Idei din jurnal

Vechii legislatori se exprimau adesea în versuri. La Crotona, de exemplu, legile pitagoreice erau considerate sacre și formulate în tropi. Întrebarea este dacă se recursese la versuri pentru a fi mai ușor de ținut minte sau pentru a trece asupra lor ceva din misterul intimidant al poeziei.

Între 2 și 4 ani am inventat o limbă pe care, la început o vorbeam numai eu, dar pe care toți cei ce mă iubeau din jurul meu au învățat-o ca să se poată înțelege cu mine. Cum s-ar spune, între 2 si 4 ani am trecut prin experiența – pe care apoi am depășit-o – suprarealistă, considerându-mă deasupra realității și așezând în locul ei o alta inventată de mine. Și tot atunci am avut fani, care m-au urmat în această experiență limită, fani care continuau să comunice între ei, în glumă, în limba inventată de mine, și după ce eu mă plictisisem de ea și o simțeam fără rost. M-am apucat, deci, după vârsta de 4 ani, să învăț limba tuturor, să-i urmez eu pe ceilalți, să descopăr umilința de a încerca să comunic eu în limba lor, poezia fiind chiar acest exercițiu de umilință.

Bunătatea poate ține loc și de înțepciune și de frumusețe, lipsa ei le face pe celelalte de prisos.

Adesea oamenii confundă civilitatea cu slăbiciunea. Sunt atât de obișnuiți cu grosolănia, încât cine nu-i grosolan pare că nu are puterea să fie, și ceea ce este o calitate devine o carență.

Toată viața am fost obligată să mă scuz nu pentru defectele, ci pentru calitățile mele. De altfel, acestea din urmă mi se și reproșau.

Poate că toate conflictele dintre oameni ar putea fi explicate printr-o singură cheie: aceea a dorinței de manipulare. Nu putem ierta celorlalți încercările și adesea succesul de a ne manipula și, în egală măsură, refuzul de a se lăsa manipulați de noi, după cum ei nu ne iartă rezistența pe care o opunem manipulărilor lor și încăpățânarea cu care nu renunțăm să-I manipulăm.

Spaima de pierderea timpului golește timpul, în mod dramatic, de orice conținut. De teamă că va trece, nu reușesc să fac altceva decât să fiu obsedată de a-l folosi cât mai complet. Dar emoția, graba, zgârcenia și teama, că în tot acest timp el se risipește nefolosit în întregime, face să-mi tremure mâinile, incapabile să-l rețină și să-l împiedice să mi se scurgă printre degete.

Sunt femeie, sunt intelectual, sunt scriitor, sunt român, sunt creștin, și în cadrul fiecăreia dintre aceste categorii cărora le aparțin, mă simt amenințată și mă simt în opoziție.

Oroarea aproape patologică față de putere explică majoritatea actelor mele, de la cele mai bune până la cele mai rele.

Nu am simțit niciodată nevoia să fiu în avangardă, dar m-am simțit totdeauna en garde, cum spun spadasinii, în fața timpului, pentru că mi s-a părut mai important să nu mă marcheze el pe mine, decât să îl marchez eu pe el.

Am fost întotdeauna liberă în sensul revoltei împotriva nedreptății, niciodată în sensul indiferenței față de ea.

Publicat în nr.1/2021