Parodii. LUCIAN  SCURTU

INCENDII PIROMANE, SPRE-A NU TE MAI UITA

 

Dacă-ntr-o zi mi-ai cere să-ți scriu o poezie

Ți-aș oferi o mie, online și pe hârtie,

Din ea, realitatea iubirii pentru tine,

Fiind toate inspirate și-scrise cu aldine,

Ți-aș oferi și-o parte din dreptul de-autor

Și spre a le-nțelege, să-ți fie mai ușor,

Ți le-aș citi eu însumi, cu vocea sugrumată

Și de COVID, desigur, dar și-emoționată.

(Îți mai aduci aminte, prin nouăzeci și șase

Când debutam cu versuri,  mărturisesc*,  frumoase

Ți-am dedicat volumul și-ntreg ți l-am citit,

Că tu erai bolnavă, puțin parc-ai răcit)

Cu  mâna siameză  l-am scris, cu-atâta foc,

Că provocam incendii de nu aveam noroc

Hârtie ignifugă să-mi pună editorul,

Salvând așa volumul și astfel, cititorul.

De dorul tău fiind scrise, minune au făcut,

Că după lecturare, toți criticii-au tăcut.

E-un  regn ascuns  în ele, cu-atâta frumusețe

Creeată să te-ncânte și ochii să-ți răsfețe.

Dacă-ntr-o zi mi-ai cere. . .  dar nu-mi mai ceri nimic,

Îți iei, că-mi ești soție, și. . .  ce mai pot să zic?!

 

*Cuvintele cu aldine reprezintă titluri, sau fac referire la titluri de volume ale autorului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *