Idei din jurnal

  • Vechii legislatori se exprimau adesea în versuri. La Crotona, de exemplu, legile pitagoreice erau considerate sacre și formulate în tropi. Întrebarea este dacă se recursese la versuri pentru a fi mai ușor de ținut minte sau pentru a trece asupra lor ceva din misterul intimidant al poeziei.

 

  • Între 2 și 4 ani am inventat o limbă pe care, la început o vorbeam numai eu, dar pe care toți cei ce mă iubeau din jurul meu au învățat-o ca să se poată înțelege cu mine. Cum s-ar spune, între 2 si 4 ani am trecut prin  experiența – pe care apoi am depășit-o – suprarealistă, considerându-mă deasupra realității și așezând în locul ei o alta inventată de mine. Și tot atunci am avut fani, care m-au urmat în această experiență limită, fani care continuau să comunice între ei, în glumă, în limba inventată de mine, și după ce eu mă plictisisem de ea și o simțeam fără rost. M-am apucat, deci, după vârsta de 4 ani, să învăț limba tuturor, să-i urmez eu pe ceilalți, să descopăr umilința de a încerca să comunic eu în limba lor, poezia fiind chiar acest exercițiu de umilință.

 

  • Bunătatea poate ține loc și de înțepciune și de frumusețe, lipsa ei le face pe celelalte de prisos.

 

  • Adesea oamenii confundă civilitatea cu slăbiciunea. Sunt atât de obișnuiți cu grosolănia, încât cine nu-i grosolan pare că nu are puterea să fie, și ceea ce este o calitate devine o carență.

 

  • Toată viața am fost obligată să mă scuz nu pentru defectele, ci pentru calitățile mele. De altfel, acestea din urmă mi se și reproșau.

 

  • Poate că toate conflictele dintre oameni ar putea fi explicate printr-o singură cheie: aceea a dorinței de manipulare. Nu putem ierta celorlalți încercările și adesea succesul de a ne manipula și, în egală măsură, refuzul de a se lăsa manipulați de noi, după cum ei nu ne iartă rezistența pe care o opunem manipulărilor lor și încăpățânarea cu care nu renunțăm să-I manipulăm.

 

  • Spaima de pierderea timpului golește timpul, în mod dramatic, de orice conținut. De teamă că va trece, nu reușesc să fac altceva decât să  fiu obsedată de a-l folosi cât mai complet. Dar emoția, graba, zgârcenia și teama, că în tot acest timp el se risipește nefolosit în întregime, face să-mi tremure mâinile, incapabile să-l rețină și să-l împiedice să mi se scurgă printre degete.

 

  • Sunt femeie, sunt intelectual, sunt scriitor, sunt român, sunt creștin, și în cadrul fiecăreia dintre aceste categorii cărora le aparțin, mă simt amenințată și mă simt în opoziție.

 

  • Oroarea aproape patologică față de putere explică majoritatea actelor mele, de la cele mai bune până la cele mai rele.

 

  • Nu am simțit niciodată nevoia să fiu în avangardă, dar m-am simțit totdeauna en garde, cum spun spadasinii, în fața timpului, pentru că mi s-a părut mai important să nu mă marcheze el pe mine, decât să îl marchez eu pe el.

 

  • Am fost întotdeauna liberă în sensul revoltei împotriva nedreptății, niciodată în sensul indiferenței față de ea.

 

  • Încăpățânarea de a exprima inexprimabilul care se numește uneori poezie…

 

Publicat în nr.1/2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *