Anastasia Gavrilovici – poeme

cât de bine

cât de bine poți cunoaște un om cât de periculoasă e partea
subacvatică a unui aisberg cât de mult ai vrea
acum să nu știi nimic despre asta să poți căsca
liniștit în taxiul care te duce acasă după o noapte etilică și singura
tristețe să fie că nu ești melc și casa ta e departe iar frigul deja își începe
acupunctura dacă ești femeie
la 5 dimineața când treci prin fața covrigăriilor bărbații
de dincolo de vitrine îți zâmbesc apoi rup cu tandrețe
intestinele de aluat la 5 dimineața singurătatea lor
e la fel de apăsătoare ca a criminalilor
dar a cui nu e

te gândești aiurea de câte secole de știință e nevoie pentru a putea
măsura amplitudinea dorinței cu un microfon în dreptul pizdei
s-ar vorbi mai ușor despre asta scuipatul dimineții se prelinge pe cer
ai vrea ca berea aia răsuflată care țâșnește din soare să rămână
în spatele geamurilor cândva un șervețel îmbibat în urină ți-a întors
lumea pe dos și a împrăștiat-o pe gresia băii din club A
algele sfâșiate pe o plajă sau sinapsele astea tâmpite
acum e totuna poate pur și simplu la 5 dimineața peisajul
emoțional de-aici provoacă greață

la semafor șoferul dă drumul la muzică
și începe să-ți scarpine membrul fantomă
cât de biiine

poveste de seară
o furculiță scăpată pe gresie urme de toc în
dâra de sos petrecerea se terminase în dreptul hublourilor de la bucătărie
apărea din când în când un cap de bărbat înfășurat în
sârmă ghimpată mâna
ridicată în aer ca și cum aș fi smuls burka pelicula
de alcool din salivă aburul dulceag de parcă cineva
tocmai ar fi făcut dragoste acolo
nu pot tu ar trebui să înțelegi eu încă o iubesc nu puteam să văd
decât cauciucul deformat de căldură gura contorsionată
la o masă vecină mâna lui cobora între coapsele ei câteva musculițe
se jucau în casca de motociclist și nimic
nu putea întrerupe asta nici mănușile nici plânsul de muțunache
încurajat de lumina trandafirie & refrenul de la still loving you
orice ai fi făcut spuma contiuna să se usuce în pahar chelnerii strângeau
mesele spălau pe jos pregăteau sala de bal în care noaptea vin să danseze oameni
în scaune cu rotile iar eu scrumam într-o
chiflă cu susan erotică și nepăsătoare
cu gândul la o dimineață de aprilie imună la suferință din
brațele tale aș fi putut pune pe fugă o armată de teroriști printr-un simplu
țipăt de plăcere orice ai fi făcut spre noi
se apropia un copil și pentru câteva secunde
fața lui gălbejită o compresă cu iod a strălucit
mai presus de toate dramele nocturne mai
presus de umbreluțe de brațele lor metalice care
nu se apără de nimic
nu te apără de nimic

mirosul proaspăt de vopsea

e ceva sacru în felul în care plânge băiețelul chinez
în față la Antipa ceva sacru și te umple de respect atunci când mama îi
plesnește mâinile îl ceartă să se gândească și el puțin la Mandatul Cerului la
dinastia Zhou sau măcar la cea Han faptele de vitejie Marele
Zid Chinezesc și toată istoria care a făcut posibilă această
excursie într-un oraș blestemat pentru ca el să vadă scoici gigant animăluțe de vârsta lui
împăiate craniul unei balene de acum o mie de ani găurit de un cântec ce
pur și simplu a scos-o din minți
mă umplu de respect pentru limba asta și merg mai departe la terase
șervețelele sunt la locul lor vântul le face să se zbată sub tacâmuri ca niște
inimi mici gata pentru transplant mă asigur când trec strada semn că la locul ei e și
dorința de a rămâne în viață când știi că undeva cineva te iubește sau măcar
se masturbează cu gândul la tine

acum trei zile la Universitate un bărbat și-a tăiat venele pe fântâna arteziană
cu precizia unui sportiv care exersează zilnic la aceeași oră în același loc
așa se întâmplă când nu e nimic să te înduioșeze nimeni să-ți
plesnească mâinile să-ți dea o minge antistres un yoyo
la momentul potrivit sau să i se facă milă de tine și
să dea Ctrl+s

merg mai departe mirosul proaspăt de vopsea al
fântânii de la Universitate mă înviorează și
îmi face poftă de cireșe

veștile bune

tot ce știu eu doare și dădea fericită din
clești mama-homar dintr-un desen animat când am trecut
prin fața locului de joacă am simțit în mine un grup de
cercetași veseli urcând în șir indian la vederea piscinei cu bile colorate îmi
amintesc era ziua cuiva șosetele micuțe mirosul lor dulce-acrișor
toast-ul capetelor care se ciocnesc și brusc
băiatul care a urinat pe el când mi s-a ridicat rochia

mă uit la buclele perfecte ale fetițelor niște tuburi de drenaj care într-o zi vor
gâdila coapsele bărbaților ele se uită la sânii mei cu privirea stereo a unui
șarpe coral aș vrea să le mângâi să le vorbesc despre vremurile grele când
va trebui să renunțăm la înghețata preferată la capriciile
glandei lacrimale

deocamdată e bine chiar acum cineva inventează o mână
cibernetică în stare să masturbeze 2, 8 % din populația unui oraș mediu
altcineva a pus la punct dinții hibrid combinând celule din gingia umană cu
celule stem din dinții unui șoarece iar asta
ne va scăpa de proteze

în momentele de cumpănă cel mai indicat e să-ți
masezi mâinile până nu le mai simți bobițele de rodie
de pe spate fac mai întâi o crustă apoi cad
și cam astea sunt toate veștile bune

un măr roșu
e vară și tu încă ești lângă mine
bolborosi parameciul către paramecița sa și corpul lor comun lumină puțin acvariul
lângă el patul mișcările noastre respirația condimentată ce anume
din toate astea ar putea schimba conținutul aerului? două ființe
devenind o punte citoplasmatică o zi obișnuită o întâmplare ca oricare alta
un bătrân sculptor în grăsime mi-a spus că într-o relație
unul dintre parteneri se atașează definitiv de celălalt și nu
va mai fi capabil să trăiască pe cont propriu în caz că
totuși e un comportament ciudat nu prea se întâlnește la oameni
mai degrabă la protozoare și morse o informație de genul ăsta
e o ambulanță care nu a ajuns la timp un măr roșu
devine un măr galben devine un măr maro devine un măr alb
tapetul se umflă tencuiala se coșcovește pozele cu cei dragi cad
una câte una și dispar sub moloz nu suntem primii care descoperă asta și totuși
mutațiile afective care au avut loc în familiile noastre de-a lungul generațiilor
ne fac vulnerabili în fața schimbărilor sau poate numărul
greșit de proteine și lipide e cel care ne împiedică să omorâm

e dimineață și lumina trece aproape tomografic peste perne
acolo unde creierele noastre își spun povești de când erau mici
fac planuri de vacanță și râd ca două conopide grăsuțe
înainte să intre în cuptor