5 poeme de Mihai Velicu

Mihai Velicu are 23 de ani și este din București

doar puțin diferit de restul

în noaptea asta bate vântul
ciudat
n-a mai făcut-o demult
și zgomotele par ar fi altele
nu m-ar mira ca
deodată să alunece cortina
să intru direct în piesa pe care unii
o așteptă de o veșnicie o
veșnicie în care n-au râs
n-au plâns n-au simțit
nimic
poate că ar râde de mine
poate că ar plânge cu mine
nici nu contează
ideea e să simtă ceva și totuși
nu e cazul
sunt doar eu pe balcon iar noaptea asta
se comportă doar puțin diferit
de restul

petrecerea măsuța cu bufet de sticlă scaunele din plastic alb

mâna îți transpiră adulmecată insistent de nasul umed al unui pahar alcoolizant pe care nu eziți și îl reumpli
la fel de des cum eziți să îți umfli trupul gonflabil în partea specială a încăperii
nu credeai că îți sunt de ajuns un zâmbet și niște ochi mari ca să te îndrăgostești
mai repede decât un prichindel de farmacista prietenoasă care îl îndoapă cu vitamine
ai un gând irezistibil cum de te-a lovit oare acest gând probabil când ți-ai desfăcut o bere și te-ai holbat la pământ
de pe fața nevăzută a lunii albastre deodată locuiți pe o plajă din caraibe într-o casă cu verandă și gard din paie
bucătăria în care vă pregătiți micul dejun are un televizor cu diagonala de mulți cm
dat pe seriale vă luați plăcile de surf mărșăluiți către valuri luați prânzul sub palmieri beți
din nucile de cocos noaptea petreceți cu cocktail-uri salsa torțe și limbo cu fuste hawaiiene și ghirlande viața pare că e
așa simplă

schele amurg

alunec pe trasee de benzi licoroase n-am cum să nu te-ntreb de schelele scheleticului amurg
pe ele stăm amândoi pe burtă transa din capetele înțepate unul în altul sună mai clar mai limpede
unde te grăbești picioarele ne atârnă în gol prelinse pe cerul devenit păstură o pătură ne-ngroapă pe unul în celălalt
ceasul e setat pentru ora de vară am crezut în demersul fiert din supa de vată o mână străpunsă de schije
noroc nu mai dau cu nimeni o mână de oameni se chinuie să ne rănească în tripul care se descarcă și mă gândesc
la cine să îmi las câinele

rostogol ochi

nasturii de la încrederea în sine nu i s-au desfăcut decât târziu unul câte unul
tot ce a vrut să demonstreze a fost că nu are rost să te grăbești nicăieri
nici pentru deadline-ul de ieri nici pentru orice altă tartă otrăvită ți se servește
cu frișcă deasupra stomacul nu ți-a mulțumit niciodată de la ficat nu ai nicio așteptare
creierul își negociază contractul cu vreo tumoare sau cu ce o mai face că habar n-am
toată viața a sunat ocupat și legat de ce ai stabilit că meriți uită
în general darurile cam vin cu fundă iar nodurile tale din gât nu seamănă
cu nimic care ar aduce a așa ceva

noapte de mare

ne îngânăm în raze de pudoare
și hainele nu ni le mai putem găsi și e vânt
și e-ntuneric și e mare iar pielea cernută ne desface
în piese mici
valurile de nestăpânit foșnesc
ne iau și ne strivesc în spumă
iar smoala fierbinte în care ne cufundă
pătrunde pișcător
pe sub căptușeala ruptă în beznă ochii nu ajută
dar vrem să vedem cine se simte
mai inconfortabil mai nesigur și mai sincer cât ne mai încheagă încă
freamătul și negura mării
în vertijul din văpaia zării
te îmbrac în scoici și îți atârn la gât
perle ca să pot să te descânt și ațipim
în castelul nostru de nisip unde ne trezim
plutim la cer și-ncepem să uităm de timp
stelele adorm și picură clipind câte una din tabloul
galben-înnegrit și intru pe sub lună și mă pun în locul lor
și încep și te ador și-ți ofer lucind cadou
cercei din luna plină
și astfel noaptea nu se mai termìnă iar pe plajă tu ești
singura regină
și te iau din nou și te arunc în mare
și-ncerc să te iubesc
și-ncep să-ți vântur șoapte
iar vraja noastră o să dureze poate
dincolo de noapte
pentru totdeauna