De 3 X femeie

Descoperind eu într-o vreme emisiunea cu titlul de mai sus, am rămas de-a dreptul perplex: păi nici mai mult nici mai puţin mi-am şi imaginat un personaj de parte femeiască cu trei perechi de ochi, cu trei perechi de picioare şi mîini, cu şase sîni şi şase fese, şi, desigur, cu şase ovare şi şase vagine: prin urmare, mi-am spus, dau ăştia pe post emisiuni despre monştri.

            M-am mai liniştit cînd am văzut pe postul respectiv o prezentatoare care deţinea, după toate aparenţele, în mod şi în număr cu totul normal, organele mai sus enumerate, iar pe de altă parte şi invitatele ei, fizic, aduceau a femei aşa cum firea a crezut de cuviinţă să le trimită în rîndul nostru.

            Numai după aia m-am prins eu, cu mintea mea mai înceată, de mangafa: este o figură de stil, un simbol ceva, o subtilitate acolo, o chestiune metaforică, bre!, nu-i chiar aşa… o formulă d’aia inginerească, chiar dacă apar acolo în titlu cifre, adică:3 şi operaţiunea algebrică de înmulţire.

            Şi atunci m-am aşezatără eu comod pe canapea, nu de alta, dar să mă mai culturalizez o ţîră alături de distinsa realizatoare a emisiunii şi negreşit pentru ca invitatele ei să-mi mai desfacă mintea asta îmbîcsită de mascul bătut în cap, ce n-are habar de multe şi nu-i în pas cu noile adevăruri (că adevărul, aflu acolo, se mai şi învecheşte pe ici pe colo, aşa că musai „trebe” schimbat cu altul mai nou, mai modern, mai „cool”, mai „super”).

            No bine. Şi ce aflu, chiar de la începutul emisiunii? Păi aflu dintr-un fel de motto că ‘mneaei trebuie să fie rea, să fie tare, să nu-i pese etc. Să ia totul de la-nceput. De aici, în prostia mea, încep să nu mai înţeleg nimic. Mai dihai, în momentul în care prezentatoarea pune unrmătoarea întrebare: „Şi cum te-ai decis să adopţi acest nou luc?”, am intrat într-o ceaţă de speriat, aproape într-o criză.

 Nenică, mi-am zis, am băgat-o pe mînecă, asta şi-a găsit pe vreunul Luci, de la Lucian, de-l alintă Luc, s-a încurcat cu vreun mitocat de-i mănîncă nefericitei zilele şi-i amărăşte bietei şi fragilei făpturi vieţişoara. Ei bine, aiurea: era vorba despre noul ei „look”, adică despre cum arată, ţaţo, dar nu se mai spune aşa, amu’ se zice la chestia asta „look”.

Deasemenea este complet perimat şi, fireşte, înjositor şi barbar termenul de „măturătoare”, corect este aşa: doamna desfăşoară o activitate de „cleaning stradal”. Bun. Înţelesei, ni, cum să mă exprim pe viitor, şi-mi prinde foarte bine ca să nu mă fac dracului de ruşine cu vocabularul în vreo societate subţire în care vor face parte şi reprezentante ale activităţii de „cleaning stradal”.

                        Dar, ho!, că nu e gata. Emisiunea este, într-adevăr, un izvor de cultură şi punere la punct cu noile tehnologii ce se aplică aspectului fizic al femeii: adică lucrurile de bază: trupul şi hainele. Mă, sîntem cu toţii nişte copii şi nişte aborigeni în ceea ce priveşte femeia asta triplă: păi ştiţi ce face ea, în avangarda-i minuţioasă şi în tentativa ei generoasă de a ne scoate din mocirla întunecată a necunoaşterei şi ignoranţei? Nenică, îşi bagă (pardon: introduce) tot felul de substanţe chimice prin ea, silicoane, de pildă, păi şi le introduce pe unde nici cu gîndul nu gîndeşti: prin ţîţe (hooops! – prin sâni – cu „â”), prin, mă iertaţi, buci (cred că la astea se mai zice şi fese), prin buze şi prin alte alea… Păi eu vă spui sincer, nici cu degetul mic n-aş atinge un astfel de monument al tehnologiei, bineînţeles, datorită respectului ce-l port faţă de noile cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii. Am aceeaşi stinghereală care mă încearcă faţă de un aparat electronic sofisticat, dacă apăs pe undeva pe unde nu trebuie şi produc vreo defecţiune… sînt bun de plată, nu?

            Un alt lucru care se degajă din această profundă emisiune şi mai ales din panseurile distinsei prezentatoare profesioniste este şi un anumit aşa-zis spirit liberal, eu l-aş numi de-a dreptul anarhic, care se încununează cu o atitudine, pare-se, ostilă faţă de bărbat care, de!, nu-i, în general, decît un simplu unic bărbat, fără să ajungă să se multiplice sau să se ridice la putere (asta-i o formulă matematică, n-are de-a face cu dorinţa de putere, agresiune, dominare etc.).

            Acum aş folosi şi eu expresia asta: „dar să revenim la oile noastre” – numai că trebuie să mi-o reprim, că cine ştie ce vor crede onorabilele noastre cucoane televizate, cum că facem vreo aluzie, că sîntem, ca de-obicei, porci, măgari şi mitocani…

            Mai au doamnele de acolo tot felul de alte probleme, pe care dacă nu le au, vor avea o grijă nucleară de a şi le crea: sexul, meseria, copiii, divorţul, familia etc. dar mai ales, adică înainte de toate: respectul! „Îmi place de el pentru că mă respectă şi este romantic.” – una dintre argumente de bază ale dragostei lor. (Ele uită că marii romantici autentici ai lumii acesteia, creatorii romantismului de drept au fost beţivi, curvari, violenţi, jegoşi, traficanţi de arme, homosexuali. Dacă ar fi ajuns ele pe mîna unui romantic autentic… de trei ori femeie ar fi fost mult prea puţin…).

            Dom’le, eu nu respect femeia. O admir, o iubesc, o cînt, dar nu o pot respecta, mi se pare un lucru mult prea proletar pentru superbia ei (dacă aceasta există). Nu respect nici bărbatul. Eu respect omul.

            O memorie mare şi fidelă are păcatul. De aceea să le lăsăm pe ele în continuare să dezmierde aerul cu siluetele lor.

*Texte scris în luna iunie 2001 pentru rubrica „…ORION” din Euphorion rămas nepublicat