Alexandru Sfârlea – SFÂRLEZII ILUZORII (…)

ÎNTR-ALE LUI
(… Vino-ţi în fire ,
nu mai tot trage de timp, lasă-l să se ducă
încotro se duc toţi cei pe care i-a pierdut
nu el te trăieşte pe tine,
faceţi abstracţie unul de altul,
nu mai aşteptaţi nimic de la voi,
decât să apucaţi să uitaţi
cât rău v-aţi făcut şi de cât bine
aţi reuşit să vă privaţi,
eliberaţi-vă de voi înşivă
şi nu vă veţi mai mira
că încă mai existaţi, dacă şi timpul ar avea
gol interior, poate că-n el te-ai arunca,
aşa se aruncă doar el în al tău,
aşa-ţi trebuie dacă tot tragi de el
şi nu-l laşi să se ducă
într-ale lui…)
PUNCT DE VEDERE
(… Uneori dau prilejul la arătări cu degetul
folosesc cuvintele ca pe nişte clape
ale apăsării sufletești
apoi repudiez melodia
ca pe o anomalie a altora
o linişte hăituită se năpusteşte-ntr-un ieri
când uitam în mine amiaza
şi după înnoptare
apoi plonjez în golul interior
pe jumătate plin cu apă grea
este ceva premonitoriu
îmi fac mâna pumn ca tenismenii
apoi o desfac
şi arăt cu toate degetele
nu în jos
ci spre un punct de vedere
pe care-n orizont
îl dau dispărut …)
CAPITOLUL „PIERDERI”
(… Din timp în timp priveşte
spre alte timpuri
devenite poveşti
în ticăitul ceasului singur-cuc
numai albul violent al câte unei nopţi
e-n stare să ascundă mersul tiptil
al unei fiinţe-n doliu peren
după cei pe care i-a pierdut
sau urmează să-i piardă
unii s-au înecat în Styx
la capitolul pierderi
am pierdut ultimul tren
îi spun fiinţei niciodată trădate
de negrul ei învârtoşat
asta nu se pune zice
trebuia să pui umărul
să-l opreşti din faţă
când luase viteză dar nu te cred în stare
n-ai vrea să-mi arăţi cum se face o rog
hai opreşte-mă-mi zice
eu sunt trenul
ce tocmai a luat viteză …)
SECI
(… Mi-am împins lirismul morbid
într-o patrie cutremurător de tristă
unde cuvintele seci
şi torturate de plictisul biruitor
îşi potriveau trupurile aburinde
într-un text primejdios de sătul
de tot ce putea să însemne ceva
altceva
orice albul pe alb
golul pe gol
vidul pe individ …)
UN POSIBIL RĂSPUNS
(… Să ne jucăm de-a unicitatea
şi să ne vorbim între noi
că totul va fi precum ochiul părăsit
de tot ce-ar fi de plâns pe lumea asta
ca şi pe cea unde încă nu am ajuns,
să nu ne încăpem în piele de cât putem fi de goi
de tot răul pe care alţii ni l-au vrut
şi să umblăm pe vârfuri doar după ce
toţi munţii îndoielilor din noi i-am cucerit –
Veţi fi tentaţi să puneţi semnul întrebării
în urma spuselor de mai sus,
apoi vom căuta, în imediata apropiere,
în transcendenţe şi nevoia de absolut
dar şi în migrenele trandafirului negru,
un posibil răspuns …)
ÎN FINAL
(… Pe câmpia literaturii erau adunaţi
ai neamului poeţi ,
ai neamurilor şi -ai vecinilor de scară,
dar pentru că mulţi se evitau cu răceală ,
nu puţini erau îngrămădiţi
ca să-şi ţină de cald , iar alţii se-ncălzeau cu votcă proastă –
i-am zis unui consătean (cu care băusem vin în sat odată
până ce uitasem şi cum mă cheamă )
vezi dacă mă recunoşti în adunătura aia
– ai ca indiciu podoaba de pe maxilare –
şi-a luat binoclul şi m-a tot căutat
până ce s-a înserat : mă, zice, nici ţipenie de tine
printre ăia, toţi au oglinzi şi se pironesc în ele,
se holbează pe ruptelea şi unii cad leşinaţi,
alţii se sucesc pe călcâie până ce fac găuri în pământ
iar când sunt muşcaţi de cârtiţe
îl înjură pe Ahile cu poftă și silă –
apoi sare ca ars şi-mi urlă-n ureche : dar nu vezi
că tu eşti aici ? mă pui să te caut în altă parte ?
aşa e, zic, e ca atunci când, demult, aveam o iubită
şi după ce îi citeam zeci de pagini cu lirism morbid,
o căutam cu o disperare prost mascată, şi, în final,
trebuia să o dau dispărută …)
UITE CĂ NU
(… Aud un foşnet de la cum femeia visurilor mele
face dragoste cu omul celor dintâi coşmaruri
şi abia apuc să pun mâna pe sabia lui Damocles,
că deasupra capului meu
începe să ningă cu particule de rugină :
oho, mă gândesc,
de când stai
atârnată ,împuţinând un pic puterea celui de Sus,
ai ruginit dimpreună cu timpul în care
credeai , nu-i aşa,
– împrumutând chipul-fantomă al mamei –
că mă (re)creezi , ca să mă plâng,
uite că nu …)
SĂ NE IZBIM CU ARCADELE
(… Cică, e-n trend globalismul și metaversul,
cohorte de colportori
se opintesc să-și impună dezmățatele opinii
-în timp ce judocanul vrea să anexeze țări
bombardând copii alăptați
de parcă ar fi hiroșime –
acum ni se afumă creierușele de la explozii
ne-ngheață broboanele pe șiră,
dar dacă tot e să ne sfârâie carnea
ca micii pe grătar,
propun să ne-asmuțim simțămintele și trăirile
și să-i mușcăm de gurile strâmbe
ca de la hemiplegii,
să ne izbim cu arcadele de pumnii lor încordați,
până ce aceștia, ca niște inimi părăsite
se vor face zob …)
CORB SFÂȘIAT ÎN AZUR
(… Trec rânduri- rânduri vrăjitorii,
teleportiștii și metempsihiștii
care –ncearcă să se vâre-n creierii
judocanului cu opt Dan,
îi ustură ochii și virulența ideii de reușită
clipește din ochi exterminatorul
de parcă decapitează copii
cu fiecare clipire,
trec rânduri- rânduri vrăjitorii
și elitele mondiale văd butoane uriașe-n fața ochilor
cât edificiile și spitalele bombardate,
unele coșmaruri din vise
se fac mici ca un corb în sfâșiatul azur
față de realitatea care
horcăie cu beregata tăiată
și n-are cum să se prefacă în vis …)