotriva vântului

dar la cea mai mica briză iscată de duplicările mele

am coborât în interior și am pornit un foc chiar pe gresie

 

simt fiecare pas

fiecare mișcare de înainte-înapoi

ca și cum mi-ați îndesa inima mai adânc

și mai adânc și mai adânc

până când eventual mi-ar crăpa spatele

până când ar pluti în exteriorul meu

legată doar cu un cablu de robotul ce am devenit

fiecare secundă ar fi guvernată

de cea mai pasională dorință – să tai cablul

să țâșnească ultimele scântei

să mi se stingă ochii

și să aterizez pe pământul din care se presupune că m-am născut

să mă scufund în el

să-mi reamintească de patul

care mă devora în fiecare noapte

doar pentru a mă vomita dimineața

 

dar până atunci poate îți permit

să bântui și tu holurile inimii mele

dacă promiți că nu te ia vântul

dacă-ți plac bezelele prăjite

 

 

 

 

daily vlog

 

o bilă imensă de căști încâlcite

crengi și frunze crescute de nicăieri

 

când să spun ceva

mi se blochează aplicația

nu îmi place să fiu întreruptă

uite cum mă disociez

 

lumină albastră dinspre televizor

mi se încețoșează vederea

era oricum compromisă

 

ochelarii zgâriați

cădeau ori de câte ori

ștergeam lacrimi în baie

 

s-a dus stratul de protecție

precum imaginea-mi despre mine

 

îmi cad ochii pe fiecare cuvânt

vreau să adorm

liniștea unui vis e perfectă

 

dar te vei trezi oricum

îți vei continua viața plictisitoare

încă 3 ore pe youtube

poate te gândești să mănânci ceva

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *