O DIMINEAȚĂ PERFECTĂ
piesă într-un act
personajele:
Fata
Tatăl
Polițistul
Acțiunea se petrece în holul central al unui apartament de bloc. Vedem trei uși, două în lateral și una în față. O tânără de vreo 17-18 ani iese prin ușa din față cu o ceașcă cu cafea aburindă în mână, se oprește la oglinda de pe perete și vorbește imaginii din oglindă ca unui partener real.
Fata: Când am deschis fereastra la bucătărie, în dimineața asta, am găsit pe pervaz un ou. Era mic cât buricul degetului meu mare, pătat cu verde și întreg. Cum o fi ajuns oul acolo, la etajul cinci? M-am uitat la ou câteva minute bune și mintea mea încerca să înțeleagă ce se întâmplase. Când eram mai concentrată, luptându-mă cu varii teorii conspiraționiste, oul a început să se miște. De dinăuntru ceva voia să iasă afară. A apărut o găurică mică, apoi un cioc a început să cioplească din coajă, apoi, când a avut destul spațiu, a ieșit la iveală un pui de pasăre. Era verde, și ușor amețit. După câteva secunde s-a scuturat și a început să danseze step în timp ce fredona cu ciripituri, destul de bine, Like a Virgin a Madonnei. Când a terminat melodia a făcut câteva flick-flackuri extrem de spectaculoase, s-a aplecat frumos către mine într-o reverență ireproșabilă, așa cum fac artiștii când ies la aplauze, și m-a întrebat într-o limbă română literară perfectă, cu vocea lui Barry White: Ai idee cât e ceasul?. Opt dimineață, am răspuns eu. Bun. Merci. Te pup!, a zis el. Pleci?, am întrebat eu curioasă. Trebuie să ajung iute la firmă, am niște afaceri urgente de rezolvat., a replicat el gâfâind. Abia ai ieșit din ou, nici nu știi să zbori, am spus eu… și aruncându-se în gol a strigat Am parașutăăă, teee puup! Parașuta i s-a deschis cam la un metru de pământ și aterizarea a fost făcută cu succes și îndemânare. Și-a strâns parașuta, a îngropat-o în pământul straturilor de flori, mi-a făcut un semn prietenesc cu aripa dreaptă și a dispărut fredonând Like a Virgin a Madonnei, în pași de step. Rămăsesem mască. Nu știam dacă fusese adevărat ce văzusem, dar cojile de ou stăteau liniștite pe parvaz mărturie că nu fusese o iluzie. O boare de vânt le-a aruncat fix pe parbrizul mașinii noi a vecinului de la parter care tocmai se suise la volan să plece la serviciu. A coborât din mașină, a înjurat toate ouăle și păsările verzi de pe planetă, a șters de pe parbriz urmele cu o cârpă fină, s-a urcat nervos la volan și a demarat în trombă.
(Fata, încă nedumerită, se duce în camera ei. Închide ușa fără zgomot. Însă liniștea durează doar cinci secunde, pentru că se aud bătăi puternice în ușa de la intrare a apartamentului și somații repetate.)
Polițistul: Deschideți ușa! Poliția!…
(Pe acest fond sonor se deschid încet două uși aflate față-n față în holul central al apartamentului. unui apartament bloc. În golul uneia dintre uși apare capul tatălui, unui bărbat de 44 de ani și două luni, iar în rama celeilalte, chipul tinerei de adineaori.)
Tatăl: Sst! Fără zgomot!
Fata: Ăștia au un fix…
Tatăl: E puțin cam mult pentru mine.
Fata: N-ar trebui să te deranjeze, trebuia să te fi obișnuit până acum…
Tatăl: Nu toate sunt cum ar trebui pe lumea asta, o să-ți dai seama după ce mai treci prin viață cât de cât…
(Se apropie amândoi tiptil de ușa principală și ascultă.)
Polițistul: Deschideți! Poliția! Nu vă înrăutățiți situația, suntem înarmați!
Tatăl: Să aducem dulapul, să blocăm ușa!
Fata: Nu cred că are vreun sens, ăștia sunt puternici. Poporul îi plătește să fie puternici și necruțători, eroi fără scrupule. Noi suntem niște gândaci pentru ei. Ne vor strivi, dacă le stăm în cale.
(Tatăl întră în camera fetei și se întoarce îngrijorat înapoi.)
Fata: Nu a furat-o nimeni.
Tatăl: Vrei să spui că m-am țăcănit?
Fata: Dacă n-ai fi tatăl meu, te-aș împușca! Firește că ești țăcănit, dar tocmai ăsta e farmecul tău.
Tatăl: Dacă n-a furat nimeni mobila… de ce n-o văd?
Fata: Pentru că și-a luat zborul, ca Icar, s-a înălțat spre soare…
Tatăl: Oare de ce nu înțeleg ce-mi spui?
Fata: Pentru că ești mahmur și chestia aia măruntă, cât o buburuză, din capul tău, care în principiu se cheamă creier, e învăluită într-o ceață deasă din aburi de alcool… și nu se mai poate salva, e evident.
Polițistul: Poliția! Deschideți odată ușa!
Tatăl: Ăștia insistă. Trebuie să facem ceva. Ceva important, vital.
Fata: Singura soluție ca să nu picăm în mâinile lor e să ne aruncăm pe fereastră…
Tatăl: E etajul cinci.
Fata: Și ce, păsărelele tale verzi nu sar de la etajul cinci în fiecare dimineață?
Tatăl: Să nu te legi de păsărelele mele! Și, oricum, ele au parașute.
Fata: Hai, fii serios! Unde ai mai pomenit păsărele verzi cu parașută? Nicio pasăre de pe lumea asta nu are parașută!
Tatăl: Ale mele au! Inclusiv parașute de rezervă au! Și bat step profesionist.
Fata: Și bat step, așa e. Uitasem. Toată noaptea bat step și fredonează lălăielile alea ale Madonnei
Tatăl: E adevărat, sunt experte. Și nu te lega de Madonna că schimb foaia!
Fata: Malmstein, Motorhead, Metallica, ăștia fac muzică nu Madonna!
Tatăl: Nimic nu se compară cu Madonna!
Fata: Ești dus rău.
Tatăl: Dusă ești tu.
Fata: Cu așa un tată nici nu e de mirare.
Tatăl: De Madonna de unde știi, că doar merge în surdină?
Fata: E singura casetă audio pe care o mai ai…
Tatăl: Nu-i adevărat, am sute! Mai exact, 857!
Fata: Aveai!
Tatăl: Ești pusă pe harță! Te porți ca o adolescentă zăpăcită! (Tatăl se duce în camera lui și după cinci secunde se întoarce siderat.) Unde-mi sunt casetele?
Fata: Ți le-am aruncat săptămâna trecută.
Tatăl: Minți!
Fata: Erau demagnetizate, rupte, sparte, benzile întinse, nu mai aveau etichete, erau prăfuite… erau într-o stare de degradare de nedescris. Nu aveai ce alege, așa că le-am aruncat. Cu mare bucurie.
Tatăl: Așa, pur și simplu?
Fata: Exact!
Tatăl: Fără remușcări?
Fata: Fără. Ba chiar cu satisfacție!
Tatăl: Ești exact ca maică-ta! Și ea arunca tot ce prindea! Și certificatul de căsătorie l-a aruncat, că nu era în regulă, nu corespundea cromatic, și cărțile de identitate, că erau prea mari,…
Fata: Bine măcar că nu dai toată vina pe mine. Consideră că a fost o răzbunare-sărut-fin a mamei.
Polițistul: Poliția! Deschideți ușa!
Tatăl: Ăștia dacă intră ne arestează și numai pentru că nu avem acte…
Fata: Aici tu ești de vină, nu eu!
Tatăl: Nu mă ataca!
Fata: Ideea ta a fost să-ți hrănești păsărelele verzi cu firimituri de certificate de naștere, pașapoarte și toate alealalte acte care mai rămăseseră după mama. Și certificatul ei de deces l-ai făcut praf.
Tatăl: Era singura șansă de-a reîncepe corect o viață nouă.
Fata: Aici subscriu.
Tatăl: Faptul că maică-ta ne-a părăsit…
Fata: Te-a părăsit pe tine. Eu am alungat-o!
Tatăl: Iar te dai mare! Chestia asta e tot de la maică-ta moștenire.
Fata: Trebuie să recunoști că era țicnită rău, așa că ți-am făcut un bine că am aruncat-o pe geam.
Tatăl: Ți-am mulțumit prin faptul că te suport în continuare alături de mine. Copiii trebuie să zboare de lângă părinți.
Fata: Ca pașapoartele tale? Eu sunt încă verde. Și nu sunt nici păsărică și nici parașută nu am…
Tatăl: Caseta cu Madonna cum a scăpat?
Fata: Ai reușit să ți-o ascunzi în portofel.
Tatăl: Madonna sună bine. Nu știu de ce nu-ți place.
Fata: 24 de ore din 24, timp de aproape o lună să asculți numai Madonna? Ufff! E prea mult pentru mine.
Polițistul: Deschideți! Poliția!
Tatăl: Insistența asta mă scoate din sărite! Trebuie să mă relaxez. (Tatăl intră în camera lui și se întoarce cu un casetofon. Pune caseta cu Madonna.)
Fata: Ești imposibil! Dacă eram maică-mea, te împușcam, te spânzuram, te înjunghiam la timp!… sau te părăseam fără remușcări.
Tatăl: Așa da! Altă viață! Madonna! Chiar că semeni cu maică-ta.
Fata: Am aruncat tot ce am putut.
Tatăl: Și pălincuța?
Fata: Și.
Tatăl: Și coniacul ăla vechi?
Fata: Și.
Tatăl: Și berea?
Fata: Tot.
Tatăl: Dar cu berea ce-ai avut? Ce vină avea? De ce trebuia aruncată berea?
Fata: Era caldă. Prea caldă.
Tatăl: De ce n-ai pus-o în frigider?
Fata: Frigiderul l-am aruncat acum o săptămână. A căzut pe mașina aia ciudată a vecinului de la parter. Individul n-a știut a cui a fost frigiderul, deși bănuia. Înainte i-am dezlipit toți magneții ăia stupizi. Ți i-am pus în sertarul cu ciorapi.
Tatăl: Ce situație tâmpită! Ești rea. Când mă gândesc că te-am legănat și te-am pupat când erai mică, mă apucă jalea. Ce-ai ajuns…
Fata: Voiai o viață nouă. Acum o ai.
Tatăl: Câtă drăgălășenie pe capul tău! Dacă n-ai fi fiică-mea, te-aș strânge de gât!
Fata: Poți încerca!
Tatăl: Nu mă ispiti!
Fata: Poftește, dacă ai curaj!
(Cei doi se încaieră. Se bat de-adevăratelea. Nu durează mult. Polițistul sparge ușa, îi desparte pe bătăuși. Madonna continuă să cânte.)
Polițistul: Domnule comandant,.. să trăiți! Iertați deranjul, dar trebuie să mergeți la conferință. Președinții vă așteaptă de aproape două ore. Trebuie perfectată noua lege despre deținerea ilegală a păsărelelor verzi… Domnișoară, scuzați… meseria…
Fata: No problem, no future,.. i am a virgin… ha!
Tatăl: Bine, bine, vin imediat! Să mă îmbrac și vin! (Tatăl intră în camera lui și iese imediat.) Unde-mi sunt hainele?
(Fata, în costum verde, cu o parașută în spinare, face cu mâna a rămas bun de pe pervazul ferestrei.)
Fata: Ți-am luat o parașută, cu împrumut! Ne vedem în viitorul cât mai îndepărtat, tati! (Fata își pierde echilibrul.) La naiba, cred că trebuie să-mi iau zborul! Să nu uiți să trimiți meșterii să repare ușa! Să-ți fie bine și frumos! (Fata sare.) Adioooo!
Tatăl: Ai grijă la glezne!!!
(Tatăl, îmbrăcat într-un sari indian strâmt rău și parcă folosit un deceniu pentru șters podelele, scăpat ca prin minune de aruncare, pleacă însoțit de polițist. Brusc se oprește, se întoarce, scoate caseta cu Madonna din casetofon și o bagă în portmoneu.)
Tatăl: Jur că ar fi putut fi o zi perfectă. Poate mâine.
