Libertate şi literatură

Ultimul număr al revistei noastre pe 2020 a fost dedicat unor scriitori sibieni aparţinând unor generaţii literare diferite, în pagini care începeau cu un frumos și instructiv cuvânt despre generaţii al președintelui Academiei Române, Ioan Aurel Pop. Acest cuvânt se încheia cu o idee care ar trebui să fie reţinută de întreaga suflare, de la vlădică la opincă: epoci istorice întregi sunt denumite cu numele unor generaţii literare marcante. Lucrurile nu se vor schimba, fără discuție, nici azi, nici mâine sau poimâine. Și chiar dacă nu ar fi chiar așa, epoci întregi ale omenirii se vor fi fiind raportate la nume mari ale culturii, creatori ai patrimoniului unei nații sau a unor civilizații întregi.

            Cultura este expresia libertății umane, iar libertatea, așa cum o înțelegem noi azi, este libertatea omului pentru simplul fapt că este om. O idee nu întotdeauna pe placul celor vremelnic privilegiați cu „libertăți” care mai de care, ca și când o țară, un popor, un continent n-ar fi mai mult decât o corporație bazată pe stricta eficiență a afacerilor. Organizarea regatului omului aici pe pământ, scrie undeva Braudel privitor la poziţia omului ajuns pe pragul modernității, poate fi caracterizată cel mai bine prin cuvintele lui Nietzsche, care sintetizează perfect acest lucru, adică prin instaurarea „forțelor pozitive ale culturii moderne: eliberarea gândirii, disprețul față de autorități, victoria formării intelectuale asupra privilegiului nașterii (sau, în termenii din Quattrocento, victoria conceptului de humanitas asupra celui de nobilitas), entuziasmul pentru știință, eliberarea individului…”. Iar literatura este chiar una dintre expresiile fundamentale ale libertății umane.

            Acest număr al revistei noastre are îi are în vedere pe şaizecişti, Generaţia de la 60, adică acea generaţie care a refăcut legătura, după o perioadă nefastă, cu marea generaţie interbelică. Chiar dacă ar fi doar atât, ar fi destul ca să nu se treacă uşor peste generaţia lui Nichita Stănescu, Marin Sorescu sau Ştefan Bănulescu. Sigur, condiţiile în care această generaţie a scris şi a publicat nu au fost caracterizate prin deplină libertate. În aceste condiţii, pe lângă talent, aceeşti scriitori au dovedit o ingeniozitate de necontestat. Şi să nu uităm un lucru: generaţia războiului (aşa numita „generaţie pierdută”, între care un loc de frunte a fost ocupat de membrii Cercului Literar de la Sibiu), tot în aceşti ani de dezgheţ s-a impus în cultura noastră. Desigur, este imposibil de a epuiza, chiar şi în mai multe numere de revistă, aspectele importante ale acestei literaturi. Au colaborat la acest număr scriitori importanţi ai generaţiei şaizeciste, aflaţi printre noi, precum Ana Blandiana, Nora Iuga, Rodica Braga, Irina Petraş, Vasile Igna, Ovidiu Genaru, Constantin Abăluţă, Ion Pop, Cornel Ungureanu, Constantin Cubleşan, la care s-au adăugat mai multe articole ale unor autori contemporani de vârste şi generaţii diferite dedicate unor scriitori consideraţi deja “clasici”ai generaţiei şaizeciste, fie că mai sunt sau nu în viaţă, ca Marin Sorescu (de la a cărui naştere se împlnesc în acest an 85 de ani şi de la a cărui moarte 25), Ileana Mălăncioiu, Ştefan Bănulescu, A. E. Baconski, Mircea Zaciu sau D. R. Popescu. Această generaţie, care a dat naştere unei literaturi de mare valoare estetică, de rang european, merită, azi ca şi mâine, întreaga noastră atenţie şi consideraţie.

Publicat în nr.1/2021