Vineri, 4 noiembrie 2016, la Iași, a avut loc ediţia I a Galei „Scriitorii anului”, patronată de Uniunea Scriitorilor din România şi de Primăria Municipiului Iaşi, organizată de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Iaşi în parteneriat cu Fundaţia Culturală Poezia Iaşi şi Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi. Premiile au fost acordate în prezenţa preşedintelui USR Nicolae Manolescu, a Juriului de acordare a premiilor Scriitorii lunii și Scriitorii anului,  a membrilor Comitetului Director şi a preşedinţilor tuturor Filialelor USR din ţară. Un juriu format din nouă critici literari, votat de Consiliul Uniunii Scriitorilor din România, a ales în fiecare lună, din noiembrie 2015 până în octombrie 2016, Scriitorul lunii. Criteriile pentru desemnarea Scriitorului lunii au fost: scriitorul care a publicat o carte excepţională (nouă, antologie, reeditare, opere complete etc.); scriitorul care a împlinit o vârstă rotundă semnificativă; scriitorul care a creat un eveniment cultural deosebit; scriitorul care conduce o instituţie culturală cu o activitate remarcabilă; scriitorul care s-a bucurat de recunoaştere în străinătate. Juriul este format din Adriana Babeţi, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Ioan Holban, Eugen Negrici, Irina Petraş, Alex. Ştefănescu, Răzvan Voncu, Mihai Zamfir (preşedinte). Cei 12 scriitori nominalizaţiau fost: Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, Gheorghe Grigurcu, Gabriel Dimisianu, Radu Cosașu, Matei Vișniec, Livius Ciocârlie, George Bălăiță, Ioan Es. Pop, Ovidiu Genaru, Andrei Oișteanu, Mircea Mihăieș. Premiul a fost acordat lui Mircea Mihăieș, pentru monumentalul volum Ulysses, 732. Romanul romanului (Editura Polirom). Gala „Scriitorii anului” a fost moderată de  Constantin Chiriac, directorul Teatrului Naţional Radu Stanca din Sibiu și preşedinte al Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Din partea Filialei Sibiu a USR a participat Ioan Radu Văcărescu.

(foto Constantin Mihai, Cotidianul)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *