3 poeme de I. Negoițescu

Nașterea cuvintelor

 

suind confuz în boiul posomorât al faimei 

pe ceaţa vişinie lire veghează numai 

ce ţipete sub zarea consoanei nupţiale 

păuni de sticlă moale care-ntrerupe somnul 

tezaur în adâncul vocalelor neplânse 

la naosul cu fructe de-a pururi cum opri-vom 

nevoia de-a fi singur sâmbure sintagmă sânge 

 

Words Genesis

 

climbing confused to somber fame’s figure

on purple haze lyres only tend

screams under hymeneal consonant brilliancy 

peacocks of mild glass calling off repose 

a treasury in vowels unweeping depth

to nave with fruitage forever as we curb

demand to be your-self substance syntagma source 

 

Ego 

 

pluvios monument care-mi tot scade corpul 

în mine l-au instaurat metaforă și consens 

ori cumpănă dintre lipsa lui și geamăn 

pretutindeni cum nu va fi pentru sine înscris 

 

de ce golul se divide prin egal și rece 

sau mai limpede sub adaos pur îl neagă 

dacă acestea-s lacrime unde-i pământul fertil 

Pseudomorf îmi spune maica mea Himera 

 

Ego

 

rainy monument that keeps lowering my body

established in myself by metaphor and acceptance

or the balance between his absence and the twin

everywhere as it will not be signed up for himself

 

why the void is divided by equal and bleak

or more limpid under the rise of pure denies him

if these are weeping where is the fertile ground

Pseudomorph calls me Chimera my mother 

 

Pisicile lui Marcellus 

 

galbenă și portocalie noaptea 

mai galbenă și mai portocalie decât 

roșul brun al zilelor dinăuntrul verdelui negru 

vuietul singurătății tonul ei uniform și pestriț 

culoarea trezește sunetul e un țipăt solidar și compact 

spărgându-se continuându-se redobândindu-se 

prim miezul la o parte al blânzilor prin miezul 

sufletului lor încâlcit într-o târzie culoare 

mai solară decât cupolele divizându-se-n sine 

privește și reculege-te până când zorii 

sub oaspeți duri se vor zmuci și va zice 

unul fără nădejde cu tine sunt 

peste coaja nopții galben-verzuie 

sau dinspre miezul ei negru-roșu vuind 

sfâșiind brunul roz al clipei de după 

 

The Cats of Marcellus

 

yellow and orange the night

more yellow and more orange than

the brown red of the days inside the black green

the tumult of loneliness its uniform and sundry tone

the color awakens the sound it is a cry solidary and stiff 

breaking down itself keep going itself regaining itself

through the core aside of the gentle ones through the core

of their soul entangled in a late color

more brilliant than the domes dividing by themselves

watch and be quiet until the dayspring

under harsh strangers will hitch and a hopeless

will say I am with you

over the yellow-greenish crust of the night

or bustle from its core black-red 

tearing the brown pink of the instant after

 

Traducere în limba engleză de Ioan Radu Văcărescu

(Foto: I. Negoițescu în august 1987 – arhiva S. Regman)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *