Parodie – Liviu Ioan Stoiciu

Totul e o nebunie

(după poemul Totul e un muzeu)

Pe cât le-a stat în putință – cărțile mele întinse

de-a lungul și de-a latul librăriilor,

bibliotecilor, anticariatelor închise

ulterior din cauza puhoiului orășenilor

ieșiți la cumpărături – i-ai văzut?

Tu, cititorule onest, născut în România*,

de preferat undeva la Sud-Est, ai priceput

când memoria ți-a revenit că toată nebunia

asta cu alergatul după cărți e ca alergatul după

substanțe interzise, Doamne ferește, până aici am ajuns,

grijania ei de viață … Ce viață? Asta în care cumpăratul ne ocupă

tot timpul și efectele lui ne-au pătruns

până în oase, definitiv. Mi se face lehamite.

Lasă, zici tu, nebunia asta e trimisă de zei

sau de cineva dintr-o lume paralelă, pasămite,

să ne întoarcă de pe ale viciilor căi.

Nu-ți arunca hainele de pe tine, știu că doare,

știu că e greu,

dar ca să scapi de ea și de uitare,

ascunde-te într-un muzeu!

*cuvintele scrise cu aldine reprezintă sau fac referire la titluri de volume ale autorului