Neil Gaiman, între benzi desenate, fantasy și horror

În episodul 21 din seria 11 a serialului de comedie „Teoria Big Bang”, magazinul de benzi desenate în care personajele își petrec o bună parte din viață devine brusc extrem de cunoscut, fiindcă Neil Gaiman face o postare pe Twitter în care îl menționează. Mai târziu, Gaiman are chiar o apariție în episod, iar, cu această ocazie personajele, (patru fizicieni geniali cu o pasiune pentru benzi desenate și universuri alternative) îl contrazic pe autor în privința cărților scrise chiar de el (și nici nu îl recunosc). Episodul explorează un comportament tipic fanilor de literatură fantasy și SF și, mai ales, de benzi desenate, care ajung, uneori, să știe mai mult decât autorii despre universurile ficționale create chiar de aceștia.

Printre fanii genurilor SF și fantasy, două dintre așa-numitele „genuri speculative”, există o categorie aparte de cititori, unică și complet atipică: cititorii seriilor de benzi desenate. O prezență relativ recentă în lumea culturii pop românești, benzile desenate sunt un fenomen dincolo de ocean, atrăgând fel de fel de cititori, cu varii preocupări și interese și cu diferite niveluri de cultură. Evident, nu strică faptul că Marvel și DC au investit sume colosale pentru realizarea unor filme derivate din universurile benzilor desenate, care au adus mult mai mulți fani în zona aceasta de interes. Partea bună în existența acestor fenomene media este faptul că ele atrag foarte mulți liceeni înspre librării, o categorie specială de cititori.

Multe nume literare contemporane sunt prinse în lumea benzilor desenate, pentru că ele promit mulți fani înfocați. Unul dintre cei mai cunoscuți autori de literatură fantasy care a explorat zona benzilor desenate este Neil Gaiman, creator al unor universuri fantasy cu accente horror sau ludice, dintre care cele mai cunoscute sunt, probabil, „Sandman” și „Zei americani”. Cu o imaginație desăvârșită și o abilitate inegalabilă de a conjuga realitatea cu fantezia, Gaiman a creat romane care transcend limitele genurilor convenționale. De la povestiri sumbre și înfricoșătoare, până la povești magice și pline de farmec, fiecare pagină scrisă de el este un portal către o lume nouă și enigmatică.

Mitologia reinterpretată

Într-o eră dominată de ficțiunea comercială, Gaiman se remarcă prin prospețimea și originalitatea conceptelor. Scrierile sale au o adâncime emoțională și o complexitate în construcție care îi fascinează pe cititori și îi invită să reflecteze asupra lumii și asupra propriei umanități. Un prim aspect intens exploatat de opera lui Neil Gaiman este abordarea mitologiei și folclorului. În scrierile sale, el creează un univers al miturilor și al poveștilor tradiționale, pe care le redefinește și le reinventează într-un mod captivant. Câteva dintre lucrările sale cele mai cunoscute în care se evidențiază această abordare, sunt „Zei americani”, „Neverwhere” și „Sandman”.

În romanul „Zei americani”, Gaiman explorează mitologia și credințele într-un mod original. În poveste, zeitățile vechi ale lumii sunt aduse în America de către imigranți și trăiesc o viață clandestină, pierzându-și puterile, pe măsură ce oamenii își pierd credința în ei. Autorul integrează mitologia nordică, egipteană și multe alte tradiții în poveste, prezentându-le într-o manieră modernă și realistă. Prin acest roman, Gaiman explorează natura credinței și puterea miturilor într-o societate în schimbare constantă. Romanul, publicat în 2001, explorează ideea că zeii vechi din diverse culturi și mitologii au fost aduși în America de imigranții care i-au venerat, dar au fost uitați și înlocuiți de zeii noi ai tehnologiei și consumului. Prin intermediul personajului principal, Shadow, un fost deținut care devine bodyguardul lui Mr. Wednesday (o întruchipare a lui Odin), romanul urmărește o confruntare între zeii vechi și cei noi, dar și o călătorie inițiatică a lui Shadow prin America profană și sacră.

Tema mitologiei și a folclorului este prezentă pe mai multe niveluri în roman. Pe de o parte, romanul reinterpretează și adaptează miturile clasice la contextul american, arătând cum zeii vechi își păstrează sau își pierd identitatea și puterea în funcție de credința oamenilor. De exemplu, Vulcan, zeul roman al metalurgiei și armelor, devine un industriaș bogat, care profită de pe urma cultului armelor de foc în America. Pe de altă parte, romanul creează noi mituri și simboluri, care reflectă realitatea contemporană, cum ar fi Blackout, un zeu al întunericului, care se naște din frica oamenilor față de lipsa curentului. De asemenea, romanul folosește elemente de folclor american, cum ar fi legendele urbane, fantomele sau locurile sacre ale popoarelor indigene, pentru a construi o atmosferă de mister și magie.

Un alt aspect al temei mitologiei și a folclorului este rolul lor în definirea identității personale și colective. Shadow, care are origini mixte (tatăl său este un zeu african, iar mama sa este o americană albă), se simte dezrădăcinat și fără sens. Prin contactul cu zeii vechi și noii, el își descoperă propria natură divină și își găsește un scop în lupta pentru supraviețuirea tradițiilor ancestrale. În același timp, romanul sugerează că America este o țară lipsită de o mitologie unitară, dar care posedă o mitologie fragmentată și diversă, în care diferitele culturi și credințe se ciocnesc sau se îmbină. Astfel, tema mitologiei și a folclorului în „Zei americani” invită la o reflecție asupra rolului pe care îl au poveștile și simbolurile în viața noastră.

În „Neverwhere”, Gaiman ne introduce într-o Londră alternativă, numită „Londra de Jos”, unde personajele principale se confruntă cu creaturi fantastice și zeități ascunse. Autorul folosește elemente de folclor urban și mitologie pentru a crea un decor plin de mister și pericol. În această poveste, Gaiman combină abil miturile și legendele cu aspecte contemporane, rezultând o lume captivantă și înspăimântătoare. Prin această poveste plină de mister și pericol, Gaiman aduce în prim-plan elemente de folclor urban și mitologie, creând un cadru remarcabil pentru acțiune, personaje și simboluri.

Acțiunea romanului se desfășoară în Londra de Jos, o versiune întunecată și ascunsă a capitalei britanice. Această lume subterană este populată de personaje fantastice și creaturi mitologice, iar regulile obișnuite ale realității nu se mai aplică. Richard Mayhew, personajul principal, călătorește în această lume alternativă după ce îi salvează pe doi locuitori ai acestui oraș, Door și Hunter. Într-o călătorie plină de pericole și întâlniri ciudate, Richard descoperă o lume în care miturile și legendele prind viață. În universul „Neverwhere”, Gaiman integrează miturile și legendele urbane în poveste, creând un mediu în care personajele principale se întâlnesc cu zeități și creaturi din folclorul britanic. De exemplu, în roman apare Lamia, un personaj monstruos și înspăimântător, ce devorează căldura ființelor vii. Ea  reprezintă o reinterpretare modernă a personajului mitologic Lamia, iubita lui Zeus pe care Hera o pedepsește, transformându-i copiii în monștri. De asemenea, personajele însele reflectă influența mitologiei și folclorului. Door, femeia pe care Richard o salvează și care îi deschide ușa către Londra de Jos, are o putere misterioasă de a deschide orice ușă. Acest aspect al personajului amintește de mitul lui Ianus, zeul roman al ușilor și al începuturilor, oferind o conexiune subtilă cu mitologia clasică.

Simbolurile joacă, de asemenea, un rol important în crearea unei atmosfere mitologice în romanul „Neverwhere”. În Londra de Jos apar o serie de locuri și obiecte care sunt încărcate de semnificație mitologică. De exemplu, Knightsbridge, un cartier din Londra de Jos, sugerează legături cu cavalerii medievali și cu o lume străveche și eroică. De asemenea, Angelus, o stație de metrou în care se petrec evenimente cheie ale poveștii, evocă imaginea îngerilor și a tărâmului divin. Prin utilizarea mitologiei și a folclorului în „Neverwhere”, Neil Gaiman creează o lume bogată și întunecată, în care personajele și evenimentele aduc la viață o narațiune captivantă. Abordarea ingenioasă a miturilor și legendelor adaugă profunzime și complexitate narațiunii, transformând Londra de Jos într-un tărâm mitologic și într-un cadru fascinant pentru aventura personajelor. Astfel, romanul „Neverwhere” oferă o călătorie captivantă prin umbrele mitologiei și folclorului, reconfirmând capacitatea lui Neil Gaiman de a îmbina magistral realitatea și fantezia.

Un alt exemplu notabil al abordării mitologiei și folclorului în opera lui Gaiman este seria de benzi desenate „The Sandman”. Aceasta urmărește povestea lui Morfeu (sau Visul) și a fraților Entități, personificări ale aspectelor fundamentale ale vieții umane. Visul este stăpânul lumii viselor și al poveștilor, dar și un creator și un prizonier al propriilor sale creații. Gaiman îmbină miturile clasice cu fantezia modernă și folclorul, creând o narațiune complexă și profundă despre puterea viselor și a imaginației. El reinterpretează personaje mitologice precum Morfeu, Hera și Orfeu, aducându-le într-un context contemporan, și explorează teme precum viața, moartea și destinul uman.

În roman, Gaiman folosește o varietate de personaje, acțiuni și simboluri inspirate din diverse surse mitologice și folclorice. Astfel, trimițând la mitologia greacă, Visul are o relație complicată cu sora sa Moartea, care îi oferă sfaturi și îl provoacă să se schimbe. De asemenea, Visul se confruntă cu zeul Hades și cu regina Persefona pentru a-și recupera unul dintre obiectele pierdute. În plus, Visul are o aventură cu zeița Nopții, care îi dă naștere unui fiu numit Orfeu. Din perspectiva mitologiei nordice, Visul se aliază cu zeii Asgardului pentru a lupta împotriva lui Loki și a lui Thor, care încearcă să distrugă lumea viselor. Visul îl ajută și pe Odin să găsească o soluție pentru Ragnarok, sfârșitul lumii nordice. Visul îi întâlnește și pe zeii Egiptului Antic, care îi cer să le judece pe cele două surori Bast și Sekhmet, care se luptă pentru tronul Egiptului. Apar și elemente din mitologia japoneză, Visul participând la un concurs de povești cu un călugăr budist și cu un kitsune (o vulpe magică). Într-un alt fir narativ, Visul se împrietenește cu o fată numită Nuala, care este o zână trimisă de regele zânelor ca dar pentru Vis. De asemenea, Visul îi datorează un serviciu regelui zânelor pentru că i-a salvat viața în trecut. Aceste elemente trimit la mitologia celtică. Apar și legături strânse cu personajele din Ciclul arthurian, cum ar fi Merlin, Morgana le Fay și Lady Johanna Constantine. Visul intervine în viața lui William Shakespeare, căruia îi oferă inspirație în schimbul unor piese de teatru bazate pe mituri. O trimitere la folclorul american o reprezintă faptul că Visul se confruntă cu un grup de oameni care au furat una dintre părțile sale esențiale și au ținut-o captivă timp de 70 de ani. De asemenea, Visul se implică în destinul unei familii americane numite Waker, care are o legătură specială cu lumea viselor.

Viziunea asupra mitologiei din romanul „The Sandman” este una pluralistă și relativistă, care nu recunoaște o ierarhie sau o valoare absolută a diferitelor surse mitologice și folclorice. În schimb, acestea sunt prezentate ca fiind interdependente, intertextuale și influențabile reciproc. De exemplu, Visul se implică în evenimente care afectează mai multe mitologii cum ar fi Ragnarok sau răpirea Persefonei și le modifică în funcție de propriile sale interese sau nevoi. El își recunoaște propria condiție de personaj mitologic și de creație narativă, care poate fi contestată sau schimbată de alți autori sau cititori.  Deci, viziunea asupra mitologiei din „The Sandman” problematizează și destabilizează noțiunea de identitate, atât a personajelor cât și a cititorilor. Personajele din roman sunt adesea confruntate cu situații care le pun la îndoială sau le schimbă identitatea, cum ar fi pierderea sau recuperarea unor obiecte simbolice, transformarea fizică sau psihică, întâlnirea cu alte variante ale sinelui sau cu alți semeni, sau moartea și renașterea. Visul își schimbă înfățișarea și comportamentul în funcție de context și de interlocutor, dar și în funcție de propria sa evoluție. Cititorii, la rândul lor, sunt provocați să își reconsidere identitatea culturală, etnică, religioasă, sexuală sau de gen prin raportare la alteritatea reprezentată de personajele și poveștile din diverse mitologii și variante de folclor. De asemenea, cititorii sunt invitați să își recunoască propria lor alteritate față de textul pe care îl citesc, care este o construcție narativă ce nu poate fi redusă la un singur sens sau adevăr. Astfel, se poate spune că viziunea asupra mitologiei din „The Sandman” se leagă de tema identității și a alterității prin modul în care explorează dificultatea și dinamica definirii de sine și a celuilalt într-o lume pluriculturală și cu mai multe paliere narative. De asemenea, se poate spune că această viziune este influențată de perspectivele post-coloniale, care oferă o critică a discursurilor hegemonice și o valorizare a diferenței și a hibridității. Viziunea asupra mitologiei din romanul „The Sandman” este în consonanță cu ideologia literară postmodernă, deoarece ambele abordează poveștile ca fiind construcții subiective și contingente, care pot fi reinterpretate sau rescrise în funcție de context și de perspectivă. Ambele folosesc elemente de ironie și parodie pentru a critica sau a submina autoritatea sau legitimitatea unor discursuri dominante sau tradiționale.

Prin utilizarea mitologiei și folclorului, Neil Gaiman adaugă o adâncime și o bogăție remarcabilă poveștilor sale. El nu se limitează doar la a relata mituri și legende, ci le reconstruiește și le reinterpretează pentru a le face relevante și captivante în contextul actual. Folosindu-se de aceste elemente, el explorează întrebări fundamentale despre natura umană, credință, imaginație și moștenire culturală. În acest fel, Gaiman demonstrează talentul său de a reinventa miturile și poveștile tradiționale, transformându-le în opere contemporane care continuă să fascineze.

Realitate și fantezie

Gaiman este, de asemenea, cunoscut pentru abilitatea sa de a crea povești în care granița dintre realitate și fantastic devine neclară. Realitatea e o magmă permeabilă, în care fantasticul apare în cele mai neașteptate locuri. Similar, personajul aflat în lumea supranaturală se poate trezi proiectat în realitate în cele mai neașteptate momente. Câteva dintre romanele cele mai notabile ale lui Gaiman, care exemplifică această estompare a granițelor sunt „Neverwhere”, „Oceanul de la capătul aleii” și „Pulbere de stele”.

În romanul „Neverwhere”, Gaiman ne introduce într-o versiune alternativă și întunecată a Londrei, numită Londra de Jos. Personajul principal, Richard Mayhew, călătorește în această lume misterioasă și stranie, unde realitatea și fantezia se împletesc inexorabil. Prin intermediul personajelor, locurilor și creaturilor fantastice întâlnite de-a lungul călătoriei sale, Gaiman creează o permanentă oscilație între ceea ce este real și ce este imaginar. Această estompare a graniței permite cititorilor să experimenteze o călătorie captivantă prin teritoriul fanteziei și să se întrebe în permanență unde se termină realitatea și unde începe fantezia. Romanul debutează cu un eveniment aparent banal, dar care declanșează o serie de aventuri extraordinare pentru protagonistul Richard Mayhew. Acesta găsește pe stradă o fată rănită, pe nume Door, și o ajută să scape de niște ucigași fără scrupule. Prin acest gest, el devine invizibil pentru Londra de Sus și este atras în Londra de Jos, o lume plină de pericole și minuni, unde există zei, monștri, vrăjitori și alte creaturi mitice. Acțiunea romanului urmărește drumul lui Richard prin această lume necunoscută, în care trebuie să își găsească un loc și un sens. Romanul prezintă o galerie de personaje care aparțin fie Londrei de Sus, fie Londrei de Jos, fie amândurora. Unele personaje sunt inspirate din mitologia și folclorul britanic sau universal, cum ar fi Marquisul de Carabas (o variantă a Motanului Încălțat), Czernobog (zeul slav al întunericului), Angharad (o țestoasă vorbitoare care poartă numele unei prințese galeze) sau Islington (un înger căzut care își ia numele de la un cartier londonez). Alte personaje sunt creații originale ale autorului, cum ar fi Door (o fată care are puterea de a deschide orice ușă), Vandemar și Croup (doi asasini sadici care vorbesc ca niște gentlemeni) sau Hunter (ce vânează trofee supranaturale). Toate aceste personaje contribuie la crearea unui univers fantasy complex. Romanul folosește, de asemenea, o serie de simboluri, care sugerează conexiunea dintre cele două lumi. Unul dintre ele este metroul londonez, care are stații imaginare în Londra de Jos, cum ar fi British Museum, Earl’s Court sau Angel Islington. Aceste stații au semnificații speciale pentru locuitorii Londrei de Jos și reprezintă puncte de legătură între cele două realități. Un alt simbol este cheia lui Door, care poate deschide orice ușă și care este obiectul unei întreceri între zeii vechi și cei noi. Cheia simbolizează accesul la alte lumi posibile și la secretele lor.

În „Oceanul de la capătul aleii”, Gaiman explorează tema estompării granițelor dintre realitate și supranatural prin ochii unui copil. Povestea este narată din perspectiva unui protagonist tânăr, care se confruntă cu evenimente supranaturale și întâlniri cu personaje fantastice. În această carte, autorul creează o atmosferă în care lumea reală și lumea fantastică se intersectează și se influențează reciproc. Acțiunea romanului debutează cu un bărbat care se întoarce în orașul natal pentru o înmormântare și care își reamintește evenimentele care i-au marcat copilăria, cu 40 de ani în urmă. El revede casa copilăriei sale, dar și ferma vecină a familiei Hempstock, unde a cunoscut o fată pe nume Lettie, care i-a arătat un ocean într-un iaz și l-a dus într-o călătorie fantastică prin alte dimensiuni. În această călătorie, el a întâlnit ființe supranaturale, bune și rele, care au influențat destinul său și al familiei sale. Acțiunea romanului alternează între prezent și trecut, între realitate și ficțiune, sugerând că amintirile sunt o formă de magie și că lumea copilăriei este mai complexă și mai profundă decât pare. Romanul prezintă o serie de personaje care aparțin fie lumii reale, fie lumii fantastice, fie amândurora. Unele personaje sunt inspirate din mitologia și folclorul englez sau universal, cum ar fi Ursula Monkton (o ființă malefică care ia forma unei bone), Skarthach (o vrăjitoare care trăiește într-un mormânt), sau Vârcolac (un monstru lup care vânează suflete). Alte personaje sunt creații originale ale autorului, cum ar fi Lettie Hempstock (o fată care are puteri magice și care aparține unei familii de vrăjitoare), Ginnie Hempstock (mama lui Lettie) sau Old Mrs. Hempstock (bunica lui Lettie), care au trăit de la începuturile timpului și pot controla realitatea. Toate aceste personaje contribuie la crearea unei atmosfere fantastice și misterioase. În roman apar o serie de simboluri care sugerează conexiunea dintre cele două lumi. Unul dintre ele este oceanul din iaz, care reprezintă memoria colectivă a tuturor lucrurilor și care poate fi accesat prin imaginație. Oceanul este o sursă de cunoaștere și de vindecare, dar și de pericol și de uitare. Un alt simbol este inelul cu opal al lui Ursula Monkton, care este o poartă între lumi și care este obiectul unei lupte între forțele binelui și ale răului. Inelul simbolizează puterea de a schimba realitatea și de a influența destinele.

„Pulbere de stele” este un alt roman semnificativ în care Neil Gaiman împletește abil elemente de realitate și fantezie. Povestea urmărește aventurile unui tânăr care călătorește într-o lume magică în căutarea unei stele căzute din cer. În această carte, Gaiman prezintă o lume plină de creaturi magice, vrăjitori și forțe supranaturale, iar granița dintre realitate și fantezie devine tot mai neclară, pe măsură ce se desfășoară povestea. Autorul explorează tema călătoriei și a transformării personajului principal, punând accentul pe modul în care experiențele fantastice pot schimba perspectiva asupra realității. „Pulbere de stele” e inspirat  din basmele clasice și din mitologia celtică pentru, creând o poveste de dragoste și de aventură ce se desfășoară în două lumi: Anglia victoriană și Țara Zânelor. Romanul începe cu un tânăr pe nume Tristan Thorn, care locuiește în satul Wall, situat lângă un zid care separă lumea oamenilor de cea a zânelor. Pentru a cuceri inima frumoasei Victoria Forester, el îi promite să îi aducă o stea căzută din cer, pe care amândoi au văzut-o într-o noapte. Pentru a-și îndeplini promisiunea, el trece de zid și intră în Țara Zânelor, unde descoperă că steaua este, de fapt, o fată pe nume Yvaine, care s-a rănit la picior atunci când a căzut din cer. El o ia cu el și pornește spre Wall, dar pe drum întâlnește tot felul de personaje fantastice, cum ar fi vrăjitori, vrăjitoare, pirați sau prinți morți. Acțiunea romanului alternează între lumea reală și cea fantastică, sugerând că există o legătură strânsă între ele și că destinul lui Tristan este legat de cel al stelei. Personajele romanului aparțin fie lumii reale, fie lumii fantastice, fie amândurora. Unele personaje sunt inspirate din basmele clasice sau din mitologia celtică, cum ar fi Lilim (trei vrăjitoare surori care vor să mănânce inima stelei pentru a-și recupera tinerețea), Septimus (al șaptelea fiu al regelui Stormhold, care vrea să obțină colierul cu rubin al tatălui său pentru a deveni rege, ucigându-și frații), sau Căpitanul Shakespeare (un pirat care navighează pe un vas zburător și care ascunde un secret). Alte personaje sunt creații originale ale autorului, cum ar fi Tristan (un băiat curajos și naiv care se transformă într-un erou), Yvaine (o stea încăpățânată și sarcastică care se îndrăgostește de Tristan), sau Una (o sclavă cu puteri magice, care este de fapt mama lui Tristan și prințesă). Simbolurile prezente în roman au și ele rolul de a sugera conexiunea dintre cele două lumi. Unul dintre ele este zidul, care reprezintă granița dintre realitate și ficțiune, dar și posibilitatea de a trece dintr-o lume în alta. Zidul este un loc magic, unde se desfășoară o dată la nouă ani un târg al zânelor, la care participă atât oameni, cât și ființe fantastice. Un alt simbol este colierul cu rubin al regelui din Stormhold, care este legat de soarta stelei și a Țării Zânelor. Colierul reprezintă puterea și moștenirea regală, dar și dragostea și sacrificiul.

Accente horror

Un alt aspect semnificativ al romanelor lui Neil Gaiman este modul în care dimensiunea fantasy se îmbină cu dimensiunea întunecată, derivată din genul horror. Printre romanele sale cele mai apreciate ce prezintă această îmbinare de genuri se numără „Zei americani” (2001), „Coraline” (2002) și „Oceanul de la capătul aleii” (2013). Un aspect important al romanelor lui Gaiman este modul în care el creează o atmosferă de groază prin contrastul dintre lumea reală și cea fantastică, care adesea se suprapun sau se intersectează. De exemplu, în „Zei americani”, personajul principal, Shadow, descoperă că zeii vechi aduși de imigranți în America se confruntă cu zeii noi ai tehnologiei, mass-media și altor preocupări contemporane. În acest conflict cosmic, Shadow este martor la scene de violență, cruzime și trădare, care îi pun la încercare credința și loialitatea. În „Coraline”, o fetiță de nouă ani se plictisește de viața ei monotonă și descoperă o ușă secretă în casa ei nouă, care duce la o lume paralelă unde are o Altă Mamă și un Alt Tată, care par mai atenți și mai iubitori decât părinții ei reali. Însă Coraline își dă seama curând că această lume este o capcană sinistră, în care Cealaltă Mamă vrea să-i ia ochii, punându-i în loc niște nasturi. Coraline trebuie să-și folosească inteligența și curajul pentru a scăpa din această lume și a-și salva părinții adevărați.

Romanul „Coraline” explorează tema fricii de necunoscut și a dorinței de a scăpa de realitatea plictisitoare. Coraline, o fetiță de nouă ani, se mută într-un apartament nou cu părinții ei, care sunt preocupați de munca lor și nu îi acordă multă atenție. Într-o zi ploioasă, Coraline descoperă o ușă secretă care duce la o lume paralelă, unde totul pare mai frumos și mai interesant decât în lumea ei. Acolo o întâlnește pe Mama Cealaltă și pe Tatăl Celălalt, versiuni alternative ale părinților ei, care sunt foarte iubitori și atenți cu ea. Coraline este tentată să rămână în această lume, dar curând descoperă că Mama Cealaltă este o vrăjitoare malefică care vrea să o țină captivă și să îi coasă nasturi în loc de ochi.

Aspectul horror al romanului se manifestă prin contrastul dintre cele două lumi și prin amenințarea pe care o reprezintă Mama Cealaltă pentru Coraline și pentru ceilalți copii pe care i-a răpit. Lumea paralelă este inițial seducătoare și plină de culoare, dar devine, treptat, tot mai întunecată și mai sinistră, pe măsură ce Coraline își dă seama de adevărata natură a Mamei Cealalte. Mama Cealaltă este o creatură monstruoasă, care își schimbă forma și își folosește puterile magice pentru a-i manipula și a-i teroriza pe cei care îi intră în cale. Ea este reprezentată ca o mamă falsă, care nu oferă dragoste adevărată, ci doar control și posesivitate. Ea este opusul mamei reale a lui Coraline, care este ocupată și distantă, dar care își iubește fiica. Romanul folosește motive literare specifice universurilor horror, dar le combină cu un umor negru și cu o imaginație bogată. Coraline este o eroină curajoasă și inteligentă, care înfruntă pericolele cu ajutorul unui pisoi negru și al unui ac de cusut. Ea trebuie să își folosească ingeniozitatea și curajul pentru a se salva pe ea însăși și pe ceilalți copii din ghearele Mamei Cealalte. Romanul este o lecție despre importanța familiei, a prieteniei și a acceptării realității, chiar dacă aceasta nu este întotdeauna plină de farmec.

În „Oceanul de la capătul aleii”, un bărbat adult își amintește de copilăria lui, când a întâlnit o fată misterioasă pe nume Lettie Hempstock, care locuia cu mama ei și bunica ei la capătul drumului. Lettie îl duce pe băiat la un iaz din spatele casei lor, pe care ea îl numește ocean, și îi arată lucruri magice și periculoase. Când o forță malefică intră în lumea lor prin intermediul unei bone pe nume Ursula Monkton, băiatul trebuie să se confrunte cu fricile și minciunile care îi amenință familia și prietenia cu Lettie. Romanul este o poveste horror care explorează tema pierderii inocenței și a traumei copilăriei. Naratorul este un bărbat de vârstă mijlocie, care se întoarce în locul unde a crescut pentru a participa la o înmormântare. Acolo își amintește de evenimentele ciudate și înspăimântătoare care i-au marcat copilăria, când avea șapte ani și s-a împrietenit cu fetița misterioasă care locuia la o fermă la capătul drumului. Aspectul horror al romanului se manifestă prin prezența unor creaturi monstruoase și prin amenințarea pe care o reprezintă acestea pentru narator și pentru familia lui. Entitatea malefică ia forma unei bone pe nume Ursula Monkton, care se infiltrează în casa naratorului și încearcă să îl controleze și să îl distrugă. Ea este reprezentată ca o forță a răului, care nu are milă sau compasiune, ci doar dorința de a devora sufletele oamenilor. Ea este opusul lui Lettie Hempstock, care este o forță a binelui, care îi oferă naratorului protecție, prietenie și înțelepciune. Apar elemente horror tradiționale, dar ele se îmbină cu elemente de realism magic și cu o sensibilitate poetică. Naratorul este un erou vulnerabil și singuratic, care își pierde treptat inocența și siguranța în fața pericolelor din jurul lui. El trebuie să își folosească imaginația și curajul pentru a supraviețui și a-și recupera memoria. Romanul transmite un mesaj puternic despre importanța copilăriei, a amintirilor și a poveștilor, care ne pot ajuta să ne confruntăm cu întunericul din interior și din exterior. Este o poveste emoționantă, terifiantă și melancolică despre puterea magică a oceanului de la capătul drumului.

            Varietatea romanelor lui Neil Gaiman și diversitatea temelor abordate de către autor dezvăluie un univers narativ fantasy de o extraordinară diversitate, punctat de accente ale lumii moderne, dar având rădăcini bine înfipte în imaginarul colectiv și în varii culturi. Modul în care Gaiman reinterpretează mitologia se încadrează perfect în realitatea contemporană, dar aduce, în același timp, acel element de mister fără care literatura fantasy nu ar putea exista. Mai mult, jocul cu imagini, personaje și idei trimite spre o conștiință plurivalentă, postmodernă, în care relativismul perspectivei e o realitate constantă. Gaiman scrie o literatură în care granița dintre real și supranatural e permeabilă și, astfel, reușește să contureze lumi fascinante, în care cititorul îți dorește să se piardă timp îndelungat. La toate acestea se adaugă și elementul horror, ce nu ajunge niciodată să deranjeze, fiind un vehicul narativ ce are scopul de a te ține legat de lumea ficțională, prin fiori de groază, tensiune și suspans.