O istorie a copilăriei în patru ipostaze

Istoria copilăriei (4 episoade) este o coproducție Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong“ din Sibiu și Teatrul Independent MiniREACTOR din Cluj-Napoca. Copiii dintotdeauna și de pretutindeni erau inocenți și plin de energie, năstrușnici și drăgălași, dar viața lor a fost diferită în funcție de contextul istoric în care s-au născut. Pornind de la premisa că „istoria e o mare și complicată poveste făcută în povești mai mici“, regizoarea Delia Gavlițchi structurează spectacolul în patru părți, corespunzătoare a patru povești despre copilăria trăită în perioade istorice diferite. Acestea abordează teme spinoase, precum violența asupra copiilor, prejudecățile, abuzurile, responsabilitățile prea mari puse pe umerii lor, pornind de la premisa că înțelegerea modului în care au fost crescuți și educați bunicii și părinții noștri poate constitui o punte de comunicare între generații, uneori chiar cu rol terapeutic.

Spectacolul atrage atenția asupra faptului că respingerea, abandonul, teama, critica excesivă, pedepsele fizice se pot perpetua de la o generație la alta și că acest lanț nefast poate fi oprit prin conștientizare și prin schimbarea modelelor de conduită la nivel personal și chiar social. Scenografia minimalistă și mobilă permite traversarea mai multor spații și mai multor timpuri doar desenând cu creta un decor pe paravanele din lemn. Întâmplările sunt narate într-un stil ludico-dialogat de către cei șase actori, care pe de o parte mânuiesc păpușile, pe de altă parte oferă un comentariu asupra faptelor relatate, conectând poveștile între ele.

Prima poveste se petrece pe la 1800, când părinții considerau că „bătaia este ruptă din rai“ și că „unde dai crește carne“. Protagonista este o fetiță admonestată și bătută de părinții ei fiindcă s-a jucat cu păpușa din ațe, Jiji, în loc să se ocupe de treburile gospodărești. Preluând modelul părinților, fetița își bate păpușa, identificând-o cu părinții agresori, fapt ce îi dă sentimentul puterii. Perspectiva ei asupra lucrurilor se schimbă în momentul în care își face apariția un băiețel, vizibil doar de către ea, care îi spune că păpușa are în inimă „un păianjen mic și necăjit care simte nevoia să fie mângâiat și iubit“ și îi cere să-i facă o operație „pe cord deschis“ pentru a-l scoate afară. Atunci când părinții o ceartă din nou, ea le spune că și ei au un păianjen în inimă, care are nevoie să fie iubit și îngrijit și că printr-o operație simplă, el poate fi transformat „dintr-un păianjen urâcios și scârbos într-unul drăguț și pufos“. Curajul fetiței de a se îndrepta spre aceștia cu căldură și înțelegere („Și pe voi v-au bătut părinții, nu-i așa?“) îi determină ca la rândul lor să fie mai toleranți, mai îngăduitori și mai afectuoși cu propriul copil.

Următoarea poveste vorbește despre timpuri și mai îndepărtate, pe la 1600, când oamenii născoceau fel de fel de povești înspăimântătoare, când mitologia populară era presărată cu ființe fabuloase și malefice, precum vârcolaci, pricolici, balauri cu mai multe capete, Știma Apelor, Muma Pădurii și altele. Protagonista este tot o fetiță, pe nume Geta, pe care părinții o trimit la mamaia, în pădure, cu un ghem de lână. Înainte de a pleca o avertizează să se întoarcă până se întunecă, fiindcă în pădure pândesc fel de fel de pericole. Fetița însă se întâlnește cu niște copii care o corup să se joace de-a Măgăoaia (un personaj malefic creat cu ajutorul unei măști tradiționale) și uită de sfatul părinților. Ajunsă la bunica, fata se dă drept o măgăoaie înfometată. Bunica o hrănește și îi face cadou un fular de lână, care pare a avea proprietăți magice, fiindcă îi arată drumul de întoarcere prin pădurea întunecată. De asemenea, ea primește un pieptăn, o bucată de pâine și o basma, de care se folosește pentru a îmblânzi spiritele rele. Geta îi dă pieptănul Știmei Apelor ca să își pieptene cosițele, pâinea —vârcolacului, fiindcă știe „ce rău este să îți fie foame“ și basmaua— balaurului cu trei capete pentru a putea separa lumea lui de lumea oamenilor. Astfel, ascultând sfatul bunicii de a acționa mereu „cu curaj, cu bunătate și cu înțelepciune“, ea reușește să se întoarcă cu bine acasă. Mesajul educativ al poveștii este rezumat chiar de actori printr-un cântecel: „Noaptea e doar lumina adormită/ Monștrii sunt doar umbre ce se-alintă/ Măgăoaia-i doar o fetiță speriată/ Baba Cloanța-i doar o bunică înțeleaptă.“

A treia poveste este una hazlie și se petrece în perioada comunistă, în anii ʼ80, când copiii se jucau toată ziulica afară de-a v-ați ascunselea, șotron, elastic, lapte gros și alte jocuri ingenioase, dar și jocuri prostești, care se lăsau cu accidentări, cum se întâmplă în cazul de față, când copiilor le vine în minte ideea năstrușnică de a băga într-o minge spartă mai multe pietre și a ruga un trecător să le paseze mingea. Bineînțeles că nefericitul se rănește la picior atunci când încearcă să șuteze, spre hazul copiilor. Gigel fotbalistul, trimis după pâine, pierde cartela și se terme atât de tare de pedeapsa ce o va primi de la părinți, încât se pregătește să fugă de acasă. Totul se termină însă cu bine când cartela este găsită tocmai de unchiul venit din Iran, care apare plin de vânătăi, fiindcă a lovit cu piciorul o minge plină cu pietre.

Ultima poveste este mult mai tristă decât cea anterioară. Ea se petrece la 1500, când copiii erau vânduți ca sclavi, fiind considerați mai puțin valoroși decât obiectele, deoarece erau văzuți ca niște guri în plus de hrănit. Spre deosebire de fete, băieții aveau totuși șansa să-și câștige existența muncind în casa unui boier. Viața fetelor, în schimb, era mai grea. Pe ele nu le dorea nimeni, nici măcar ca sclave, fiindcă aveau mai puțină putere de muncă și nu puteau deveni la vârsta adultă soldați în armată. Din fericire, fetița pe care nu dorea să o cumpere nimeni este adusă de carusel înapoi în timpul prezent, când ea realizează că deși mai are încă de luptat cu unele percepții reducționiste, ce le consideră pe fete inferioare băieților, situația s-a schimbat mult în bine față de secolele anterioare. Mesajul care încheie spectacolul este unul optimist: unele prejudecăți și au rădăcinile înfipte foarte adânc în trecut, dar, încet- încet, cu răbdare și perseverență ele pot fi schimbate.

Caracterul educativ al spectacolului este relevant atât pentru cei mici cât și pentru cei mari. Cu toții sunt îndemnați să reflecteze asupra modului în care nevoile emoționale nesatisfăcute, stereotipurile de gândire, fricile fără sens inoculate la vârste fragede îngreunează drumul copiilor în viață, provocând traume și suferințe inutile. Mesajul din spatele acestor povești este acela că ne putem vindeca de durerile trecutului, atât noi, ca ființe individuale, cât și societatea în ansamblu, prin schimbarea perspectivei asupra lucrurilor, tocmai așa cum spunea bunica Getei, „cu curaj, cu bunătate, și cu înțelepciune.“

Istoria copilăriei (4 episoade)

O coproducție Teatrul Gong Sibiu și MiniREACTOR Cluj-Napoca

De Petro Ionescu, Alexa Băcanu, Alex Moldovan și Ana Cucu-Popescu;

Regia: Delia Gavlițchi, Olivia Grecea, Ana Crăciun – Lambru și Diana Dragoș;

Scenografia: Florin Suciu;

Muzica: Văzduh (Adrian Cimpoeșu);

Asistent regie: Adriana Creangă;

Asistent dramaturgie: Roxana Țentea;

Distribuție: Angela Páskuy, Adrian Prohaska, Claudia Stühler, Cătălin Filip, Doru Taloș și Oana Tămaș.

FOTO: Tudor Troancă

Euphorion 4/2022