Parodii – Ioan Barb

Stigmat
Poezia mea este ca o flacără,
dacă este citită în tăcere,
ce are contur violet și scapără
de frenezie și o infinită putere
de-a se strecura
sub pielea cititorului, ca o picătură de infinit,
și de-ai colora
visele în culori pe care nu le-a mai zărit,
conștientă că pentru asta poate
să dea socoteală, până la CEDO e în stare,
măturând în calea ei totul și toate
spre ale împlinirii cetăți de scăpare
poezia mea este ca o flacără plină
de orice, dar nu de metafore
și imagini poetice care să-i rețină
puterea și pofta să scapere
ca un meteorit pe cerul cititorului,
e ca un fulger ce poate să-l facă pe acesta
ostatec în frumusețea cerului,
luminându-i destinul și spre nemurire
ducându-i, ca un stigmat, existența
spre împlinire
doar unii spun că ea e o babilonie
încerc
și-am tot încercat și eu de multe ori
să-i înțeleg imensele puteri și idei
dar ca-ntr-un cerc
mă rotesc în jurul flăcării ei –
îndură-Te, Doamne, Dumnezeule din
paharul de votcă și îndreaptă-mi drumul spre poezie,
din an în Paște cel puțin!
Publicat în Euphorion nr.3/2020