Friedrich Hölderlin – Heidelberg

Friedrich Holderlin by Wilhelm Schulz, in the 26 October 1921 edition of 'Simplicissimus'
De multă vreme te iubesc, vreau, mie spre plac,
Să te numesc mamă și să-ți dăruiesc un cântec nemeșteșugit,
Tu, între cetățile patriei
Rusticește cea mai frumoasă, din câte văzui.
Precum pasărea pădurii zboară peste piscuri
Se arcuiește peste fluviu, unde acesta lucește de-a lungu-ți,
Ușor și puternic podul
Ce dogește de care și oameni.
Precum de zei ar fi fost trimisă, mă țintui o vrajă odinioară
Pe pod, când treceam
Și-mi strălucea fermecătoarea depărtare
Încoace între munți
Iar tânărul, fluviul plecă spre câmpie
Trist-vesel asemeni inimii când, sieși prea frumoasă,
Ca iubind să se prăbușească,
În șuvoaiele timpului se-aruncă.
Izvoare îi dăruiseși, răcoroase umbre
Efemerului, și țărmurile toate priviră
În urma lui și pulsa din unde
Chipul lor adorabil.
Dar greu spre vale atârna gigantica
Știutoare a destinului cetate până jos spre fund,
Mâncată de intemperii,
Însă veșnicul soare vărsa
Lumina sa întineritoare peste uriașa imagine
Îmbătrânindă și în jur înverzea iedera plină de
Viață; prietenoase păduri
Își trimiteau foșnetul peste cetate până jos la mine.
Arbuști înfloreau pe pantă în jos până unde, în voioasa vale,
Sprijinite de deal sau îndrăgind malul,
Veselele tale ulițe
Odihnesc printre grădini înmiresmate.
Traducere de Valentin Radu