mic tratat despre n

(pentru Iustin, la douăzeci de ani distanță, dintr-o nouă lume despre care ar fi scris și el cu mistuire)

despre nebunie se înghesuie lumea să vorbească de parcă ar fi un supermarket în care găsești orice produs

dacă deschizi ochii asemeni unor găletușe răsturnate vezi că nebunia e ceva precis

o stare de neînțelegere căreia nu-i găsești suprafața o avalanșă somnoroasă pe care nu știi cum s-o oprești

nebunia are o îngălbenire a înțelesurilor din care nu se ivește puroiul ci o muțenie despre care se știe că are mereu o pieliță acră

acolo în nebunie oricine se poate întoarce acasă dacă acasă înseamnă să te găsești între două solitudini care își cos între ele năframa

când capul stă lângă picioare și nu se miră că stă lângă ele și privește picioarele ca pe niște surori adormite

nebunia e și atunci când stai o noapte-ntreagă cu o cruciuliță zdrobită în mână și te rogi pentru ceva ce ar putea fi luminos doar dacă mai întâi s-ar întuneca până la capăt

răstimpul nebuniei poate fi îndelungat ori cât un pocnet din degete de parcă un popor întreg ar căuta contururile înțelegerii și-apoi le-ar răzui de funingine

de parapet rămân agățate zgârciurile din care adevărul s-a înfățișat ca o lumânare pe trei sferturi arsă mucegăită de respirația celor care au aprins-o și au suflat în ea

nebunia și poporul ei au purtat războaie au avut prapuri și împărății golite ale cerurilor

nebunia n-a însemnat nimic tocmai atunci când a fost ultima nebunie epuizată până la osul curățat de orice fel de carne

timp ostyl (parafat cu ygrec)

timp debyl (psihoza din noi dă din lăbuțe ca un pui de animal)

am început să scriem și să citim  ca ET

ce se găsește pe chip când nebunia trece pe-aici?

mai întâi o frică lihnită care se culcușește în ochi ca un câine bolnav

apoi o spaimă care își caută găuri de umplut cu nisip

apoi nebunia nu mai vrea să plece și stă lipită ca o ventuză iar grozăvia ei coboară în gură

și dinții sunt friguroși gingiile se usucă iar buzele se încalecă una pe alta

aceasta e nebunia cea mai de temut și încovrigată

atunci se știe că întunericul are firișoare electrice și trupul e stins ca eterul

atunci niciun fel de istorie a veșniciei nu mai poate fi înlocuită

fiindcă iată nebunia conturată stă lângă noi pe pat cu genunchii la gură și ne privește în ochi și ne susură retezat că încă mai este destulă încă nu a fost consumată

în muțenie se găsește un țipăt stors de toate muțeniile și despicătura din limba ei e împunsă de ace

atunci ar trebui ca noi să-i punem plasturi și să o lecuim pe nebunie de nebunie

și privind-o la rândul nostru în ochi să alungăm orice zgârci tremurător al spaimei

dar din gâtlej tocmai atunci se ivește rostogolindu-se cu mărgelușele ei de salivă necuviincioasa întrebare

și dacă nebunia e un balon de săpun care nu se sparge?