Ghislaine

Notiţe

-2021 condamn. ptr. traf. sex. cu minori

-verdict iunie 2022 în N.Y.

-20 ani închisoare

-al 9-lea copil al cuplului

-poate în pozele din ultm. timp e viclenie, ascuţime

-poza cu Jeff.- el e puţin în spatele ei, o ţine cu o mână ca şi cum o protejează, ea îşi ţine palmele peste braţul lui, să nu-l lase să plece

-a ţinut un TED talk

-comp. pentru protejarea oceanelor (frumos totuşi)

Scriitorul

Nu suport teatrul, chiar am fugit la pauză o dată, ce sentiment bun a fost, deci nu pot să scriu o piesă de teatru. Nici un scenariu, ar trebui să am mai multe informaţii ca să ajung la un dialog credibil, să ştiu exact cum s-ar exprima ea şi el şi ceilalţi. Nu suport regulile, cum să mi se impună cinci personaje, cu celelalte ce fac? La gunoi. Totuşi ştiu bine povestea ei, sunt mulţi oameni acolo, nu pot să-i las pe dinafară. Povestirea, dacă aş alege forma asta, ar depăşi numărul de pagini cerute, am nevoie de spaţiu, e nişte copilărie, de-acolo i s-a tras totul până la urmă, e şi relaţia nesănătoasă -aşa se spune azi, nu?-, cu tatăl, prea multă iubire sau dependenţă, cum era în poveşti cu fata tatii sau fata moşului, e şi relaţia cu Jeffrey, e şi prinţul, e şi scandalul, e închisoarea, e fratele, sunt victimele.

Sunt scriitor şi, de obicei, aleg să scriu despre victimă, din perspectiva ei, aşa atragi cititorul, iar aici ea e de partea cealaltă, e cea din cauza căreia unele au devenit victime. E OK şi să scriu din perspectiva acuzatului, aici a acuzatei, dar nu ştiu, nu prea o fac, să nu-mi sară lumea în cap, cum e azi. Aş putea să fac o încercare totuşi pentru că Ghislaine are faţă de fată bună, poate, da.

Victima

Drep-ta-te, drep-ta-te. Mă bucur că în sfârşit e închisă. El n-a plătit practic, a ales calea uşoară, dar ea trebuie. Din cauza ei, ea îi aducea fetele, ea ne-a furat inocenţa. Nu ştiam ce-o să se-ntâmple. Eram naivă şi era elicopterul ăla aşa luxos. Pe asta s-a bazat, ne lua minţile cu atâta lux, eram copii, nu ştiam nimic, nu credeam că o femeie ne-ar folosi aşa. Prinţul mirosea urât, puţea, a trebuit să îndur atâta, nu suportam să mă atingă, dansam cu el şi-i curgeau balele când se uita la mine. Trebuie să plătească toţi, prinţul şi ea, pentru că e femeie şi trebuia să fie de partea noastră. Ai mai multă încredere într-o femeie, nu-ţi imaginezi c-o să-şi bată joc de tine. Drep-ta-te.

Avocatul

Cazul care m-a făcut celebru. Atâţia ani am visat la el. Nu contează ce cred eu de fapt, cred că e nevinovată, nu chiar nevinovată, dar nici aşa vinovată. Au făcut-o ţapul ispăşitor în afacerea asta, ei au ieşit bine pentru c-au plătit, şi ea, uite-o. Părinţii sunt întotdeauna de vină, cu asta i-aş fi convins, dar se adunaseră prea multe împotriva ei, nu probe reale, dar oftică, gelozie, invidie, opinia publică, toate femeile, ea e veriga slabă din lanţ.

Bine, de fapt e o minciună, nu mi-au dat cazul, era doar dorinţa mea, dar eu aş fi apărat-o mai cu entuziasm. Chiar am scris pledoaria, m-am gândit la nişte probe noi, aş putea s-o ajut. Fiecare avocat îşi întreabă, mai mult de formă, clientul: eşti vinovat sau nu? Unii spun adevărul şi alţii nu. La ea toată lumea ştia deja ce s-a întâmplat pentru că nimic n-a scăpat presei, au vrut să prindă subiectul, toţi s-au crezut experţi şi judecători, nici nu mai era nevoie de proces, toţi au dat verdictul.

Eu o înţeleg. Nu e necesar ca avocatul să-şi înţeleagă clientul dacă are suficiente probe, dar eu o înţeleg pentru că m-am uitat la pozele ei, pricep totul după faţa omului. Ea n-a avut nicio alegere, nu avea alt drum, totul era clar din poza în care se ţinea de taică-su. Nu ştiu dacă l-a iubit pe Jeffrey, probabil că da, sigur da, dar avea femeia nevoie de banii lui. Simplu şi logic şi pe urmă, dacă el a început să-i ceară câte o fată tânără, era normal ca ea să accepte, erau doar ei doi acum, ea singură nu s-a descurcat, alt mod de a fi nu ştia. De ce-acceptau fetele alea să vină? Nu tot bani şi lux şi faimă căutau? Nu cred că le lua cu forţa, cum au spus, auzeau de o insulă exotică, cum să nu vrea? Nu cred că le obliga, cum au spus, cred poate că le convingea.

Prinţul

Tot procesul ăsta e ceva urât, vor s-arunce cu noroi în mine, sunt singurul curat, care n-a făcut prostii, am divorţat ca la carte, n-am înşelat, m-am ocupat de fete, sunt căsătorite bine acum, am reuşit-o şi pe asta, sunt bunic respectabil deşi tânăr, muncesc mult, şi ce s-a gândit femeia asta, la aproape patruzeci de ani ai ei, ia să scot nişte bani de la un fraier. N-are nicuin fel de dovadă, tot ce spune ea nu se bazează pe nimic, sunt doar amintirile ei confuze înflorate cu nişte minciuni aberante. N-am avut niciodată nevoie să oblig pe cineva să fie cu mine, asta ar fi culmea. Eu, prinţul, să oblig o femeie, şi mai şi, o minoră. Poate ne-am întâlnit întâmplător, mergeam la petreceri, da, nu e nicio infracţiune, dar n-am întrecut măsura cu nimeni. Femeia minte şi minte urât pentru că în perioada despre care vorbeşte am fost supus unui tratament şi unul dintre efectele secundare era că nu puteam să transpir, deci ce spune ea e jalnic, putea să inventeze altceva, nu să se ia de transpiraţia mea care oricum nu exista, deci cazul ei nu se susţine. Sincer, mie îmi pare rău de femeile care vor să se îmbogăţească aşa, alegând câte o persoană publică populară şi denigrând-o. Ar trebui să le fie ruşine, să-i fie ruşine femeii ăsteia care are acum aproape patruzeci de ani şi n-a găsit ceva mai bun de făcut. Să-şi ceară scuze, să-şi retragă plângerea, să facă ceva bun cu viaţa ei, e urât ce face, s-a agăţat de o amintire fabricată care n-are nicio legătură cu mine. Îmi pare rău de ea. A crezut c-o să-i meargă pentru că e perioada asta cu #metoo, dar nu. N-am avut nicio treabă cu ea, are nevoie de ajutor, oamenii n-ar trebui să cadă aşa repede în capcana asta cu femeia are dreptate, el e căpcăunul, la noi n-a fost aşa. Mulţumesc, asta e tot, mulţumesc.

Scriitorul

Totul începe cu perspectiva: o să scriu de pe umărul ei, ba chiar la persoana întâi şi lumea o s-o creadă, o s-o ierte, o s-o iubească. Am mai făcut-o, o să reuşesc, vreau s-o fac pentru că. Nu e că am nevoie să mă justific, dar încerc şi eu să-mi clarific de ce ţin aşa mult să scriu despre ea.

Unu: numele. E esenţial, are un nume despre care trebuie să se scrie. O ştie şi frati-su, care n-a făcut nimic s-o scoată de la închisoare sau n-a putut, habar n-am, dar în interviul care a apărut în toate ziarele asta a spus, că soră-sii i-au pronunţat greşit numele, că au spus Ghislein, nu Ghilen. Prima dată l-am înjurat: asta e tot ce faci pentru sor-ta? Ea, acolo, într-o închisoare de maximă securitate, de parcă ar fi cel mai mare terorist din toate timpurile, ea îmbătrâneşte în pripă, cum ar spune Tabucchi, ea acolo, singură, fără taică-su şi aripa lui protectoare, fără Jeffrey şi banii lui, doar cu toate degetele alea acuzatoare îndreptate împortiva ei, o lume întreagă împotriva ei, şi frati-su vine şi spune indignat: nu i-au pronunţat corect numele.

Dar pe urmă am înţeles, era tot ce putea face el şi a făcut-o, şi are dreptate, dacă tot e să acuzi pe cineva, respectă-i numele şi pronunţă-l corect.

Doi: iahtul. A avut Ghislaine un iaht cu numele ei mare scris frumos pe el. Toţi spunem asta în glumă când suntem întrebaţi: Ce-ai vrea cadou? Unde ai vrea să fii? Un iaht, pe un iaht, dar o spunem în glumă, fireşte, ea nici n-a cerut iahtul, taică-su i l-a oferit şi a scris numele ei: Lady Ghislaine, pentru că ştia că-l iubeşte într-un fel exagerat, într-un fel care presupune nevoie şi dependenţă şi fascinaţie şi frică. Era fata lui şi exista un iaht cu numele ei pe el.

Trei: pozele. Am mai zis-o: în toate pozele ei din copilărie, din adolescenţă, şi chiar mai târziu, în astea recente, în care se presupune că era deja infractoare, eu văd o faţă de fată bună. Pot să mă înşel, oricui i se întâmplă, dar de obicei am intuiţie bună, de asta tind să ţin cu victimele, de asta pe ele le înţeleg şi aici asta e: ceva din profilul unei victime, nu ştiu a cui sau a ce, dar o citesc în trăsăturile ei, chiar în timp ce se distra, în timp ce poza, în timp ce ştia că e frumoasă şi toţi erau pe urmele ei.

S-ar putea ca după faza asta să-mi fugă cititorii, să creadă că-i trădez, să arunce în mine cu piersici fictive, să-mi întoarcă spatele pentru că nu ştiu să urmez trendul cel bun, pentru că nu ştiu de partea cui e dreptatea, nu recunosc binele din poveste, ştiu doar că nevoia mea e să scriu despre ea, fata lui taică-su, femeia din lumea mondenă, femeia ahtiată după bani şi lux, îndrăgostită de Jeffrey, codoaşa lui, oprimatoarea fetelor, un fel de peşte, asta e, trebuie.

Patru: o să scrie mulţi cărţi despe ea, mâine-poimâine o s-apară vreun serial Netflix, ei nu ratează aşa subiect, poate chiar înainte să încep eu să scriu, dar fiecare are versiunea lui. Poate nici n-o să fiu obiectiv pentru că sunt bărbat şi mi-ar fi plăcut s-o cunosc.

Victima

No comment. No comment. Am ajuns pur şi simplu la o înţelegere, o să mi se plătească. Atât pot să spun. La o parte, vă rog, nu am nimic de adăugat.

Avocatul

Avocatul ei nu face doi bani, eu aş fi scos-o de mult. De ce nu-l schimbă? De ce nu renunţă? Şi singură s-ar apăra mai bine. Ce se întâmplă?

Prinţul

Am susţinut tot timpul că sunt nevinovat, acum a înţeles toată lumea. Au fost luni urâte, cu multă presiune, am primit multă susţinere, vă mulţumesc, atât.

Fana

Să ai un iaht cu numele tău pe el: Lady Ghislaine, doar ea, fraţii nu. Bătăile din copilărie le-au luat toţi, poate ea mai puţin pentru că-l iubea mai mult pe taică-su. Au poze de familie în reviste, la braţ, înainte de vreo petrecere. Era un copil frumos Ghislaine, nu toate fetele sunt, chiar dacă aşa li se spune, şi, mai târziu, era o femeie frumoasă, e. Îl ţinea mereu de braţ pe taică-su, era al ei mai mult decât al maică-sii şi decât al celorlaţi fraţi. Le era frică de el şi el le-a dat câte un job fiecăruia, să rămână afacerile în familie.

Ghislaine: femeia frumoasă şi cu probleme. Creşte şi creşte, e totul lux şi petrecere, aşa se vede din afară, şi-l găseşte, de fapt tot taică-su i l-a prezentat, pe Jeffrey. Din moment ce amândoi au fost condamnaţi, asta înseamnă că sunt consideraţi infractori, asta înseamnă oameni răi, asta înseamnă că n-are de ce să-mi placă de ea sau de ei şi totuşi uite-i în poze, ei doi, la început, iubirea. Nu ştiu cât a durat, statisticile de azi spun trei sau şapte ani sau doar nişte luni sau o după-amiză şi gata cu iubirea, dar când n-a mai durat, ceva a rămas, pentru că ea a continuat să se ocupe de el, asta fac femeile, poate şi pentru că era aşa bogat, iar ei îi rămăsese doar jinduirea după luxul din copilărie, şi oricine are o barcă pe care e scris numele lui, aici al ei, are un standard pentru care face orice, nu e ironie, e chiar adevăr, oricât de mult s-au bucurat nişte femei când i s-a dat sentinţa, şi ea încă e frumoasă, chiar pot oamenii răi să fie frumoşi, mă întreb, şi femeile alea vesele pentru că Jeffrey nu mai e, şi Ghislaine, al cărei tată îşi bătea copiii, e la închisoare pentru că voia să trăiască exact cum trăise când era cu taică-su. Şi pentru asta n-a contat că trebuia să-i aducă lui femei, lolite uneori, nimfe, să le aducă cu avionul sau elicopterul din alte ţări şi să i le ofere pentru că el voia şi-şi permitea, şi asta se numeşte trafic de persoane şi pentru asta ea e acum în propriul ei Guantanamo. Apropo de lolite, de pedofilia lui Jeffrey, acum of, ne şochează, dar dacă ne uităm în trecut era aproape o practică, tocmai citeam în Paradisul de după colţ, cartea lui Vargas Llosa cum Paul (Gauguin) e la un moment dat cu o fată de treişpe ani, iar ea e aşa fericită să fie cu el. Ce e natural în unele locuri şi timpuri e şocant în altele, şi nu scuz pe nimeni pentru că nu ştiu cum se simt alte fete la doişpe ani, eu mă simţeam copil şi aveam nevoie de părinţi, nu de iubiţi, deşi îmi plăcea să flirtez puţin cu vreun coleg care semăna cu vreun actor.

Ghislaine aşteaptă noul verdict acum şi nu ştiu de ce cred că merita o apărare mai bună, nu pentru că atâţia au făcut acelaşi lucru şi au scăpat, nu pentru că e femeie, nu pentru c-a pierdut tot, nu pentru că singurul lucru la care s-a gândit fratele ei a fost cum i se pronunţă numele, nu pentru că îşi iubea tatăl, poate doar pentru pozele alea.

Scriitorul

E o scenă la începutul unei povestiri, poate aşa se deschide şi un film: un copil pune un vaporaş de hârtie pe apa dintr-o fântână sau piscină. Vaporaşe, bărci, iahturi pe toţi ne fascinează: e ceva ce stă la suprafaţă şi se clatină uşor de tot şi înaintează. Portul din Barcelona, îl ştii? Prima dată când l-am văzut am zis c-am ajuns într-un film, cu toate ambarcaţiunile alea şi cu podul care se ridică să le lase să treacă.

În parcarea mare îşi ţin maşinile mai mult avocaţii: îi văd când ies din clădire, au robele încă pe ei sau le ţin pe braţ, cum ţin chelnerii ştergarele, ajung la maşinile lor pentru că se câştigă bine în treaba asta care implică purtatul de robe lungi şi negre, le aşază în portbagaj de obicei, uneori pe bancheta din spate, şi pleacă.

Iahturi şi avocaţi, despre asta e vorba la prima vedere, poate şi la a doua. Nu mă emoţionează bogaţii care ajung să fie judecaţi, au poveşti comune. Poate nu m-ar fi interesat aşa mult cazul ăsta dacă n-aş fi văzut pozele ei. S-o fi nimerit într-o zi în care aveam nevoie să mă las impresionat de orice, dar nu cred, pentru că le-am revăzut şi după săptămâni. Ghislaine e în închisoare deja de ceva timp. O viaţa de lux, i-a pus toată lumea eticheta. După care au scormonit prin viaţa ei de lux. O familie bogată cu tată violent. Totul pe apa sâmbetei. Mi-ar plăcea să scriu o povestire întreagă fără verbe, cum aproape a făcut-o Cortázar într-un text. Spunea alt scriitor faimos că primul lucru care trebuie să-l stăpânească orice autor e verbul. Şi eu vreau să-l scot cu totul dintr-o povestire, dar nu din asta, pentru că Ghislaine are nevoie de verbe.