Poeme de Bogdan S. Pecican

PARAVAN DIN TANG

 

În acest an al broaştei,

Primăvara prinde a zvoni printr-o mie de porţi

şi-o mie de poeţi.

Sus, pe frunza ulmilor,

călugăriţele şi-au devorat demult masculii.

Pagode,

Triluri şi nori.

Micii mandarini şerpuiesc în cortegiu

repejor

Până hăt, pe costişă.

Phoenicşi şi dragoni împletiţi:

Aur şi argint, argint şi aur.

De trei ori

Gongul

în

Pavilionul de Jad.

 

 

FĂRĂ TITLU

 

Acest bătrân

cu trecut de cerneală —

Scriitorul

 

BOCET PENTRU FEDERICO GARCIA LORCA

 

Ay, murit-a Federico,

Marele meu coleg de copilărie!

Pe crupa clară a zorilor – trupul său,

Întârziat într-un spasm al sincerităţii.

De-aţi putea

Să-i lipiţi pleoapele cu lună,

Ah, de-aţi putea!

Răspântie a strigătului,

Pe lujeri – sângele răsculat;

Moartea zvâcneşte tandru în

Frunzişul măslinilor.

Grăbiţi-vă la Viznar, să ascultaţi

Cântecul argintat al fântânilor,

Şi, înainte ca groşii viermi galbeni

Să-i roadă felia de cer din priviri,

Îngropaţi-l pe Lorca

Într-o liră!

 

 

NOCTURNA ORAȘULUI

 

Haideţi în oraşul meu;

pe străduţele sale,

absenţa dezrădăcinează abruptele ţipete.

 

Această solitudine,

ce locuieşte-n abatoare

şi-n ochii galbeni ai vatmanilor.

 

Bătrânul paznic tot mai aleargă

după fantoma câinelui său

şi nu prea cred s-o prindă din urmă.

 

Aşa că spuneţi-mi:

cine, cine o să elibereze peştişorii de argint

ce se zbat în pieptul statuilor?

 

Femeia grasă mătură umbre

Femeia grasă mătură umbre

 

Ascultaţi febra ce roade pumnii degeraţi ai cerşetorilor,

prăbuşindu-se în puţul ascensoarelor

cu clinchet de cascadă.

 

 

Venit-a şi noaptea, cu ţipăt de sirene şi diguri de nori;

Şi dacă cei zece mii de coşari, gunoieri şi hingheri

vor reuşi, totuşi, să supravieţuiască,

aceasta e numai şi numai datorită ritmului interior al cartofului

şi unui muşchi secret al speranţei.

 

Luminile oraşului s-aprind şi se sting,

s-aprind şi se sting.

 

Atenţie, dar, atenţie!

Căci, de veţi aluneca în visul fetiţei mute,

printre duhuri şi borcane cu dulciuri fosforescente,

corabia încărcată cu spaimele oamenilor

nu va putea ieşi în larg nici acum!

 

Iar de vă veţi privi pe întuneric

într-o oglindă,

păpuşa mecanică are să vă ia inima.

 

Ciclonul pulverizează

strictele stăvilare ale sunetului;

Sub sticla termometrelor,

se surpă mercurul.

 

Complexa revoltă a minutarelor

ce-şi denunţă exactitatea

să fie oare un semn că Prinţul Orelor

e pe-aproape?

 

Somnambulul numără

balustradele lunii

— ce ciudat mod de a-ţi aduce aminte!

 

Există un tip de memorie

vecin

cu disperarea.

 

Vă vestesc că Moartea

are o aparenţă sonoră

şi miroase a eucalipt.

 

(Finis carminis)

 

 

ŞI FIUL…

 

Lui Trakl, ascunsul

Şi fiul deveni străveziu.

 

Un ţipăt căzu în apele-albastre.

 

Numai bătrânii leproşi se mai chinuie încă

să ucidă vântul.

 

Tăietorul de lemne calcă penumbra,

prăvălind peste zări aurul rău al surâsului.

 

Veni-va şi Fratele Moarte, pe poteci neştiute,

rupând echilibrul întunecat al trupului şi spărgând

a fântânilor nemişcată oglindă.

 

Jivine abulice în amurg

Şi solitudinea grea, retrasă-n cristale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *