„Dune”. SF, religie și ecologie

Într-o galaxie îndepărtată, un tânăr aflat într-o mare de nisip se confruntă cu un destin implacabil. În jur se simte amenințarea războiului. Forțat de împrejurări, el își părăsește casa și navighează spre o lume feudală, dominată de un împărat diabolic, case nobile și popoare subjugate, cu povești inspirate din mitologie și imagini demne de filmele lui George Lucas. Acesta este „Dune”, romanul science-fiction al lui Frank Herbert ecranizat de către Denis Villeneuve și care a obținut, recent, 10 nominalizări la premiile Oscar.

Filmul este un demers herculean al regizorului, o abordare somptuoasă a primei jumătăți a romanului. Publicată în 1965, cartea lui Herbert este una dintre pietrele de temelie ale genului SF, ce alcătuiește un univers vast, populat de conducători și rebeli, vrăjitoare și războinici. Herbert abordează multe teme, ca religia, ecologia sau soarta umanității. Autorul a folosit nenumărate surse de inspirație, preluate din toate domeniile, de la mitologia greacă, la culturile indigene. Inspirat de eforturile guvernului american de a controla dunele de nisip, el și-a imaginat o planetă deșertică, unde apa era noul petrol. Rezultatul este o epopee futuristă, care poate fi citită ca un avertisment pentru lumea noastră, supusă schimbărilor climatice.

Pentru fanii romanului lui Herbert, dezamăgirea din ultima încercare de a adapta „Dune” guvernează, încă, orizontul de așteptare al spectatorului de film. Regizată de David Lynch, această saga din 1984 despre duelurile clanurilor intergalactice (sau „case”) care se luptă pentru controlul planetei deșertice Arrakis și a resursei sale naturale neprețuite („malanjul”) rămâne o încercare superficială. Epicul prea dens e concentrat atât de mult, încât își pierde mare parte din înțeles, filmul devenind o paradă de personaje și scene ciudate, prea puțin legate de materia romanului.

Spre meritul său, Villeneuve (care a beneficiat de un buget generos) a decis că singura modalitate de a spune corect această poveste era să o împartă în mai multe filme, în modul în care Peter Jackson s-a apropiat de „Stăpânul Inelelor” și George Lucas și-a imaginat „Războiul stelelor”. Aceste două comparații nu se limitează la modul de gestionare a epicului în film. La fel ca în seriile menționate, „Dune” este o călătorie a eroului. Spre deosebire de cele două serii, „Dune” e încărcat de tente mesianice și straturi alegorice ce abordează teme ca mediul, combustibilii fosili, colonialism și religie.

Filmul lui Villeneuve este atât spectaculos, dar și frustrant și, uneori, lent. Este impresionant, dar poate fi, de asemenea, lipsit de umor și sumbru (exact așa cum este și romanul). În ansamblu, încearcă să abordeze problemele complexe din epopeea lui Herbert. A avut nevoie, deci, de un regizor dispus să-și petreacă mult timp stabilind cum stau lucrurile și explicând lumea, înainte de a se lansa în epic. Atmosfera barocă, pluristratificată și complexă din prima oră din „Dune”, deși este extrem de extinsă, pare un pas necesar pentru construirea lumii. Atenția regizorului la detaliile SF capătă o dimensiune poetică, dar niciodată nu stă în calea poveștii pe care încearcă să o spună. De exemplu, apariția în film a viermilor de nisip este o demonstrație de forță în ceea ce privește acțiunea, tensiunea și, nu în ultimul rând, efectele speciale uluitoare. „Dune” este un film de o totală grandoare senzorială. Totuși, în ciuda timpului îndelungat de-a lungul căruia se extinde, de 155 de minute, pelicula se termină destul de brusc, în momentul în care adevărată aventură poate să înceapă. Pe de altă parte, acest loc al acțiunii pare cel potrivit pentru a opri desfășurarea epică și a face o pauză înainte de lansarea celei de-a doua părți a filmului.

Romanul lui Frank Herbert s-a vândut în milioane de exemplare și este probabil cel mai important roman din canonul SF. Cu siguranță,  „Războiul stelelor” nu ar fi existat fără el. În 1959, dacă te aflai pe dunele de nisip de lângă Florence, Oregon, puteai să întâlnești individ ce purta ochelari de soare Ray Ban și haine de camuflaj. Frank Herbert, un jurnalist ce lucra în regim freelance, ecologist convins, își făcea în acea perioadă documentarea pentru un articol de ziar despre un program al Departamentului agriculturii din Statele Unite ale Americii, ce avea ca scop stabilizarea dunelor de nisip mișcătoare, prin introducerea în ecosistem a plantelor de plajă europene. Împinse de vânturi puternice din largul Pacificului, dunele s-au mutat spre est și au îngropat totul în calea lor. Herbert, la bordul unui avion ușor, supraveghea scena din aer. În acțiunea de documentare pentru articol a fost intrigat de ideea că ar putea fi posibil să proiectezi un ecosistem care să ecologizeze acest peisaj deșertic ostil.

În acea perioadă, scriitorul se apropia de vârsta de 40 de ani și lucrase în jurnalism încă de la 19 ani. Cu venituri mici, pe care nu se putea baza, Herbert a lucrat pentru diverse ziare din zona de NV a Pacificului și a vândut povestiri scurte revistelor.  În perioada războiului, a servit vreme de opt luni ca fotograf naval, înainte de a fi lăsat la vatră pe motive medicale. Avea experiență și ca autor de discursuri pentru un senator republican, calitate în care a participat la audieri din Congres ce vizau anchete îndreptate împotriva presupușilor comuniști. Herbert era un produs al culturii libertariene de pe coasta Pacificului, în care încrederea în forțele proprii și neîncrederea în autoritatea centralizată erau principiile de viață. Articolul lui Herbert referitor la dune s-a transformat în cercetări asupra deșerturilor și a culturilor deșertice. A fost publicat sub titlul „They Stopped the Moving Sands” (Au oprit nisipurile mișcătoare). Inspirat de tema de cercetare, Herbert a scris două proze scurte, care au fost publicate în revistele SF ale vremii. Autorul, nemulțumit de produsul epic, a reunit cele două texte într-o singură epopee uriașă. Astfel a rezultat romanul „Dune”, care a fost refuzat de mai mult de 20 de edituri înainte de a fi acceptat de Chilton, o mică editură din Philadelphia. Deși după apariție romanul a câștigat premiile Nebula și Hugo, cele mai prestigioase premii SF, el nu a devenit un succes comercial peste noapte. Cultul romanului a luat naștere abia în anii ’60 – ’70,  în acele comunități în care ideea transformării globale părea atractivă. Acum, 50 de ani mai târziu, este considerat a fi cel mai important roman din canonul SF și s-a vândut în milioane de exemplare în întreaga lume. Pe măsură ce cultul romanului a dobândit din ce în ce mai mulți adepți în anii ’70, Frank Herbert a scris o serie volume ce continuă acțiunea din primul roman, urmărindu-i pe urmașii lui Paul Atreides în timp ce îndeplineau destinul cosmic al familiei lor. După moartea autorului, în 1986, fiul său a publicat alte 13 cărți.

Acțiunea

Acțiunea romanului, ce are loc în anul 10.191, dezvăluie faptul că ființele umane s-au răspândit și au colonizat planete în univers. Pe planeta Caladan, ducele Leto al Casei de Atreides se pregătește să plece pe Arrakis, o planetă deșertică cu resurse valoroase de melanj, un medicament – condiment extrem de popular în rândul oamenilor bogați. Leto și familia sa, inclusiv concubina sa, Jessica, și fiul său, Paul, suspectează o capcană a rivalilor lor, Harkonnenii, conduși de baronul Harkonnen. Leto decide să se stabilească pe Arrakis din cauza rezervelor sale bogate de melanj, în ciuda avertismentelor oamenilor săi, inclusiv a consilierului său, Thufir Hawat, și a maestrului armurier, Gurney Halleck.

Atreizii ajung pe Arrakis, iar ducele începe rapid demersurile pentru a securiza planeta în fața unui posibil atac harkonnen. Planul lor principal este de a-i înrola pe fremeni, băștinașii duri ai deșertului Arrakeen, ca soldați și consilieri. Între timp, abilitățile speciale ale lui Paul și Jessica îi intrigă pe fremeni. Jessica este membră a Bene Gesserit, o școală de vrăjitoare cvasi-mistice cu puteri ciudate. Fremenii cred că Jessica și fiul ei sunt salvatori care au venit să-i conducă spre crearea unui paradis luxuriant pe planeta deșertică Arrakis.

Dr. Yueh, un membru al casei Atreides, îi trădează. Harkonnenii sosesc și ucid cea mai mare parte a casei Atreides cu ajutorul soldaților imperiali Sardaukar, care îi ajută în secret pe Harkonneni. Trădătorul, dr. Yueh, îl predă baronului Vladimir Harkonnen pe ducele Leto, acum prizonier, dar, în vinovăția sa, îi ajută pe Jessica și Paul să scape. Dr. Yueh îi încredințează ducelui și otravă, în încercare de a-l ucide pe baron. Ducele Leto moare, însă baronul supraviețuiește atentatului sinucigaș. Hawat și Halleck, oamenii ducelui, scapă, de asemenea. Halleck se alătură contrabandiștilor locali, în timp ce Hawat încearcă să se alăture fremenilor, dar Hawat este capturat de Harkonneni. Apoi, el este de acord să lucreze pentru baronul Harkonnen ca Mentat sau gânditor, complotând în secret răzbunarea sa împotriva baronului și împotriva Jessicai, despre care crede că l-a trădat pe ducele Leto.

Dr. Kynes, un lider fremen și ecolog planetar, ordonă fremenilor să-i găsească pe Jessica și Paul. Fremenii îi capturează și apoi îi acceptă rapid pe Jessica și Paul ca liderii lor. Jessica devine lider spiritual, Cucernica Maică, în timp ce Paul este recunoscut ca profet religios. Paul ia numele Muad’Dib, un titlu religios fremen inspirat de una dintre puținele creaturi din deșertul de pe Arrakis, un șoarece de nisip. Pe măsură ce se maturizează rapid după moartea tatălui său, Paul descoperă că are puteri mult mai mari decât cele ale mamei sale. El poate vedea atât în viitor, cât și în trecutul îndepărtat. Consumul de melanj îi sporește puterile.

Trec doi ani. Baronul, care trăiește în lumea natală din Harkonnen, plănuiește să-l uzurpe pe împărat, în timp ce îl formează pe unul dintre nepoții săi, Feyd-Rautha, pentru a prelua slujba. Între timp, pe Arrakis, Paul a devenit foarte puternic și influent printre fremeni. El este atât liderul lor laic, cât și cel religios, la fel ca și Kynes înaintea lui, dar puterile sale sunt mult mai mari decât cele ale lui Kynes. Are un copil cu o femeie fremenă, Chani, fiica lui Kynes, iar mama sa a născut-o pe Alia, fiica ducelui Leto. Paul îi învață pe fremeni să lupte folosind un stil special și cu ajutorul tehnicilor avansate de luptă ale Bene Gesserit. Într-o zi, fremenii descoperă că baronul l-a abandonat pe Rabban, nepotul pe care l-a desemnat să conducă Arrakis. Paul și fremenii fac planuri pentru a ataca capitala Arrakeen, din moment ce Rabban nu mai are susținerea baronului.

După ce descoperă puterea fremenilor, împăratul însuși vine pe Arrakis, împreună cu soldații Sardaukar și cu familia Harkonnen. Fremenii îl atacă pe împărat, demontându-i rapid navele spațiale și învingând soldații Sardaukar. În luptă, Alia îl ucide pe baronul Harkonnen, iar fiul cel mic al lui Paul moare într-un raid. Paul îi cere împăratului să demisioneze și să permită căsătoria dintre el și fiica împăratului, Irulan, pentru ca el să poată deveni noul împărat. Feyd-Rautha îl provoacă pe Paul, invocând dreptul de răzbunare, iar Paul îl ucide într-un duel. Neputincios acum, împăratul este de acord cu cererile lui Paul, iar Paul devine noul împărat.

Religia

„Dune” a fost unul dintre primele romane science-fiction care au abordat probleme de religie. Mulți autori de science-fiction au considerat religia drept o instituție învechită, care avea să-și piardă, în cele din urmă, controlul direct asupra societății. Frank Herbert a avut, însă, o altă concepție despre viitor. Universul Dune folosește un sistem de guvernare feudal, care include duci și baroni și în care religia are o prezență foarte puternică în viața de zi cu zi și în politică. Cea mai evidentă prezență a religiei în „Dune” este organizația Bene Gesserit. Bene Gesserit sunt familiarizați cu numeroase texte religioase, de la Biblia catolică portocalie la texte mai criptice, cum ar fi Marile Taine. Aceste texte joacă un rol semnificativ în definirea concepției Bene Gesserit despre lume. Missionaria Protectiva dezvăluie că Bene Gesserit exploatează frecvent religia pentru a-și proteja proprii membri. Bene Gesserit folosesc Missionaria Protectiva pentru a răspândi legende și profeții în lumile în curs de dezvoltare. Bene Gesserit poate exploata aceste legende pentru a câștiga respectul locuitorilor autohtoni, care cred în legendele alcătuite de organizație.

Cealaltă manifestare importantă a religiei în „Dune” implică controlul fremenilor. Tatăl lui Kynes este prima persoană care exploatează religia ca metodă de a-i uni pe fremeni pentru cauza sa, încercând să transforme Arrakis dintr-o planetă deșertică într-o lume luxuriantă, verde. Kynes și tatăl său speră să readucă paradisul în Arrakis prin religie. Deși Kynes vrea să aducă natura în Arrakis, transformând-o într-o planetă luxuriantă, verde, efortul său se dovedește a fi  contrar naturii, deoarece Arrakis este în mod natural o planetă deșertică.

Religia reprezintă o sursă putere pe tot parcursul romanului. Paul urmărește aceleași țeluri ca și Kynes, dar el își folosește puterea religioasă asupra fremenilor, jucând rolul de Mesia al lor pentru a obține controlul asupra întregului imperiu. Paul posedă abilități mistice care depășesc o simplă conștientizare sau inteligență sporită, dar exploatarea inteligentă a religiei este cel mai puternic avantaj al său. Manipularea religiei de către Paul și utilizarea calculată a legendelor de către Bene Gesserit îi permit să se ridice la poziția de împărat.

Ecologia

Pentru a exista în climatul aspru deșertic din Arrakis, fremenii trebuie să fie preocupați de probleme ecologice, cum ar fi disponibilitatea apei, apropierea de viermii de nisip gigant și vremea instabilă. Problemele ecologice din „Dune” se extind dincolo de simplele necesități ale vieții de zi cu zi de pe Arrakis. Dr. Kynes, o figură proeminentă în carte, speră să transforme ecosistemul de pe Arrakis dintr-un deșert într-o splendoare fertilă. Fremenii își asumă cauza, iar Paul o continuă după moartea lui Kynes.

Transformarea Arrakis într-o planetă fertilă, verde, presupune o putere de lucru mai mare și remodelarea terenului pentru a se conforma preferințelor și nevoilor fremenilor. Cu toate acestea, niciun personaj din „Dune” nu se întreabă vreodată dacă este corect din punct de vedere moral să se schimbe climatul din Arrakis. Schimbarea planetei ar putea ucide viermii de nisip, care au un rol esențial în crearea melanjului, un drog care creează dependență și este esențial în universul imaginat de Herbert. Fremenii sunt soldați puternici, deoarece s-au antrenat într-un climat aspru de deșert, dar nu ar avea puterea de a lupta împotriva soldaților împăratului sau de a schimba climatul din Arrakis dacă mediul ar fi diferit. „Dune” pune, astfel, întrebarea dacă oamenii ar trebui să-și exercite puterea de a manipula mediul, dar, din cauză că niciun personaj din roman nu contrazice această perspectivă, nu oferă o concluzie fermă.

Genetica

Herbert explorează problema morală a manipulării naturii și în ceea ce privește fondul genetic. Paul este Kwisatz Haderach, iar datoria lui este de a diversifica alcătuirea genetică a universului. Perturbarea alcătuirii genetice naturale poate duce la un război sfânt (numit, în roman, chiar jihad). Dacă ființele umane luptă împotriva ordinii naturale a vieții, fie prin intermediul mediului, fie prin coduri genetice, sugerează Herbert, rezultatele pot fi cumplite, chiar dacă repercusiunile nu sunt resimțite până departe în viitor. În „Dune” e ilustrată o foarte complexă dinamică de gen. Testul „gom jabbar” este administrat de ordinul feminin Bene Gesserit, dar rareori bărbaților. Bene Gesserit au reușit să controleze inconștientul și pot miza pe slăbiciunile inconștiente ale altora folosind Vocea, dar programul lor de reproducere caută un bărbat care să îndeplinească profeția Kwisatz Haderach. Planul lor este de a produce, prin manipulare genetică, un individ mascul care poate „poseda o memorie rasială completă, atât masculină, cât și feminină”, care să privească în inconștientul colectiv de care se tem. O temă centrală a cărții este legătura aspectului feminin și masculin, ce se realizează prin intermediul lui Paul. Accesul pe care Paul îl primește la putere și predestinarea lui pentru aceasta necesită, în mod constant, educația sa sub matriarhalul Bene Gesserit, care funcționează ca un guvern din umbră, ce domină de mult timp politica imperiului, existența marilor case și căsătoriile din cadrul acestora. Paul este antrenat de Jessica în Calea Bene Gesserit, care include controlul sistemului nervos și al musculaturii și preștiența. Paul este, de asemenea, instruit de un Mentat, ajutându-l astfel să își exacerbeze capacitatea rațională și să blocheze tot ceea ce ține de senzorialitate.

Tehnici narative

Seria „Dune” este un punct de reper al literaturii SF, dar autorul a minimalizat intenționat folosirea tehnologiei în universul său, astfel încât să poată aborda mai degrabă teme politice, nu tehnologice. Dar „Dune” este, de asemenea, un amestec de SF soft și hard.  Elementele „dure” includ ecologia planetei Arrakis, suspansul, sistemele de arme și tehnologice, în timp ce elementele „soft” includ probleme legate de religie, pregătire fizică și mentală, culturi, politică și psihologie.

Fiecare capitol din „Dune” începe cu un citat extras din scrierile fictive ale Prințesei Irulan (cea care devine, la finalul primei părți, soția lui Paul). În intrări de jurnal, comentarii istorice, biografie, citate și filozofie, aceste scrieri dau tonul și oferă context și alte detalii menite să îmbunătățească înțelegerea universului și a temelor ficționale complexe ale lui Herbert.  Ele acționează ca o prefigurare și invită cititorul să continue să citească, pentru a înțelege ce se ascunde în spatele decalajului dintre ceea ce spune citatul și ceea ce se întâmplă în narațiunea principală. Citatele dau, de asemenea, cititorului sentimentul că lumea despre care citește este distanțată epic și temporal, deoarece Irulan scrie despre o imagine idealizată a lui Paul, ca și cum acesta ar fi trecut deja în amintire.

Surse de inspirație

În descrierile culturii și limbii fremene, Herbert folosește atât cuvinte arabe autentice, cât și cuvinte cu sonorități similare limbii arabe. Mediul planetei deșertice Arrakis a fost inspirat, în primul rând, de mediile din Orientul Mijlociu. În mod similar, Arrakis ca bioregiune este prezentat ca fiind similar acestora, inclusiv din punctul de vedere al organizării politice. Poporul fremen din Arrakis a fost influențat de triburile beduine din Arabia, iar profeția „mahdi” provine din eshatologia islamică.

Imperiul din „Dune” conține caracteristici ale diferitelor imperii din Europa și Orientul Apropiat, inclusiv Imperiul Roman, Sfântul Imperiu Roman și Imperiul Otoman.  Împăratul își pierde eficiența de conducător printr-un exces de ceremonie și fast. Astfel, însoțitorii pe care îi aduce cu el la Arrakis sunt numiți în roman „paraziți”. Baronul Harkonnen este la fel de corupt și risipitor, din punct de vedere material. Luptătorii împăratului, trupele Sardaukar, nu pot lupta cu fremenii de pe Dune nu doar din cauza excesului de încredere al Sardaukararilor, ci și a faptului că Jessica și Paul i-au antrenat pe fremeni în tacticile lor de luptă și datorită puterii de sacrificiu a fremenilor. Fremenii pun comunitatea înaintea individului în orice situație, în timp ce lumea imperiului se învăluie în lux, în detrimentul altora.

            Cu un univers vast, extins atât din punct de vedere spațial, cât și temporal, „Dune” e un tur de forță narativă și imaginativă. E fascinant de urmărit modul în care a evoluat romanul, de la articolul non-ficțional despre mediu scris de autor, până la acest univers infinit, ce imaginează o lume originală, cu o problematică unică. „Dune” este unul dintre romanele de bază ale canonului american SF și reușește să își mențină poziția de roman definitoriu al genului chiar și la jumătate de secol de la prima publicare. Ca să în cazul altor romane ce descriu lumi fantasy sau SF de mare complexitate, tehnologia cinematografică a dobândit capacitatea de a reda lumile într-un mod oarecum fidel abia zeci de ani mai târziu. Datorită acestui proces, interesul pentru respectivele scrieri e păstrat viu, dovadă fiind și recenta reeditare a romanului lui Herbert în limba română, pricinuită de lansarea ultimei ecranizări. Pasionații genului nu pot decât spera că următoarea parte a ecranizării va reuși cel puțin să se ridice la standardele înalte pe care le-a stabilit prima parte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.