Ca în vremea pandemiei
(Exercițiu dramatic în două acte)
„Ce este frica? Neacceptarea nesiguranței” (Rumi)
PRSONAJELE:
Omul care se uită prin pumn
Omul care face pe nebunul
Doamna de la trei
Doamna cu coc,
la care se mai adaugă:
Întâia voce de femeie
A doua voce de femeie
ACTUL I
Scena 1
(Omul care se uită prin pumn)
Scena- apartament de bloc, un fotoliu în dreapta, purtând emblema cu litere de-o șchioapă FOTOLIU. Pe stânga, desenul în tuș al unui dulap, pe un carton de duzină, cu ușă funcțională, purtând emblema cu litere de-o șchioapă DULAP. Pe peretele din fund un televizor tot așa, desenat pe un carton, cu emblema cu litere de-o șchioapă TELEVIZOR. În rest, două ferestre cu perdele lungi și mate. Pe fiecare stă scris cu majuscule FEREASTRĂ și PERDEA. În dreapta fotoliului, o ușă dintr-o bucată, desenată pe un carton de duzină, pe care scrie cu majuscule UȘĂ.
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Se află de câteva zile în carantină, deoarece cu o săptămână anterior, venise în contact cu Omul care face pe nebunul, din blocul de vizavi, în prezent depistat cu Covid 19 și pesemne decedat, cu care făcea schimb de bere și vodcă, la distanță, de la fereastră la fereastră, cu ajutorul unei sfori. Obsedat de ideea că atât sfoara, cât și peturile cu băutură trecuseră prin mâinile Omului care face pe nebunul, Omul care se uită prin pumn dormitează în fotoliu, între ușă și una din ferestrele camuflate, cu televizorul scos din priză, singura sursă de știri fiind telefonul mobil în al cărui ecran mestecă din când în când a pagubă, cu buricul arătătorului mâinii drepte. Fiind nemaipomenit de singur – vezi didascalia din incipitul dramei Iona a lui Marin Sorescu – Omul care se uită prin pumn vorbește cu Sine cât se poate de des, nu fără a nu se uita prin pumn, plauzibilă metodă, zice el, de a scăpa de duritatea realului).
Nu mai vreau să-mi amintesc nimic. Absolut nimic. N-ar trebui să mă gândesc nici măcar la femeia care trebuie să-mi lase prânzul în fața ușii, ca la leproși…
Înseamnă că nu-ți stă mintea nici la soția ta, rămasă din cauza pandemiei, în Spania, la lucru…
(): Alo! Alo! Ce cauți aici? …Dar mă rog, tu cine ești?
Eu sunt tu. De fapt eu sunt experiența ta proprie, acumulată în zeci de ani…
Să zicem că nici la ea nu vreau mă gândesc. Să zicem…Și nici la Doamna de la Trei care, declarată odată starea de urgență, stătea la taclale cu Doamna cu coc, din blocul de vizavi, care are partamantul chiar sub Omul care face pe nebunul.
Adică un banal dialog feminin, nu fără sublinierea indirectă a unor orgolii sine qua non și a ifoselor celor de toate zilele…
(Licăr de tresărire fugară.): Corect. Zile splendide de final de martie și început de aprilie, când toată lumea aștepta primăvara să bată în ferești și când Doamna de la trei ieșea la fereastra care dă spre blocul de vizavi, își bea cafeluța și, de plăcere, exclama „Pu-ha-ha-ha-ha-ha-ha!” în repetate rânduri, până ce Doamna cu coc, scoasă din țâțâni, i-a spus-o într-o dimineață, așa, de la nas: „Dacă ar fi măcar „Pu-ha!”, dragă, sau cel mult „Pu-ha-ha!” aș mai zice, dar tu exagerezi din cale afară cu „Pu-ha-ha-ha-ha-ha-ha!”- ul ăla al tău. Adică interjecția corectă și de om cu glagorie la cap să știi că e „Pu-ha!”. Punct! Cel mult o interjecție cu doi de „ha”, înțelegi?…” Și fiindcă Doamnei de la trei îi sărise repede țandăra, luând-o pe vecina ei ca din oală, pe Doamna cu coc, cu o grosime de pai mai citită decât cealaltă, a adăugat: „Stai să-ți explic, fato. Vreau să spun că „Pu-ha-ha-ha-ha-ha-ha!” – ul tău chiar nu e unul normal, pentru simplul fapt că nu te caracterizează ca doamnă, și basta. Cu alte cuvinte „Pu-ha-ha-ha-ha-ha-ha!” ăsta al tău e unul de talia unei doamne importante dintr-o societate înaltă, dragă, nu de o femeie simplă ca tine… Cine ești tu, mă rog, să folosești asemena interjecții, mai cu seamă acum, când distanța asta dintre noi ne omoară cu zile? Și mai apoi, ești tu cumva o intelectuală, femeie bună? Ce dracu studii ai făcut tu, decât să aduni pampersi de sub bolnavi, să rânești rahatul proaspăt și să-i speli la fund?
Toate astea au devenit amintiri. Amintiri din Vremea Covid 19, când Omul care face pe nebunul încă nu era depistat cu Covid 19 și când singura armă pe care o mai aveam era porecla fiecăruia dintre noi, inventată anume în Vremea anterioară pandemiei, ca să rezistăm la stresul de atunci, pe care-l consideram cel mai mare stres din câte s-au ivit în lumea mileniului trei…
Cel mai blindat era totuși, Omul care face pe nebunul pentru care nici masca, nici distanța în spațiu nu valorau cât teatrul pe care-l juca…
Fermierul. Așa îl poreclise Doamna cu coc pe Domnul care face pe nebunul, zicând că nu mai poate dormi de colcăiala și de chițcăielile de șobolani, ce veneau din apartamentul acestuia…
Radical din PÂRȚ la pătrat….De fapt, nimic adevărat. Ca și chestia aia cu Femeia văzută prin gaura cheii care-i fascina pe soții doamnelor care trăncănind vrute și nevrute, țineau chipurile, frica la distanță…
Și de fapt Femeia văzută prin gaura cheii e chiar una adevărată?
I se spunea Covida și locuia pe stradela din spatele blocului curb, chiar între magazinul cu carne, numit Carnicomp și Pompele Funerare Nonstop…Dar vezi să nu confunzi Carnicompul ăsta cu Carnicompul de lângă cimitir, care ține de același patron și care are cei mai buni mici și cabanoși serviți ca Puță-n corn sau Hod-dog, cum zic Proletarii din toate țările uniți-vă! din oraș.
Așa să tot mergi la cimitir…
Și să tot fentezi Covid nouășpele, nu?
Că cam așa e…
Doamna cu coc nu era deloc proastă…
Dar nici deșteaptă…
Oricum, știa multe. Pe lângă că știa să-și facă un coc cum nicio femeie nu știa să și-l facă, vorbea cu patos atât despre pat, cât și despre Femeia cu calul troian, călare pe un Cal troian…
Alt specimen inventat de naratoarele lui Pește Prăjit din vârful blocului nostru. De fapt, femeia aceasta era mult mai palpabilă, pudică și palpitantă în poveștile Doamnei cu coc, decât Femeia văzută prin gaura cheii. Vreau să zic că pe aceasta chiar o poți întâlni aievea. Nu-i ceva care seamănă mai mult cu un persoanj, decât cu o femeie în carne și oase…
O găsești foarte ușor după spusele Doamnei cu coc.
Adică?
Cum intri în cimitir pe aleea principală, cea mai lungă și mai largă din tot cimitirul, mergi tot înainte, până ajungi la cei trei tuia mari și frumoși, care se văd încă de la intrare. Acolo o iei la stânga, pe aleea paralelă cu cea principală și mergi cam două-trei sute de metri, după care, cât ce vezi un monument funerar închipuind o statuie imensă, din piatră, cu un călugăr sărutând focos o fată goală și desculță, din piatră și ea, care stă cu picioarele în apă până la glezne (și apa, tot din piatră, să nu crezi altceva), o faci iarăși la stânga. Ei bine, la trei pași de la aleea asta, dai de un mormânt camuflat cu un cearceaf alb, imens, care, zice-se, e o mască destinată protejării mortului din mormânt, să nu fie contaminat cu Covid nouășpe.
Văd că numai frânturile astea de poveste te mai țin pe picioare…
O fi….Merită să mergi o dată până la cimitir, și să o vezi pe Femeia cu calul troian călare pe Calul troian aflat lângă mormântul concubinului ei…Să vezi și tu, pectorali feminini de pectorali feminini și posteriori de posteriori, nu altăceva…
N-am cum să merg, cu pandemia asta…
Poți, cu declarație pe propria răspundere, pe care bifezi cinciul, adică cum că te-ai duce să cumperi alimente, animalului tău de companie…
Adică să mint?
Arată-mi ce nu e minciună în viața asta cu curu-n sus?
Pauză.
(Oftat greu.)Eh! Ce s-o mai fi întâmplat cu Omul care face pe nebunul?
A fost dus la Spitalul Județean, ca să i se facă testul Covid 19. De atunci nici nu am mai auzit de el. Parcă nici n-a existat vreodată…Ce să-ți mai spun? Pare a fi mai decedat decât dacă ar fi murit
..
A crezut că, dacă renunță la poreclă, scapă de frica Covidului…
Să înțeleg că porecla fusese numai o simplă modalitate de a scăpa de stres pe Vremea Stresului?
Negreșit…Și deodată au fost aruncate zarurile, iar distanțarea în spațiu ne-a adus o altă distanțare pe care nu vreau s-o numesc aici așa. I-a adus Omului care face pe nebunul, nu numai o redescoperire a adevăratei identități, odată cu numele Sfutențiu, dar ne provocase și pe noi, ceilalți vecini, să renunțăm la poreclele noastre și să ne redescoperim adevărata indentitate. A fost ca o redescoperire a Americii de către Colombo…
Îmi amintesc: pe Doamna de la trei a întrebat-o dacă în realitate o cheamă Crima, pe Doamna cu coc, dacă o cheamă Cripta și pe mine dacă în realitate mă cheamă Măcel.
N-aveați niciunul cum să ziceți nu…
Până la pandemie, cu siguranță, n-am fi procedat așa, veac…
Oare de ce?
.. Orgoliul care e mai mult decât un organ al omului…
Și dintr-o dată doamnele au ajuns niște femei comune și, dacă până atunci păreau infailibile, din acel moment parcă deveniseră neputincioase în fața bolii care înainta vertiginos, ca o fiară apocaliptică, în toate țările europene.
Toate s-au dus. Toate întâlnirile noastre. Parcă văd amintirile atârnate pe sfoara pe care ne trimiteam eu și Omul care face pe nebunul, reciproc, peturile cu vodcă și cu bere…
Adică, e ca și cum încă nu s-ar fi epuizat. Ca un fel de Covid virtual care nu făcea ce-a făcut nebunul ăsta de Covid nevirtual…
Păi tocmai aici e chichița…
Ce chichiță?
E ca și cum Covidul ăsta nu ar mai fi unul concret, adică numai o boală de care se moare pe rupte, dacă se moare. Parcă ar fi mai mult un Covid-obsesie sau Covid-teroare, care tot timpul te pune în fața întrebării: Dar dacă? Dar dacă? Dar dacă?…
Dar dacă ce?
Dar dacă n-am respectat distanța regulamentară? Dar dacă am purtat masca fără ne a proteja căile respiratorii? Dar dacă ne-am îmbrățișat cu cineva cândva, din neatenție?
Da, da. Și dacă, cu toată izolarea, cu toată masca și cu toată distanța, te-ai putea contamina?…
Există testul care îți arată ceea ce nici nu te gândești că ți-ar putea arăta…
Și dacă însuși testul îți poate da virusul, ce mai poți ca să zici?…
S-a descoperit vaccinul care dacă-l faci, nici nu mai mori…
Dacă n-ar fi și el, tot o mască și tot niște mănuși chirurgicale, care să ne creeze iluzia că nu se fură și nu se minte ca înainte de Pandemie, da…
(Cască lung.): Noapte bună…
Omul care se uită prin pumn adoarme și scena se întunecă.
Scena 2
(Omul care se uită prin pumn și Omul care face pe nebunul)
Două fascicole de lumină vor focaliza, una fotoliul în care doarme Omul care se uită prin pumn și alta dulapul. Deodată dulapul se deschide și în el poate fi văzută figura Omului care face pe nebunul.
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL (Puțin ofensat, dar la fel de predispus la afișarea „măștii” și, evident, la vorbirea în dodii, vorbește ca și cum ar fi stat în dulap o veșnicie.): Alo! Trezește-te, Omule care te uiți prin pumn.
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Se trezește speriat de arătarea din dulap și se uită prin fanta pumnului, vrând parcă să verifice realitatea.): Tu, Omul care face pe nebunul aici, în dulapul meu? Încă n-ai murit?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Ha-ha-ha! Tot secretul e să nu mori de tot, omule. Eu încă sunt Omul care face pe nebunu’. Mă vezi? Porecla aceasta este printre puținele lucruri care mă ajută să supraviețuiesc în condiții limită. Ha-ha-ha! (Pregătit pentru calambururi.) Iată, îți pun acea întrebarea întrebătoare promisă de ani de zile, care te aruncă pe spate, cât ești de mare privitor prin pumn și te dai și mare sculă pe basculă. De pildă, dumneata știai, domnule Om care te uiți prin pumn, că ai un nas?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (perplex, din reflex, își duce mâna la nas.): Eu?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: (Cu cheful de a continua ironia.): Ha-ha-ha! Știai?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Captivat, își pipăie încă o dată propriul nas.): Du-te, dom’le, și-ți vezi de treabă…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: (Plusează cât încape.): Hm! Chiar nu crezi că ai un nas?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Cu adevărat inhibat.): Și-adică, vrei să zici, dom’le, că dumneata n-ai nas?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Stop! Eu nu vorbesc acum de mine, domnul meu, da?…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Mai mișcat.): Da, da. Dar iată, vreau eu să vorbesc de dumneata. Adică, cu ce drept mă atenționezi dumneata pe mine, că am un nas?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL (Distrat peste măsură.): Hă-hă-hă! Cu dreptul de a avea dreptul de a observa, domne, ca orice om, că dumneata însuți, ai un nas și nu două sau trei…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Cătrănit, riscă să facă abstracție de jocul de-a „jocul”al conlocutorului.): Nasuri, da?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL (Pufnind în râs.) De fapt știi ce vreau eu să zic? Ei bine, eu vreau să zic că dumneata, de fapt, n-ai patru nasuri…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Pahar umplut.): Asta-i bună! Nu, nu că asta chiar că miroase a jignire, dom’le!…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL (Lungește nota.): Cum să miroase a jignire, vecine, dacă eu joc rolul de a te atenționa să conștientizezi că dumneata ai un nas, așa cum te-aș putea atenționa și că ai o gură și nu două, înțelegi? Așa cum, de altfel, te-aș putea atenționa că ai două urechi și nu patru. Sau că ai o limbă, poftim, și nu trei limbi… Hi-hi-hi! Ce zici de „găselnițele” astea? Îți plac?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Căzut ca din lună.): Limbi?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL (Radiază.): Da. Limbi…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Fornăind de nervi, izbește pachetul de țigări de pervazul ferestrei și privește scurt, prin fanta pumnului.): Termină, dom’le! Nu se mai poate…Oricum, mâine te dau în judecată, așa să știi…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL (Cât se poate de serios, mai departe.): Pe mine să mă dai dumneata în judecată acum, când n-ai voie să ieși din casă?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Da. Eu, pe dumneata, dom’le, te dau în judecată…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Pentru ce, mă rog, să mă dai dumneata, ca vecin, pe mine, în judecată?…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Marcat de-a binelea.): Cum pentru ce? Pentru că ai zis că eu am un nas și ecțetera, ecțetera…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: (Mai natural decât oricând.): Și-acum pe bune, dumneata câte nasuri credeai că ai, Omule care te uiți prin pumn, ca să vezi probabil, ce nu vedem noi, muritorii de rând?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Ceață.): Cum câte nasuri credeam eu că am?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Adică, dumneata chiar crezi că ai, ca extratereștrii, două nasuri, două guri, patru urechi, patru mâini și așa mai departe?…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Enervat la culme.): Ce să cred, dom’le, așa mai departe? (Pauză semiretorică.) Te rog nu mă băga în draci, măi omule, că am să te târăsc prin judecăți ca pe-un câine, să fiu al dracului de nu…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: (Indignare în crescendo, paralel cu jocul său.): Adică de ce să fii dumneata al dracului și să mă târăști pe mine prin toate sălile de judecată, ca și cum aș mai fi om? De ce? Pe mine, domne, să mă târăști dumneata prin tribunale? Pe mine? Și-adică cine, mă rog, ești dumneata ca să-ți permiți asemenea luxuri de prost gust, pe pandemia asta de rahat? În loc, vorba aia, să-mi mulțumești că…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Buboi.): Adică să-ți mulțumesc că ai inventat un „joc” numa’ ca să mă batjocorești, da?..
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: (Acum, la dorința de a reveni din „joc”. Excesiv de concesiv.): Stai, domne, să ne înțelegem…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Cu priviri confuze.): Ce să ne mai înțelegem, dom’le? Ce treabă ai dumneata cu mine? Eu, cetățeanul X, stau ca omul, în apartamentul meu, ca să mă relaxez în relaxarea mea cea de toate zilele și…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: (Zâmbește concesiv.): Core-core-corect. Și eu, cetățeanul Y, la fel de vaccinat ca dumneata, am venit aici așa, pentru a uita de toți dobitocii ăștia bipezi și pe două picioare, ai timpurilor noastre apocaliptice, care au fost în stare să inventeze Covid noășpele mamii dracului să-l pieptene!…(Pauză inventată de regulă, de cineva care vrea să pară intenționat debusolat.) Adică, după ce mi-am dat duhul, să mă mai și relaxez, înțelegi?…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Și asta numești dumneata, mă rog, relaxare?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Da. Asta numesc eu relaxare…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (A infatuare.): Rău destul! Du-te, dom’le, dracului și te culcă, că e miezul nopții și nu umbla ca strigoii…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL (Teatru.): Du-te dumneata dracului și te culcă și nu umbla ca strigoii…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Gogoșar.): Termină, dom’le, cu rahaturile astea bestiale!
Scena 3
(Omul care se uită prin pumn, Întâia voce de femeie, A doua voce femeie)
ÎNTÂIA VOCE DE FEMEIE (Bate de trei ori în ușă.): A venit masa! Domnu’ Măcel! Masa!
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Abia trezit. Buimac.): Da, da. Am ațipit? (Se ridică din fotoliu și merge la dulap. Îl deschide și cotrobăie prin el.) Unde mi te ascunzi, Omule care faci pe nebunul? Ieși! Ieși repede, măi rahat pe băț! Hai, că mi-ai făcut capul ciubăr cu teoriile tale…(Se uită pe după dulap, apoi pe sub fotoliu, ca și cum ar vrea să-l găsească pe Omul care face pe nebunul) Alo! Nu te mai ascunde că o faci degeaba! Paștele mă-tii!
A DOUA VOCE DE FEMEIE (Din apartamentul vecin, printr-o simplă bătaie în perete.): Domnule Măcel! Domnule Măcel! Domnule Măcel! Ați pățit ceva?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Merge să-și ridice mâncarea din fața ușii): Nu, doamnă. Vorbeam de unul singur…(Se așază la masă, trage un păhărel cu „vaccin”, înfulecă repede ce are în farfurii, aruncă vasele de unică folosință la tomberon și se așază iarăși în fotoliu, după care reîncepe convorbirea cu Sinele.):
– Câtă nesimțire! Să intri așa, hodoronc-tronc, peste om, când îi e lumea mai dragă…
– Tot ai zis că schimbi Yala
– Ar fi o idee bună, dar nu se face, domnule, așa ceva. Fiecare om are intimitatea lui, pe care și-o etalează stând în camera lui personală…
– Totuși, nu uita că Omul care face pe nebunul este, orice ar fi, pentru totdeauna, cel mai bun prieten al tău din copilărie. Ca un fel de alter-ego al tău…
– Da, da. Cel care, dacă nu eram eu, să i-o pun în mână pe Tula, adică pe Doamna de la trei, nu știa ce înseamnă o femeie…
– Dar nu s-a căsătorit cu ea, din câte știu, cu Tula
– N-avea cum, că ea era în același timp, și măritată cu un coleg de-al meu de servici și pe deasupra eu eram și atunci titularul în viața ei…
– Dar ce zgardă ai la gât, băiete? Abia acuma văd. Ce-o mai fi și asta?
– E ceva de ultimul răgnet. Te apără atât de paraziții externi: pureci, păduchi căpușe, cât și de gânduri negre; atât de paraziți interni, cât și de minciunile pe care le debitează televizorul despre Coronavirus…
– N-am știut că există așa ceva…
– Puți mi-a făcut rost, până să ajungă și el în carantină. Adică în carantina lui. Cum eu nu mă mai pot spăla, e și normal că o astfel de zgardă îmi dă și prospețimea necesară…
– Văd că iarăși picotești…
– Așa e când nu dorm suficient…(La început dormitează în fotoliu, între ușă și una din ferestrele camuflate, cu televizorul scos din priză, singura sursă de știri fiind telefonul mobil în al cărui ecran mestecă din când în când a pagubă, cu buricul arătătorului mâinii drepte, mai apoi, adoarme.)
Scena 4
(Omul care se uită prin pumn și Omul care face pe nebunul)
Recuzita din Scena 2. Două fascicole de lumină vor focaliza, una fotoliul în care doarme Omul care se uită prin pumn și alta dulapul. Deodată dulapul se deschide și în el poate fi văzută figura Omului care face pe nebunul.
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: (Calm, cu intenția de a da cărțile pe față, fără a renunța la farsă.): Măi omule, adineauri am vrut să te ajut să descoperi că ai un nas, da?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Mult mai răstit.): Și ce dacă mi-ai zis că am ce am, adică un nas?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Chiar așa: ce e dacă ți-am zis?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Furibund, se bâlbâie.): Dom’le, ce-ar fi să-ți spun eu acum, că tu ai un stomac?! Știi că ai un stomac?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL (Distrat.): Nu știu. De fapt n-am cum să am stomac…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (La nervi, se uită prin pumn și nu știe ce să mai inventeze.): Dar ficat și splină și inimă și rinichi și creier știi că ai?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: (Râde cu poftă.): Adică ficat și splină și inimă și rinichi să știu eu dacă am? Dumneata care te uiți prin pumn, chiar ești pur și simplu convins că eu am un stomac, domne, un ficat, o splină și o inimă și un rinichi și un creier, cum spui aici așa?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Da, dom’le…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Și le-ai văzut dumneata pe toate astea, cum vezi la televizor și ce nu vrei să vezi la televizor?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Nu.
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Și-atunci?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Și atunci, dacă, spre exemplu, dumneata chiar ai două stomacuri, doi ficați, două spline, două inimi, ce s-ar întâmpla?…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL (Râs sfidător.): He-he-he! Drept să-ți spun, chestiunea asta pur și simplu nici nu mă interesează. Punct.
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Adică cum nu te interesează, punct?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Uite așa. Acum lumea e cuplată cu coronavirusul ăsta, iar eu n-am cum să posed toate organele astea de care îmi spui că le am…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Ca ieșit din minți, privește prin pumn, ca și cum pe acolo ar vedea ce nu se poate vedea cu ochiul liber și scuipă cuvintele într-un crescendo fără precedent.): Înseamnă că ești un-un-un berbec, dom’le!
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: (Ton intenționat agresiv și privire criminală, cât se poate vedea de la distanță.): Cum ai spus? Că eu sunt un berbec, domnule?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (După o pauză de o inspirație, cu nespusă sete.): Da, dom’le. Adică vreau să zic că dumneata nu ești doi berbeci, nici trei și nici patru berbeci! Hă-hă-hă! E bine așa?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: (Masca omului cu privire criminală, dar voce intenționat stinsă și abia inteligibilă de la distanța de lărgimea unei străzi. Rar, cadențat și tare.): Mai spune încă o dată ceea ce-ai zis adineauri, măi Omule care te uiți prin pumn…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Nonșalant.): Da, dom’le. Am spus: „berbec”, e bine? OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: (Masca omului verde de mânie.): Mai spune încă o dată, că să fiu al dracului de nu mă dau jos de aici, din dulap, și viu la tine și zob te fac, măi nebunule care mi te uiți prin pumn ca handicapații, ca să vezi ce nu văd muritorii de rând, adică pe mă-ta în chi…( Se auzi atunci un ciocănit la ușă.)
Scena 5
(Omul care se uită prin pumn, Întâia voce de femeie, A doua voce femeie)
ÎNTÂIA VOCE DE FEMEIE (Bate de trei ori în ușă.): A venit masa! Domnu’ Măcel! Masa!
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Abia trezit. Buimac.): Da, da. Iarăși am ațipit… (Se ridică din fotoliu și merge la dulap. Îl deschide și cotrobăie prin el.) Unde mi te ascunzi, Omule care faci pe nebunul? Ieși! Ieși repede. Hai, că mi-ai făcut capul ciubăr cu teoriile tale… Ieși în mama dracului! (Se uită pe după dulap, apoi pe sub fotoliu, ca și cum ar vrea să-l găsească pe Omul care face pe nebunul) Alo! Nu te mai ascunde că o faci degeaba! Ai să ieși tu, din pământ, din iarbă verde…
A DOUA VOCE DE FEMEIE (Din apartamentul vecin, printr-o simplă bătaie în perete.): Domnule Măcel! Domnule Măcel! Domnule Măcel! Ați pățit ceva?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Merge să-și ridice mâncarea din fața ușii): Nu, doamnă. Vorbeam de unul singur…Ce? N-am voie? (Se așază la masă, trage un păhărel cu vaccin, înfulecă repede ce are în farfurii, aruncă vasele de unică folosință la tomberon și se așază iarăși în fotoliu, după care reîncepe convorbirea cu Sinele.):
Zicea odată un mare șef de CUASC: Băi tovarăși, până mai poți mânca singur și te mai poți șterge la fund singur, înseamnă că mai poți și bea și dacă mai poți bea, înseamnă că n-o duci prea rău…
Adevăr adevărat…
Că bine zici, deoarece în ziua de azi, adevărul poate fi și o minciună travestită în adevăr
Stai fără proteză?
M-am obișnuit. Ca s-o speli după fiecare masă înseamnă să consumi apă, iar apa e scumpă de tot…
La pensia ta, nici nu te poți plânge…
Să fiu al dracului dacă nu am să fac rădăcini în fotoliul ăsta până a trece carantina…
Cel puțin dacă ai avea chef de un televizor sau de o lectură…
Arborii înfrunzesc și fără grija noastră…
O-ho!
Lectură fără cărți și telefon fără curent. N-ai cablu, n-ai curent. N-ai curent, habar n-ai de lumea asta…
Interesante mai erau filmele cu leproși și cu ciumați…
Eram copii pe vremea când rulau filmele alea cu Angelica, marchiza îngerilor…
Dar ce faci? Iarăși vrei să dormi?
Hm! Doar ca să uit de mizeria asta de viață. Să uit că cineva, o terță persoană, mă obligă să stau în carantină două săptămâni și asta fără să mă întrebe dacă chiar vreau să stau. Știu că Omul care face pe nebunul s-a îmbolnăvit de Covid 19, că l-au dus la spital și că în mod sigur a dat până la urmă, ortul popii. Că nu s-a mai întors de acolo e sigur. Că o fi murit e foarte plauzibil și că l-o fi îngropat te miri pe unde, ca pe-un câne. Reține: câne, nu câine. Primul e mai rezistent ca cel de-al doilea…Dar ce nu înțeleg e cum am putut eu lua Covidul prin simpla atingere a unei sfori care, rulând pe doi scripeți, transporta de la o fereastră la alta și practic dintr-un bloc în altul, ca să nu ne ia cineva la hop că nu respectăm distanța regulamentară, niște sticle cu vodcă și cu bere…(Tușește, strănută; strănută, tușește.) Nu înțeleg cum deștepții care ieri erau proști ca napii-n gară, se știu proteja, iar proștii nu. …(La început dormitează în fotoliu, între ușă și una din ferestrele camuflate, cu televizorul scos din priză, singura sursă de știri fiind telefonul mobil în al cărui ecran mestecă din când în când a pagubă, cu buricul arătătorului mâinii drepte, mai apoi, adoarme tușind.)
Scena 7
(Omul care se uită prin pumn, Întâia voce de femeie, A doua voce femeie)
ÎNTÂIA VOCE DE FEMEIE (Bate de trei ori în ușă.): A venit masa! Domnu’ Măcel! Masa!
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Abia trezit. Buimac.): Da, da. Am ațipit? (Se ridică din fotoliu și merge la dulap. Îl deschide și cotrobăie prin el.) Unde mi te ascunzi, Omule care faci pe nebunu’? Ieși! Ieși repede, băi! Hai, că mi-ai făcut capul ciubăr cu teoriile tale…(Se uită pe după dulap, apoi pe sub fotoliu, ca și cum ar vrea să-l găsească pe Omul care face pe nebunul) Alo! Nu te mai ascunde că o faci degeaba, neisprăvitule ce ești! Fi-ți-ar mutra-n pușcărie!
A DOUA VOCE DE FEMEIE (Din apartamentul vecin, printr-o simplă bătaie în perete.): Domnule Măcel! Domnule Măcel! Domnule Măcel! Ați pățit ceva?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Merge să-și ridice mâncarea din fața ușii): Nu, doamnă. Vorbeam de unul singur…așa cum se vorbește azi de unul singur (Se așază la masă, trage un păhărel cu vaccin înfulecă repede ce are în farfurii, aruncă vasele de unică folosință la tomberon și se așază iarăși în fotoliu, după care reîncepe convorbirea cu Sinele.):
(Tusea recidivează.) Poate că a ieșit din dulap și a fugit pe ușă nemernicul. Altfel-altfel nu se explică…
Doar ți s-a părut că l-ai văzut în dulap…
Nici povești. Am conversat eu cu el. Am reluat scena aceea antiCovid și ne-am trimis unul altuia peturi cu băutură pe sfoară…
Atunci caută-l…
L-am căutat…
Și?
Am dat de haine. De haine și de umerașe și iarăși de haine.
Unde or mai fi încăput și el și hainele în dulap nu-mi dau seama…
Nici eu…
Astea se cheamă obsesii, omule.
(Tuse tot mai intensă.) Mă iei ca pe hoții de cai
Văd că ți se agravează tusea…
Fii sigur că, dacă i-aș spune cuiva că tușesc și că am puțină febră (ca la orice viroză, nu?), imediat mă plesează în gașca covidaților și tai-o în spital la ATI și-apoi au ăia grijă de tine, ca să te faci sănătos în pământ…
Nu-i adevărat. Mai întâi te testează și mai apoi…
Pe mine? Eu nu-i las să-mi bage sârmele alea nici măcar în fund, nu în nas…
Ba să vezi când nu mai ai încotro, cum stai să ți le bage în orice orificiu posibil…
Când odată ajungi în spital, chiar să nu ai covid 19, tot îți găsește ceva ce seamănă cu Covidul și dacă nicicum nu-ți găsește, ia analizele de la altul, de la unul decedat, și tot vei fi cum cântă ei, ca să te aivă la număr
Câtă filozofie!
(Tuse seacă.) Nu-i filozofie…Totul e politică…Trăim timpuri în care Politica e mai puternică decât orice. Ce să facă bietul Covid 19 în fața Politicii Covidului 19? Și tot așa, ce să mai facă Vaccinul antiCovid 19 în fața Politicii Vaccinului antiCovid 19?
Tușești bine, văd…
(Cască a somn.)Un vin fiert cu piper și scorțișoară mi-ar prinde bine, dar de unde vin și de unde scorțișoară? Până dă iarba, moare calul…
Te las să dormi…
Omul care se uită prin pumn adoarme tușind și lumina în scenă scade.
ACTUL II
Scena 1
(Omul care se uită prin pumn și Omul care face pe nebunul)
Două fascicole de lumină vor focaliza, una spre fotoliul în care doarme Omul care se uită prin pumn și alta spre dulap. Deodată dulapul se deschide și în el poate fi văzută figura Omului care face pe nebunul.
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Ce am vrut să-ți mai spun? Mai știi ce crai mai eram noi odată, omule? Împărțeam aceleași fete, fără să știm. Eram, cum se zice, cumnați, pentru că iscăleam aceeași condică femeiască și potoleam aceiași hormoni particulari femenini.
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Abătut, privind în altă parte.): Nici nu vreau să-mi amintesc de vremurile alea…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: De ce? Nu tu te lăudai că tu le-ai început pe amândouă? Adică și pe Doamna de la trei și pe Doamna cu coc, pe care le strigai la nebunie, Lula și Tula, în loc de Luluța și Tuluța. Ce fete bine arătau surorile astea până pe la 18 ani. Și dricoșe și lăptoase și focoase…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Eh! Cine se gândea că vor muri și ele, așa de repede și în asemenea condiții mizerabile…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: N-am idee…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Păi, Doamna de la trei se înecase cu o clătită, apoi dusă de urgență la Urgențe, unde, înainte să moară, fusese depistată pozitivă cu Covid 19, după care cacă lupe, ce-ai mâncat: sac de nailon cu fermoar, sicriu sigilat, cel mult 7 persoane la așa-zisa înmormântare, cu popă și cu cântăreț cu tot, mai apoi băgată în groapă, umplută groapa de jumătate cu pământ. Abia atunci, o rugăciune în fugă, după care iară pământ și serbus vilag! Și care a fost costul unei distracții? O clătită cu gem de afine…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Săraca Lula! O văd des, dar nu se cade s-o întreb cum o mai duce. Dar soră-sa, ce-or mai face? Tula de la Tuluța, adică Doamna cu coc.
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Din câte știu, de supărare că-i murise și soțul de Covid 19, făcuse stop cardio-respirator și, tot așa, dusă de urgență la Urgențe, și asta de la o săptămână de la moartea soră-sii, îi făcuseră testul Covid 19 și abia după ce fusese depistată pozitivă, o puseseră la aparatură, ca s-o slaveze. Se zice că i-ar fi administrat oxigen industrial, în loc de oxigen sanitar și așa s-a stins biata de ea…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Ce să-i faci? Era parcă mai atractivă decât Lula. Avea sânii mai obraznici și fundulețul tot așa, zvârlit în sus, parcă-n ciuda organului masculin.
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: O-ho! Ai mirosit-o, că ți-am plasat-o eu, că de nu…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Să nu zici că te săturaseși de ea…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: O, nu. Cum să nu mă satur, când (p. 5), datorită mirosului care-i venea din gură și a celui de picioare, de-ți mureau orice urmă de hormoni masculini, nu altăceva, mi se ridica părul măciucă în cap…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Eu, din bunsimț și respect față de o femeie, n-aș fi divulgat asemenea secrete…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Ori divulgi secrete, ori nu ești suficient de sincer. Alege…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Și pe soră-sa de ce ai lăsat-o?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: N-avea suficient nerv la pat. Era o moacă și jumătate…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Ha-ha! Nu mi-am dat seama. Cu care din ele tu erai ziua și eu eram noaptea?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Cu Doamna de la trei. Părinții-i erau la servici, soră-sa mergea la ore de croi și așa o prindeam zilnic, de câteva ori și o puneam la punct în liniște, fără a fi deranjați de terțe…Înțelegi ce vreau să zic nu?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Curvarule!
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Nu, nu. Greșești. N-aveam cum să fiu curvar, băiatule, decât după ce aveam să mă însor cu Întrepandula care habar n-avea că eu o vizitez în timpul serviciului, și pe Lula și mai ales câte reclaje își făcuse ea, Lula în acei ani, ca să nu apară în fața părinților cum că ar putea fi o femeie ușoară. Vas’că nu vroia să fie grea, ca să nu se afle că e o femeie ușoară.
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Bine că s-a măritat bine…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Fiu de călău, al cărui tată fusese tot fiu de călău. Erau călăi din tată-n fiu. Coleg de-al meu…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: N-am știut că Puf era neam de călău…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Cum nu? Ca și mine, numai că eu lucram la același abator, dar la desfaceri, iar el în hală.
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Ce desfăceai?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Ca băgător de seamă, trebuia ca în fiecare zi de vineri, după orele de servici, să mă întâlnesc cu tovarășul X și să-i raportez cine ce vorbește în timpul lucrului, și cu cine vorbește…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Să înțeleg că nu raportai ce furau, da?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Nu ce furau, nici cum furau și nici pe unde își doseau carnea, mațele, salamul, șoricii, pateurile ș.a. Ascunse, cum se știa, în pantaloni, pe la cutia de viteze, bărbații ca bărbații și femeile, pe la bibliotecă. Vas’că bărbații ca bărbați, dar și femeile ca femeile…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Hm! Dar cu doamnele astea, surori, de când n-ai mai vorbit?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: De dinainte de Revoluție. Lula tot trăgea nădejde că, Întrepandula mea fiind plecată la copil în Spania, poate mă atrage în colimator și mă dau iarăși la ea, dar când cu hepatita asta incurabilo-nevindecabilă, n-am mai cutezat să pun șeaua pe vreo mânză. Ă-hă! Nici măcar pe-o iapă să pun șeaua. Înțelegi ce vreau să zi, nu? Dar știi de ce îmi pare rău și acuma?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Zi…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Că niciodată n-am fost sincer cu ea. Adică să-i spun că niciodată n-am iubit-o și că, dacă am făcut dragoste cu ea, am făcut-o doar așa, ca să mă răzbun pe soră-sa, adică pe viitoarea Doamnă cu coc, care striga, când apuca și când era mai mult lume în jurul ei, după mine, pe stradă: impotentule, că n-ai fost în stare să mă!...
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Eu n-am procedat așa. I-am zis franc că o iubesc la nebunie, dar că nu o iau de nevastă, pentru că trăiește cu pretenul meu cel mai bun, într-o veselie, adică cu tine. Adu-ți aminte că pe atunci, tu nu te iubeai cu viitoarea Doamnă de la trei, ci cu ea.
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Trebuia so iei…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Hm! Dacă tu ai fi fost un mascul de rezervă, al ei, ca mine, ce-ai fi zis?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Hă-hă-hă! Deci tu erai adjunctul meu și la Tula?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Da. Și din cauza iubirii pe care i-o purtam, am preferat să nu mă căsătoresc niciodată cu nicio femeie din lume (La început dormitează în fotoliu, între ușă și una din ferestrele camuflate, cu televizorul scos din priză, singura sursă de știri fiind telefonul mobil în al cărui ecran mestecă din când în când a pagubă, cu buricul arătătorului mâinii drepte, mai apoi, adoarme.)
.
Scena 2
(Omul care se uită prin pumn, Întâia voce de femeie, A doua voce femeie)
ÎNTÂIA VOCE DE FEMEIE (Bate de trei ori în ușă.): A venit masa! Domnu’ Măcel! Masa!
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Abia trezit. Buimac. Printre accese de tuse.): Da, da. Am ațipit? (Se ridică din fotoliu și merge la dulap. Îl deschide și cotrobăie prin el.) Unde mi te ascunzi, Omule care faci pe nebunul? Ieși! Ieși repede. Hai, că mi-ai făcut capul ciubăr cu teoriile tale…(Se uită pe după dulap, apoi pe sub fotoliu, ca și cum ar vrea să-l găsească pe Omul care face pe nebunul) Alo! Nu te mai ascunde, Michiduță, că o faci degeaba!
A DOUA VOCE DE FEMEIE (Din apartamentul vecin, printr-o simplă bătaie în perete.): Domnule Măcel! Domnule Măcel! Domnule Măcel! Ați pățit ceva?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Merge să-și ridice mâncarea din fața ușii,tușind.): Nu, doamnă. Vorbeam de unul singur, ca omul, doamnă scumpă…(Se așază la masă, trage un păhărel cu vaccin înfulecă repede ce are în farfurii, aruncă vasele de unică folosință la tomberon și se așază iarăși în fotoliu, după care reîncepe convorbirea cu Sinele.):
Nu mai am timp de tine
Nici eu, de tine
Adio!
Ei, nici chiar așa… …(La început dormitează în fotoliu, între ușă și una din ferestrele camuflate, cu televizorul scos din priză, singura sursă de știri fiind telefonul mobil în al cărui ecran mestecă din când în când a pagubă, cu buricul arătătorului mâinii drepte, mai apoi, adoarme.)
Scena 3
(Omul care se uită prin pumn, Doamna de la trei)
Vezi scena 1. Aceeași recuzită. Două fascicole de lumină vor focaliza, una spre fotoliul în care doarme Omul care se uită prin pumn și alta spre dulap. Deodată dulapul se deschide și în el poate fi văzută figura Doamnei de la trei).
DOAMNA DE LA TREI: De ce mă privești așa speriat, Măceluțule?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Tu?… Aici?… Dar cum ți-ai permis să?…
DOAMNA DE LA TREI: Să zici mersi că te caut, zvăpăiatule. Am venit să-ți spun că numărătoarea inversă se apropie și la tine, de final și că eu tot timpul te-am iubit, chiar dacă nu ți-am spus-o. Asta, cu toate că n-ai fi meritat-o…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Ei, asta-i prea, prea…
DOAMNA DE LA TREI: Amintește-ți că îl conduseseși într-o seară, pe soțul meu beat mort acasă și, după ce l-am dezbrăcat amândoi, de haine și l-am spălat, că era plin de nămol de șanț și l-am pus la somn, beat și tu, cum erai, dar nu mort ca el, te-ai dat la mine, obligându-mă în baie să-ți rezolv într-un mod rușinos, problemele hormonale masculine. Amintește-ți că el s-a trezit din somn și din beție, dacă nu s-o fi prefăcând că era bteat și că dormea, și cum ne-a prins acolo-n baie, pe mine dezbrăcată-n pielea goală și pe tine în poziția drepți, te-a obligat să asiști la supliciul care avea să urmeze…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: A! Știu. E vorba de chestia aia cu țigara pe care ți-o punea, aprinsă și cu jar, pe fiecare dintre sfâcuri, ca să se distreze cu cât cum urlai mai tare.
DOAMNA DE LA TREI: Exact. Și a trebuit să stau și să rabd, timp în care tu, în loc să fi intervenit și să-l oprești, te distrai bine-mersi, în rând cu el. Ba mai mult, și comentai ca la un meci de fotbal, zicând: Mai arde-i un sfârc, să fie la fel cu celălalt. Adică să fie stereo”. Și râdeați amândoi, de vă prăpădeați de râs și el, omul pe care mai apoi trebuia să-l rabd o viață întreagă, de frica de a nu mă ucide, cum promisese…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Da, da, Lula. Îmi amintesc cum zicea: Acum, hai să facem sex cu ea, prietene.
DOAMNA DE LA TREI: Și tu ce ziceai: Deja salivez, să fiu al dracu’! Ceea ce nu-ți iert niciodată e cum ai cutezat să-mi pui după cap un călău din neam de călău…
Scena 4
(Omul care se uită prin pumn, Întâia voce de femeie, A doua voce femeie)
ÎNTÂIA VOCE DE FEMEIE (Bate de trei ori în ușă.): A venit masa! Domnu’ Măcel! Masa!
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Abia trezit. Buimac.): Da, da. Am ațipit? (Se ridică din fotoliu și merge la dulap. Îl deschide și cotrobăie prin el.) Unde mi te ascunzi, Omule care faci pe nebunul? Ieși! Ieși repede. Hai, că mi-ai făcut capul ciubăr cu teoriile tale…(Se uită pe după dulap, apoi pe sub fotoliu, ca și cum ar vrea să-l găsească pe Omul care face pe nebunul) Alo! Nu te mai ascunde, că o faci degeaba!
A DOUA VOCE DE FEMEIE (Din apartamentul vecin, printr-o simplă bătaie în perete.): Domnule Măcel! Domnule Măcel! Domnule Măcel! Ați pățit ceva?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Merge să-și ridice mâncarea din fața ușii): Nu, doamnă. Vorbeam de unul singur…(Se așază la masă, trage un păhărel cu vaccin înfulecă repede ce are în farfurii, aruncă vasele de unică folosință la tomberon și se așază iarăși în fotoliu, după care reîncepe convorbirea cu Sinele.):
– Aș mai fi avut o șansă. Să o fi rugat pe Doamna de la trei să mă ierte, dar acum e prea târziu. Simt eu că eprea târziu…
– Nimic nu-i prea târziu!
-Simt că, orice aș face , n-am cum să scap de colivia în care singur am intrat, ca un fraier. Sper să nu fie adevărat ce zic cărțile sacre, cum că tot ceea ce am săvârșit noi, îi va împovăra pe copiii noștri și pe copiii copiii lor, din neam în neam…
– Nu te-ai întrebat niciodată ce legătură poate avea handicapul fiului tău, pe care Întrepătrunda îl îngrijește ca pe ochii ei din cap, cu chestiile astea pe care mereu le visezi și care nu te lasă să dormi liniștit?
– Ai sictir!
– El a cunoscut-o pe Doamna de la trei?
– Da. Când era mititel, îl duceam cu mine, la ea acasă, când soțul ei era în tură de zi. Se simpatizau reciproc și când o vedea Sebastian pe Lula în focuri, că saltă în poala mea, se distra și cerea să-l salt și pe el, luându-l pe pantof și făcându-i Hinta, plăcinta.
– Știu prea bine. Îi săltai deodată pe amândoi, repriză după care care ea îl lua cu ea pe Sabastian și-l ducea la o cofetărie unde îl servea cu prăjitură și suc.
– Dacă aș fi știut atunci că, după injecția aia, copilul ăsta nu va mai fi om, ce nu făceam?…
– Dacă ai fi știut, precum n-ai știut…Și ce altceva? Încearcă să nu mai pleci urechea celor care sunt plecați de pe lumea asta.
– De ce?
– Poți muri înainte să mori cu adevărat…
– Cum?
– Când vezi că vin cei duși de pelumea asta, în cămăruța ta, în intimitatea ta, încearcă să nu porți niciun dialog cu ei, da?
– Mă trezesc cu ei deschizând dulapul și perorând vrute și nevrute în așa fel, încât să-mi frigă inima. Să mă facă să regret.
– Văd că picotești. Hai, că te las să dormi.
Omul care se uită prin pumn adoarme și scena se întunecă.
Scena 5
(Omul care se uită prin pumn, Doamna cu coc)
Vezi scena 1. Aceeași recuzită. Două fascicole de lumină vor focaliza, una spre fotoliul în care doarme Omul care se uită prin pumn și alta spre dulap. Deodată dulapul se deschide și în el poate fi văzută figura Doamnei de la trei).
DOAMNA CU COC: Alo! Domnu! Hai! Sus! Ia, zi ce mai faci? E bine singur cuc în vârf de bloc?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Câte unul se obișnuiește și spânzurat…
DOAMNA CU COC:
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN:
DOAMNA CU COC: Știi de ce am venit?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Nu știu nici de ce n-ai murit încă…
DOAMNA CU COC: Ferească sfântul să fi murit de tot…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Hai, spune repede ceea ce ai de spus și lasă-mă să dorm…
DOAMNA CU COC: Cum să te las pentru câte mi-ai făcut în viața care a fost cum a fost numai din cauza ta?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Răzbunare?
DOAMNA CU COC (Râs demonic.): Hi-hi-hi! Te las pe tine să te autopedepsești!
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Știu. Te-am părăsit pentru soră-ta. Pentru Lula…
DOAMNA CU COC: Nu. N-ai fost în stare niciodată, să mă faci să mă simt femeie, care era un drept al meu
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Ha-ha-ha! Toate așa ziceți, în loc să ne mulțumiți…
DOAMNA CU COC: Stai că asta-i nimic. Te-ai apucat să le spui la…p. 10), celor de față, că eu nu mă știu spăla nici pe-afară, nici pe dinăuntru?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Îți miroseau picioarele și gura, Tula. Îmi pare rău…
DOAMNA CU COC: Mulțumesc, Măceluțule
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Cu plăcere
DOAMNA CU COC: Pa!
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Ciao! (Adoarme în fotoliu).
Scena 6
(Omul care se uită prin pumn, Întâia voce de femeie, A doua voce femeie)
ÎNTÂIA VOCE DE FEMEIE (Bate de trei ori în ușă.): A venit masa! Domnu’ Măcel! Masa!
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Abia trezit. Buimac.): Da, da. Am ațipit? (Se ridică din fotoliu și merge la dulap. Îl deschide și cotrobăie prin el.) Unde mi te ascunzi, Omule care faci pe nebunul? Ieși! Ieși repede. Hai, că mi-ai făcut capul ciubăr cu teoriile tale…(Se uită pe după dulap, apoi pe sub fotoliu, ca și cum ar vrea să-l găsească pe Omul care face pe nebunul) Alo! Nu te mai ascunde, că o faci degeaba!
A DOUA VOCE DE FEMEIE (Din apartamentul vecin, printr-o simplă bătaie în perete.): Domnule Măcel! Domnule Măcel! Domnule Măcel! Ați pățit ceva?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Merge să-și ridice mâncarea din fața ușii): Nu, doamnă. Vorbeam de unul singur…(Se așază la masă, trage un păhărel cu vaccin înfulecă repede ce are în farfurii, aruncă vasele de unică folosință la tomberon și se așază iarăși în fotoliu, după care reîncepe convorbirea cu Sinele.):
Dacă n-ar fi Frica, totul ar fi ok. în universul ăsta, cu ale cărui date ne-am pomenit, ca proștii cu mura-n gură…
Noroc cu Frica. Altfel, de neamul omenesc s-ar fi ales praful încă din vremuri preistorice
Frica și Mila-, doi țapi ispășitori…
Frica implică Mila
Niciodată n-am crezut în Milă. În frică, da…
Fără Milă, poate că omul rămânea în stadiul de animal
Îmi pare rău să te contrazic: fără milă, mâine-poimâine omul redevine animal
Mai știi?
Hai, că te las să te odihnești (Adoareme în fotoliu.)
Scena 7
(Omul care se uită prin pumn și Omul care face pe nebunul)
Două fascicole de lumină vor focaliza, una spre fotoliul în care doarme Omul care se uită prin pumn și alta spre dulap. Deodată dulapul se deschide și în el poate fi văzută figura Omului care face pe nebunul.
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL (Exuberant.): Începem repetiția?… (Prinde o sfoară imaginară, o ferecă pe după mânerul imaginar al dulapului, apoi leagă de sfoară tot imaginară, un pet imaginar, deblochează scripetele imaginar, ca și cum i-ar trimite sticla imagiară Omului care se uită prin pumn. Tot el prinde sticla imaginară, ca și cum ar fi venit trimisă de Omul care se uită prin pumn, o dezleagă repede de sfoară, o desface și pivește către expeditor mimând că tocmai trage o dușcă.): Hai să trăiești o mie de ani, vecine!
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Închină cu o altă sticlă imaginară, pe care o ridică în mână și trage și el un gât imaginar.): Doamne, dă-ne bine și rău la nime’! Vezi, vecinu’, că mai am câte ceva de udătură pe-aci, așa că țin’-te bine! Ce povesteam adineauri, noi doi, de la distanța regulamentară, ca să moară de ciudă toți cei care aveau impresia că la, la, la și la, la, la?…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Când vecinii au avut impresia că la, la, la și la, la, la, ajunsesem la faza cu întrebarea mea, care suna așa: „te-ai gândit vreodată că ai nas”?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Își aprinde tacticos o țigară.): Adică cum să mă gândesc eu că am nas? Iarăși începi cu fixurile de fixuri ale dumneatale?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL (Dispus să dea drumul altui „joc”, ca-ntre prieteni, cel puțin la fel de palpitant ca cel anterior.): Domne, spune-mi de câte ori pe zi stai dumneata izolat și distanțat de lumea asta nebună, distanțată și ea, ca o cățea care tocmai a lepădat, în apartamentul dumitale, și te gândești, spre exemplu, că ai un nas? Ia spune…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Soarbe cu plăcere din petul imaginar și, la gândul că alcoolul îi poate „argăsi”orice imagine inoportună, pare tot mai inofensiv.): O! Să știi că eu nu m-am gândit niciodat’ la așa ceva, darmite acum, cu boala asta obligatorie și cu izolarea asta izolată la domicil?…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Asta e foarte grav. E grav dacă nu găsești dumneata, om matur ce ești și cu scaun, în cele 24 de ore ale unei zile, un moment în care să exclami fericit, în sinea dumitale intimă și nevioloncelabilă: „Am un nas, dom’le!” sau, mă rog, „Am o gură!”. Să găsești, ca om cu scaun ce ești și care te uiți prin pumn, un moment în care să repeți fericit și cu cea mai mare sinceritate, versurile unui mare poet contemporan, tare admirat de doctorul meu, cel cu câinele al cărui nume acum îmi scapă: „Am două mâini cu câte cinci degete fiecare. Am două picioare cu câte cinci degete fiecare”.
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Privește scurt, prin pumn, convins că vede o lume mult mai puțin nocivă decât în afara pumnului.): Să fiu al draculuică niciodată nu m-am gândit la asta…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Păi vezi? Niciodată n-ai realizat că ai putea fi fericit că n-ai două nasuri, că n-ai două guri, că n-ai patru urechi? Că n-ai patru mâini cu câte cinci degete fiecare sau patru picioare cu câte cinci degete fiecare, și așa mai departe… Chiar dacă lumea mă consideră un nebun, am citat din citatul unui mare poet român.
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Paralel cu semnificația informației.): Aha! Dar dumneata ai făcut ceea ce spui ca eu să fac, dom’le?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Hă-hă-hă! De trei ori pe zi las totul baltă, stimate domn, și, stând așa, relaxat, în locul meu de veci, în fotoliul pe care scrie FOTOLIU, cu privirea în tavanul fără dâre, pe care scrie TAVAN, mă gândesc, așa cum prescrie medicul acela, pe feisbuc, la nasul care-l am, la gura care o am și la fiecare organ care, îi mulțumesc lui Dumnezeu, că îl am, până-l am…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Cu ochii pironiți în ochii vecinului din dulap, abia articulând consoanele, de uimire.): Interesant, dom’le… Foarte interesant…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Foarte interesant? Chiar megainteresant, domnule vecin!
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Știam eu că, dacă e foarte interesant sau mega, toate chestiile estea tre’ să aivă un secret discret foarte interesant…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Și știi ce mult mă relaxează, domne, o chestie ca asta?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Cum te relaxează? Adică te relaxează o chestie minoră, cum să zice, mai ales acum, cu distanțarea asta distanțată, că doară nu mai e o simplă distanțare în spațiu, nu?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Ptiu! Nici n-ai idee cum te relaxează. Mai ales acum. O chestie ca asta îți pune creierul în mișcare, mai mult decât orice medicament, domne, mă înțelegi? Și eviți orice posibilitate, nu știu cât la sută, să devii o-o-o legumă…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Buboi.): Eu, o legumă?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: (Râs furtunos.): Hă-hă-hă! Dumneata, eu, el, noi, voi, ei, ele. Tot pronumele personal poate fi legumă.
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Și ai găsit dumneata chestiile astea, pe fesbuci?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Da, domnule. Pe feisbuc-ul de dincolo. Ce-i rău în asta?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Încă nedescebălit.): Și zici că devii o legumă dacă nu?…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Exact. Riști să devii o legumă ca toate legumele, adică ceva fără nas, fără gură, fără creier ețetera…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Privind asiduu prin pumn.): Și când te gândești, dom’le, că nu chiar orișicine poate deveni o legumă, nu-i așa?…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: (Calculat.): Corect, corect. Să rectificăm: oricine poate deveni o legumă, chiar dacă nepoftitul ăsta de Covid 19 nu-l lasă să devină legumă…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Privind iarăși prin pumn, i se pare că devine tot mai cult.): Stai așa, dom’le. Pănă și ca să rămâi o legumă tre’ să ai, nu-i așa, o valoare, înțelegi? După mine, să știi că nu oricine poate deveni o legumă. Corect?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Core-core-corect. Și nu vreau să ne certăm din nou, vecine. Doamne ajută și când ne-o fi mai rău, așa să avem pe masă ce avem acum!
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Doamne ajută! Vas’că nici eu nu vreau să ne certăm. (Închină.) Să trăiești, că trăbuiești! Să nu ne certăm cu atât mai mult, cu cât dumneata vii și acum, de când ești poate decedat, la fereasta dumitale, cu atâtea și atâtea noutăți noi și care mai de care mai noi. Și ce noutăți! Stă mâța în gene, dom’le, nu alta, de uimire!
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Hai să fim totuși, serioși. Ia spune, domne, poți sta cu mâinile-n sân, mai ales în ziua de azi, când unii abia așteaptă ca dumneata să contactezi o boală din aceea, la modă, cum ar fi Covid 19, că, precum știi, Alzheimerul, un Parkinsonul, o Scleroza în plăci, Gripa aviară, Pesta porcină, Papiloamele inventate în Epoca stresului, sunt deja depășite? Poți sau nu poți?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Nu pot, nu pot, nu pot…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Și n-ai face pe dracu-n patru să contracarezi situațiile dificile în care te aruncă viața asta nenorocită?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Nedumerit.): Contracarezi? (Foc automat.): A! Ba da, ba da, ba da…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Adică să lași, cum ziceam, totul, absolut totul baltă, măcar o dată pe zi, domnul meu, și să te gândești ce bine e că ești posesor al organului cutare, inimă, ficat, rinichi, intestin gros, creier, vezică jubiliară, cum zicea unul în troleu, și ce rău ar fi fost să nu fi avut acel organ, adică inimă, ficat, rinichi, oricare ar fi fost el,mă-nțelegi…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Cuprins de o stare de beatitudine, nerenunțând la a sorbi când și când, bunătate de licoare, din pet. Aproape servil.): Minunat, dom’le…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: (Ton grav.): Ideea aceea, că ai ce ai și că nu ai ce nu ai, te revigorifică de-a dreptul, așa să știi. Îți creează un adevărat reconfort psihic și-ți dă vitalitatea de care ai nevoie la orice vârstă te afli…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Pătruns de puterea alcoolului și cu o tot mai mare poftă de vorbă.): Știi ce, dom’le? Hai să reluăm scena cu nasul, de la început. Bine? Hai. Te rog frumos acum, întreabă-mă dumneata ce și cum…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL (De-a dreptul înaripat.): Bine, eu te întreb și dumneata răspunzi, da? Gata. Hai, că,până una-alta, poate îmi mai expediezi o bombă cu ceva udătură. (Își plesnește palmele a bucurie fără margini.) Începem? Domnul meu Măcel, dumneata știi că ai un nas?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Radiază de fericire, ca și când ar mirosi un buchet de lăcrimioare din mâna unei fete de 18 ani.): Știu, domnule Sfutescu, și sunt fericit!
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Și știi că n-ai două nasuri?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Fericit, râde zgomotos.): Ha-ha-ha! Da! Știu!
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Și știi ce anume s-ar fi întâmplat dacă ai fi avut două nasuri, două guri, patru mâini, patru picioare, două vezici jubiliare, cum spunea unul în troleu că spuneau actorii într-o scenetă la televizor, de la Stația A la stația B, și așa mai departe?…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Nu. Asta n-o mai știu…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: (Ca și cum ar vorbi ca între bărbați, în afara dialogului oficial al „jocului”, retrăgându-se pentru două secunde, în culisele acestuia.): Nu așa, domnule. Dumneata trebuia să răspunzi clar ca bunăziua: „Da, știu”.
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Cu masca omului de o naivitate crasă.): Ei, cum o să zic eu că știu dacă nu știu, dom’le Om care faci pe nebunu’?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Vezi? Se obsearvă că n-ai practicat exercițiile de care vorbeam adineauri. Și se mai obsearvă ceva, domnul meu. Se obsearvă că nu trăiești cu adevărat replicile pe care le rostești acum, în fața mea. Se obsearvă că replicile dumitale nu trec prin străfundurile străfundului sufletului dumitale…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: (Uimit, privește prin pumn.): Străfundurile străfundului sufletului meu?… De unde ți-ai dat seama, dom’le vecin pe care eu, ca subsemnat, nici măcar nu te pot atinge?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Foarte simplu. Dumneata te-ai folosit de o șmecherie cât se poate de banală. La întrebarea la care ai răspuns anterior cu NU, acum spui un DA, ca și cum o spui numai ca să mă simt eu bine sau ca eu să cred că dumneata gândești ca un „telectual”, cum zicea altul, în alt troleu, de la stația B. la stația A.
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Și ce-i de făcut, dom’le? Să gândesc invers, ca un inteletual?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Pe naiba! Ce să fie de făcut? Luăm două zile pauză. Adică nu ne mai vedem absolut deloc. Degeaba ai să dechizi dulapul că n-o să mă găsești niciodată, timp în care vom face rost de udătură, ca să avem cu ce să ne ștergem retina. În acest răstimp, dumneata abandonezi de trei ori pe zi, cinci- zece minute, orice activitate posibilă, stai cât se poate de lejer în fotoliu și încerci să conștientizezi că ești posesor de drept, al unui organ al dumitale, propriu, care vrei dumneata să fie. Stai așa 3-5 minute relaxat la maxim. Dacă nu reușești că te concentrezi, reiei faza până vei fi capabil de o treabă ca aceasta. Bine?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Deci să stau și să mă gândesc ce bine e că am un nas, nu două sau trei sau mai multe nasuri, da? (Omul care face pe nebunul confirmă cele spuse, prin gesturi cu capul.) Și să exclam: „Ce bine e că am un nas! Ce bine e că am un nas!”
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Da. În gând…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN: Și dacă m-aude cineva?
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Te aude dracu’…
Omul care se uită prin pumn adoarme și scena se întunecă.
Scena 8
(Omul care se uită prin pumn, Întâia voce de femeie, A doua voce femeie)
ÎNTÂIA VOCE DE FEMEIE (Bate de trei ori în ușă.): A venit masa! Domnu’ Măcel! Masa!
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Abia trezit. Tușind buimac.): Da, da. Am ațipit? (Se ridică din fotoliu și merge la dulap. Îl deschide și cotrobăie prin el.) Unde mi te ascunzi, canalie? Ieși! Ieși repede! Hai, că mi-ai făcut capul ciubăr cu teoriile tale…(Se uită pe după dulap, apoi pe sub fotoliu, ca și cum ar vrea să-l găsească pe Omul care face pe nebunul) Alo! Nu te mai ascunde că o faci degeaba! Ieși! Ieși!
A DOUA VOCE DE FEMEIE (Din apartamentul vecin, printr-o simplă bătaie în perete.): Domnule Măcel! Domnule Măcel! Domnule Măcel! Ați pățit ceva?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Merge să-și ridice mâncarea din fața ușii): Nu, doamnă. Vorbeam și eu de unul singur…(Se așază la masă, printre accese de tuse convulsivă, trage un păhărel cu vaccin, înfulecă repede ce are în farfurii, aruncă vasele de unică folosință la tomberon și se așază iarăși în fotoliu, după care reîncepe convorbirea cu Sinele.):
(Tușește tot mai rău.) Oare de ce a trebuit să mă nasc?
Ca să ai femei…
(Tuse gravă) Numai atât?
Fiecare are ceea ce caută. Tu, toată viața, ți-ai dorit femei și nu ai întrebat în stânga, în dreapta, dacă e normal să schimbi femeile ca țiganii caii. Ei bine, ai vrut femei, ai avut femei…
Da, da…
Reține: nu ai femei, ci ai avut femei și tot așa, nu îți potolești poftele, ci ți le-ai potolit…
(Tuse mai gravă) Și ca ce chestie milespui acum? De ce doar acum?
Ți le-am spus și în tinerețe, dar n-am fost auzit. Îți rețineam atenția așa,cu puteam, așteptând să vii în contact cu persoane care ți-ar fi putut cultiva virtuțile sufletești, dar de fiecare dată mă păcăleam. Ți-aș fispus direct,că greșești, dar nu aveam cum…
(Tuse convulsivă.) Și acum?
Acum e tărziu. Ceasul vieții nu mai poate fi dat înapoi, ca cel măsluit de nebunii zilelor de azi. Dar văd că tusea ți se agravează cu fiecare replică…
(Abia vorbește, din cauza tusei.) Știu. Dacă n-ar fi zgarda asta, care va trebui să mă țină departe de orice îmbolnăvire, nu știu ce m-aș face…
Hai, că te las să dormi…
Scena 9
(Omul care se uită prin pumn și Omul care face pe nebunul, Doamna de la trei, Doamna cu coc)
Vezi scena 1. Aceeași recuzită. Două fascicole de lumină vor focaliza, una spre fotoliul în care doarme Omul care se uită prin pumn și alta spre dulap. Deodată dulapul se deschide și în el pot fi văzute figurile Doamnei de la trei, a Doamnei cu coc și a Omului care face pe nebunul).
DOAMNA CU COC: Alo! Domnu’! Hai! Sus! Ia, zi ce mai faci?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Abia suflă, ferindu-se să vorbească prea mult): Nu prea bine…
DOAMNA CU COC: Felicitări! Puteai fi și mai rău…
DOAMNA DE LA TREI: Te-ai vaccinat?
DOAMNA CU COC (Doamnei de la trei): Nu se pun astfel de întrebări, dragă.
DOAMNA DE LA TREI: Ca să știu dacă mai poate contacta Covid 19…
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Ha-ha! Ca și cum ar exista numai Covid 19. Cât de penibile sunteți!
DOAMNA CU COC: Acum ce să-i mai faci? Nu vedeți că neica Măcel începe să semene cu o legumă?
DOAMNA DE LA TREI: După câte a pătimit…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Ieri i-am vândut un pont. L-am învățat cum să scape de moartea de după moarte, printr-un exercițiu foarte simplu. Depinde cât de mult se va concentra
DOAMNA CU COC: Mai bine îl învățai cum să nu rateze viața de după viață…
OMUL CARE FACE PE NEBUNUL: Hă-hă! Nostim joc de cuvinte!
DOAMNA DE LA TREI: După care vin nămeții de tăceri nepământești…
DOAMNA CU COC: Tăceri de legumă în legumă…
DOAMNA DE LA TREI: Da. Legumă care va fi în legumă și leguma asta în altă legumă…
DOAMNA CU COC: Decât gunoi, mai bine târâtoare…
DOAMNA DE LA TREI, DOAMNA CU COC, OMUL CARE FACE PE NEBUNUL (Toți trei deodată.): Legumă, legumă, legumă! Târâtoare! Târâtoare! Târâtoare! Târâtoare!
Omul care se uită prin pumn adoarme și scena se întunecă.
Scena 10
(Omul care se uită prin pumn, Întia voce de femeie, A doua voce femeie)
ÎNTÂIA VOCE DE FEMEIE (Bate de trei ori în ușă.): A venit masa! Domnu’ Măcel! Masa!
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Ar vrea să se ridice din pat, dar nu poate. Pedalează însă, din mâini, printre horcăituri, ca și cum ar vrea să mai spună ceva. Ceva totși se poate distinge.): Târâtoare! Târâtoare! Târâtoare! Târâtoare!
A DOUA VOCE DE FEMEIE (Din apartamentul vecin, printr-o simplă bătaie în perete.): Domnule Măcel! Domnule Măcel! Domnule Măcel! Ați pățit ceva?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Ar vrea să se ridice din pat, dar nu poate. Pedalează însă, din mâini, printre horcăituri, ca și cum ar vrea să mai spună ceva. Ceva totși se poate distinge.): Târâtoare! Târâtoare! Târâtoare! Târâtoare!
ÎNTÂIA VOCE DE FEMEIE (Bate din nou, mai puternic, în ușă.): Domnule Măcel, deschideți, vă rog!
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Tot mai stins.): Târâtoare-toare-toare…
A DOUA VOCE DE FEMEIE (Din apartamentul vecin, printr-o simplă bătaie în perete.): Domnule Măcel! Domnule Măcel! Domnule Măcel! Ați pățit ceva?
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Râs sardonică, după care glas tot mai stins.): Ce bine e că am un nas! Ce bine e că am un nas, nu două și nu patru! A DOUA VOCE DE FEMEIE (Din apartamentul vecin, cu bătai insistente în perete): Domnule Măcel! Domnule Măcel! Domnule Măcel!!
OMUL CARE SE UITĂ PRIN PUMN (Glas tot mai stins.): Ce bine că am un nas… târâtoare-toare-toare…toare-toare…toare…
Întuneric total.
CORTINA
