Alexandra Negru- poeme

Track 0.1

încă o dată să trec
prin anotimpul ăsta anemic,
cu poftă de țigări și plimbări nocturne,
aer bolnav, pe străzi un miraj puternic,
cu tine de mână sau nu,
o să reușesc,
o să reușesc,
pentru că
știu deja
cum o să se-ntâmple totul
în cele mai mici detalii, am ceva
din perfecționismul psihoticilor
când fac planuri,

încă o dată să trec
pe sub copacii tehnicolori,
prin pânze de păianjen, prin
toate fricile
proiectate
în mine de alții,

prin ceața electrificată din Aichwald,
la 7 dimineața,
prin fostele tale iubiri
ca un camion
în plină mulțime,

pentru că
sunt o teroristă, o torționară,
iubita dulce, dulce
care te-așteaptă cu capul
în fereastră
cuminte și tristă
ca iezii din poveste.

track 0.2

Pe cer păsările lui Hitchcock,
pe holuri fantome pe care nu le pot identifica.
Mă trezesc privind fix
la resturile de mâncare
din farfurie, 5 p.m.,
într-o liniște care
nu-mi face bine.
Trebuie să ies din casă,
să-mi amintesc
cum funcționează treaba asta
cu socializarea.Înapoi prin Rainbow
sau Fierărie, să-mi înec ipohondria
într-o halbă de bere.
Dar fără vechii amici,
fără tensiune erotică, fără tracul
de la pubertate toate barurile astea
îmi par locuri dezafectate, niște ospicii
care așteaptă să-mi simtă țeasta
în pereții lor.

Am toată libertatea
la care râvneam cândva
și totuși
ce nălucă sunt
stând aici
în mijlocul orașului ăstuia părăsit
așteptând ceva
care să dea
peste mine
sau măcar
să-mi aprindă o țigară.

track 0.3

cu creierul verde
prăjit, nopți în serie, în anotimpul ăsta
indecis, skrillex afectat
ieșind dintr-o boxă ca un duh
care nu îndeplinește dorințe

20 și ceva
de ani și nicio idee
despre ce o să facem în continuare

senzația că am ratat ceva
plafonare
la fiecare job
care-mi pică
și tu
cu planuri de călătorii
cu un fel de optimism retardat
și-o afecțiune
pentru chestiile mici și monstruoase
ca mine

ia-mă în tripurile tale
de somnambul
în nopțile cu lună roșie sau nu
o să încerc să te-nțeleg
cât mai bine

c-am adunat
atâtea sacoșe
de pe la supermarket-uri
dar fericirea
se simte cel mai bine
când suntem goi și flămânzi

m-aș retrage cu tine
într-o colibă
printr-o pădure un loc pe hartă la plezneală
să treacă timpul
la fel de greu
ca-n vacanțele de vară
dinainte de 2000
anarhiști teribiliști
încă din pelinci

cu noi doar playlist-urile care
ne alimentează
teleportările
și cărțile
din care am crescut
și-o pătură
uriașă
cu o constelație
necunoscută împletită
printre fibre.

Track 0.4

Prinsă-n lentoarea
dimineților de iarnă,
soarele bate-n ferestre
pe care nu mai înflorește gheață.
Întinse prin casă, mii de capcane,
de inamici invizibili. Iar tu,
în colțul tău, cu ochii tăi sovietici,
cu mișcările tale
maladive.
Ademenește-mă
cu o țigară, hai să ne facem
scrum creierele. Pe balconul care dă
spre cartierul industrial,
cu blocuri comuniste recent cosmetizate,
cu mașini nemțești second hand. Nu suntem decât
niște șobolani, îmi spui,
niște șobolani cu puțin mai mult noroc,
cu puțin mai multă speranță.
Poeziile noastre triste
nu sunt decât
un paradox. O durere forțată, o durere part-time.
În realitate e totul mult mai simplu,
nimic tragic, nimic grotesc. Doar
tinerețe și naivitate,
seri cu lung-metraje europene
și certuri copilărești,
nesiguranța de toate zilele,
nesiguranța tuturor.

Stăm întinși, pe tavan aurora boreală
iar tu
îmi spui
un adevăr care împacă.
Văd un zâmbet care se strânge ca o bucată de plastic
sub flacăra brichetei, ochi luminoși
surprinși de camere pe care dacă dai zoom
poți să vezi cea mai primitivă formă
de singurătate. Fericirea lor forțată.
Înțeleg tot acum,
mi-e greață
și mi-e milă.

Track 0.5

Dima,
uneori doar îmi imaginez
cum ar fi să te pierd și
mă umplu de durere ca un corp
ținut sub apă cu forța.
Dar mă trezesc și
te găsesc lângă mine, te ating
mereu să mă conving că ești real.
Amintirile noastre
se suprapun acum atât de bine
încât încep să le confund,
de parcă nu a existat nimic înainte,
trecutul nostru
ca un USB virusat, trecutul nostru
din care am salvat
doar lucrurile de care
nu va trebui niciodată să fugim.

Dima, uneori
mă-ntreb
ce ar fi fost
dacă nu ne-am fi găsit atunci,
dacă ar fi venit
dintr-o altă parte
salvarea
sau dacă ne-am fi afundat tot mai mult
în teribilismul și-n toxicitatea lor,
ce ar fi fost,
dragul meu,
ce s-ar fi ales atunci
de mine,
de tine.