Parodii – Ioan Barb

Stigmat

 

Poezia mea este ca o flacără,

dacă este citită în tăcere,

ce are contur violet și scapără

de frenezie și o infinită putere

de-a se strecura

sub pielea cititorului, ca o picătură de infinit,

și de-ai colora

visele în culori pe care nu le-a mai zărit,

conștientă că pentru asta poate

să dea socoteală,  până la CEDO e în stare,
măturând în calea ei totul și toate

spre ale împlinirii cetăți de scăpare

 

poezia mea este ca o flacără plină

de orice, dar nu de metafore

și imagini poetice care să-i rețină

puterea și pofta să scapere

ca un meteorit pe cerul cititorului,

e ca un fulger ce poate să-l facă pe acesta

ostatec în frumusețea cerului,

luminându-i destinul și spre nemurire

ducându-i, ca un stigmat, existența

spre împlinire

 

doar unii spun că ea e o babilonie

 

încerc

și-am tot încercat și eu de multe ori

să-i înțeleg imensele puteri și idei

 

dar ca-ntr-un cerc

mă rotesc în jurul flăcării ei –

îndură-Te, Doamne, Dumnezeule din

paharul de votcă și îndreaptă-mi drumul spre poezie,

din an în Paște cel puțin!

Publicat în Euphorion nr.3/2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *