Gheorghe Vidican – O sută și una de poezii
Ca o pasăre, umbra își intitulează Gheorghe Vidican antologia de versuri apărută în anul 2022 la Editura Academiei Române, în colecția «O sută și una de poezii»; textul omonim figurând și pe copeta a patra. Antologarea textelor, prefața și selecția reperelor critice, Cornel Ungureanu; biobibliografia și notele asupra ediției, Paul Aretzu. Versurile au fost alese din patru volume ale autorului: Pivnița din horn (2017), Fisura privirii (2017), Un interior glisant (2018) și Înflorirea frigului (2019).
În unele texte, Gheorghe Vidican cultivă cu debordanță un suprarealism submers de simboluri ermetice, invitând cititorul la o colaborare în sensul «operei deschise» a lui Umberto Eco: „în gura mea cresc degetele tale/ să-mi zgârie cerul gurii cu unghiile/ obsesiile tale produc curent electric/ luminează fisurile scorburii/ pe fereastră o mușcată înflorită încărunțește/ prin punctul z respiră râsul șarpelui/ obsesiile tale se cuibăresc în revelațiile ferestrei/ răsăritul de soare un ritual pentru orfani/ cântatul cocoșilor vestește nașterea fiicei tale/ în scorbură miros de pâine coaptă/ degetele tale în cerul gurii mele un punct z” (PUNCTUL Z, p. 36). În altele, se insinuează o transparență cu mesaj politic: „noua dezordine mondială își face loc curge prin trup se bucură de lipsa sângelui/ buzele zâmbesc printr-o mască dusă la restaurare se mulează pe ochii cerșetorilor” (OGLINDA, p. 34).
O viitură lexicală, un aparent dicteu automat suprarealist inundă universul poetic vidicanian. Șuvoaie de imagini reluate, amestecate, repetate, augmentează interpretabilitatea, lărgesc precum în oglinzi paralele orizontul interior al poemelor. Ca un plutaș bătrân pe apele Crișului Repede, orădeanul își mână încărcătura lirică demonstrând o virtuozitate aparte. Construiește imagini genuine, prin repetiția și amalgamarea figurilor sale poetice dobândind o bogăție de sensuri: „un baston orbul face ordine pe trecerea de pietoni/ stăpânim unul corpul celuilalt liniștea circulă prin șinele de tramvai/ reîncarnarea în călători a păcatului un mod complicat de a ne face viitorul credibil[…]/ în bastonul orbului se face lumină pe trecerea de pietoni trecătorii ne privesc chipul/ amprentele lor sertare în care se furișează liniștea[…]/ bastonul orbului o cutie de scrisori prin care cotrobăie nimicul fugit din cochilia de melc/ cercuri concentrice tatuate pe visele noastre[…]/ bastonul orbului prin singurul lucru neprețuit de tecători/ amintirea/ stângace ca și filosofia începutului/ prin genunchii noștri amprentele intersecții intens circulate indivizii restanțieri la asociația de locatari” (BASTONUL ORBULUI, pp. 217-218).
Poeziile de dragoste, majoritare, ca o plonjare în studiile anatomice ale lui Pontormo, dau sentimentului o organicitate carnală, o fiziologie iscată de anatomia re-interpretată spiritual de poet, în care abundă „trupurile noastre”, coapse, brațe, degete, buze, sângele. Versurile lui Vidican alcătuiesc un univers de stranie senzualitate, o fiziologie desfășurată de o imaginație dantescă: „buzele tale își focalizează sărutul pe zbaterea metalică a unei semințe ascunse în trupul meu/ ne izbim ritmic de maluri/ se face senin în bastonul mareșalului trupul meu semn de întoarcere în trupul tău/ moștenirea maternă a purificării sângelui duce fetele de măritat prin placenta sărată a sufletului” (ALTEȚA SA REGALĂ, p. 195). Poetul ne previne, avem a face cu o: „iubire avangardistă […] un du-te-vino sângele meu/ un du-te-vino sângele tău/ ne rostogolim ca apostolii prin mir/ autenticul tău hormonal bolborosește într-un izvor” (MIROSUL CĂRNII, p. 108).
O întreagă serie de texte îi aduc tribut lui Nichita Stănescu, poetul venerat de Gheorghe Vidican: VIS CU NICHITA; SINGURĂTATEA POEMULUI; DEGETELE ORBULUI; ÎNFLORIREA FRIGULUI; LIBERTATEA FRIGULUI; BUZUNARELE DOREI; ZĂPADĂ DE NOIEMBRIE; DUMINICA; NICHITA; SUB PAȘII LUI NICHITA; MARINĂ II; DESEȘTI etc. etc. Cornel Ungureanu citează în Prefață încă alte trei, care nu figurează în cuprinsul culegerii Ca o pasăre, umbra: DORURILE LUI NICHITA; ÎNTÂMPLĂRI CU NICHITA și SUNTEM VASALII LUI NICHITA. Din poema LIBERTATEA FRIGULUI, cităm: „tocmai azi eminescu a devenit zeu nichita i-a botezat nemurirea” (p. 63).
Unele versuri conservă o independență apoftegmatică: „fericirea face diferența de fus orar nulă” (FOSILA FULGERULUI, p. 24); „înțelepciunea e un meșteșug al tăcerii” (ECOUL ZILEI DE MIERCURI, p. 65); „înfometații au umbre de oameni” (MARINĂ I, p. 67); „e o lege a hăului să trădezi” (PORTURILE HĂULUI, p. 88).
O antologie de contemplații ale cuplului ideal, ale cărui reflexii în masa senzuală a poemelor dau seama de starea poetică a unei conștiințe lirice lucide, pline de har și vitalitate, culegerea Ca o pasăre, umbra/ O sută și una de poezii de Gheorghe Vidican înscrie victoria unui poet deplin, în acel loc despre care Odisseas Elytis spunea că e locul în care «ultimul cuvânt nu-l are moartea»: Poesia.
