Noua Fermă a Animalelor
„Animals with two legs are more equal
than those with only four.”
(Daniel Deleanu, Animal Farm Revisited)
Numele lui Daniel Deleanu este, probabil, aproape necunoscut pentru majoritatea cititorilor români. El are, însă, de mai mulți ani, o prodigioasă activitate scriitoricească în Statele Unite ale Americii și în Canada, unde locuiește și lucrează acum. Doctor în Filologie în România, la Sibiu, apoi stabilit în străinătate, profesor la universități de peste Ocean, Daniel Deleanu a publicat deja foarte multe cărți, în mai multe limbi, abordând deopotrivă filosofia, critica literară, proza, poezia sau teatrul și ocupându-se, în egală măsură de traduceri. Profund preocupat de problemele lumii în care trăim și extrem de bun cunoscător al literaturii, el întreprinde, în recentul său roman intitulat Animal Farm Revisited (2020), o nemiloasă – dar întotdeauna lucidă – satiră la adresa unora dintre realitățile prezentului, punând sub semnul întrebării toate așa-zisele (ori marile…) certitudini ale reprezentanților noilor ideologii (fie ele de dreapta sau de stânga!) ce se pretind în stare de a salva umanitatea.
Sigur că titlul cărții ne duce imediat cu gândul la Ferma animalelor (1945) de George Orwell. Și sigur că, cel puțin până la un punct, textul lui Daniel Deleanu este – sau poate fi considerat – o simbolică continuare a capodoperei orwelliene. Însă doar până la un punct. Căci, mai degrabă decât o continuare în sensul strict al cuvântului, cartea sa reprezintă o profundă și gravă meditație, e drept că ascunsă adesea sub masca comicului de situație, a grotescului sau a unor elemente de umor absurd, vizând diferite aspecte ale existenței contemporane. Astfel încât celebra Fermă a animalelor devine doar pretextul absolut necesar de care autorul are nevoie pentru a-și face cititorii pe deplin conștienți de implicațiile textului său, așadar un punct de plecare și un element de reper pentru ca mesajul acestui roman să poată fi perceput mai ușor.
La fel ca și la Orwell, totul începe cu prezentarea generală a situației în care se găsește fosta Manor Farm (Ferma Conacul), devenită acum Manor Ranch și intrată în posesia unui nou stăpân, domnul Hanson. Acesta, spre deosebire de domnul Jones, care avusese ambiția de a se descurca singur și căzuse în patima beției, coordonează ferma alături de doamna Hanson (fiind secundați de copiii lor, Adolfo și Benita) – și nici nu bea. În scurt timp, are loc o întrunire a animalelor, în cadrul căreia Felipe, armăsarul, va lua cuvântul și va vorbi pe larg despre necazurile făpturilor de la fermă, dar și despre perspectivele lor, provocându-le să se gândească la ce le poate aduce viitorul. Evident, replica în cheie contemporană a cunoscutei cuvântări a Bătrânului Senior, purcelul patriarh, care încercase, cu mai bine de șapte decenii în urmă, să deștepte conștiința celor care munceau pe brânci de la Ferma Manor și să-i facă să fie convinși că toate animalele sunt egale… Cuvintele lui Felipe sunt ascultate de urmașii personajelor din Ferma animalelor, care au adesea, în mod ironic, atitudini asemănătoare cu ale părinților lor ascultându-l pe Senior, dar nereușind să nu uite ceea ce le spunea acesta… În plus, animalele de acum nici nu prea reușesc să se concentreze până la capăt, unele pleacă, plictisite, fără a înțelege ori a conștientiza îndemnul la revoltă ce le fusese adresat de Felipe, unele nu cred sumbrele previziuni ale acestuia și îl contrazic, iar finalmente, stăpânul, domnul Hanson, îl împușcă, pentru a curma din fașă orice încercare de rebeliune. Numai că animalele (cu câteva excepții, pentru care cuvintele lui Felipe fuseseră de cea mai mare importanță!) nu-și pun prea multe întrebări nici după dispariția frumosului armăsar, cu atât mai mult cu cât stăpânul le mărește porțiile de mâncare și le promite că viața li se va îmbunătăți dacă vor rămâne supuse…
„Tot ce-am scris a fost îndreptat, direct sau indirect, împotriva totalitarismului”, afirma în anul 1947 George Orwell. Iar modul în care el a ales să se manifeste ca autor (de texte politice ori literare) demonstrează nu atât ataşamentul faţă de o anumită ideologie, ci mai cu seamă convingerea sa fermă în ceea ce priveşte necesitatea apărării cu orice preţ, chiar şi într-o epocă tulburată (poate mai ales în contextul unei asemenea epoci), a valorilor adevărate şi a ceea ce, în ciuda tuturor vicisitudinilor, reuşeşte să rămână normal, chiar şi în mijlocul unei lumi care abia depăşise conflagraţia mondială. Romanul Ferma animalelor a fost definitivat la începutul lui 1944, însă nu a fost publicat decât un an şi jumătate mai târziu, în primul rând din cauza reproşurilor pe care editorii le-au adus cărţii – şi care vizau „nivelul politic necorespunzător” al textului, interpretat ca un atac direct la adresa lui Stalin şi a Uniunii Sovietice, aliatul Occidentului în lupta împotriva nazismului. Momentul era, într-adevăr, dificil pentru o astfel de apariție editorială, căci raporturile dintre marile puteri se schimbaseră, la fel și echilibrul de forțe, iar scriitorii cu conștiință, asemenea lui Orwell, își găseau cu greu locul în noua lume postbelică.
„Textul lui Daniel Deleanu nu e cu nimic inferior capodoperei lui Orwell”, consideră Fernando Arrabal – de altfel, unul dintre susținătorii declarați ai autorului român. „De fapt, este cartea pe care nimeni nu a îndrăznit să o publice în epoca corectitudinii politice și a casino-capitalismului, o extraordinară satiră a vremurilor tulburate pe care le trăim – cea mai bună care a fost scrisă până acum.” (În paranteză fie spus, romanul este dedicat prestigiosului dramaturg, romancier, scenarist și regizor de origine spaniolă, Fernando Arrabal, „cel care a crezut de la bun început în această carte.”) Iar povestea apariției acestui volum este, cu adevărat, o aventură. Căci, după ce o importantă editură canadiană a renunțat la contractul de publicare, considerând că ar fi vorba despre un text prea periculos, cartea a circulat, într-un soi de neașteptată clandestinitate, doar în cercurile cunoscătorilor, sub forma unui samizdat, simbol al unei noi forme de rezistență față de cele mai recente manifestări ale unui totaliarism „de consum”, frumos împachetat în ambalaje comerciale. Dar și expresie a unui hotărât protest și a unui semnal de alarmă cu privire la anumite realități ale zilelor noastre când, în ciuda oricărei politici corecte (sau, mai exact, tocmai din cauza ei!…) anumite cărți apar cu mare dificultate, pentru că au îndrăzneala de a spune pe nume lucrurilor la care, adesea, e mai comod ca oamenii să nu se mai / prea gândească… Iar Daniel Deleanu are în vedere toate acestea în Animal Farm Revisited, spunând totul sub forma unei alegorii complexe, a unei fabule postmoderne cu animale, a unei pseudo-continuări a unui text celebru. Pentru că, da, personajele cărții sale sunt, la fel ca și la Orwell, animale. Deisgur, niște animale dintre care unele sunt mai egale decât altele – ba chiar mult mai egale… Interesant este că, în spatele înfățișării acestor personaje alegorico-simbolice, cititorii atenți la detalii vor putea recunoaște fără prea mare greutate figuri celebre ale politicii americane și canadiene! Nu întâmplător, textul e subintitulat A Fairy Story for the Posthuman Animal. De aici, desigur, și satira căreia îi cad victime mai ales porcii, noii reprezentanți ai elitei, ai unei alte clase sus-puse, atât din punct de vedere politic, cât și social. De stânga sau de dreapta, pentru aceștia e mai convenabil ca toți cei din jur să fie reduși la statutul de oi preasupuse – și, cu siguranță, prea puțin (sau deloc…) gânditoare. Romanul acesta are deja și două versiuni dramatizate, realizate de autor, una pentru mai mulți actori, alta sub formă de „one-man-show” (la fel ca și textul lui Orwell, care a fost adaptat pentru scenă în două variante), fiind deja semnate contracte în Statele Unite pentru piesă, care, însă, din cauza restricțiilor impuse de pandemie, nu a putut să fie încă pusă în scenă.
E adevărat că, sub forma acestei foarte bine elaborate creații postmodern-animaliere, Daniel Deleanu îl continuă pe Orwell, în sensul că, așa cum scriitorul britanic demitiza imaginea Rusiei, atât de glorificată (uneori chiar idealizată!) în Occident imediat după victoria asupra nazismului, considerată în multe țări veritabilul model utopic de funcționare perfectă a unui societăți socialiste, și el dă jos de pe postament multe dintre adevărurile luate de-a gata ale zilelor noastre. În plus, autorul român are în vedere, prin intermediul romanului său distopic, și evidențierea pericolelor tuturor noilor forme pe care le poate îmbrăca, astăzi (sau poate mâine), totalitarismul. Iar Deleanu nu pierde din vedere nici efectele devastatoare ale deformării sistematice a adevărului de către diferitele grupuri de interese şi rescrierea permanentă a istoriei recente, distorsionarea datelor realității, totul făcut de pe poziții și din perspective partizane, și toate acestea fiind menite a servi interesele unui nou, perfid și insidios aparat de propagandă care devine, pe nesimțite, tot mai periculos, amenințând să distrugă tot ce încă mai e bun – în animale sau în oameni.
În această lume, prea puțini mai sunt cei a căror judecată mai funcționează corect. Între aceștia, Ned Aule, care poartă mereu un tricou pe care scrie Zoon Politikon. El e singurul care intuiește sensul în care merg lucrurile și încearcă să-i pună în gardă pe ceilalți – însă fără prea mari șanse de succces. De pildă, porcii ajung să servească seară de seară oilor care adoră să-și petreacă timpul uitându-se la televizor, în general la telenovele și diverse seriale de duzină, câte un castron cu apă cu săpun, despre care spun cu convingere că „face bine la creier” – iar oile cred asta, bucuroase că își primesc micul drog vizual… Iar în timp ce ele stau lipite de ecranele televizoarelor, porcii le tund și le iau lâna, încetul cu încetul. Degeaba le spune Ned ce se întâmplă, ele nu cred în ruptul caputlui, iar până la urmă vor rămâne fără pic de lână. Tot Ned Aule a fost singurul care a înțeles ce se petrecea între porci și doamna Hanson, care îi tot vizita pe ascuns, plecând de acolo cu părul în dezordine și cu hainele șifonate… Nu va fi, deci, o surpriză prea mare că noua deviză a acestei lumi devine „Homo homini porcus!”… Mai mult decât atât, pe neașteptate, o pandemie de gripă porcină lovește ferma. Doar porcii nu sunt afectați, căci reușesc să dezvolte rapid imunitate la virusul pe care îl transmiseseră celorlalți locatari. Prin urmare, toți trebuie să poarte măști, iar animalele, foarte speriate să nu se molipsească, nu doar că le acceptă, ba chiar și le doresc. Puținele ființe care le refuză sunt amendate. Dar cei care le poartă își dau seama, treptat, că nu mai pot deschide gura… În final, porcii ajunși la putere se bucură de toate privilegiile, mănâncă mere, lapte și alte bunătăți, iar animalele care muncesc la fermă abia de primesc câte un cartof, trebuind chiar să plătească o taxă pentru soarele de care se bucură. Numai că, la un moment dat, domnul Hanson nu mai poate privi în sus, deoarece îi este imposibil să-și mai ridice capul, și își amintește că nici porcii nu sunt capabili să facă asta. Realizează, cu groază, că el însuși s-a metamorfozat, e o făptură monstruoasă, un porc acoperit cu lână, dar având chip uman, doar că nasul i-a devenit rât… „I’ve become a sheepish man-pig chimaera!”, spune el. Oamenii, porcii și oile au produs, la noua fermă a animalelor, o îngrozitoare specie hibridă. Dar nu e singura combinație monstruoasă: Ned Aule își amintește, privind familia Hanson și gărzile canine pe care le folosesc stăpânii, cuvintele lui Nicolae Manolescu despre Vânătoarea regală, romanul lui D.R. Popescu: „aici oamenii și câinii se amestecă într-o viziune sumbră, accentuând apariția unei noi și înspăimântătoare specii.”
În romanul lui Orwell, animalele îşi alungă opresorii umani, doar pentru ca, în foarte scurt timp, locul acestora să fie luat de alţii, cu atât mai cruzi cu cât fac parte din rândul celor care participaseră la revoluţia profetizată – şi, implicit, iniţiată – de Bătrânul Senior, purcelul patriarh. Soarta tuturor făpturilor din Animal Farm Revisited e încă și mai sumbră, iar viitorul pare lipsit de orice speranță. Căci, după cum scria H. Rider Haggard, citat într-unul din epigrafele romanului lui Daniel Deleanu, „…nothing has changed, but the beasts and man, who is as the beasts.”
Daniel Deleanu, Animal Farm Revisited. A Fairy Story for the Posthuman Animal,
Toronto, LogoStar Press, 2020.
