Iustin Panța – 20. Premiul Național pentru debut în poezie „Iustin Panța”

Pentru literatura tânără a ultimelor două decenii, Premiul Național pentru debut în poezie „Iustin Panța”, decernat în fiecare toamnă la Sibiu, a însemnat o confirmare a valorii și a încrederii învestite într-un poet aflat la început de drum.

Laureații sunt nume deja relevante ale poeziei noastre: Valentin Radu, Claudiu Komartin, Ruxandra Novac, Oana Cătălina Ninu, Andra Rotaru, Andrei Doboș, Daniela Popa, Mihai Duțescu, Stoian G. Bogdan, Andrei Dósa, Teodora Coman, Krista Szöcs, Vlad A. Gheorghiu, Florentin Popa, Robert G. Elekes, Ana Donțu, Cristina Stancu, Andreea Lupu, Ioana Vintilă, Anastasia Gavrilovici.

Cum sunteți printre cei care, la vremea cuvenită, au primit acest premiu, Redacția Euphorion vă roagă să răspundeți la câteva întrebări:

1. Ce a însemnat acest premiu pentru voi? Ce înseamnă, pentru un poet debutant, premiile literare?

2. Cum vă raportați la poezia lui Iustin Panța? Ce este armonios și ce este disonant în felul în care scrisul și sensibilitatea voastră întâlnesc literatura lui Iustin Panța?

Vlad Alui Gheorghe

1. Premiul „Iustin Panța” pentru volumul de debut rămâne cel mai prestigios premiu pe care l-am obținut până acum. Poate că atunci nu prea înțelegeam cât de mult înseamnă, dar cu timpul am găsit că sunt într-o companie cu voci importante ale poeziei românești. Nu mai sunt la curent cu ce concursuri literare se mai desfășoară acum, nu mai știu ce premii se dau, pentru că și vremurile au fost de o așa natură că n-am mai prins șirul întâmplărilor, dar sunt convins că și acum, premiile literare înseamnă foarte mult pentru un poet debutant, pentru că îți reconfirmă faptul că faci o treabă măcar ok, că te mai scot în față, și mai ales că de fiecare dată și mica atenție financiară reprezintă mult pentru cineva care a tot auzit de când a spus prima oară oricui că scrie poezie că n-o să-i aducă niciodată un leu treaba asta. Măcar pentru 3 secunde poți crede că ai învins.

2.Născut după 90, cred că ar  fi fost destul de greu de găsit volumele antume ale lui Iustin Panța în momentul în care m-am apucat de citit poezie. Norocul foarte mare este că sunt câțiva oameni care l-au făcut pe Iustin Panța să fie atât de prezent în anii aceștia, oferindu-le celor ca mine câteva antologii, volume de inedite & grupaje de versuri constante în reviste sau pe bloguri și siteuri literare. Cel mai recent am găsit la FILIT Iași 2021, cartea lui Iustin Panța „despre călătoriile (sau însingurările) mele” apărută la editura Charmides, și pe care am citit-o chiar atunci, în timpul unui eveniment. Nu cred că poate fi vorba de armonie sau disonanță, ci mai degrabă de bucuria că am regăsit o voce cunoscută, o familiaritate pe care o mai găsesc când dau întâmplător prin casă sau pe net de un text  al lui Aurel Dumitrașcu pe care l-am uitat.

Ana Donțu

Poezia lui Iustin Panța a fost pentru mine, în primul rând, un alt fel de a percepe lucrurile și întâmplările din jurul meu, de a le asimila într-un mod diferit decât obișnuiam, pentru că asta face înainte de toate literatura bună. Îmi amintesc cum începusem să observ urmele pe care le lasă obiectele în cameră, după ce citisem câteva poeme de-ale lui, obiecte care în felul acesta au ieșit din banalitate. Inevitabil, contactul cu poezia cu care rezonezi te modelează treptat, iar asta ajunge să se manifeste și în scrisul tău. Faptul că mi s-a acordat un premiu care-i poartă numele îmi amintește, mai ales, că acest poet a participat la formarea mea, dincolo de încurajarea pe care ți-o poate oferi un premiu onest atunci când abia ai luat-o pe această cale.

Daniela Popa (Moldoveau)

            A primi un premiu pentru poezie la începuturi înseamnă, mai întâi de toate, să fi fost citit, și asta e, în sine, o mare realizare pentru o persoană introvertită și timidă așa ca mine, apoi să fi lăsat o impresie, să fi trezit o emoție, și, mai apoi, să fi reușit prin ceea ce ai scris să faci ca impresia, emoția să se distingă între și dintre atâtea altele, să se cuibărească.

            Înseamnă să te adopte și alți poeți, dar mai ales cititori, ca înger al podului, să treacă prin poezia ta ca pe un pod peste prăpăstii la capătul căruia să își spună că merită, că trebuie să ajungă deoarece presimt că de cealaltă parte îi așteaptă ceva nou și familiar, deopotrivă, cu încrederea că, și dacă mai sunt șipci lipsă și pare fragil, nu o să se prăbușească. E o intimitate înnobilantă să împărtășești această călătorie prin și spre tine însuți, până la urmă, care este poezia; îți exersează privilegiul homodiegetic de a fi tu cel care alege drumul, impune ritmul, cântărește experiența și îi dă sens și numai prin faptul că ajunge instantaneu să facă parte din celălalt, cititorul ideal, pe care îl respecți și îl admiri, la acuratețea transbordării căruia îți dorești să fi contribuit și tu.

            Printre cei care m-au citit astfel se află Dumitru Chioaru, Radu Vancu, poeți care au știut să mă încurajeze să-mi descopăr și să-mi cizelez vocea în cenaclurile lor, au creat spațiul afectiv, acel cerc de lumină unde mi-am căutat și eu cheile, apoi, Alexandru Mușina, președintele juriului la momentul când mi-a fost acordat premiul de poezie „Iustin Panța”, oameni esențiali în viața noastră, care ne învață să ne percepem nu ca fiind marginali, plutind în derivă, ci dimpotrivă, să ne simțim cumva triumfători când „deschidem/ Nasturii aerului și posedăm furioși/Trupul cald încă al iluziei”.

            Și când premiul de poezie poartă numele „Iustin Panța”, materializându-i, astfel, postulatul: „Lucrurile s-au născut în numele meu”, parcă simți ceva așa ca o aripă mai grea pe umăr. Faptul că am fost asimilată unui ecosistem în care se regăsesc voci-reper ale poeziei de astăzi și în care tutelajul poeziei lui Panța infuzează, de acum, un echilibru stabil, a fost o întâmplare catalizatoare pentru mine ca tânără poetă, pe atunci. Poezia lui mi s-a topit atât de natural în sevă încât, citindu-l, nu am mai putut scrie în afara ei, sau asta îmi place să cred. La fel mi s-a întâmplat cu poezia lui Mircea Ivănescu, de pildă, senzația aceea că ai ajuns acasă.

            E un mic miracol să poți deveni parte integrantă a lumii altcuiva, doar din câteva cuvinte. Cel puțin am încercat.

Krista Szöcs

1.Cred că ar trebui să încep cu sincronicitățile care s-au învârtit în jurul acestui premiu. Am avut prima lectură în cadrul unei gale Iustin Panța, când eram studentă și membră a cenaclului Zona Nouă. Acolo m-a auzit Ion Mureșan citind câteva poeme în care Mariana Marin (madi) era personajul principal, iar peste un an, invitat în cadrul aceleiași gale, Ion Mureșan m-a căutat și mi-a propus să public la editura Charmides. Peste încă un an, am citit deja din volumul la care lucram, iar anul următor am fost anunțată că am luat premiul Iustin Panța pentru debut. Nu m-am așteptat la nimic din toate astea, iar anii care au trecut de la apariția cenaclului Zona Nouă până la debut au fost unii de continuă surprindere. Îmi era greu să cred că cineva care vine dintr-o familie simplă, fără vreo tangență cu literatura, care nu avea cărți în vreo bibliotecă a familiei sau personală, care a citit cărțile de la premiere de câteva ori și se bucura de orice carte îi pica în mână, poate să câștige un premiu pe care l-au câștigat poeți buni și foarte buni, pe care îi citeam cu plăcere. Nu știu ce înseamnă premiile literare pentru un poet debutant în general, știu doar că pe mine m-a ajutat adesea să mă motivez mai mult, să scap de sindromul impostorului pentru perioade lungi, să prind curaj și să public mai departe.

2. Iustin Panța are un vers la care țin mult și pe care l-am folosit în mai multe contexte. Nu doar în scris, dar și în încercarea de a-mi explica mie și altora câte ceva despre lucrurile simple.

„Numai lucrurile simple nu dezamăgesc niciodată” este ca un refren la care mă întorc adesea încercând să mă opresc din goana după lucruri complicate, lucruri care par să nu-și găsească locul în universul propriu, dar de care uneori cred că e nevoie pentru a ieși din rutină și din liniște, care, la cel cum spune și Iustin Panța, nu e deloc un lucru simplu. În poemele lui Iustin Panța gesturile sunt atât de bine detaliate că pot fi pictate secundă cu secundă, ca atunci când torni apa din ceainic și, pe fundal, ca o subtitrare, începe exemplificarea mișcării umerilor, a poziției capului, a degetului mic ridicat. Această atenție a detaliilor aș fi vrut să o am și eu, la fel și răbdarea cu care alege cuvintele în poeme care redau întâmplări firești, niște obiecte mișcate exact când e nevoie și pe aceeași suprafață, fără să se depășească intențiile acelui univers simplu și concret unde gândurile vin doar ca să liniștească.

Cristina Stancu

1.Sunt foarte mândră de acest premiu, îl menționez mereu atunci când mi se cer note biografice, cred că e unul dintre cele mai respectate premii literare pentru debut de la noi și îmi doresc să aibă o viață lungă. Perioada debutului este una foarte vulnerabilă, supusă influențelor și opinilor de tot felul, iar premiile fac mult bine poeților debutanți, construiesc încredere.

2. De fiecare dată când îl recitesc pe Iustin Panța găsesc în poemele lui o naturalețe și o intensitate nedeclamativă pe care le întâlnesc mai rar în lecturile mele și pe care aș vrea să le câștige și textele pe care le scriu eu, la un moment dat. Cu ocazia acestui scurt chestionar am recitit câteva poeme de-ale lui Panța și mi-am dat seama că ele acționează de fapt ca un fel de atmosferă, un dom care îl acoperă și îl influențează subtil pe cititor. Așa cum, de exemplu, poemele Marianei Marin îmi dau uneori impresia că sunt mijloace de transport către un anumit spațiu imaginar/mental, unul foarte specific pe care doar ea îl putea construi. Apreciez firescul poeziei lui Iustin Panța și armonia pe care parcă o calculează înainte să o așeze între cuvinte. Uneori în poemele lui se strecoară situații aparent banale care devin însă fermecătoare, pline de calm și de tot felul de alte emoții, iar asta doar datorită modului în care sunt așezate cuvintele unele lângă altele. Aș vrea să ajung să scriu și eu cu magia asta în cele din urmă.

Ioana Vintilă

1.A însemnat, bineînțeles, un boost de încredere în ceea ce a sfârșit intitulat “Păsări în furtuna de nisip”. Premiile de la început de drum sunt, poate, cele mai importante, sunt confirmarea faptului că nu ai greșit atunci când ai trimis acel  prim manuscris în lume. Reprezintă, în același timp, un plus de vizibilitate – lucru care știm că lipsește de multe ori volumelor de poezie, și ce e minunat e că aceasta vine și doar cu nominalizările din cadrul premiilor.  Premiul Național pentru debut în poezie „Iustin Panța” a fost cel de-al doilea premiu pe care l-a luat “Păsări în furtuna de nisip”. Am urmărit acest premiu (împreună cu zilele Iustin Panța care se desfășoară la Sibiu, orașul meu natal) de-a lungul mai multor ani înainte de a pleca la facultate, așadar nu cred că mai e nevoie să detaliez cât de mult a însemnat acesta, mai ales știind nume de poeți pe care-i admir și care îl câștigaseră înaintea mea.

2. Am citit poezia lui Iustin Panța cu preponderență în liceu, aproximativ în vremea în care am făcut cunoștință cu poezia lui Mircea Ivănescu. Atunci scrisul meu era un ghem de furie – uneori dezlânat, întins pe suprafața unei podele întregi, alteori strâns și ținut sub presiune. În orice caz, ceva ce clocotește sub un capac bine înfipt, scris nelipsit de cuvinte dure sau mari. De atunci, nu s-au schimbat tare multe, însă poezia lui I.P. mi s-a părut că vine în antiteză cu scrisul meu, trecut sau prezent: în timp ce încă am tendința de a concentra în texte un cumul de stări sub presiune, poezia lui e un carusel liniștit, cu sunetul roților aproape pe mut, care reușește cu  lucrurile (lui) simple (care) nu dezamăgesc niciodată să atenueze tonul poeziei mele. Ceea ce caut, în fond, să schimb în scrisul meu.