Critica valorii, valoarea criticii: critică și valoare în literatură

Euphorion și-a propus încă o dată să provoace. În ce măsură a izbutit se va vedea mai departe.

A inițiat, în acest prim număr al unui an care nu a început sub cele mai bune auspicii, o discuție – care s-a dovedit nici cuminte, nici conformistă – pe subiectul criticii și valorii în literatură. Sau al „criticii” și al „valorii”, oricare s-a întâmplat să fie gama în care s-a citit interpelarea noastră. S-a văzut, din textele pe care Euphorion le-a primit cu febricitate cu totul benignă, că termenii sunt dragi structurilor moderate și repugnă radicalilor inovativi – numai bine să constituie baza unei polemici, așa cum o vor arăta paginile care urmează.

Însă tema nu este acută, ni s-ar putea reproșa. Cine se mai preocupă de astfel de bagatele „estetizante”, când lumea e în flăcări? Poate ne-ar fi fost mai de folos, dacă am fi avut râvnitul dar al clarvederii, să fi vorbit despre civismul scriitorului, despre activism, despre forța (posibilitatea?) literaturii de a schimba logica evenimentelor și de a îndrepta ilogismul conducătorilor, despre ce înseamnă a fi implicat, cu arme și bagaje în realitatea cea mai potrivnică – și cine s-ar fi gândit că expresia va fi, curând, mai degrabă denotativă?

Dar, s-a văzut, scriitorul are de prea puține ori antene senzitive pentru derapajele istoriei petrecându-se sub chiar ochii săi; el este, oricât ne-ar displăcea inerția, familiarul turnurilor de ivoriu, adulmecă idealisme, se turmentează când cu apele Lethei, când – mai rar, e drept – cu băuturile tari, prețioase și excesive ale unui viitor abia presimțit, încă în neguri; este mai degrabă constatativ decât prospectiv, dezleagă cauzalități istețe în retortele a ceea ce deja s-a petrecut, dar prea arareori riscă anticipări, proiecții, scenarii, explorări în teritorii fără cartografie; prea de puține ori îmbracă haine noi și exersează muniție în teste; el râvnește mai degrabă la edenuri antediluviene, la unele bizare geometrii regulate care să compenseze și să corecteze degringolada cea mai concretă; el vorbește un grai parcă revolut, descifrează, orgolios, variante ale trecutului; este mai des sintetic, fără a fi, cel puțin în declarație, reformator.

Tocmai de aceea, Euphorion a adus înaintea celor invitați să răspundă la anchetă – scriitoare și scriitori de toate vârstele, de apartenențe, identități, estetici, idiosincrazii, perspective diferite, chiar diametral opuse – întrebări disimulat direcționate. Doar părând a-și presupune răspunsurile, au stimulat reacții elocvente, partizane, ambivalente, vulcanice, caustice, ilustrative pentru chiar faliile care separă lumile noastre literare. Dar chiar aceste granițe continuu mutabile dau efervescența unei literaturi vii, adevărate, fericit stratificate.

Cel care va parcurge luările de poziție care urmează poate să creadă că opțiunile sunt nete, ireconciliabile, vehemente: Euphorion rămâne echidistant, același mediu de intersecții dintotdeauna, receptiv la puncte de vedere antagonice, dar fără a antagoniza.

Cel care va parcurge aceste pagini ar putea crede că răspunsurile, „selectate”, celebrează o anumită opțiune a revistei, poate menținerea statu quo-ului. Se întâmplă numai ca urmare a hazardului, fiindcă nu toți cei chemați și-au făcut timp (curaj?) să răspundă.

Iată ce am vrut să aflăm de la colaboratorii noștri:

  1. Există valoare   estetică   imuabilă   în   literatură?   Sau   această   valoare   este variabilă?
  2. Dacă valoarea estetică este variabilă, care sunt criteriile / motivele care dau stabilitate acestei valori?
  3. Odată cu desfășurarea unei noi generații de autori de literatură, în contextul ofensivei cvasigenerale   a   „progresismului”   la   nivelul   întregii   societăți, critica literară este confruntată cu provocări neașteptate, mai ales în ceea ce privește punerea în umbră a criteriului estetic în validarea unei opere literare. În acest cadru de referință, care este rolul, teoretic și practic, al criticii?
  4. Cum se manifestă azi, inclusiv în domeniul criticii, vechea distincție (dar și complementaritate) între sincronism – tradiționalism – avangardă?
  5. Critica trebuie să ia în considerare numai valorile estetice  sau și celelalte valori culturale ale unei opere literare?
  6. Criticul este un judecător cu autoritate al literaturii sau un intermediar cu rol promoțional între opera unui scriitor și publicul cititor? Dacă se ia în calcul autoritatea criticului „judecător”, ce dă consistență acestui statut?
  7. Mai este   azi   necesară   /   actuală   critica   de   direcție   ca   „locomotivă”   a literaturii?

Astfel, creând numai spațiul pentru dezbatere, Euphorion lansează încă un episod al discuției acesteia despre cum e posibil să fii relevant pe piața ideilor literare; subiectul, devenit pentru unii obositor, este departe de a fi încheiat, pentru că, până la urmă, întrebările de cel mai rece pragmatism rămân: De ce scriem? De ce citim?

 

Revista Euphorion nr.1/2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.