Autostrăzi care delimitează generațiile

1. Este vizibilă o schimbare de paradigmă în poezia celor debutați către și după 2010?

Da, văd o schimbare despre care aș putea da câteva detalii. Cred că sunt mai dezinhibați, nu mai vor neapărat să șocheze – ci doar pe alocuri, adică în privința câtorva poeți – sunt mai tehniciști, ceea ce nu cred că favorizează apariția sau vizibilitatea lirismului, a talentului nativ. Un lucru care-mi place cu adevărat la ei este că încearcă să conjuge mai multe forme de artă, în primul rând muzica și filmul, cu ideea, cu starea de poezie pentru că spre asta se merge odată ce s-a renunțat demult la rimă și ritm și se merge pe narativitate; îmi place să cred e vorba de evoluție aici, sper să nu mă înșel că mi-am dat foc la valiză chiar prin practicile mele literare. Și un alt lucru care mă bucură este că se revendică cu lejeritate din poeți consacrați, chiar din clasici, nu mai este vorba de negație a ceea ce a fost sau de prezența acelei autostrăzi care delimitează generațiile.

2. Care ar putea fi principalele linii de demarcație între generațiile nouăzecistă / douămiistă și noul val?

Nouăzeciștii s-au desprins din optzeciști și se diferențiază. Textualismul lor a luat alte fețe, pe alocuri a dispărut la douămiiști, respectiv la noul val. Referitor la ultimele două generații, cred că am dat câteva indicii ceva mai sus. Oricum se merge spre tot mai bine, având în vedere că experimentează și sunt la curent cu ce se scrie la noi și în afară.

3. Cum se raportează scriitorii cei mai tineri la noile media?

Se raporteză, și fac racordul foarte bine. Îi privesc cu invidie constructivă și încerc să învăț de la ei, încerc să iau ceea ce-mi folosește, în primul rând flexibilitatea. Dacă acum vreo zece ani credeam că online-ul e noua putere și va rămâne mult timp acolo, de ceva vreme nu mai pot spune asta. Observ că au mai dispărut din cluburile literare online și s-au regrupat cenaclurile și cluburile de lectură, deci oamenii simt nevoia să socializeze, nu doar să posteze texte pe care apoi să le rumege cu alții în scris.

4. Ce importanță (mai) au festivalurile de profil, instituțiile de cultură, cenaclurile și revistele literare în promovarea celor mai tineri scriitori?

Anul acesta când am contactat o poetă cu o vârstă și anvergura respectabile pentru lectură la Casa Poeziei și la Noaptea albă a poeziei ea și-a explicat refuzul pe de o parte prin prisma faptului că ar fi prea multe festivaluri literare și că mai bine se fac autostrăzi. Chestiune cu totul discutabilă și un subiect interminabil. Cu siguranță că au rolul lor, iar cele mai bune rămân în viață și în conștiința socială. Cât privește rolul în promovarea tinerilor scriitori cred că este unul foarte important, că fiecare festival e o rampă, o ocazie pentru ei să-și facă imagine și să se cunoască între ei personal și textual, dacă până atunci n-au avut ocazia. Cam asta am făcut eu la FILIT anul acesta prin intermediul Muzeului Național al Literaturii Române Iași. Observ că în țară și bibliotecile sunt destul de active în organizarea de festivaluri și lecturi cu publicul, deci instituțiile de cultură continuă și-și facă treaba. Cât privește cenaclurile, aici o să se spună că vorbesc iar despre mine și despre ce fac, dar prefer să vin cu exemple vii, bineînțeles cu riscul de a se spune că fac lobby. De 3 ani sunt secretar literar la cenaclul numit Salonul de literatură Junimea, alături de Mirel Cană (alias Șerban Alexandru) care e moderator și inițiatorul proiectului în anii 90. Am avut timp să-mi fac o idee despre mecanica funcționării lui în societatea actuală și câteva detalii am dat și mai sus. Cert este că nu arată cum vrem noi, nu plouă cu talente, nu ne rupe nimeni pragul, dar din când în când apare câte cineva care poate deveni bun. S-ar putea ca acesta să fie ritmul zilelor noastre. Oricum eu mă conformez și nu am așteptări mari, ci casc ochii la ce urmează. Dar de vreme ce este o oarecare fluență de cititori înseamnă că cenaclurile au un rost recunoscut de tineri. Cât privește revistele literare, constat că față de anii 1990 și 2000 când erau prea multe și publicau numai balast sub auspiciile anonimatului acum cred că s-a mai echilibrat balanța, iar loc de debutat și de publicat tot mai este, pe sprânceană deci.

5. Cum se vede destinul literaturii (române) prin ochii postdouămiiștilor?

Eu am debutat în 2005. Nu pot decât bănui cum se văd din acea direcție lucrurile. Cred că literatura română e pe mâini bune și poate e mai bine că a rămas pe mâna poeților (pentru că vorbim doar de poezie aici), odată ce critica literară nu cred că mai are rolul formator din alte generații, decât pe alocuri. Sunt și alte vremuri, revistele literare bune mai mult dispar decât apar, deci locul de exprimare al criticii începe să fie cam problematic. Dar poate că și aici e o selecție naturală ca și în poezie.