Două poeme de Ioan Matei Rusu

Ioan Matei Rusu este elev în Iași. A mai publicat la Convorbiri Literare, O mie de semne, Noise Poetry, Golan, Monitorul de poezie, revista Babel, Poezia de duminică, Euphorion, Haimanale Literare, Vatra.

animale estice

aici un război care nu se mai termină planificat atent cu retrageri subtile în momente fertile tranșee de diamant excitate gloanțele lovesc peste toate

clădirile

aici un război cu portocale amare cu picioare încrucișate iar cel mai rău e că

totul durează prea mult și ți-am spus mamă că doare și ai spus să plec să nu mă-ntorc să privesc în continuare în zare cu hainele pline de sânge cu mâinile goale am

plecat

mamă să știi că aici mă ghemuiesc la fiecare atingere iar lumina se simte atât de tare mă dor ochii și nu am spus la nimeni în mijlocul nostru întunericul crește și nu mai știi ce vrei și nu mai știi dacă mergi la deal sau la vale

poem nepolitic

ea m-a atins cu stânga & eu am atins-o cu dreapta – am așteptat să se ridice de pe mine să-i spun de frumusețea conservării ideilor de circularitate și mi-a închis gura // următoarea noapte au fost borcane sparte când am discutat de manifestările criptate ale unei revoluții ciudate

ce tocmai se năștea – un echilibru premergător unui dezechilibru final am așteptat

câteva ore și lucrurile au revenit                   la normal trebuia doar să râdem deși zâmbetul ascundea subversiunea

în două locuri am fost și de acolo am văzut marea

erau peste tot semne care anunțau cărarea atunci ea m-a luat de dreapta & eu am   luat-o de stânga și am jurat împreună să cautăm continuarea  & continuam

căutarea