3 poeme de Xenia Negroae

Mă numesc Negroae Xenia, am 17 ani și sunt elevă în clasa a XI-a la Colegiul Tehnic „Gheorghe Cartianu” din Piatra Neamț. Poezia mă menține în viață de câțiva ani. Am mai publicat poeme în „Parnas XXI

1. îmi car visele în pungile de sub ochi
cu care merg la cumpărături,
îmi cumpăr un iced coffee
ca să-mi dau reset la creier
și să mai supraviețuiesc o zi

cearcănele întinse precum dealuri de piele
îmi amintesc că am fost un gifted kid
acum blocat în burnout
și știu că o să mă împiedic în continuare
de aceeași piatră, fiindcă refuz să o mut
sau să sar peste ea
(aș vrea, dar mi se pare imposibil)

insomnia a devenit o colegă de cameră,
aș zice că ne înțelegem destul de bine
și de cele mai multe ori
nici măcar nu observ când trece timpul,

sufăr de tulburări disociative,
asta mă ajută să uit că exist uneori.

2. păstrez mereu lucruri ascuțite în buzunar –
sper că într-o zi, cumva,
voi găsi o gaură într-unul din buzunare
și voi putea să-mi bag mâna acolo,
apoi tot brațul și
eventual voi încăpea cu totul,
mă voi îndoi și mototoli și îndesa
în buzunarul propriei ființe
(sau măcar al gecii)
mă voi ascunde de lume
și voi aștepta să-ți înghețe mâinile
ca să le pot ține,
să le încălzesc pentru tine.

3. beau cafea pe jumătate rece
în aceeași cană pe care o foloseai tu,
uneori îți simt parfumul atunci când
mă rostogolesc în pat dimineața,

de când ai plecat am găsit modalități
prin care să supraviețuiesc &
să te aduc înapoi (oarecum) –

ți-am sculptat silueta
din praful care s-a așternut
pe cartea ta preferată &

ți-am ascultat mesajele vocale
în fiecare noapte ca să pot adormi,
privind cum cuvintele se pierd
pe sub pat, pe sub ușă;

ți-am ținut numele pe buze luni întregi,
apoi am încercat să-l înghit
dar el și-a făcut casă pe limba mea,
apoi s-a împrăștiat în toată gura

(cred că începe să putrezească)

gâtul meu e un râu care curge continuu,
vreau să testez cât de mult timp
dragostea noastră își poate ține respirația
sub apă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.