NICHITA STĂNESCU. POEMS
Necuvintele
El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.
The Outwithwords
He offered me a leaf like a palm with fingers.
I offered him a palm like a leaf with teeth.
He offered me a branch like an arm
I offered him my arm like a branch.
He bent towards me his trunk
like an apple-tree.
I bent towards him my shoulder
like a knotty trunk.
I was hearing his sap intensifying
and beating like blood.
He was hearing my blood slowing down
and climbing up with the sap.
I passed through him.
He passed through me.
I remaind a lonely tree.
He
a lonely soul.
Poezia
Poezia este ochiul care plânge.
Ea este umărul care plânge,
ochiul umărului care plânge.
Ea este mâna care plânge,
ochiul mâinii care plânge.
Ea este talpa care plânge,
ochiul călcâiului care plânge.
O voi, prieteni,
poezia nu este lacrimă
ea este însuși plânsul,
plânsul unui ochi neinventat,
lacrima ochiului
celui care trebuie să fie frumos,
lacrima celui care trebuie să fie fericit.
The Poem
The poem is the weeping eye.
It is the shoulder shedding tears
the eye of the shoulder shedding tears.
It is the weeping hand,
the eye of the weeping hand.
It is the weeping heel,
the eye of the weeping heel.
Oh, my friends,
the poesy is not a tear drop
it is the cry itself,
the cry of an uninvented eye,
the tear of the eye
to the one that should be lovely,
the tear of one who must be blessed.
Orfeu în vechea cetate
Poetul, cu un şoim pe umăr intră în cetate.
El se simte foarte tulburat
şi întocmai ca steaua Canopus,
cea din emisfera australă
cea văzută numai de cei care poartă ochelari la inimă.
Nu-l vede nimeni pe poet.
Unii nu-l văd pentru că nu au vedere.
Alţii nu-l văd pentru că nu au inimă.
În fine restul nu-l văd pentru că nu sunt.
Toţi însă spun în cor:
Poetul nu este de băut, deci nu-l înţelegem!
Poetul nu miroase cum floarea.
Cum putem să-l înţelegem
cum putem să luăm ceea ce nu miroase ca floarea,
drept floare?!
Poetul merge pe strada cea mare.
Du-te dracului, îi suflă şoimul de pe umăr,
du-te dracului de prost, îi suflă şoimul de pe umăr.
Poetul se face că n-aude nimica.
Am văzut cu ochii mei un poet intrând în cetate.
El ţinea în mâna dreaptă, în pumnul lui drept
un şoim sugrumat.
Orpheus in the Old City
The poet, with a hawk on his shoulder, enters the city.
He feels very disturbed
and just like the star Canopus,
that of the southern hemisphere
the one seen only by those who wear hearts with glasses.
No one sees the poet.
Some don’t see him because they have no eyesight.
Others don’t see him because they have no heart.
Eventually, the others don’t see him because they don’t exist.
But all say in unison:
The poet is not drinkable, so we don’t understand him!
The poet doesn’t smell like a flower.
How can we understand him?
how can we take what doesn’t smell like the flower,
a real flower?!
The poet walks on the high street.
Go to hell, hisses the hawk from his shoulder,
go to hell, what a fool you are, blows the hawk from his shoulder.
The poet pretends not to hear anything.
I saw with my own eyes a poet entering the city.
He was holding in his right hand, in his right fist
a strangled hawk.
Translated in english by Ioan Radu Văcărescu
