Friedrich Hölderlin – Heidelberg

Friedrich Holderlin by Wilhelm Schulz, in the 26 October 1921 edition of 'Simplicissimus'

De multă vreme te iubesc, vreau, mie spre plac,

Să te numesc mamă și să-ți dăruiesc un cântec nemeșteșugit,

Tu, între cetățile patriei

Rusticește cea mai frumoasă, din câte văzui.

 

Precum pasărea pădurii zboară peste piscuri

Se arcuiește peste fluviu, unde acesta lucește de-a lungu-ți,

Ușor și puternic podul

Ce dogește de care și oameni.

 

Precum de zei ar fi fost trimisă, mă țintui o vrajă odinioară

Pe pod, când treceam

Și-mi strălucea fermecătoarea depărtare

Încoace între munți

 

Iar tânărul, fluviul plecă spre câmpie

Trist-vesel asemeni inimii când, sieși prea frumoasă,

Ca iubind să se prăbușească,

În șuvoaiele timpului se-aruncă.

 

Izvoare îi dăruiseși, răcoroase umbre

Efemerului, și țărmurile toate priviră

În urma lui și pulsa din unde

Chipul lor adorabil.

 

Dar greu spre vale atârna gigantica

Știutoare a destinului cetate până jos spre fund,

Mâncată de intemperii,

Însă veșnicul soare vărsa

 

Lumina sa întineritoare peste uriașa imagine

Îmbătrânindă și în jur înverzea iedera plină de

Viață; prietenoase păduri

Își trimiteau foșnetul peste cetate până jos la mine.

 

Arbuști înfloreau pe pantă în jos până unde, în voioasa vale,

Sprijinite de deal sau îndrăgind malul,

Veselele tale ulițe

Odihnesc printre grădini înmiresmate.

Traducere de Valentin Radu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.