„Caragiale e actual pentru că tot ce a satirizat el se află viu în actualitatea noastră”

• De ce dintre marii clasici ai literaturii române: Eminescu, Creangă, Caragiale și Slavici, autorul Scrisorii pierdute este considerat cel mai actual, chiar „profet” al vremurilor noastre?

• Dintre cei patru pe care i-ați menționat, incluzându-l și pe Caragiale – acesta din urmă este cel mai sarcastic și cel mai incisiv satiric în zugrăvirea (termenul nu este cel mai potrivit) societății în care a trăit și a scris. A luat în vizor toate defectele și toate metehnele acesteia, ridiculizându-le și batjocorindu-le. Ceea ce n-au făcut, la fel,  ceilalți. Eminescu a tratat totul aproape tragic; Creangă s-a ilustrat printr-un soi de coțcării, vezi poveștile corozive care sunt cele mai dure demascări (iarăși un cuvânt nu tocmai potrivit) ale moravurilor societății sale; Slavici era sobru și aproape didactic în desenarea tabloului social al epocii. În consecință, Caragiale este actual pentru că atitudinea adoptată de el se potrivește de minune cu ceea ce ar trebui să fie atitudinea de sancționare a metehnelor societății din actualitatea noastră.
• Caragiale le-a răspuns detractorilor volumului său de schițe intitulat Momente că „este o carte europeană”. Ce argumente îi confirmă această părere?
• Caragiale era un bun cunoscător al universului moral universal, în care se situa, cu specificul ei, lumea românească a epocii. Momentele sale puteau fi foarte bine plasate, tematic vorbind, având aceeași rezonanță puternică, în oricare dintre literaturile lumii contemporane. Puteau fi considerate ca fiind inspirate, la fel de bine, din peisajul moral francez, italian, german ș.a. Era perfect conștient de acest lucru. De altfel, el se și considera a fi un scriitor universal, fără nici un fel de aroganță.

• Caragiale este produsul și etalonul unei lumi – fin de siècle și belle Epoque – cu tarele și seninul marginii și marginalității pe care le reprezintă Regatul României. Care este relieful acestui „continent” pe care-l stăpânește Caragiale?

• Relieful acestui continent se poate cartografia urmând coordonate morale și politice. Regatul României colcăia de corupție, de politicianism, de veleitarism, de impostură ș.a.m.d. Or, toate acestea se regăsesc din plin, într-o formă sau alta de reprezentare artistică, în opera lui Caragiale. Limbajul scrierilor sale este cel al lumii de pe stradă dar și din saloanele înaltei societăți. Ne amuzăm de logoreea demagogică a unui Rică Venturiano dar cine va avea curiozitatea să răsfoiască ziarele vremii va constata că tiradele sale sunt de acolo. Caragiale stăpânește cu desăvârșire acest continent, din care el însuși făcea parte.

• Nestatornicie și uzură, slujbe nenumărate și infidelități politice, fraternități și acuze de plagiat, dezrădăcinări și insecuritate, frondă și exil, amărăciune și umor, absurd și sarcasm, toate caracterizează lumea lui Caragiale, bio – și bibliografic. Cum ar arăta, cu ce s-ar ocupa, ce ar scrie – dacă ar face-o – astăzi Caragiale? În ce măsură poate fi imaginat un Caragiale al veacului nostru?

• Rușii spun că de sub Mantaua lui Gogol au ieșit toți scriitorii satirici moderni, ai lor… Nu exagerăm cu nimic dacă spunem că din Scrisoarea pierdută a lui Caragiale se ivesc, se regăsesc toți scriitorii noștri satirici de după, adică actuali. Și, se pare că niciunul nu poate scăpa de sub canonul acestui model. Nici Tudor Mușatescu nici Eugen Ionescu, nici Urmuz, nici Teodor Mazilu, nici Ion Băieșu etc, etc. Nu sunt familiarizat cu proza satirică de azi, cea de după ’89, dar sunt ferm convins că situația nu poate să difere esențialmente. Radu Țuculescu, bunăoară, ca să dau acest exemplu care îmi este la-ndemână, se revendică – de vrea, de nu vrea – tot din Caragiale… Care dintre scriitorii de azi ar putea fi un Caragiale al timpului nostru? Nu îndrăznez să fac pronosticuri în acest sens. Ca dimensiune, îl vom putea identifica abia peste câtăva vreme, când vom putea privi cu mânie în urmă. Deocamdată totul este în devenire. Dar, har Domnului, subiecte caragialiene se regăsesc în societatea actuală, cu duiumul, la fiecare pas. Condei priceput să fie și ochi limpede care să vrea să le vadă! În rest…

• Caragiale, în spiritul epocii, este un atent observator al politicului. Comediile, „momentele”, publicistica lui sunt centrate asupra efortului de a izola și de a stigmatiza amoralitatea, demagogia, ticăloșia, prețiozitatea, gregarismul, ignoranța. Care sunt lecțiile lui Caragiale? Ce este peren și ce este databil și circumstanțial în universul Caragiale?

– Din păcate, societatea noastră nu a evoluat prea mult, spre purificare, în ultimle două   secole. Aceleași metehne le găsim stigmatizate de Alecsandri în Cânticelele sale dramatice, de Grigore Alexandrescu în Fabulele lui, etc. Substanța e aceeași, modalitatea de abordare diferă. Peren este totul. Databil ar fi doar nominalizările.

Caragiale e actual pentru că tot ce a satirizat el se află viu în actualitatea noastră.

• Există o „moșternire” Caragiale în societatea, în literatura, în mentalitatea românească? Care sunt acei scriitori contemporani care continuă tradiția lui Caragiale? Menționați și operele lor.

– Cred că am răspuns deja la aproape toate aceste întrebări. Ar mai fi doar cea referitoare la moștenirea lui Caragiale, la lecția predată de el în opera sa, pe care treubuie s-o învățăm. Lecția, cred eu, ar fi aceea a implicării directe a scriitorului în destinele epocii. Să nu uităm că marele scrtiitor și-ar fi dorit un loc în parlamentul României. A și făcut campanie electorală în acest sens numai că și de data aceasta a fost păcălit, ca și în cazul premiului academic, ca și în cazul direcției Teatrului Național, pe care i l-au refuzat de îndată ce s-a așezat în fotoliul acesteia.